În Irlanda de Nord, romii sunt vânați. În România, autoritățile tac

Bogdan Burdușel

Dacă se confirmă acuzațiile din Irlanda de Nord, unde doi tineri — despre care presa din România menționează că sunt romi - ar fi sechestrat și încercat să violeze o fată de 13 ani, atunci aceștia trebuie să răspundă în fața legii. Fără scuze, fără ezitări, fără echivoc. Legea trebuie aplicată, iar victimele trebuie sprijinite și protejate, indiferent de cine sunt agresorii.

Dar acest text nu este despre vinovăția sau nevinovăția lor - ci despre modul în care societatea reacționează atunci când agresorii aparțin unei minorități etnice deja profund stigmatizate.

Pentru context: în orașul Ballymena din Irlanda de Nord protestele au degenerat în violențe, după ce informațiile despre caz au apărut în spațiul public. Potrivit martorilor, victima — o fată de 13 ani — ar fi fost sechestrată timp de mai multe ore într-o casă. Deși inițial comunitatea a cerut proteste pașnice, situația a escaladat grav în doar câteva ore.

Și lucrurile nu s-au oprit acolo. Zilele acestea, comunități de imigranți sunt ținta unor atacuri și amenințări constante. Grupuri radicale, încurajate de discursul unui partid ultra-naționalist local, transformă acest caz într-un pretext pentru rasism, xenofobie și violență stradală.

În tot acest timp, statul român tace. Niciun comunicat oficial. Nicio reacție instituțională. Niciun gest de sprijin pentru românii din acea comunitate — chiar dacă unii sunt, în prezent, în pericol.

Și nu putem să nu ne întrebăm: Dacă cei amenințați nu ar fi romi, am vedea aceeași indiferență? Sau e tăcerea asta un nou semnal că romii, de fapt, nu sunt percepuți ca cetățeni români „cu drepturi depline”?

Este o formă de complicitate. A menționa apartenența etnică fără context, fără relevanță și fără reflecție critică înseamnă, de fapt, a valida prejudecățile publicului, nu a-l informa corect.

Romii sunt o comunitate care trăiește deja sub o lupă imensă - o populație văzută adesea nu ca cetățeni, ci ca potențiale probleme. Așadar, când o redacție preia pur și simplu o informație de la o sursă oficială și o difuzează fără filtru, contribuie - conștient sau nu - la alimentarea unei narațiuni colective dăunătoare. Nu este o practică nouă. De-a lungul anilor, presa europeană a avut multiple episoade în care naționalitatea sau originea infractorului a fost folosită pentru a construi panică morală sau capital politic.

În Italia, de exemplu, pe fondul unor infracțiuni comise de români în anii 2000, ziare precum Il Giornale sau La Repubblica au titrat frecvent cu „romeno arrestato”, alimentând sentimentul anti-imigrație și declanșând chiar tensiuni diplomatice cu România. În Germania, în timpul valului migraționist post-2007, s-a vorbit constant despre „criminalitatea est-europeană” în termeni generici, fără nuanță sau context. De fiecare dată, același efect: stigmatizare colectivă și ură direcționată împotriva tuturor celor care „seamănă” cu făptașul.

Dar acest caz trebuie citit și printr-o altă lentilă, mai subtilă și mai prezentă ca niciodată: cultura digitală anti-feministă care prinde contur în rândul tinerilor — romi sau neromi — din întreaga Europă.

Manosfera, un ecosistem online plin de figuri precum Andrew Tate, canale Red Pill de pe TikTok și YouTube, promovează o idee toxică: că bărbații trebuie să fie dominanți, că femeile trebuie „puse la locul lor” și că consimțământul este negociabil.

Această ideologie, combinată cu precaritate socială, lipsă de educație și traume adânci, produce un cocktail extrem de periculos. Băieții crescuți în medii dezavantajate, fără acces la modele pozitive sau conversații reale despre sexualitate, pot ajunge să vadă violența ca pe o dovadă de putere, nu ca pe un act criminal.

Aici nu mai vorbim doar despre o infracțiune, ci despre un eșec colectiv: al școlii, al familiei, al statului, al spațiului public. Nu le oferim tinerilor noștri alternative reale, dar suntem primii care-i arătăm cu degetul atunci când eșuează. Iar dacă acești tineri sunt romi, degetul nu mai arată doar spre ei — ci spre o întreagă comunitate.

Nu, nu e o apărare. Faptele, dacă sunt reale, trebuie sancționate dur. Dar trebuie să înțelegem și cum ajung unii băieți să creadă că abuzul e acceptabil. Să vorbim mai des despre consimțământ, despre respect, despre granițele sănătoase ale relațiilor.

Nicușor Dan și prietenii săi. Cum să dai țara în mâinile demagogilor - rețeta rapidă

Reconcilierea se poate face doar la firul ierbii. Și nu mimând interesul, ci efectiv implicând societatea civilă reală, oamenii care țin pe umerii lor această țară. Dialogând cu ei, concepând împreună cu ei politicile publice, implicându-i în propriul lor viitor, iar nu dictându-l de sus. Și în niciun caz prin coterii politice.

Suntem răi, oameni buni. Cum o știre care ar fi trebuit să fie despre Evaluarea Națională a devenit instrument de hărțuire a unei eleve

Mii de păreri răutăcioase curg în secțiunea de comentarii a unui videoclip în care o adolescentă, ieșită de câteva clipe de la examen, spune zâmbind că nu s-a descurcat foarte bine. Entuziasmul ei și faptul că are unghiile lungi s-au transformat într-o avalanșă de ipocrizie și violență împotriva copilei. 

Să nu le mai lăsăm internetul și algoritmii să le educe ideea de „bărbat adevărat”. Și ar mai fi ceva: să nu mai permitem ca atunci când romii sunt victime, să nu mai existe nicio reacție.

Pentru că întrebarea rămâne: Sunt romii cu adevărat cetățeni români? Sau doar atunci când pot fi dați exemplu negativ?

Justiția trebuie să pedepsească infractorii.

Dar statul are obligația să își apere toți cetățenii. Toți. Fără excepție.