Giving Tuesday România 2019, inițiativa Style and Smile Alba Iulia
25/11/2020
GivingTuesday, mișcarea globală care te îndeamnă să fii generos: „Cu toții avem ceva de dat”
De Black Friday golim rafturile magazinelor care se întrec în reduceri, de Cyber Monday umplem coșul virtual și plasăm comenzi online, dar de GivingTuesday (n.r. Marțea Generozității) dăruim. Bani, sânge, resurse, timp sau un simplu gând bun.
GivingTuesday este o mișcare globală care încurajează generozitatea și gesturile de bine. A apărut în SUA în 2012 și de-atunci s-a extins în peste 70 de țări. Doar anul trecut a fost strânsă, în toată lumea, suma de 1,197 miliarde de dolari. Departe de cele 7,4 miliarde de dolari cheltuiți doar de americani de Black Friday în același an, dar este un început.
Din 2017, și în România este sărbătorită GivingTuesday, care, în mod normal, are loc în prima marți de după Black Friday și Cyber Monday. Anul acesta însă, românii vor avea șansa să se implice și să fie solidari timp de o săptămână, de pe 1 până pe 8 decembrie.
„Cu toții avem ceva de dat” este îndemnul făcut de cei care s-au alăturat mișcării GivingTuesday România. Un exemplu este Cristian Hrubaru, om de radio, care împreună cu cei de la Bikers For Humanity România este implicat într-o mulțime de proiecte umanitare. Altul este Ariel Constantinof, creator de conținut, care s-a alăturat mișcării GivingTuesday România și vede în generozitate acele gesturi mici pe care cu toții le putem face.
Într-un interviu pentru PressOne, László Bodor, cofondator al Asociației Envision, organizația care a adus GivingTuesday în România, vorbește despre ce înseamnă o săptămână a generozității și despre cum „cu toții avem ceva de dat”, mai ales acolo unde implicarea statului este redusă sau inexistentă.
Ce este GivingTuesday și cum se simte ziua asta lângă Black Friday, când lumea cumpără tot ce prinde?
GivingTuesday a luat naștere în SUA acum mai bine de 8 ani și cei care au venit cu ideea au pornit fix de la Black Friday și Cyber Monday. S-au întrebat de ce n-ar exista, după două zile în care oamenii se ocupă de cumpărături și de propria persoană, o zi în care să ne gândim la generozitate.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
Laszlo Bodor, cofondator al Asociației Envision, ce a adus GT în România. Foto din arhiva personală
În SUA a mers foarte bine încă din primul an, iar mișcarea s-a extins rapid și în alte țări, a fost creată o rețea de reprezentanți locali. În momentul ăsta sunt peste 70 de țări în care există echipe locale, cum suntem la Envision. Mai mult, aproape în fiecare țară din lume există activități de tip GivingTuesday, deci cumva sărbătoarea există dincolo de aceste 70 de țări.
Era nevoie și în România de o sărbătoare care să ne îndemne să fim generoși?
Asociația Sache: Locul unde toate animalele sunt vindecate până la capăt
În 2016, când a deschis cabinetul veterinar, Laura Fincu era convinsă că inițiativa lor de antreprenoriat social va rezolva problema câinilor din România. Aproape 9 ani mai târziu, după peste 100.000 de sterilizări făcute în campaniile aproape săptămânale prin țară, nu mai e atât de convinsă, dar crede în continuare cu tărie că lucrurile se vor îmbunătăți. Ca să contribuie la asta, asociația Sache construiește primul spital social pentru animale din România.
În România am început în 2017, când a fost ceva foarte mic și incipient. Îmi amintesc însă că anul trecut, GivingTuesday s-a simțit mult mai intens decât în primii doi ani, asta și pentru că am făcut noi mai multe. Am răspândit vestea către mai mulți oameni și a fost un sentiment foarte plăcut. Toată ziua de 3 decembrie 2019, Facebook a fost plin de mesaje, de postări cu oameni care făceau gesturi de generozitate și vorbeau despre asta.
Ce rezultate a produs GivingTuesday în România în acești trei ani?
Anul trecut a fost un an intens. Au fost înscrise, pe site, 85 de inițiative pe care oamenii au putut să le susțină. De exemplu, o inițiativă care ne-a rămas la suflet a avut loc în Alba Iulia. Un hairstylist local a reușit să adune mai mulți stiliști și, împreună, au vizitat cămine de bătrâni, unde i-au tuns și i-au aranjat pe bătrânii de-acolo. S-au ocupat de aproximativ 50 de persoane.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Un alt exemplu este cel al Fundației Vodafone, care în fiecare an organizează mai multe sesiuni de donare de sânge în companie, pentru angajați. Anul trecut a organizat o sesiune extra, special pentru GivingTuesday, la care au participat peste 90 de angajați, chiar mai mult decât participau normal. Toți cei care au luat parte au donat și bonurile de masă pe care le-au primit către Hope and Homes for Children (n.r. ONG care luptă pentru închiderea orfelinatelor de copii și reforma protecției oferită de stat copiilor).
„Cu toții avem ceva de dat”
Ce înseamnă în fapte mesajul de anul acesta al mișcării: „Cu toții avem ceva de dat”?
GivingTuesday este despre generozitatea de la orice nivel. Este încurajat orice gest de generozitate, iar asta face mișcarea să fie foarte la îndemâna oricui. Să fii generos nu înseamnă doar a dona bani, bunuri sau sânge, ci înseamnă și să-ți deschizi inima în ziua respectivă și să faci un gest pentru altă persoană. Să stai de vorbă cu un om al străzii, să-i faci o cafea celui care face curat la tine în bloc.
Ce am vrut să facem în plus anul acesta a fost să ne concentrăm pe câteva direcții, pentru a crește implicarea. Așa că am mers pe ideea de a dona bani, a dona sânge, a face voluntariat sau a-ți dona ziua de naștere.
Credem că oamenii sunt, în esență, buni, doar că în alergătura zilnică uită de asta și au nevoie de un imbold care să le atragă atenția că se pot implica. Când acest imbold este dat, oamenii se implică.
Cum pot oamenii lua parte la „Săptămâna Generozității”?
Pot intra de givingtuesday.ro, unde își pot înscrie propriul gest de generozitate sau pot susține una din multele inițiative prezentate de ONG-uri. Mai mult, pentru fiecare dintre cele patru direcții de implicare, am făcut câte un parteneriat, iar cei care vor să facă un gest de generozitate vor fi direcționați către un partener. De exemplu, cei care vor să doneze sânge vor fi direcționați către Donorium, unde se vor putea programa pentru donare. Sau către „N-avem sânge”, o asociație care promovează donarea de sânge și mobilizează oamenii în acest sens.
Donații online de 511 milioane de dolari
De ce ați trecut anul acesta de la o singură zi, la o întreagă săptămână?
Pentru că GivingTuesday cade, la nivel global, pe 1 decembrie. În România, e zi liberă și vine după Sfântul Andrei, care e tot zi liberă, așa că ne-am gândit că în acele zile românii poate nu vor fi cei mai dispuși să facă o faptă bună. Așa că ne-am gândit la o întreagă săptămână, de marți până marți. Dacă punem la dispoziția oamenilor o săptămână, și nu doar o zi, avem șansa de a stârni mai multă mobilizare.
În SUA, mișcarea are un alt impact. Anul trecut, doar în ziua respectivă, s-au făcut donații online de 511 milioane de dolari. În România, mai avem multe de făcut pentru a duce GivingTuesday la nivelul acela, de asta o săptămână este mult mai potrivită ca perioadă.
Toate acțiunile de care ai vorbit sunt foarte frumoase, dar sunt suficiente atunci când vine vorba de o cauză socială care are rădăcini mai adânci și care nu poate fi rezolvată cu o donare punctuală, făcută într-o zi specială?
Sunt foarte mulți oameni care au nevoie de ajutor pentru o perioadă mai lungă sau de un ajutor constant. GivingTuesday este o sărbătoare punctuală, însă are un rol mai extins. De exemplu, eu înainte de a face voluntariat lucram într-o companie multinațională, unde aveam planuri total diferite de acum. Pas cu pas însă, am ajuns să lucrez pentru cauze sociale, în mine s-a produs o schimbare.
În momentul în care oamenii se implică și sunt inspirați s-o facă, lucrurile nu se opresc acolo, ceva se schimbă în ei.
Este nevoie de un parteneriat între ONG-uri și stat
Crezi că pe partea de probleme sociale, de cunoaștere a realității din teren și de intervenție atunci când este cazul, ONG-uri și societatea civilă și-au asumat o parte din răspunderea pe care ar fi trebuit să o aibă statul?
Clar. Și este nevoie de un parteneriat între ONG-uri și stat. Într-o oarecare măsură, există deschidere în direcția asta. De exemplu, sunt anumite facilități fiscale, atât pentru persoanele fizice, cât și pentru companiile care oferă sprijin ONG-urilor. Asta înseamnă că statul a înțeles că sunt zone în care ONG-urile pot face lucrurile mai bine și/sau mai repede. Parteneriatul este însă departe de a fi unul ideal.
Sunt anumite zone în care ONG-urile preiau aproape total rezolvarea unor probleme. Dacă ne gândim la copiii cu autism, unde implicarea statului este revoltător de mică, vedem că ONG-urile fac mult mai multe.
Același lucru este valabil și pentru îngrijirea paliativă, de care se ocupă Hospice Casa Speranței. Există o implicare a statului prin niște fonduri, dar munca cea mai grea cade pe umerii celor de la Hospice sau a altor organizații care se ocupă de asta.
Cred că sectorul și-a dovedit din plin utilitatea și în pandemie, când foarte mult ONG-uri au fost primele care au trimis materiale în spitale. Statul trebuie să realizeze că sectorul nonguvernamental are o viteză de reacție mult mai mare și o motivație de a se implica mult mai dezvoltată.
GivingTuesdayNow, ajutor în pandemie
Legat de pandemie, anul ăsta ați organizat și prima ediție GivingTuesdayNow, între 1-5 mai, ca răspuns la criza cauzată de coronavirus. Ce s-a întâmplat și ce rezultate a avut?
A fost o inițiativă globală. Lumea avea nevoie de exemple de generozitate și de mobilizare în perioada pandemiei, așa că la nivel global a fost organizată o ediție GivingTuesday în mai.
Harta Generozității, ilustrație realizată de Andrei Pacea: toate gesturile de generozitate făcute de GTNow, în pandemie
În România, am organizat un festival al generozității și ne-am legat de faptul că oamenii, de obicei, mergeau la mare de 1 mai, lucru care nu mai era posibil, așa că i-am invitat la „marea generozitate”. I-am îndemnat să facă un gest de bine, pe care să-l înscrie pe un grup de Facebook, iar cei care au făcut asta au primit un bilet la un concert online.
Au fost făcute multe gesturi de generozitate adaptate situației. De exemplu, o colegă de-a noastră a pictat un tablou pe care l-a scos la licitație pe Facebook. Așa a reușit să strângă 1.000 de lei, iar din banii respectivi a cumpărat materiale de pictat pentru un copil talentat, dar care nu-și permitea să le cumpere. Sau a mai fost o spălătorie care s-a oferit să curețe gratis hainelor celor din linia întâi, de la medici la curieri și poștași.
Din experiența ta cu GivingTuesday, de ce suntem generoși? O facem și pentru noi, pentru a ne simți mai bine că am făcut un gest de bunătate?
Cu siguranță atunci când faci o faptă bună, când ajuți, este un sentiment de bine pe care îl simți. Asta are un rol important în a ne face să fim generoși. Eu văd în generozitate o calitate umană de bază, oricât de idealist ar suna. Foarte mulți oameni o au și în mișcarea GivingTuesday ne bazăm tocmai pe asta.
Asta am aflat și de la cei implicați în mișcare. Marius Manole, de exemplu, spunea într-unul din videoclipurile pe care le-am lansat pentru ediția de anul acesta, că atunci când reușești să smulgi un om din ghearele morții este un sentiment unic.
Anul trecut, o doamnă din Alba Iulia a explicat ce a simțit ea în momentul în care s-a implicat și a ajutat o mamă cu un băiețel care aveau nevoie de ajutor: „Îți mulțumesc, GivingTuesday, și te aștept și la anul, așa cum nu te-am așteptat niciodată”.
Care a fost ultimul gest de generozitate făcut de tine?
Mi-am dăruit ziua de naștere. În fiecare an obișnuiesc să fac asta. Anul ăsta mi-am dăruit ziua proiectului lui David Stescu, „Faces of Autism”, și am reușit să strâng suma de 2.600 de lei.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this