Închisă fără vină, condamnată de presă

Valentin Șchiopu

Redactor

O știre ar trebui să prezinte faptele, după o verificare în prealabil. Să luăm titlul: „O româncă de 24 de ani, prostituată de lux, este suspecta principală în uciderea unui notar austriac foarte cunoscut în Viena”.

Jurnalistul introduce, din poignet, toate ingredientele: click, click, click! Îi ajung 5 minute, după care va trece la altă oroare.

Între timp, românca împlinește 26 de ani, iar știrea asta rămâne un stigmat pentru ea. Va încerca să obțină o dezmințire, însă demersul ei se va lovi de un refuz.

Andra-Ana Hasaș are un copil de crescut și nu reușește să se angajeze pentru că, la o simplă căutare pe Google, orice angajator descoperă amănunte înfiorătoare, care o leagă de o crimă comisă de altcineva în urmă cu doi ani.

"Italia este țara care mi-a furat părinții în adolescență"

Andra a făcut atletism până la 18 ani, la Liceul cu Program Sportiv din Galați. A fost vicecampioană a României la săritura în lungime, dar a concurat și la 100 de metri garduri, 200 de metri, 300 de metri sau triplusalt. Față de ce avea să urmeze, aceste probe erau simple antrenamente pentru viață.

În 2010, a plecat în Italia. Te urci într-un microbuz și faci un drum obositor, de vreo două zile, la capătul căruia te trezești într-o realitate complet nouă și, de cele mai multe ori, ostilă.

„Am plecat imediat ce am aflat că sunt însărcinată. Părinții mei și fratele erau acolo și s-au oferit să ne ajute, pe mine și pe tatăl copilului meu, din toate punctele de vedere, deoarece se intra într-o altă etapă a vieții. Aveam 20 de ani. Sincer, nu visam la absolut nimic în ceea ce privește Occidentul.

Nu mi-a plăcut niciodată Italia, considerând-o țara care mi-a furat părinții încă din adolescență. Nici în momentul de față nu iubesc Italia, doar că s-a instaurat un sentiment familiar, probabil dictat de obișnuință. Florența e singurul loc de care m-am atașat”, povestește Andra.

La 7 luni după nașterea Mirunei, s-a angajat hostess într-un club de noapte. A refuzat să lucreze ca badanta (persoană care îngrijește bătrâni) sau ca baby-sitter pentru că, în Reggio Calabria, unde se afla, aceste munci erau prost plătite și nu avea certitudinea că își va încasa salariul la sfârșitul lunii.

„Nu e vorba de pretenții. Prefer să-mi încalc de bunăvoie anumite principii decât să fiu sclavul cuiva”, spune Andra.

Academicianul Nicolae Breban: "Și astfel am ajuns la mine însumi"

Conferința intitulată "Valorile naționale în literatura română" a cuprins o serie de răfuieli ale scriitorului cu personaje din propriul trecut.

O asociație din Cluj organizează anual tabere pentru copiii cu boli grave. Cum reușește? „Dacă oamenii pun împreună bucățelele mici pe care le au, în timp efectul lor crește și se multiplică”

De 13 ani, Yuppi Camp, un ONG din Cluj, organizează tabere terapeutice pentru copiii cu boli grave. Timp de câteva zile, copii cu diabet, cancer, boala celiacă, hipoplazie renală și alte boli grave au parte de activități în aer liber, sub atenta supraveghere a unei echipe formate din medic, asistentă medicală, dietetician și, în unele cazuri, kinetoterapeut. Alături de ei, și părinții iau o pauză și „stau fără stresul că copilul s-ar putea să nu fie bine”.

Munca în cluburile de noapte a adus-o în situații riscante. Toată povestea a durat câțiva ani.

„Era ca în cazul unui regim alimentar, în cantități mici, de mai multe ori pe zi. Între timp, am mai lucrat ca ospătăriță și barmaniță pentru puțin timp. Ca hostess, ai sarcina de a întâmpina clienții, de a consuma băuturi la masă cu ei – alcoolice și non-alcoolice, depindea de preferințele fiecăruia. Plus prestație de animatoare, în cazul în care acest lucru este o cerință a clubului.

Dar de aici până la prostituție de lux e o diferență ca de la cer la pământ. E adevărat că se intră într-un anturaj periculos, cu sau fără voia ta. S-a întâmplat de mai multe ori să mă aflu în situații de risc”.

Lasciate ogni speranza, voi ch'entrate!

Viața Andrei s-a schimbat când l-a cunoscut pe notarul vienez Rudolf Lassnig. Mergea la Viena câteva luni pe an și lucra ca traducător pentru biroul acestuia.

„L-am cunoscut prin internet. La început, pentru foarte puțin timp, a fost mai mult decât o relație profesională, după care, de comun acord, am rămas doar în raport profesional, nelipsind niciodată respectul între noi. S-a comentat foarte mult pe baza acestei relații. Foarte multă lume judecă aspru acest lucru. Problema este că nimeni nu se uită în propria ogradă. Vorba aceea: everybody does it, but nobody talks about it (toată lumea o face, dar nimeni nu vorbește despre asta – n.r.). Mă amuză teribil comportamentul uman, cu toate deviațiile posibile”.

Pe 4 noiembrie 2012, Lassnig a fost găsit mort, legat de mâini și de picioare, în locuința sa din capitala Austriei. La momentul crimei, Andra Hasaș se afla în Italia. Pe numele ei a fost emis un mandat de urmărire prin Interpol.

A fost reținută și închisă la Sollicciano, principala instituție de detenție din Florența, în așteptarea extrădării. A durat patru luni. Nimeni nu a crezut în versiunea ei.

„Lasciate ogni speranza, voi ch’entrate (Lăsați orice speranță, voi cei care intrați – citat din „Infernul” lui Dante – n.r.) a fost primul lucru pe care l-am auzit înainte de a intra în celulă, și care mi-a lăsat urme pe timpan. Inițial, văzându-mă în spatele gratiilor, m-am amuzat, pentru că știam că sunt nevinovată.

După primele două luni de încercări nereușite de a-mi demonstra nevinovăția, am intrat într-o depresie destul de avansată. Nu sistemul de detenție, în sine, te face neom, ci faptul că ești rupt de realitate, de familie. În cazul meu, nu mi s-a permis timp de 4 luni să dau un telefon familiei mele, să-mi aud mama sau copilul. Autoritățile italiene nu au avut nici măcar minima intenție de a explora cazul.”

*

„Româncă tânără, înaltă, 1.82, slăbuță, brunetă, ochi verzi! VINOVATĂ! Aceste trăsături au fost îndeajuns pentru ei ca să fiu numită în ziare o prostituată de lux și pentru a fi considerată de autorități vinovată de omor. Oricum, cam asta este mentalitatea unei persoane din Italia în ceea ce-i privește pe români: toate femeile românce sunt prostituate, iar toți bărbații români sunt hoți. Și se comportă ca atare cu noi, românii”

*

Nici colegele de celulă nu au crezut-o. În ultima lună de detenție preventivă a lucrat ca ajutor de bucătar.

„Majoritatea erau închise pentru trafic de droguri. Am asistat la comportamente pe care probabil nu le voi mai întâlni niciodată. Eram luată în râs când îmi susțineam nevinovăția. Nu m-am sfiit niciodată să ridic tonul, chiar și în fața unei gărzi, nu m-am lăsat călcată în picioare de nimeni. Nu am avut probleme cu celelalte deținute, probabil datorită înălțimii mele. Ăsta a fost motivul pentru care am avut respectul lor”, își amintește Andra Hasaș.

Apelul către Ambasada României de la Roma a fost complet ignorat. Încercările mamei sale s-au lovit de aceeași indiferență. Până să te simți străin în Italia îți amintești mereu de ce ai plecat.

„Nu am primit niciodată un răspuns la scrisoarea mea. Nu s-a prezentat nimeni la închisoare, pentru a avea o discuție. Probabil se întâmplă același lucru în Ambasadă, ca și în Guvern. Dorm toți în fotoliile lor mari și pufoase, visând la curcubee și unicorni, în timp ce țara urlă. Nu, nu încerc să ofensez pe careva, ci încerc să arăt câtă nesimțire absurdă poate oferi statul român propriilor cetățeni. Da, nesimțire absurdă e cuvântul potrivit, nu e nimic deplasat”.

Pe 6 august 2013, a fost încătușată și urcată într-o dubă cu gratii. Șase gardieni de la Sollicciano au escortat-o la aeroportul din Roma, unde a fost preluată de reprezentanții autorităților austriece, un bărbat și o femeie, în civil.

A ajuns la Viena, unde a urmat un interogatoriu de 12 ore. „Noi știm că ești nevinovată, dar mai avem nevoie de câteva certitudini”, i s-a spus.

„Bine, dar cele 4 luni de la Sollicciano?”.

Andra a putut să-și sune mama, căreia i-a transmis că ar putea fi eliberată într-o săptămână. I s-a prelevat salivă pentru un test ADN și a rămas trei săptămâni în Penitenciarul de Maximă Securitate din Viena, în așteptarea rezultatului.

Pe 27 august 2013, ușa celulei s-a deschis. „Poți pleca acasă”, i-a spus gardianul. A fost escortată până la ieșirea din închisoare „ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat”.

„Am simțit că mă prăbușesc când am făcut primul pas afară. Se terminaseră tot coșmarul, toată durerea și suferința pe care le ținusem în mine timp de aproape 5 luni. Am început să merg pur și simplu înainte, pe străzile Vienei, neștiind exact unde merg. Îmi era de ajuns că mergeam, fără să întorc capul înapoi nici măcar o clipă. Când mi-am revenit, mi-am sunat părinții să mă ajute să mă întorc acasă”.

De atunci, Andra se chinuie să șteargă „urmele” din paginile ziarelor. După doi ani a reușit să-l contacteze pe jurnalistul italian care publicase primul știrea. I s-a permis să dea o dezmințire, să spună adevărata poveste.

E împăcată, își crește copilul și speră să vină vremuri mai bune: „Trăiesc pentru copilul meu. Sunt prea mici cuvintele pentru a exprima ceea ce simt pentru Mirunica mea. Și pentru mama mea, o adevărată doamnă, care m-a ajutat enorm”.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€