"În lipsa răspunsurilor, călătoria te ajută să-ți redefinești întrebările"

Raul Ștef

Redactor

Paula Veselovschi este o nomadă cu jumătate de normă. Absolventă de științe economice, a plecat în 2012 în America de Sud cu gândul să călătorească o jumătate de an. A durat 9 luni.

După o vreme s-a mutat în Chile, alternând perioadele de lucru cu cele petrecute pe drum. Din 2015, trăiește în Columbia.

Paula e adepta călătoriilor lente, care-i dau răgazul să se afunde în subiectele care o interesează și să înțeleagă cât poate de mult din locurile prin care trece. Din 2011, scrie despre întâmplările prin care trece pe blogul ei, Latinoamericando.ro.

Nori deasupra Amazoniei, Râul Yavarí, Perú, 2017

– Ce te-a făcut să îți iei lumea în cap?

– Pe scurt, confuzia. Treceam printr-o perioadă a vieții în care eram nemulțumită de tot și toate, și habar n-aveam încotro vreau s-o iau în continuare. Cred că mulți din generația mea au avut momente asemănătoare.

În cazul meu, a fost o dezamăgire legată de un program de MBA la care n-am intrat și o nevoie puternică de a căuta răspunsuri altundeva. Călătoritul era singura „soluție” care-mi trecea prin cap. Călătorisem mult înainte, îmi plăcea, și voiam să plec pe o perioadă mai lungă.

Asta se întâmpla pe undeva pe la sfârșitul lui 2011. Între timp, mi-am dat seama că nici drumul nu e o soluție, dar și că, instinctiv, luasem totuși o decizie foarte bună: în lipsa răspunsurilor, călătoria te ajută să-ți redefinești întrebările.

Umbră în La Alhambra, Granada, Spania, 2013

– Unde ai călătorit până acum și cum ai ales primul loc? Ce te inspiră?

– Am pus piciorul în vreo 40 de țări, n-o să le enumăr pe toate. În principal, în Europa, America Latină și, puțin, în Asia și Orientul Mijlociu/Africa de Nord. Primul loc a fost Ungaria, dar nu l-am ales eu, ci părinții, pentru că eram copil.

VIDEO. Unirea Principatelor române. Povestea generației care a făcut România - Colecționarul de istorie

Generația aceasta excepțională a făcut absolut orice a fost nevoie pentru a-și atinge țelul. Mulți au intrat în masonerie. Au bombardat cancelariile occidentale cu petiții, au umplut ziarele cu articole în care pledau cauza românilor. Au negociat în culise, au arătat ce avantaje ar fi pentru Occident dacă Moldova și Țara Românească s-ar uni. Și, în final, când s-a ivit o mică-mică șansă, au acționat.

Experiment PressOne. Poate inteligența artificială să țină loc de psiholog? Cum se descurcă ChatGPT cu anxietatea, singurătatea și conflictele

Am testat ChatGPT 4 ca alternativă la terapie, discutând cu el despre singurătate, anxietate și pierderea unei persoane dragi. ChatGPT poate fi util ca instrument complementar terapiei, oferind suport imediat pentru probleme minore, soluții pragmatice și un spațiu de exprimare emoțională.

De inspirat, mă inspiră foarte multe: romane, reportaje despre istorii inedite de pe glob, filme – în Columbia am ajuns pentru că văzusem la o cinematecă Los Viajes del Viento, un road movie în care două personaje parcurg la pas zona Caraibelui columbian.

Mă inspiră oamenii care schimbă lumea în bine, cum e un englez pe care l-am cunoscut recent, care are un proiect de reîmpădurire a unor hectare din Amazonia ecuadoriană.

Centrul istoric din Valparaiso, Chile, 2014

– Spune-mi trei despărțiri care te-au schimbat de când călătorești.

– Nu știu dacă m-a schimbat vreo despărțire anume. Sigur, mă încearcă o senzație de sfârșeală de fiecare dată când se termină o călătorie lungă, când închei o etapă, sau când las în urmă pe cineva cu care am avut o legătură specială, cum au fost prietenii pe care mi i-am făcut într-un an de trăit în Chile.

Dar, cumva, mă amăgesc zicându-mi că nu sunt despărțiri de tot, că undeva ne vom revedea. Și, de multe ori, chiar se întâmplă. Alteori, nu, și ținem legătura pe rețelele sociale.

Viața asta în continuă mișcare are contradicțiile ei: pe de o parte, despărțirile se țin lanț, pe de alta, niciuna nu doare atât de mult, pentru că nu ai ajuns să creezi legături profunde.

Știu ei ce știu, Itacaré, Brazilia, 2014

– Cum folosești fotografia? Ca documentare, ca jurnal, pentru amintiri?

– O folosesc în mai multe moduri − și ca documentare, și ca amintiri, experiment șamd. Și atunci când știu că voi arăta imaginile și celorlalți, folosesc fotografia altfel decât atunci când fac poze doar pentru mine.

Fac un fel de fotografie de travel – neprofesionist – pentru a le arăta celor dragi locurile în care am fost, și ca să-mi servească drept suport vizual pentru textele pe care le public pe blog.

Eu pot să umplu pagini întregi cu descrierea pieței din Iquitos, de exemplu, dar textul devine mult mai sugestiv când îl asociez cu o poză. Și nu numai asta: uneori, fotografiile chiar mă ajută când scriu despre locurile în care ajung. Țin un jurnal riguros de fiecare dată când plec la drum, dar, uitându-mă la poze ulterior, observ detalii care mi-au scăpat.

Alteori îmi documentez lucruri banale din viață, legate și ele, direct sau indirect, de călătorii. Am locuit în destul de multe orașe, și mereu mi s-a părut interesant să îmi fotografiez camerele sau ce se vede de pe fereastră.

În camera din apartamentul de la etajul 14 al unui bloc cu 22 de etaje din Santiago nu bătea niciodată soarele, dar aveam o vedere de la distanță asupra întregului oraș și asupra Anzilor, în depărtare.

În schimb, în Buenos Aires am stat într-o cămăruță a unei vechi case locuite de mai multe familii, o situație tipică pentru capitala Argentinei. Casa era împărțită în apartamente, și fiecare avea o curte interioară. Geamul meu dădea spre o curte mititică și foarte primitoare.

Sigur, ca poze sunt stângace, n-am avut grijă prea mult de compoziție, lumină, chestii tehnice, dar mie-mi stârnesc o mulțime de amintiri.

Mai folosesc fotografia și ca exercițiu creativ în călătorii. Mergând foarte mult, ajungi la un moment dat să-ți repeți metodele și să te plictisești să vezi încă o străduță, încă o tarabă de street food, încă o piațetă.

Ce fac eu e să-mi pun provocări creative: de exemplu, ies dimineața în oraș cu o listă cu 20 de lucruri pe care să le găsesc și să le fotografiez: un măr, ceva cu formă de stea, ceva ce-mi aduce aminte de casă etc.

Bărbați dansând la Fiesta del Gran Poder, La Paz, Bolivia, 2012.

– Ce ai învățat despre imagine în aceste călătorii?

– Simt că mi-am îmbunătățit abilitățile fotografice: încadrez mai bine, știu mai multe despre expunere, am învățat cum să spui povești. Și asta am învățat parțial din cărți și din câteva cursuri, dar, cel mai mult, din practică.

Și am mai învățat că imaginea e ceva ce-mi iese mai bine atunci când sunt într-o stare de grație.

Conversație la Havana, Cuba, 2016

– Ai o imagine care te-a schimbat în vreun fel?

– N-am una singură. Încerc să văd imagini frumoase făcute de fotografi din locurile în care ajung. Cred că din interiorul unei culturi ai o altă viziune decât dacă ești străin, oricât te-ai pricepe la fotografie.

Îmi plac mult, fără să am pretenția că m-au schimbat, imaginile chilianului Sergio Larrain, ale peruanului Martin Chambi sau ale columbianului Leo Matiz.

– Care sunt pentru tine cele trei îndemnuri care ar trebui să călăuzească o călătorie (mă gândesc la cartea „Mănâncă, roagă-te, iubește”, de Elizabeth Gilbert)?

– Oprește-te, ascultă, privește.

Villa Delia la 7 a.m., Palomino, Columbia, 2016

– Ce pierzi dacă nu călătorești?

– Poți pierde multe, inclusiv ocazia de a-ți privi propria viață și cultură dintr-o altă perspectivă. Dar nu-mi place să forțez oamenii să călătorească, cred că în ultima vreme e o presiune destul de mare în direcția asta.

Suntem bombardați cu mesaje mediatice cum că, dacă nu călătorești, ratezi ceva, și ajungem să ne simțim vinovați. Poți să duci o viață împlinită și bogată spiritual și fără să pleci de acasă, călătorind sub alte forme.

– Care este sensul a ceea ce faci tu?

– Eu sunt un om pasionat de America Latină și găsesc un sens în simpla parcurgere a teritoriului care mă interesează. Mă ajută mult să înțeleg complexitatea lumii de azi, rotițele care învârt umanitatea – sau cel puțin o parte a ei.

Vederea din cabana turiștilor, Pacaya Samiria, Perú, 2017

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€