Hărțile care explică secarea Dunării: ce s-a întâmplat, de fapt, cu apa Dunării

Adrian Mihălțianu

Mediu

02/08/2026

Hidrologii se confruntă în aceste zile cu o dublă problemă: cea reală, care ține de gestionarea apelor fluviului Dunărea, aflate la niveluri foarte apropiate de recordurile minime, și cea psihologică, în care trebuie să explice câtorva milioane de cetățeni români de ce a secat Dunărea în România dacă a tot plouat în ultimele luni și a fost chiar frig.

Sunt de vină „centrele de date” și deturnarea apei către alte utilizări? De ce nu pot râurile românești care se varsă în Dunăre să compenseze scăderea incredibilă a debitului apelor fluviului la intrarea în România?

Și cum se face că, după o vară relativ răcoroasă dacă e să o raportăm la ultimii 10 ani, partea sudică a țării nu se confruntă cu secetă, dar fluviul cel mai important pentru România e aproape secat? Cum de am ajuns ca centrala nucleară de la Cernavodă să fie aproape de momentul deconectării totale, așa cum s-a întâmplat deja cu centrala nucleară din Ungaria, de la Paks?

Cât contează râurile românești care sunt afluenți ai Dunării

De ce nu se umple Dunărea dacă a plouat din plin în sudul țării? Răspunsul stă în aportul real de apă adus de râurile României care se varsă direct în Dunăre, în special înainte de separarea fluviului în mai multe brațe în dreptul orașului Călărași.

Acest aport variază mult în funcție de anotimp și de cât de mult a nins sau a plouat în zonele de pe întregul bazin al Dunării. Dar Jiul, Oltul și Argeșul - râurile care se varsă în Dunăre înainte de Călărași, cu greu pot aporta mai mult de 10% din debitul total al Dunării. Cu tot cu râurile care vin din Bulgaria, cu greu se trece de 15% din acest debit în luna august.

Diagrama de mai jos arată aportul mediu al fiecăruia dintre afluenții Dunării. De remarcat că valorile nu sunt exacte, pentru că variază de la o zi la alta, dar ele ne pot ajuta să ne facem o imagine generală asupra importanței minore pe care o au râurile din România în ansamblul apei care circulă pe Dunăre pe segmentul românesc al fluviului.

Care e situația acum? La începutul lunii august 2026, Dunărea intra în țară la Baziaș cu 1550 metri cubi pe secundă. Cu tot aportul râurilor din România și din Bulgaria, până la Călărași nivelul ajungea la doar 1750 de metri. Adică aceste râuri adaugă doar 11.4% din total.

De unde vine restul? Cea mai mare parte a apelor Dunării care intră la noi în țară nu vine nici din Germania, unde Dunărea superioară abia dacă aduce 7% din debitul normal pentru luna august (calculat ca medie multianuală). Ci din râurile Inn, Sava, Drava și Tisa, care împreună asigură în mod normal peste jumătate din apa Dunării care intră în țară pe la Baziaș.

Drava, care de sine stătător asigură cât toate râurile românești de până la Călărași la un loc, se confruntă cu o secetă majoră și poate fi traversat pe jos în anumite locuri. La fel și ceilalți mari afluenți din Ungaria și Serbia.

Alături de ele, alți afluenți aflați în Austria, Ungaria, Slovacia și Serbia asigură restul de apă. Cu alte cuvinte, chiar dacă râurile din România ar da pe afară, tot nu ar reuși să compenseze scăderea majoră a principalilor afluenți ai Dunării, dintre care nici unul nu se află pe teritoriul României.

Ce se întâmplă acum în Europa Centrală? Unde dispare apa?

Nu, apa nu dispare (încă) în centrele de date și nici nu e cărată de francezi cu TIR-ul, ci dispare din cauza unei secete formidabile în care se află mare parte din bazinul Dunării, începând din sudul Germaniei și continuând cu Austria, dar mai ales cu Ungaria, Slovenia, vestul României și nordul Bulgariei.

Singura „deturnare” de ape care a avut loc pe teritoriul Ungariei a fost făcută în cursul lunii iulie pentru a salva o rezervație a biosferei și nu are un impact major asupra debitului total al Dunării.

Realitatea este extrem de simplă: în toată Europa centrală a plouat foarte puțin, în continuarea unei ierni în care a nins mai puțin decât normal în Alpi și Carpați.

Oricât nu le place unora, această secetă este strâns legată de schimbarea climei din ultimele decenii și a dus la scăderi importante ale debitelor tuturor marilor afluenți ai Dunării (precum și a altor fluvii europene majore care nu au legătură cu Dunărea, precum Rinul).

Din acest motiv, orice ar încerca autoritățile române nu va avea un impact major asupra Dunării, în special pentru segmentul de dinainte de Călărași. În segmentul de după Călărași, din care-și trage apele centrala nucleară de la Cernavodă, este propusă o soluție de avarie, și anume deturnarea unei părți din apele brațului Bala, astfel încât să crească debitul care o apucă pe brațul care duce la Cernavodă.

Consumă centrele de date toată apa?

Una dintre ideile care circulă acum pe social media din România e că apa a fost consumată de centrele de date, în special cele din Germania, pentru inteligență artificială. Dar care e situația, de fapt?

Conform datelor ONU, puterea totală instalată a tuturor centrelor de date din Germania, Austria, Ungaria, Slovacia și Serbia - deci din țările aflate în amonte de România, este de 5.8 GW, adică 5.800 de MW, din care majoritatea covârșitoare se află în Germania (5.5 GW).

Conform normelor industriale tipice, un centru de date de 100 de MW consumă zilnic, în medie, 2 milioane de litri de apă (în mare parte prin evaporare, deși o parte este returnată în râuri ca apă industrială). Dacă luăm întreaga această cantitate pentru fiecare dintre cei 5800 de GW am ajunge la 110.000.000 de litri pe zi consum de apă.

Pare mult - și, în anumite regiuni care se confruntă cu secetă este mult. Dar dacă aceste milioane de litri pe zi ar fi strânse într-un râu, acesta ar avea debitul de 1,273 de metri cubi pe secundă. Adică un metru cub și un pic pe secundă consumat pentru centrele de date.

Comparativ cu debitul lunii august al Dunării, care ar fi trebuit să fie de 4.095 de metri cubi pe secundă (patru mii!), este literalmente o picătură într-un ocean. De altfel, dacă toate centrele de date din întreaga lume, care însumează circa 130 de GW, ar fi alimentate din Dunăre, ar consuma abia 28 de metri cubi pe secundă!

Așadar, marota cu centrele de date nu este susținută de realitate. Ele pot avea, într-adevăr, un impact local - de care PressOne chiar a scris pe larg, dar nu au legătură cu seceta care afectează în acest moment Dunărea sau râurile din Europa.

În realitate, irigațiile consumă mult mai mult decât centrele de date, la fel și prostul management al apei extras de orașe. Iar de problema centralei de la Cernavodă în caz de secetă se știa de mai bine de cincisprezece ani, dar nu s-a făcut nimic. Cu alte cuvinte, criza de la centrala noastră nucleară este una creată de om, nu de natură.

Clima în România și în întreaga Europă se schimbă dramatic și accelerat. Este cu atât mai important să avem grijă ce facem cu apa, care va deveni din ce în ce mai puțină pe termen lung. Dar este destul de greu pentru politicienii și autoritățile noastre să înțeleagă acest lucru.