În curtea Parlamentului, pe latura dinspre Calea 13 Septembrie și intrarea principală în Senatul României, se lucrează deja de zor la plantarea a ceea ce va lua, până în vara lui 2021, forma unei întinse grădini de palat. 

Este vorba despre „Grădinile Senatului – Memorial Uranus”, proiectul de reamenajare a unei părți din curtea Palatului Parlamentului, aflată pe teritoriul fostului cartier Uranus. Un proiect în valoare de un milion de euro realizat de Senatul României, pe baza unui concept elaborat de peisagistul român Bogdan Nicolae și implementat de firma Garden Center Grup cu susținerea de Ambasadei Regatului Țărilor de Jos ( Olanda) prin inițiativa Urban Landscapes România. 

Ce viață au avut înainte cele trei hectare de pământ pe care încep deja să se întindă viitoarele grădini ale Senatului, pe ce străzi s-ar fi plimbat bucureștenii dacă Nicolae Ceaușescu nu ar fi decis să demoleze în ultimii ani ai dictaturii sale zeci de case și de blocuri, ce valoare arhitecturală avea cartierul  și ce înseamnă pentru o comunitate izgonirea din propriile locuințe au explicat, într-un interviu pentru PressOne, arhitectul peisagist Bogdan Nicolae, cel care se ocupă acum de amenajarea grădinilor, și arhitectul specializat în monumente istorice Dan D. Ionescu, cu ajutorul căruia s-au fixat reperele istorice ale locului. 

Machetă 3D cu amenajarea grădinii Senatului. Sursa: Bogdan Nicolae.

Ce s-a întâmplat în fostul Cartier Uranus? 

Dan. D. Ionescu: În zonă s-a petrecut ceea ce oficial se numește sistematizare, dar de fapt este vorba despre sistematizare și restructurare urbană. Iar restructurarea urbană e un concept care nu spune nimic pentru publicul obișnuit, însă se referă la distrugere prin operații specifice, dictate. De ce dictate? Pentru că vorbim de o dictatură, deci restructurarea urbană e în general specifică regimurilor autoritare. 

E, aceste distrugeri conduc la ceea ce vedem azi în cazul orașului București și nu numai, că sunt 37 sau 38 de centre istorice ale orașelor (n.red. – care au fost distruse), deci aceasta e o problemă pe care o moștenim la nivelul întregii Românii. 

Astăzi sunteți arhitect, ce vă amintiți de la demolările care s-au întâmplat în cartierul Uranus?

Dan D. Ionescu: În zona asta demolările au început cam în 1980. Final de ‘79 – ‘80. Eu eram mic atunci, aveam vreo 12-13 ani și nu eram din zona aia, doar am vizitat-o. Era un tramvai – tramvaiul 26, cu un traseu circular prin centrul orașului cu care mă plimba bunicul meu. 

Dan D. Ionescu, arhitect specializat în monumente istorice, a fixat datele istorice ale proiectului. Foto: Lucian Muntean

Demolările care au început pe Șoseaua Panduri au început de la Uzinele Chimice Române, sediul acela al Carrefour și intersecția cu Calea 13 septembrie unde începe bulevardul Tudor Vladimirescu – acelea sunt primele blocuri care au fost distruse. Deci exact porțiunea dinspre Șoseaua Trafic Greu- actualmente Progresul. Acela e începutul și cred că ar merita chiar o plăcuță memorială – aici au început demolările pentru Centrul Civic.

În acel moment zero au fost implicați cei mai mari arhitecți. Nu vorbim de Anca Petrescu, ea era, dacă vreți, o „copiliță” la momentul acela, nu avea nicio relevanță atunci. Cei care conduceau cu adevărat procesul erau profesorul Octav Doicescu, o somitate de nivel mondial a arhitecturii românești, Cezar Lăzărescu și încă doi-trei. Aceștia coordonau și prezentau în fața lui Nicolae Ceaușescu soluțiile pentru viitorul Centru Civic. 

Uranus avea un farmec aparte, putând deveni oricând un fel de Montmartre al Bucureștiului. Sursă: Arhivă proiect

Dar ideea acestui Centru Civic când a încolțit în mintea lui Ceaușescu? 

Dan D. Ionescu: În orice fel de societate civilizată există niște straturi de amenajare a orașelor, mai ales în capitale. În București, această problemă s-a pus în perioada 1935, când se definitează și se aprobă – printr-un înalt decret regal, așa se numea când se finaliza un proces legislativ – planul director al orașului București. 

Acest plan director era făcut pe circa 100 de ani, elementele lui principale sunt valabile până în zilele noastre. El menționa inclusiv zona metropolitană gândită la 30, chiar 60 de km în jurul Bucureștiului, deci exact contextul în care suntem noi acum. 

Sursă: arhivă proiect

Elementele principale de dezvoltare ale acestui plan director au fost preluate și adaptate în limite rezonabile, iar arhitecții s-au servit de ele chiar și în perioada comunistă, până prin anii ’60-‘65 când a venit Ceaușescu. 

Și după venirea lui au fost mai multe faze, că nici el nu a fost radical de la început. Însă un moment crucial în modelarea ideii de Centru Civic așa cum avea să se facă apare în anii ’70-‘71 când Ceaușescu vrea o restalinizare a României în cheie asiatică, pe modelul China și Coreea. 

De acolo încep derapajele, preluându-se niște idei directoare, adică se stabilesc niște linii mari de dezvoltare ale orașului cu tot ce cuprinde el – de la zonificarea lui, la industrii, educație, cultură, petrecerea timpului liber, sport, absolut tot – linii care inițial erau pozitive. Numai că totul se reduce la efectul bulgărelui care în mâinile unui dictator devine bombă atomică, ca să mă exprim mai plastic. 

Un cartier liniștit, distrus cu buldozerele în doar câteva luni. Sursa: Arhiva proiect

Așa au apărut demolările. Iar raderile astea, distrugerile, nu se făceau după un plan concret. Am vorbit cu vreo doi ingineri, care mi-au zis că ei de multe ori nu știau nimic. Apărea tovarășul și de câte două ori pe săptămână acolo, pe teren, făcea semn cu mâna de unde până unde și ei demolau. Mi-a dat un exemplu de la Academia Militară când s-a urcat pe platou și a arătat de la așa-numita Casă Radio până în Mircea Vulcănescu. A făcut doar cu mâna așa. Și s-a ras tot.

Despre ce suprafață demolată vorbim în cartierul Uranus? 

D. D. Ionescu: Eu aș aprecia că pe toată suprafața Bucureștiului vorbim cam de 1000 de hectare. 

Apoi, în arealul grădinilor pe care noi le construim acum vorbim de 65 de imobile, nu doar case, ci și blocuri. E destul de greu de cuantificat pentru că multe nu apar în decretele de demolare.

Dar când se formează cartierul acesta, care-i istoria lui?

D. D. Ionescu: Până către 1850-‘60 au fost vii. Un rol important l-a avut Maria zisă Marghioala Arion – Arionoaia,  de unde și numele străzii. Ea era una dintre principalele proprietărese din zonă care au început să facă parcelarea – dom’le de ce să mai țin via? Și a început să vândă. Și ea și alți boieri din zonă.

Sursă: Arhivă proiect

S-a trasat strada, s-au făcut case. Încep să apară case așa răzleț prin 1865-‘66, iar apoi în ’81 este proclamat Regatul. Apare un boom economic și începe masiv dezvoltarea. Până la 1900 deja zona era plină de case. 

Erau multe case cam cu două-trei niveluri, chiar dacă aparent casa nu avea decât parter. Parterul putea să fie în stradă, etajul unu era în curte și mai în adâncimea curții puteau să fie două niveluri, de-asta e o problemă de a face o statistică de câte persoane erau, iar asta era așa de la topografia terenului. 

Tot la categoria reperelor istorice punem și străzile. Acum când efectuam săpăturile pentru grădini, am găsit niște calupuri mari de bazalt, sute de bucăți extraordinare care formau pavajul și care datează cam de pe la 1870-1880. Și mai există un alt strat de caldarâm din 1850-1860 de pe vremea domniei lui Cuza și a lui Știrbei. 

Deci vorbim de un Cartier rezidențial.

D.D. Ionescu: Da, rezidențial, cu câteva spații de meșteșuguri.

Avea valoare arhitecturală cartierul care s-a demolat aici? Că am citit mai multe impresii ale oamenilor care spun că Uranus era o mahala.

Bogdan Nicolae: Nu. În niciun caz. „Mahala” oricum e un termen care are conotație peiorativă doar la noi. Dar în limba turcă el înseamnă o zonă de târg. 

Însă, dacă vă uitați la imaginile astea de arhivă, putem vorbi chiar de un cartier cu un farmec aparte, mie nu-mi seamănă deloc a mahala ce văd aici. 

Și zic farmec aparte pentru că așa ceva nu mai poate fi redat, refăcut. Toate străzile astea erau în pantă, o pantă foarte abruptă. Dintre aceste străzi se vedeau Dealul Patriarhiei, Intercontinentalul, după aia Magazinul Unirea, deci era spectaculos pentru că erau cam 18-20 de metri deasupra orașului. Se vedea inclusiv Parcul Carol, monumentul acela al eroilor.

Sursă: arhivă proiect

Așadar vorbim de o topografie specială care îi dădea unicitate și valoare. 

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României. Vrei să ne ajuți?

Susține PressOne

De ce se revine constant la cartierul Uranus?  Au mai tot fost proiecte cu numele lui, unul chiar în 2019. Ce are el special? 

D.D. Ionescu: A fost un spațiu ciopârțit, schilodit, care a rămas apoi fără personalitate. Iar istoria locului e conflictuală. Vorbim de o traumă foarte gravă a orașului – avem 65 de imobile numai aici, pe locul acestor grădini, dar dacă ne ducem la ce-au însemnat demolările pentru tot Bucureștiul, vorbim de mii de persoane, minim 145.000 de persoane care au fost alungate, smulse din căminele lor.

Se va începe reamenajarea cu grădina Senatului dar proiectul s-ar putea extinde în viitor și asupra restului terenului din jurul Parlamentului. Foto: Lucian Muntean

Eu cunosc persoane care au trăit șocul acesta al distrugerii. În general erau proprietari, nu chiriași. Chiriașii erau la mâna regimului – adică casele în care stăteau fuseseră confiscate de la cetățeni români care fie plecaseră de tot din țară cu acte în regulă dar obligați să cedeze locuința, fie erau în închisoare, fie fugiseră. 

Cei care erau proprietari erau puși în situația în care singura variantă era să accepte – li se dădea un termen și se pregăteau de evacuare. Uneori veneau chiar mai devreme, nu aveau nici timp să își ia hainele, mobila. Cunosc pe cineva care avea mobilă de epocă, veche, scumpă, au eliberat casa și când s-au întors să o ia la două-trei zile, nu au mai găsit-o. Au fost multe cazuri așa. I-am văzut eu pe mulți, veneau căruțe cu cai și le luau, se furau.  

Sursa: Arhiva proiect

Și se mai întâmplau cazurile în care veneau ordinele de evacuare, dar oamenii nu plecau. Am în minte foarte clar niște bătrâni de pe strada Bateriilor, aproape de colțul cu strada Apolodor din Damasc, care au refuzat pur și simplu să plece. Escavatorul era acolo, jumate din acoperiș era distrus, nu am apucat să fac poze, mi-a fost frică. În seara aia sau a doua zi am aflat de la radio Europa Liberă că s-au sinucis acolo. Iar ca ei au mai fost și alții, nu puțini. 

Ce ar fi găsit bucureștenii astăzi pe suprafața Palatului Parlamentului dacă nu s-ar fi construit?

D.D. Ionescu: Existau foarte multe lucruri în arealul pe care s-a construit acum Palatul Parlamentului. Aveam, de pildă, stadionul Organizației Naționale de Educație fizică și sport, mă rog, ONEF. Cel pe care s-a construit acum parcarea. 

El încă există, e îngropat acolo, nu?

D. D. Ionescu: E semi-îngropat, da. Suprafața stadionului a fost acoperită de stâlpi de beton, adică s-a turnat pe ea o placă de beton, dar a rămas tot ceea ce însemna coaja exterioară care este decorată cu niște casetoane foarte interesante, în spiritul arhitecturii romane însă în factură modernistă, proiect al arhitectului Horia Creangă, și care erau finisate cu praf de granit roșu. Aveau o culoare la rândul ei  interesantă. 

Spațiul demolat va fi recreat parțial prin garduri vii și aranjamente florale care arată conturul fostelor case demolate. Sursa arh. Bogdan Nicolae

De fapt, acolo în locul ăla fusese gândit cu mult înainte, de urbanistul Cincinat Sfințescu, un ansamblu olimpic. Sala polivalentă de mai târziu trebuia inițial să fie făcută acolo, există machete. 

Sfințescu gândise, în zona care cuprindea și stadionul, o imensă bază sportivă până în strada Doctor Lister, unde existau deja terenurile de tenis pe care le avem și în zilele noastre și pe care s-au jucat meciuri de tenis – sunt Arenele BNR. 

E, la arenele BNR avem cel dintâi și cel mai vechi ansamblu sportiv din București recunoscut în 1860-1861. Iar baza aia pe care azi o găsim în Cotroceni trebuia extinsă peste parcul Izvor până pe Dealul Arsenalului, la stadion. 

Într-un final, grădinile Senatului vor deveni un parc cu acces public. Aceeași soluție s-ar putea extinde și la fostul stadion Republicii/ONEF, situat în spatele Parlamentului. Sursa arh. Bogdan Nicolae

Curiozitate tehnică – s-ar mai putea recupera ceva din stadionul ăsta dacă s-ar dori?

D.D. Ionescu: Da, se poate. Există și fonduri europene pentru așa ceva dacă s-ar dori. E decizie politică, dar el se poate restaura. 

Singurul element care a fost distrus în totalitate e copertina de deasupra tribunei oficiale. Copertina aia era un monument al tehnicii pentru că se sprijinea pe niște stâlpi foarte subțiri dar era gândită gravitațional pentru ca la o mișcare seismică să nu se răstoarne – ea fiind foarte lungă. Această copertină din beton armat a fost distrusă după multe ore pentru că nu reușeau efectiv să o dărâme. Asta e singura pe care nu ar mai avea-o construcția restaurată.

În rest, gradenele și restul stadionului se pot reda publicului. Și, desigur, refăcută grădina, că avea o grădină foarte mare și frumoasă acolo – eu îmi amintesc pentru că am fost la două meciuri cred că chiar prin ’80-‘81, nu știu, în orice caz, chiar înainte să înceapă lucrările de acolo. 

Bulbi de lalele soiul Uranus, plantate în grădina Senatului, ca primă etapă în amenajarea grădinilor. Foto: Lucian Muntean

Apoi, în restul perimetrului? În afară de stadion?

D.D. Ionescu: Acolo a fost și închisoarea de la Uranus, un loc de tortură groaznic. La Arsenal a fost închisoare militară folosită de NKVD și de către securitatea de după 1946 împotriva tuturor care se opuneau regimului comunist. 

Apoi, în aprilie 1984 e distrusă biserica Spirea Veche, care e fix în arealul grădinilor noastre – a fost aruncată în aer pentru că nu au reușit să o dărâme altfel, era foarte solidă. 

Sursă: Arhivă proiect

De acolo începe săparea fundației pentru Casa Republicii, acum Casa Poporului. La momentul săpării fundației am asistat și eu la un moment dat, am văzut cum arăta. Din nou, nu am făcut poză că apăruse inclusiv legea care interzicea fotografiatul, nu aveai voie să faci poze la demolări. 

Dar am făcut acest experiment acasă. Era deja o cale de acces perimetrală, cum se face la baraje sau la exploatări miniere, și am văzut o basculantă care era cât cutia de chibrituri de unde o vedeam eu. Ca să vă dați seama că acolo este o adâncime uriașă 150-200 de metri. Uriaș. Este un hău. S-a instalat un întreg sistem de conducte pentru captări, adică, încă o dată, ce s-a făcut acolo din punct de vedere ingineresc este o performanță. 

Sursă: Arhiva proiect

Altfel, acolo am mai fi găsit de-a lungul timpului Crucea și Puțul Mitropolitului Neofit al Ungro-Vlahiei, vestigiile Curții Domnești Noi, cunoscută drept Curtea Arsă, o parte din Arsenalul Armatei și multe străzi – Uranus, Militari, Miracolelor, Cazărmii, Banul Mihalcea, Maior Constantin Moroiu, Intrarea Bagdad și altele. 

Ce formă ia proiectul Memorial Uranus acum? 

Bogdan Nicolae: Am ales să reproducem străzile și cartierul și vorbim de o reconstrucție vegetală, o grădină formală de palat, pentru că, vrem, nu vrem, Palatul Parlamentului e un palat.  

Machetă 3D. Gardurile vii ale viitoarei grădini reprezintă aliniamentul trotuarelor fostului cartier. Sursă: Bogdan Nicolae

Iar aceste Grădini ale Senatului se întind pe trei hectare jumate – atât înseamnă cele două pastile. Deja au început plantările de gard viu și ar trebui să avem grădina în forma ei fizică, finală, la începutul verii 2021. E un proiect gândit ca fiind permanent și în care vegetația va crește în înălțime de-a lungul anilor.

De ce îl numim Memorial? 

Bogdan Nicolae: Pentru că la final, proiectul intenționează să le ofere oamenilor șansa de a se plimba pe străzile astea demolate cu ajutorul realității virtuale. Cu ochelari de realitate virtuală vom putea vedea cartierul suprapus pe aceste suprafețe verzi. Asta se va întâmpla peste doi ani. 

Lucrări de amenajare a grădinii Senatului se fac și cu ajutorul Ambasadei Olandei. Foto: Lucian Muntean

Ce a presupus tehnic acest proiect?

Bogdan Nicolae: Ni s-a cerut un concept inițial, iar din mai multe desene noi l-am ales pe acesta cu fosta tramă stradală. Le-a plăcut și celor de la Senat ideea așa că am mers pe ea. Pentru a reface cartierul ne-am folosit de cadastrele din anii ’70. 

Machete 3D cu amenajarea grădinii Senatului. Sursa arh. Bogdan Nicolae

Avem majoritar garduri vii, compoziția principală e din aliniament. Vor fi două tipuri de stejar, iar la intrare vor fi două zone în care se va planta o lalea adusă din Olanda, pentru că partener al proiectului este Ambasada Regatului Țărilor de Jos (Olanda) și botezată chiar de ei la nomenclatorul lor: Laleaua Uranus. 

E un tip de lalea scurtă, viguroasă, de un roșu intens și va fi comercializată pe plan mondial cu numele Uranus. 

Iar pe lângă gardurile vii, cele 65 de imobile vor fi reprezentate de lalele. Vor înflori o dată pe an și vor dispărea la un moment dat, așa cum s-a și întâmplat. 

Parlamentul ar putea fi înconjurat, în cele din urmă, de grădini care devin prin ele însele o atracție turistică. Sursa arh. Bogdan Nicolae

Ce credeți că aduce orașului un astfel de proiect?

Bogdan Nicolae: Va deveni o atracție turistică și, în primul rând, va readuce natura amenajată – de la fostele vii la reconstrucție vegetală. Terenul acesta a stat 30 de ani aproape un maidan gol, nu s-a intervenit, au fost niște lucrări insignifiante de întreținere. Și locuri de parcare.

Deci încercăm prin acest proiect să echilibrăm, într-un fel, toată istoria conflictuală a locului. Am vrut să ajutăm cumva la vindecarea memoriei locului. 

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.