Hiroko Ogawa, japoneza care-și învață conaționalii să facă bulion ca-n România

Valentin Șchiopu

Redactor

Hiroko Ogawa e de 11 ani în România. Prima impresie a fost catastrofală. Nu prea are cum să-ți placă Bucureștiul imediat după ce te dai jos din tren, în Gara de Nord. Japoneza se îndrăgostise de un român și venea în țara despre care auzise doar că le-a dat pe Nadia Comăneci și pe maratonista Lidia Șimon.

O vreme a stat la cutie. „Eram ca o scoică, închisă, nici nu vorbeam, nici nu înțelegeam limba română. Nu prea ieșeam și mă enerva că lumea striga după mine − «Uite, chinezoaica, Ni Hao, Ni Hao» (n.r. – salut în limba mandarină)„.

Plăcerea de a alerga a dus-o într-un grup de maratoniști. Pe atunci erau doar două competiții de profil în România. Între timp a călătorit prin toată țara și a descoperit locuri pe care nici prietenii ei români nu le știau.

„Sunt surprinși când le povestesc ce locuri am vizitat. Am ajuns să înțeleg cum gândesc românii, felul în care trăiesc și felul în care simt. Acum mă chinui să perfecționez și modul în care vorbesc limba română. Gramatica e foarte grea”, spune Hiroko.

Ține și un blog, în limba japoneză, în care scrie despre aventura ei românească. Într-una dintre postări le prezintă conaționalilor săi mașina de tocat, obiectul sacru din inventarul oricărei bucătării, și le spune cum se prepară bulionul în România.

Îi place să meargă la piață în Titan și, recent, a făcut gem de prune.

„Acasă, la Osaka, locuiesc mama și sora mea. Le vizitez o dată pe an, și atunci le duc mălai și brânză de aici. Adoră mămăliguța cu brânză.

În România gătesc mixt, combinații între bucătăria japoneză și cea de aici. Se gătește ușor, pentru că se găsesc ingrediente foarte bune, legume și fructe foarte gustoase.

Datorită acestui lucru, nu mai ai nevoie de prea multe condimente. Prietenii japonezi care m-au vizitat au găsit delicioasă mâncarea voastră. Mie îmi plac sarmalele în foi de viță”.

Nu-i plac chiar toate lucrurile de la noi. „Există coșuri de gunoi, dar parcă nimeni nu le folosește”. Își amintește că un prieten i-a zis că, dacă România ar avea conducători japonezi, ar fi „o țară foarte bogată”. Înclină să-i dea dreptate.

„România e o țară cu multe resurse naturale, cu pământ bun, dar cred că problema e la conducători. Japonia nu are atâtea resurse, dar acolo mereu inventează ceva.

Poate că a devenit totul mult prea organizat, dar există respect între oameni, pentru oameni. Într-o companie vei vedea mereu oameni dispuși să ajute, să facă să funcționeze grupul. Aici, păreți preocupați mult prea mult doar de voi înșivă”.

De exemplu?

„Să zicem că sunt două departamente într-o firmă. Unul e foarte aglomerat, cu foarte multe lucruri de rezolvat într-un timp scurt. Celălalt, care nu e atât de ocupat, nu va face absolut nimic să preia din sarcina primului.

De fapt, ar trebui să ajute cu plăcere, ba chiar să nici nu considere că e o formă de ajutor, ci un fel de datorie”.

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Ce-i sperie, dar îi și provoacă pe miliardarii lumii: inteligența artificială, electrificarea, digitalizarea și sfârșitul lumii așa cum o cunoaștem

Revoluția poate fi rezumată foarte simplu: foarte curând, vom avea la dispoziție de pe telefoanele noastre mobile și PC-urile noastre o inteligență artificială capabilă să facă orice, oricând, oricât, oriunde.

Hiroko Ogawa predă japoneza la Academia de Studii Economice din București. Are 77 de studenți, un record. Până la 57 de ani, a alergat în peste 170 de maratoane. De când e în România, au fost cel puțin o sută. Câștigă mai mereu la categoria ei de vârstă.

Sunt competiții în care-și impune un ritm mai lejer și unele în care își fixează ca obiectiv un timp sub care „să coboare”. Se bucură să alerge de fiecare dată.

„Toată lumea e fericită când trece linia de finiș. Sigur, kenyenii vor ajunge mult mai repede, dar la maraton nimeni nu pierde”.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€