"Hai să nu politizăm!". Ba da: tragedia de la Caracal e despre politică, nu despre fluturi

„Hai să nu politizăm”. Am auzit-o prima dată la Dăncilă, ceea ce n-ar fi trebuit să mă mire. Și nu pentru că-i Dăncilă, ci pentru că n-a făcut decât să repete ceea ce a devenit o mantră pentru orice politician care se simte vizat într-un scandal aparent neutru politic: o crimă, un furt, un viol, o tragedie de orice altă natură vreți. 

Ultima oară am auzit-o ieri la un moderator TV când cineva, fiind în direct, spunea că criminalul Dincă ar face parte dintr-o rețea de proxeneți care furnizau minore pentru politicieni PSD la Belina, celebra reședință a mafiei lui Dragnea. „Hai să nu politizăm”, a sărit ca arsă moderatoarea și i-a tăiat vorbitorului microfonul.

Fără a ignora situațiile în care așa-zisa politizare a unui scandal chiar are la bază o tentativă imorală de a deturna atenția și indignarea publicului către un adversar politic, acuza de politizare a ceva este de cele mai multe ori, la rândul ei, mânată de un interes cât se poate de politic: nu mă acuza pe mine, politicianul X, c-o să-ți vină și ție rândul, politicianule Y – o altă formă traducere a omertei, a legii tăcerii de tip mafiot. Suntem între noi, suntem o castă, „hai să nu politizăm”. Politica e pentru a fenta proștii să ne dea votul, nu pentru a ne mânca între noi.

Cu asta sunt de acord aproape toți politicienii de la noi, împreună cu acoliții lor din media. Politizarea unei tragedii le face rău la rădăcină, le distruge baza pe care s-au construit ca sistem închis. 

De fapt, orice scandal care implică cel puțin o instituție a statului, și sunt foarte rare cele care nu implică, e un scandal eminamente politic, iar tragedia de la Caracal e despre politică de la un cap la altul.

Alexandra și celelalte fete, câte or mai fi căzut în plasa lui Dincă, sunt victimele unui mecanism criminal forjat în timp de deciziile unor politicieni. Iar în cazul de față acestea, cel puțin la o primă analiză – nici măcar sofisticată – sunt cât se poate de clare: fetele erau obligate să ia auto-stopul pentru a ajunge la oraș, la școală sau cu orice alte treburi, pentru că a existat la un moment dat o decizie politică de a desființa transportul public județean. De ce? 

Pentru că nu era profitabil, ai putea argumenta, dacă ai în cap doar legile pieței și te doare undeva de oameni. Dar cum se face că e profitabil pentru o mână de oameni, taximetriști la negru, să ofere un serviciu similar clienților gen Alexandra, iar pentru stat nu? Adică statul, prin deciziile unor politicieni – că statul nu e doar o figură de stil – nu poate investi într-un serviciu public absolut necesar unei categorii vulnerabile de cetățeni cum sunt cei de la țară, dar închide ochii la o piață neagră apărută și crescută exact pentru că serviciul respectiv aduce profit. 

De aici, lanțul politic se înșiră tot mai criminal. Scos de sub autoritatea și controlul statului, transportul la negru devine raiul unor psihopați. 

Dar asta e doar o fațetă a problemei. Pentru că, mai în aval, dai de altă decizie politică. Bun, să zicem că n-ai bani, tu ca stat, să asiguri transport public județean, dar odată ce-ai lăsat asta la mâna pieței, asta nu înseamnă că gata, ai scăpat de problemă. 

Nu. Ca stat, ai în grijă și siguranța propriilor cetățeni. Iar la Caracal – și aproape oriunde în țară unde nu asiguri un transport sigur și accesibil celor mai mulți – siguranța oamenilor (sute de mii, dacă nu milioane) e o temă care ar trebui să preocupe orice politician, fie el din zonă sau care are deja în mână pixul unei decizii oficiale. 

Iar asta înseamnă să faci legi sau să ceri să se facă, să reglementezi sisteme, să ai grijă să oferi proceduri inteligente, să-ți pese cum și cu ce oameni sunt toate astea puse în practică, să te asiguri că relațiile dintre instituțiile responsabile nu sunt gripate de tot felul de capcane legislative, de lipsa unor resurse  sau de tot felul de tăntălăi cinici. Iar asta dacă nu e despre politică, atunci nu mai e despre nimic.

Toate astea, și am luat în discuție doar o simplă fațetă a tragediei de la Caracal, țin exclusiv de decizii pe care le iau sau nu le iau politicienii. 

Să mai vorbim de faptul că un întreg angrenaj instituțional de tip 112-poliție-parchet-judecătorie a funcționat nu în favoarea victimei, ci împotriva ei? Păi și aici e politică până în vârful unghiilor. 

Serviciul 112 funcționează prost pentru că a lipsit undeva o decizie politică prin care să te asiguri, prin legi și regulamente clare, că angajații acestui serviciu își facă treaba ca la carte. A existat decizia, tot politică, de a închide ochii la mulțimea de sesizări ale oamenilor față de modul în care funcționează acesta. 

Polițiștii din Caracal s-au mișcat ca niște indolenți și pot fi considerați măcar moral responsabili de tragedie. Dar aceasta nu ar fi avut loc dacă de la tapla la capul deja împuțit al instituției nu ar fi fost angajați, aduși, promovați sau lăsați să-și facă treba cum au ei chef, o mulțime de loaze, printre care vei găsi aproape peste tot în țară și foști sau actuali interlopi, protejați de partid, rude, cumetri, amante, prieteni de porcării sau complici de-ai unor de politicieni cu putere de decizie. 

Și tot așa, continuând pe șirul ăsta, vei găsi la fiecare pas o decizie politică – sau lipsa uneia care ar fi fost obligatorie într-un stat normal.

Pe scurt, deciziile politicienilor ne afectează viața tuturor, fie că vedem asta sau nu, până la niște detalii incredibil de fine, iar când are loc o tragedie precum cea de la Caracal, politica e regina. Regina morții.

Așa că hai să politizăm. 

S-o facem până le ies mațele pe ochi celor care stau c-o mână în fund și cu una în buzunarele noastre, sperând că la fiecare tragedie care ni se întâmplă ne vom uita, ca prostul din poveste, nu la luna de pe cer, ci la degetul care ne-o arată; nu la deciziile lor, ale politicienilor, ci la tot felul de păuni pe post de acari.