Geoffrey Cain despre tehnologiile dictaturii perfecte, China: "Atunci când vrei să controlezi o populație, sentimentul de nesiguranță e de preferat fricii directe"

Vasile Decu

Redactor

Un interviu extins cu reporterul Geoffrey Cain, autorul cărții „The Perfect Police State”, despre genocidul uigurilor, distopia tech din China și pericolele globalizării ei.

(Interviul a fost publicat inițial pe 9 noiembrie 2021 în newsletterul Biblioteca Exploratorilor.)

Vasile Decu: Cât de dificil a fost să scrii despre distopia tehnologică din China?

Geoffrey Cain: În mod interesant, mi-a fost mai ușor să documentez actuala carte, The Perfect Police State, decât Samsung Rising. Pare ironic, ciudat. Ai crede că e invers. Dar motivul e că, atunci când m-am apucat să lucrez la ea, primul val de refugiați uiguri părăsea China, către Turcia, Europa, Germania, Olanda, sau Emiratele Arabe Unite și Egipt. Refugiați uiguri se răspândeau în lume, aducând cu ei toate poveștile lor de suferință. Trecuseră prin lucruri oribile și voiau să-și spună poveștile. Cred că am început la momentul potrivit.

În plus, subiectul a fost mai ușor de documentat pentru că mai erau și alți jurnaliști care lucrau la asta, poate o duzină, care adunau propriile mărturii și dovezi. Strângeau imagini din satelit, rapoarte corporate, documente oficiale chineze, website-uri în limba chineză, știri interne. Adunau o masă de dovezi care arătau ce se petrece acolo. Iar eu am început să lucrez la carte într-un moment în care lucrurile începeau să fie cunoscute în afara Chinei.

În cazul Samsung Rising, aproape nimeni nu mai făcuse asta. Eram eu și un alt jurnalist sud-coreean, care documentase compania la un nivel profund. În timp ce, în privința uigurilor, aveam de-a face cu un subiect major, de importanță pentru lume.   

Încerc să reformulez întrebarea. Cât de greu ți-a fost să-ți protejezi sursele? Pentru că un angajat Samsung își poate pierde slujba, în timp ce una dintre sursele acestei cărți își poate pierde viața.

Asta a fost principala provocare, că a trebuit să găsesc cele mai bune metode pentru a-mi proteja sursele. Așa că am construit un sistem propriu de securitate informatică. Niciun document folosit pentru carte, niciun interviu nu există pe cloud sau pe vreun calculator legat la internet. Ci doar pe un drive foarte sigur, în posesia mea, închis în seif. Ca serviciile de securitate din China să nu poată ajunge în niciun fel la informațiile folosite în documentarea cărții. Totul este criptat și cu o parolă uriașă la care doar eu am acces. Fizic, ar trebui să-mi spargă locuința și seiful doar să ajungă la el. Dar am făcut tot posibilul să șterg de pe internet și toate informațiile legate de unde locuiesc.

În plus, am făcut multe eforturi pentru a nu publica informațiile care pot duce la identificarea surselor. Am decis chiar să nu folosesc multe dintre interviuri, din cauza materialului care sugera identitatea oamenilor care au vorbit cu mine. Pentru fiecare interviu folosit în carte, am primit aprobarea surselor. Cu toții au citit cartea și ce am folosit din ce mi-au zis. Și au fost de acord cu gradul de informație pe care l-am dezvăluit, ca să-și păstreze anonimitatea. Avem cu toții un nivel de încredere că sunt în siguranță, departe de China. Ei oricum și-au luat și singuri măsuri de siguranță, ca să-și protejeze identitatea și familiile care au rămas în China. 

Cine-i formează pe formatori? Ministerul Sănătății lasă pregătirea practicienilor de medicină alternativă pe seama unor medici care practică „regresia în vieți anterioare”

Ministerul Sănătății pregătește o nouă lege pentru reglementarea medicinei alternative. La elaborarea ei a contribuit și o specialistă din sistemul public care practică „regresia în vieți anterioare”.

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

Ai urmărit ce s-a întâmplat cu ei, cu diaspora destul de mare de uiguri în Turcia, după terminarea cărții?

Da, da. Unii dintre ei au fost deportați înapoi în China. Dar Turcia este singura țară musulmană care găzduiește refugiați uiguri. Guvernul turc a spus că o să-i lase să stea. Autoritățile de China au zis că au semnat un tratat pentru repatrierea lor, dar, până acum, Turcia se pare că a rămas pe poziție, că refuză să-i trimită înapoi.

Dar aproape toate celelalte state asiatice au îngenuncheat în fața Chinei. Egiptul, Emiratele Arabe Unite, Iranul, Tadjikistanul, Kârgâzstan, Kazahstan, toate statele astea au cedat sub presiunea Chinei, chiar dacă, oficial, critică în mod public tratamentul aplicat uigurilor și kazahilor. Dar și ele sunt state care hărțuiesc disidenții și refugiații de pe teritoriile lor.

Unul dintre lucrurile bune din documentarea acestei cărți în Turcia a fost că, acolo, subiectul uigurilor nu este la fel de sensibil, pentru autorități sau restul oamenilor. În general, uigurii par să aibe, momentan, sprijinul guvernului Erdogan. Știu că autoritățile americane sunt în discuții cu Erdogan pe subiectul uigurilor, că încearcă să-l preseze să nu-i trimită înapoi. Dacă vor fi trimiși înapoi, va fi o mare lovitură politică pentru Erdogan, căci el se pretinde gardianul populațiilor turcice, pe care nu o să le trădeze.

Scrii de mulți ani despre tehnologie, ai fost în multe locuri cu dictatori și violențe, de la Myanmar la Coreea de Nord. Cum a fost șocul „situației” din Xinjiang, căci ăsta este eufemismul oficial folosit? Cu toții știm scenariile distopice din literatură, dar cum e să vezi brusc realitatea asta în jurul tău?

De asta am scris cartea. Pentru că am fost în Xinjiang și am văzut intensitatea supravegherii tehnologice de acolo. Am fost șocat că nu sunt într-un roman futuristic. Ce vedeam acolo nu era doar în 1984 al lui George Orwell, ori în The Minority Report al lui Philip K. Dick. Era o distopie reală de control social.

Cel mai apropiat model este Minority Report, pentru că în Xinjiang folosesc un sistem de precrimă, în care software-ul de inteligență artificială adună date despre toți cetățenii și încearcă să le prezică comportamentul. Iar dacă ajunge la concluzia că vor comite un act de „terorism” sau o „infracțiune”, poliția, forțele speciale îi vor duce într-un lagăr de concentrare, fără măcar să-i acuze oficial de ceva. Dar autoritățile nu sunt precise în aceste predicții. Practic arestează pe oricine, pentru orice motiv.

10% din populație era în lagăre de concentrare. Vorbim despre cea mai mare privare de libertate a unei minorități etnice de la Holocaust încoace, de la Al Doilea Război Mondial și acțiunile naziștilor. Diferența de acum este că nu sunt aceleași lagăre de exterminare fizică, nu sunt camerele de gazat și gropile comune, pentru cadavre. E un proces diferit acum, unul de exterminare tăcută a unui grup etnic.

E mult mai silențios ca în trecut. E un proces în care autoritățile forțează femeile uigure să ia contraceptive, le sterilizează forțat, le împiedică să aibe copii. Încearcă să le șteargă identitatea și cultura. Nu mai au voie să-și vorbească limba. Sunt forțați să-și schimbe identitatea. Să uite cine sunt, ce istorie au. Acesta este obiectivul. Să fie asimilați în grupul majoritar, Han.

Maysam, personajul principal, are un citat extraordinar, când citește din cartea 1984 și adaugă că diferența dintre acea ficțiune și realitatea din China e dată de tehnologie. Sectorul tech din China, toate aceste companii, participă cu bună-știință la asta, sunt brațe conștiente și voluntare ale statului. 

Da, companiile tech din China fac asta în mod asumat. O neagă public, spun că nu sunt implicate în situația uigurilor și în crimele împotriva lor. Dar cum se face că, de exemplu, Huawei a ajutat la crearea și testarea unei „alarme de uiguri”, care să fie folosită împotriva lor, în care softul recunoștea uigurii, identifica trăsăturile lor de fizionomie, din imaginile surprinse de camerele de supraveghere?

Toate aceste programe software diverse sunt create de aceste companii, care apoi încearcă să nege că au fost implicate în vreun fel în ele. Iar motivul este că, altfel, ar fi ținta sancțiunilor UE sau americane. Deja sunt lovite dur de sancțiuni. Dar ar însemna să sufere și mai mult, pe piețele internaționale, din cauza acuzațiilor de violare a drepturilor omului.

Dar nu trebuie să uităm niciodată că, în legislația chineză, nu există separarea puterilor. Partidul Comunist are cea mai mare autoritate și toată lumea este nevoită, conform legii, să ajute statul în activitățile sale de intelligence și în subiectele de securitate națională. Este vorba despre un set de legi din ultimul deceniu, legate de securitate națională și de spionaj.

Așa că Partidul Comunist, Biroul de Securitate, ori orice alt birou de informații, pot dicta orice unei companii precum Huawei sau Tencent, cea care operează WeChat. Vorbim despre corporații globale, dar care sunt forțate să colaboreze, practic, pe deplin cu autoritățile chineze, pe orice solicitare de informații despre oameni. E o perspectivă foarte periculoasă, deoarece asta înseamnă că oricine din lume, din orice țară, ar putea fi ținta supravegherii chineze prin telefoanele ori aplicațiile lor.

Am încercat să folosesc WeChat să sun în regiunea Xinjiang și uneori eram notificat că comunicațiile s-ar putea să nu fie private. „Nu vă putem garanta că că nu sunteți supravegheat, că datele dumneavoastră nu sunt colectate și introduse în sistemul oficial de monitorizare.”

Dar aceste companii nu sunt doar forțate să participe, o fac și din proprie inițiativă și în cunoștință de cauză. Da, sistemul e construit de așa natură că, dacă nu se implică, business-ul lor va suferi, autoritățile se vor răzbuna. Este principala problemă pe care o avem în legătură cu China. Faptul că statul chinez și companiile chineze sunt inseparabile.

Am atins un nivel de globalizare economică în care companiile care vor să facă afaceri în China descoperă aceeași problemă. Că, dacă critică autoritățile sau dacă le refuză dorințele, business-ul lor din China va suferi, vor suporta atacul statului.

Mă tem că, deja, China a reușit să se pună într-o poziție în care restul lumii este atât de dependentă de economia și producția chineză, că nici măcar nu mai poate negocia. Restul lumii nu mai este într-o poziție în care să poată rezista.

Lumea este acum într-o situație în care drepturile omului vor fi mereu secundare comerțului. Credeam că schimburile comerciale vor aduce valori democratice în lume. Că Rusia și China și toate celelalte locuri, precum Turcia, vor adopta valorile democrației după ce vor vedea puterea piețelor capitaliste. Dar vedem că s-a întâmplat taman invers. Vedem că valorile democrației sunt scoase din piețele capitaliste.

Chiar și în România am avut mici discuții despre Huawei, pe care le-aș fi vrut mai aprinse. Compania se prezintă aici într-un stil foarte neutru, plătind influenceri, care nu prea dezvăluie aceste contracte și ne servesc advertoriale mascate, cu sclipiciul unor telefoane și gadgeturi. Dar aceste companii sunt orice altceva decât neutre, benigne.

Nu sunt deloc neutre. Sunt agenți ai statului, aliniate cu obiectivele acestuia. Am intervievat executivi din Huawei și alte companii, care spun că, intern, discută foarte direct despre importanța de a fi aliniați cu Partidul, că i se supun. Nu doar în China, ci și în restul lumii, nu există prea multă separare între ce fac ele și ce face guvernul chinez.

Mare parte din ce face Huawei este subvenționat de stat. Autoritățile chineze o încurajează să-și exporte produsele, să-și exporte tehnologia 5G. Am văzut și că, în privința 5G-ului, China amenință și se răzbună pe alte state suverane care decid să nu folosească rețelele chinezești. Asta e un indiciu clar că Huawei este un braț al Chinei, nu o companie independentă.

A fost și cazul directorului financiar al Huawei, Meng Wanzhou, care a fost arestată în Canada pentru fraudarea unei bănci și pentru încălcarea unor sancțiuni americane. Într-un sistem internațional legal și diplomatic, ea ar fi fost doar o persoană privată, un simplu cetățean. Iar într-un stat democratic, autoritățile nu s-ar fi implicat așa în arestarea unei astfel de persoane.

Da, dacă un manager britanic ar fi fost arestat în UAE, de exemplu, și acuzat de fraudă, autoritățile britanice ar fi analizat cât de cât obiectiv dacă a comis infracțiunea, pentru a se asigura că nu este un caz motivat politic. Dar, în cazul Chinei, aceasta s-a răzbunat pe Canada și a luat ostatici doi cetățeni canadieni. Care au fost arestați și închiși fără proces, de vreo doi ani. Asta arată că un director Huawei este un agent de stat, nu un om de afaceri independent.  

Știu că publisherii exagerează, de obicei, în alegerea titlurilor. Am fost puțin sceptic, dar al tău nu este deloc o metaforă, ci foarte precis și real. Ce descrii, tu și vocile pe care le-ai folosit, este un stat polițienesc perfect. O închisoare digitală în aer liber. Un panopticon.

Am ales titlul pentru că reflectă realitatea. E cea mai fidelă etichetă pe care am găsit-o. Panopticonul este un concept de monitorizare inventat de filozoful britanic Jeremy Bentham, în secolul 18. Inițial, era un concept de monitorizare a muncitorilor, a lucrătorilor din fabrici, pentru a se asigura că muncesc intens. Dar a fost extins pentru a controla prizonierii.

Este ideea unei închisori rotunde, în care deținuții sunt în exterior, în jurul unui turn central de supraveghere, unde stau gardienii. Dar prizonierii nu îi pot vedea. Știu că sunt urmăriți, dar nu știu când și cum, exact. Poate gardianul din centru doarme. Poate monitorizează alt prizonier, poate se uită la alt grup, în altă parte. Poate au o cameră video, poate doar un binoclu. Știu că pot fi văzuți, dar nu sunt siguri.

Iar lucrul ăsta are un efect înfiorător de a-i face pe toți să se teamă. Pentru că sentimentul că ești monitorizat e la fel de puternic ca cel de a vedea clar că ești urmărit. Ba, mai mult, sentimentul de nesiguranță e de preferat fricii directe, atunci când vrei să controlezi o populație.

Asta mi-au povestit uigurii pe care i-am intervievat că a fost implementat în Xinjiang. Autoritățile chineze au pus la punct un sistem despre care nimeni nu știe exact cum funcționează. Nimeni nu știe dacă adună date corecte, dacă știe cu adevărat cine e un infractor sau nu. Dar scopul sistemului este tocmai de a fi înconjurat de mister, de a funcționa în secret.

Autoritățile pot spune că „avem un sistem care vă monitorizează”. Iar asta înseamnă că nimeni nu știe care sunt granițele sistemului. E o enigmă, o ghicitoare a ce este acceptabil, și ce nu. Unde este linia? Pe care, dacă o încalci, ești arestat, guvernul vine și te ia în lagăr. Oamenii sunt ridicați pentru infracțiuni minore - dacă își schimbă comportamentul, la ce oră se trezesc, la ce oră se culcă, dacă întârzie la muncă, dacă intră în casă pe ușa din spate.

Toate acestea sunt considerate dovezi, iar algoritmii de AI decid brusc că ceva s-a schimbat în viața lor, că a apărut o neconcordanță și că trebuie arestați și duși în lagăr. Ca uigur, în regiunea aceea, singurul mod în care te poți apăra este să-ți trăiești viața la fel, zi după zi, să-ți controlezi gândurile, să-ți monitorizezi gândurile constant, să-ți anulezi identitatea, să devii un zombie care urmează aceeași rutină.

Nu te duci în vacanță, nu te uiți prea mult la televizor, nu spui nimic despre guvern. Trebuie să devii un robot pentru a supraviețui. Asta este metoda de control a celor din Xinjiang, un panopticon în care nu știu când și de ce vor fi arestați. Ar putea fi ei, ar putea fi prietenii lor, ar putea fi rudele lor. Orice s-ar întâmpla, trebuie să-și țină capul jos și să-și șteargă mintea. Nu gândi, nu vorbi, poartă-te ca un robot. Doar așa supraviețuiești.  

Cartea ta include detalii șocante pentru un european, precum obligativitatea de a-ți monta o cameră de supraveghere în sufragerie, și tot felul de violențe, fizice și psihologice, la care sunt supuși uigurii. Cu toate acestea, am citit și am auzit deja voci cinice care spun că asta e doar ceva ce se întâmplă unor musulmani, într-un colț uitat de Chină. Că nu e problema noastră și nici nu va fi. Dar problema devine una globală, exportată și reprodusă în tot mai multe colțuri de lume.

Da, exact. Sunt oameni care zic că nu trebuie să ne îngrijorăm prea tare sau că problema e exagerată. Dar am auzit asta mereu. Istoria e plină de regimuri totalitare, de la Holomodor-ul din Ucraina sau Khmerii Roșii din Cambodgia la regimul lui Ceaușescu în România.

E o lungă istorie de oameni care au spus că lucrurile nu stau chiar atât de rău. Apoi descoperă cât de rău a fost după ce se prăbușesc aceste regimuri și intră și văd arhivele, execuțiile, statul polițienesc și teroarea care a existat acolo. Cred că în Xinjiang e la fel acum.

Mai sunt oamenii care spun că nu ai voie să critici alt stat. Sau că nu ai voie deloc să critici ce se întâmplă rău în alt stat dacă și la tine se întâmplă lucruri rele. Nu poți critica brutalitatea din China, pentru că există brutalitate și în America.

Dar aceste tactici, aceste sisteme tehnologice sunt deja reproduse în alte părți. Autoritățile din China au lansat la nivel național sisteme de credite sociale și sisteme AI similare celor din Xinjiang. Se răspândesc și în restul Chinei, în marile orașe, precum Shanghai sau Beijing; în Tibet, în Mongolia. Chiar și chinezii Han sunt duși acum în tabere de reeducare. Iar ei sunt grupul etnic majoritar.

Companiile de tech, precum Huawei, cele care fac sistemele de recunoaștere facială și de voce, exportă în restul lumii aceste tehnologii de supraveghere, mai ales regimurilor autoritare, cu încurajarea autorităților chineze. Iar asta este o problemă majoră. Precum și faptul că nu știm prea bine cum sunt folosite.

Unele guverne recunosc direct că le folosesc pentru supravegherea opoziției. În Uganda a fost un caz în care echipament Huawei a fost folosit pentru monitorizarea ilegală a telefoanelor opoziției politice. Iar în Uzbekistan, guvernul a anunțat că va digitaliza viața politică, un fel orwellian de a spune că vor spiona oamenii, că își vor monitoriza cetățenii.

Este una dintre marile provocări ale lumii acum, deoarece China a creat ceea ce chiar este un stat polițienesc perfect. Un sistem autoritar perfect pentru a controla populația. Iar guvernele autoritare din lume își doresc această tehnologie, care este foarte valoroasă pentru ele, așa că o adoptă deja.

Primele pagini ale cărții sunt printre cele mai bune și importante, din ce-am citit în ultima vreme într-o carte de nonficțiune. Povestea pare incredibilă, dar e reală. Poate și mai gravă acum. 

Am fost în China, în Xinjiang, în decembrie 2017. Acum aproape patru ani. 2017 a fost cam ultimul an când un străin putea intra acolo. Atunci au început să se agraveze lucrurile. Puțini jurnaliști au mai ajuns acolo, nu mai poți documenta lucrurile la fel de ușor. Cred că situația este cu mult mai gravă acum.

Orice am scris, cred că este depășit acum. Lucruri îngrozitoare pe care lumea nu le-a documentat încă. Informațiile ies mereu cu întârziere de acolo, durează cam șase luni până la un an ca o știre să iasă din Xinjiang. Așa că mă întreb dacă nu cumva, peste vreun an, o să auzim de o creație și mai monstruoasă de AI, care trimite și mai mulți oameni în lagăre. E un Frankenstein, care sper că nu va ajunge prea rău, pentru umanitate.           

Într-un fragment din carte, Maysem povestește că, atunci când camerele de supraveghere au apărut peste tot, oamenii le-au acceptat ușor. E de speriat ușurința asta. Dar vine imediat gândul că nu suntem în China, că guvernul meu nu e o dictatură chineză. Dar totul pleacă de la nevoia de prevenire a infracțiunilor, apoi de la antiterorism. Cât de mult ar trebui să se teamă de aceste tehnologii chiar și societățile liberale?

Cred că toată lumea ar trebui să se teamă de asta, de prea multe date oferite guvernelor și companiilor. Camerele de supraveghere de pe străzi ne-au fost prezentate ca soluție pentru infracțiunile de pe străzi și pentru trafic. Dar obiectivele se modifică și sunt extinse mereu. Orice sistem va fi extins. Iar autoritățile vor spune „dacă tot avem aceste camere, hai să le folosim și pentru altceva”.

Când birocrații primesc autoritatea de a supraveghea, o să-și dorească mereu și mai multe date, și mai precise. Este tendința statului de a cunoaște cât mai multe despre populație. E o tendință naturală. Dar, zece ani în viitor, nu știm cum vor fi folosite aceste camere. Cât de mult se va extinde controlul? Vom fi monitorizați și supravegheați constant?   

Companiile occidentale argumentează că privacy-ul ne ține pe loc, că ne împiedică, în timp ce China avansează tehnologic. Și că au nevoie de un acces cât mai mare la datele noastre pentru a concura și ține piept giganților malefici din China. 

O consider doar o propagandă, pentru că, pentru ele, datele noastre înseamnă profit. Așa își vând reclamele. Trebuie să ținem minte că Facebook, Amazon și Google nu sunt companii revoluționare, în sensul că vor să schimbe lumea în bine. La nivel fundamental, sunt companii de publicitate și de marketing. Sunt afaceri care vând reclame.

În acest context, lucrurile arată cu totul altfel. Nu vreau să-i dau datele mele unui publicitar. Cred că nimeni nu ar trebui să își ofere voluntar datele cuiva interesat doar să-i vândă reclame. În cazul unor date moderate, da, uite guvernul american face un recensământ, la fiecare zece ani. Și vrea informații rezonabile, pentru că, în acest caz, un guvern ales democratic adună informații despre locuințe, câți oameni trăiesc unde, despre sistemul electric, despre canalizare.

Adună aceste date deoarece sunt relevante pentru proiectele de infrastructură publică, pentru a le îmbunătății. Unde se mută populația? Unde crește, unde scade? Unde trebuie mai multe școli, sau canalizare, sau autobuze și linii de metrou? Folosirea acestor date simple în interes public nu este o problemă.

Problema este cu companiile private care au interese proprii de profit, peste cele de siguranță sau sănătate a populației. Ci doar de reclame. Ele nu sunt interesate să învingă China. Dacă voiau să învingă China, nu ar fi fost acum pe piața chineză. Nu ar fi pupat fundul Chinei, aplecându-se la orice dorință a ei. E o ipocrizie uriașă. Cred că cetățenii obișnuiți ar trebui să facă tot posibilul să se lupte cu companiile occidentale care vor să le fure datele personale.

Iar dacă acceptă, pentru profit, orice solicitare a autorităților în China, companiile occidentale o vor face cu atât mai ușor și acasă, cu propriile guverne. 

Una dintre problemele de după (atentatele din) 9/11 e că autoritățile americane au format un tribunal secret, FISA, de la The Foreign Intelligence Surveillance Act, care le permite agențiilor de securitate să supravegheze populația. Ce anume pot face, legal sau nu.

Principala problemă a acestui mecanism, a ce face NSA-ul, este fundamental una de transparență. Mi se pare foarte dificil, într-o democrație, să justifici un tribunal federal care operează în secret, din rațiuni de securitate națională. Evident, serviciile de securitate nu pot face totul public. Dar, într-o democrație, trebuie să informezi publicul despre ce faci, ce se petrece.

Ne trebuie poate o serie de tribunale descentralizate, la care publicul să poată să ajungă dacă suspectează că aceste agenții încalcă libertățile oamenilor. În cazul FISA, cetățenii obișnuiți nu au niciun mod de a ști ce se petrece. Eu cred că agențiile de securitate ar trebui să fie forțate să se supună tribunalelor publice, ca, dacă sunt date în judecată de societatea civilă, de exemplu, să își justifice acțiunile, să răspundă într-un mod transparent la îngrijorările cetățenilor. 

Legat de China, bănuiesc că ești acum pe o listă foarte neagră.

Nu am auzit nimic din partea asta. Dar am un coleg de apartament, când merg în Washington, D.C., care, după ce a fost publicată cartea, a început să primească tot felul de mesaje ciudate pe WhatsApp de la femei chineze frumoase, care îi spuneau că sunt în Canada și că ar vrea să se vadă cu el.

Evident, asta se întâmplă mereu când lucrezi pe subiecte legate de China. Serviciile chineze targetează așa oamenii pe care-i țintesc. Întotdeauna e vorba de câte o femeie frumoasă care ia legătura cu tine. Nu-i o teorie a conspirației, funcționează. A fost recent un caz în San Francisco al unui avocat care a fost prins cu o femeie frumoasă… spion din China, care l-a compromis așa.   

Citesc acum cartea excelentă scrisă de Catherine Belton, despre istoria lui Putin și a acoliților săi. Rusia este… sălbatică, periculoasă, violentă. Dar uneori poți scăpa, poți naviga, poți pleca. Regimul e dur, periculos, dar nu sufocant. Prin tehnologie, China a ajuns, însă, la un nivel mult superior de intimidare și control.

Fără îndoială. Acum zece sau douăzeci de ani, încă ne mai întrebam ce națiune va crește cel mai mult, Rusia sau China? Unii credeau că Rusia se va revigora, că va ajunge o putere industrială. Dar, dintre toate BRICS-urile, China a eclipsat pe toată lumea, clar. Este foarte departe în termeni de tehnologie, industrie și producție.

Da, Rusia aplică tactici agresive împotriva disidenților, a jurnaliștilor și a activiștilor. Agenții lor merg prin Europa și otrăvesc oameni. Iar oligarhii și cleptocrații ruși folosesc tribunalele occidentale pentru a hărțui oamenii.

Dar China încearcă să acționeze mai ascuns. Da, autoritățile chineze ies și amenință public oameni, în declarații. Dar, dacă Huawei ar da în judecată un jurnalist într-un tribunal european sau american, ar trebui să dezvăluie secrete interne. Și China nu vrea asta. Nu vrea să fie văzută. Încearcă să țină secret tot ce se petrece în China. Vor să fie văzuți ca o țară cu prestigiu, o țară avansată. Nu cu imaginea Rusiei.

Intern, sistemul Chinei este mult mai eficient. Autoritarismul Rusiei nu este la fel de eficient, pentru că e prea zgomotos. Toată lumea vede ce se întâmplă acolo. Prin tehnologie, toate acestea se întâmplă mult mai tăcut în China. Sunt puține gloanțe. Nu sunt cazuri cu otrăvire cu poloniu a disidenților. E un sistem mult mai inteligent.

Dar China se bazează pe faptul că sistemul este atât de globalizat azi, că mulți oameni și companii depind de accesul pe piața chineză, încât deseori nici nu mai trebuie să acționeze. E de ajuns doar amenințarea, dacă ești o companie americană care activează și în China, că activele tale vor fi confiscate dacă spui orice împotriva Chinei, a ce se întâmplă acolo.      

Iar întrebarea de un milion de dolari: cum ne putem apăra, ca oameni și societate, de aplicațiile periculoase ale tehnologiei?  

Asta-i mereu întrebarea cea mai dificilă, pentru că tehnologia se schimbă într-un ritm atât de rapid, că ce facem acum s-ar putea să fie demodat peste șase luni. Cred că, la nivel național, soluția este să avem legi mai bune și mai puternice care să le impună companiilor să fie mai transparente. Despre ce fac în China, ce aduc de acolo, din Rusia, ori chiar între state europene. Și cum funcționează AI-ul lor.

Companiile nu vor să dezvăluie modul de funcționare a algoritmilor lor, pentru că îi consideră secrete corporate. Așa că guvernele ar trebui să aplice legi mai stricte care să le oblige să arate modul de funcționare a algoritmilor, fără a dezvălui neapărat și secretele comerciale. Da, sunt lucruri care nu trebuie dezvăluite, dar este vorba despre detaliile profunde, tehnice. Însă modul lor de funcționare trebuie prezentat publicului.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€