Green Book: cât de rău poate fi cel mai bun?

Daniel Iftene

Redactor

„Green Book” (O prietenie pe viață, 2018). Regie: Peter Farrelly; scenariu: Nick Vallelonga, Brian Currie, Peter Farrelly; imagine: Sean Porter; muzică: Kris Bowers; cu: Viggo Mortensen, Mahershala Ali, Linda Cardellini, Sebastian Maniscalco.

*

A trecut o săptămână de când Julia Roberts rostea „And the Oscar goes to… Green Book”, iar valurile stârnite de alegerea Academiei Americane de Film sunt departe de a ajunge la liman.

Ieșirea din sală, în semn de protest, a regizorului Spike Lee − al cărui „BlacKkKlansman” pierdea astfel cea mai importantă distincție în favoarea unei comedii aparent inocente despre prietenia inter-rasială − nu a făcut decât să relanseze cronica unui scandal anunțat.

În „Green Book”, regizorul Peter Farrelly se folosește liber de povestea reală a întâlnirii dintre șoferul de origine italiană Tony „Buză” Vallelonga (Viggo Mortensen) și muzicianul de culoare Donald Shirley (Mahershala Ali), urmărită pe parcursul unei călătorii pe care cei doi au făcut-o în 1962 de la New York până în statul Alabama.

Filmul pornește când Tony, „demascat” de la început ca un rasist pur-sânge, își pierde slujba de agent de pază al unui club de noapte. El ajunge astfel șoferul lui Don Shirley pe o rută aleasă după un ghid denumit „Negro Motorist Green Book”.

Publicat din 1937 până în 1966, ghidul le indica americanilor de culoare care sunt traseele sigure pentru ei, cum pot evita localitățile unde e periculos să fie văzuți după apusul soarelui, precum și acele restaurante, baruri și locuri de cazare care nu-i refuză din motive rasiale.

Ne/vinovat?

Ca orice întâlnire construită pe contrastul dintre două personaje (în acest caz, rasial, intelectual, profesional, sexual), „Green Book” poartă un păcat care, în 2019, a devenit capital: o sfântă inocență (în sensul de sancta simplicitas), condusă spre încrederea că omul are capacitatea de a se transforma odată ce e îndrumat spre a-și recunoaște căderile.

Din acest punct de vedere, unele reacții negative de după Gala Oscar te fac să te întrebi dacă mai e nevoie de narațiuni în care, ca Pavel pe drumul Damascului, rasistul, nazistul, torționarul, xenofobul sau alți „-fobi” se preschimbă cu 180 de grade.

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Ce faci în ultimul weekend înainte de Crăciun în București, Cluj-Napoca, Timișoara sau Iași. Recomandările PressOne

Târguri de Crăciun în București, târg de designeri în Cluj-Napoca, Seri de TraIARNĂ în Timișoara și concert de colinde în Iași. Tu ce faci în weekend?

„Da”, au răspuns majoritatea celor peste 6.000 de membri ai Academiei.

Totuși, de dragul demonstrației putem face un exercițiu de imaginație în care răspunsul ar fi diametral opus, pentru că:

1) trăim într-o lume în care abuzul și discriminarea au fost depășite și, prin urmare, nu mai avem pe cine converti;

sau

2) omului atins de rău îi este imposibil să se schimbe.

Bineînțeles, putem și să recurgem la contemporanul „e (mai) complicat” și să trecem la celelalte reproșuri aduse filmului.

Rolul pianistului Don Shirley i-a adus lui Mahershala Ali cel de-al doilea Oscar pentru rol secundar, după „Moonlight” (2016).

Politica culorii (sic!)

Probabil cea mai percutantă e blamarea peliculei pe motiv că ar perpetua un stereotip al „salvatorului alb” (white saviour).

În această grilă au fost interpretate producții foarte diferite, de la „Dangerous Minds” (1995) la „Avatar” (2009) sau „Django Unchained” (2012).

S-a ajuns până într-acolo încât unii actori să se delimiteze de filmele în care au apărut, cel mai recent caz fiind Viola Davis, una dintre protagonistele din „Culoarea sentimentelor” (The Help), cap de afiș ale Oscarurilor de acum câțiva ani.

Acum, o parte a publicului așteaptă o reacție similară și din partea lui Mahershala Ali.

*

O altă acuzație adusă lui „Green Book” este că denaturează faptele.

Astfel, rudele lui Don Shirley s-au delimitat de felul în care acesta este prezentat în film, ca un tip rupt de propria comunitate și de propria familie, care ajunge să intre în contact cu elemente ale culturii afro-americane tocmai prin intermediul șoferului său alb.

Urmașii săi au negat prietenia dintre cei doi, reducând-o la o simplă relație contractuală.

De cealaltă parte, Nick Vallelonga − fiul lui Tony Lip și unul dintre cei trei scenariști ai filmului − insistă că legătura dintre tatăl său și Don Shirley a fost exact cea prezentată pe ecran și că, mai mult, el a respectat dorința muzicianului de a nu se consulta cu rudele acestuia și de a nu face filmul înainte de dispariția lui.

Atât Vallelonga-tatăl, cât și Don Shirley au murit în 2013.

Pe lângă cele de mai sus, un mesaj anti-musulman pe care regizorul Peter Farrelly l-a postat pe twitter în 2015, precum și folosirea ofensatoare a „cuvântului cu N” de către Viggo Mortensen, într-una dintre intervențiile sale despre film, au zgâriat urechile unei părți a publicului și l-au făcut să privească reticent spre „bunele intenții” ale autorilor.

În sala de cinema însă, spectatorul va descoperi doi actori foarte buni într-o comedie imperfectă, care patinează optimist peste istoria segregată a Statelor Unite.

Și, totuși, merita?

Aceasta e întrebarea pusă aproape de fiecare dată la finalul unei competiții, mai ales când decizia nu se ia „la vedere”.

S-o spunem limpede: în afară de prestația actoricească și de nostalgia unora după structura clasică a comediei americane, „Green Book” putea fi trecut cu vederea, așa cum ar fi trebuit să se întâmple anul trecut cu „Forma apei”.

Din fericire, lista celor mai bune filme din istorie nu depinde doar de votul Academiei americane: dovadă stau titluri care nici măcar n-au fost în cărți pentru vreun premiu.

De ce a surclasat „Green Book” cel puțin trei filme mai bune, inclusiv pe „BlacKkKlansman” (bazat pe cazul real al unui polițist de culoare care s-a infiltrat într-o grupare din Ku Klux Klan în anii ’70)?

Pentru că povestea călătoriei lui Tony și Don este privită printr-o grilă ideală, în care cunoașterea aproapelui e suficientă pentru a-l iubi.

De cealaltă parte, Spike Lee propune un inconfortabil arc peste timp și leagă foarte clar KKK-ul de resurecția extremei drepte și de protestele violente care au avut loc la Charlottesville în 2017.

Ca într-un fals cântec de leagăn al Adei Milea, Academia americană de film continuă și anul acesta să se complacă într-un „somn ușor, națiune, vor veni vremuri mai bune”.

On/Offscreen

→ După ce, în 2007, debuta cu scurtmetrajul „Lecția de box”, Alexandru Mavrodineanu revine în ring cu documentarul „Caisă”, desemnat toamna trecută drept cel mai bun film în „Competiția România” a festivalului Astra de la Sibiu.

E o peliculă directă și emoționantă, în care autorul merge pe urmele antrenorului de box Dumitru Dobre și a elevului său Cristian Palcuie, în drumul acestuia către titlul de campion național.

Numai că, în ciuda talentului și muncii, pe umerii lui Caisă (cum îl alintă maestrul pe adolescent) atârnă presiunea unei vieți cu mijloace materiale reduse, dezinteresul pentru școală și un nou set de dezamăgiri.

Nici mediul sportiv românesc, în care Dobre încearcă să-l mențină ca o adevărată figură paternă, nu pare să-l ajute prea mult pe tânărul luptător.

Fără tușe groase, Mavrodineanu conturează o poveste despre speranță și frustrare, care vine ca o gură de aer proaspăt în cinematografe, săptămâna aceasta.

→ Fanii genialului regizor și coregraf american Bob Fosse mai au de așteptat doar o lună miniseria „Fosse/Verdon”.

Cele opt episoade derulează complicata poveste de dragoste dintre autorul celebrelor filme „Cabaret” (1972) și „All that Jazz” (1979) și actrița Gwen Verdon, care i-a fost alături până la moarte, în ciuda rupturii care a apărut între ei cu un deceniu înainte.

Cu Sam Rockwell și Michelle Williams în rolurile principale, seria a captat deja atenția publicului și, cu siguranță, nu va scăpa de comparațiile cu „All that Jazz” − extraordinara investigare a propriei vieți, prin alter ego-ul Joe Gideon, care i-a adus lui Bob Fosse marele premiu la Cannes și nouă nominalizări la Oscaruri.

→ America are un nou dușman clar: cartelul. Dacă, anul trecut, însuși Clint Eastwood dădea piept cu mafia drogurilor, în 2019 vine rândul „tinerelului” John Rambo, în a cincea parte a seriei care îi poartă numele.

Lansată în 1982 și inspirată de romanul „First Blood”, franciza Rambo l-a instalat pe Sylvester Stallone în pielea unui veteran de război care luptă, cu mitraliera, cuțitul și arcul, împotriva amenințărilor interne sau externe, fie că e vorba despre autorități locale discreționare sau despre Rusia sovietică.

„Rambo 5: Last Blood” va fi lansat în cinematografe la toamnă, așa că aveți timp să vă căutați prin dulapuri bandanele roșii de altădată.

via GIPHY

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€