Aceasta este poza originală, de pe un site de frizuri pentru copii.
09/10/2017
"Geniul de 5 ani din Cluj" e luat dintr-o colecție de frizuri pentru copii
Săptămâna trecută, pe grupurile de propagandă politică de pe Facebook a „decolat” povestea unui presupus geniu din Cluj, Felix Munteanu, care, la numai 5 ani, ar fi campion mondial la programare.
Textul a apărut prima dată pe site-ul frip.ro în ziua de joi, 5 octombrie, și conține detalii greu de crezut pentru un individ cât de cât rațional.
Cu toate acestea, victimizarea micului român de către SUA, China și Germania − care i-ar fi contestat victoria − a făcut ca acest articol complet inventat să devină viral în rândul publicului care vrea să creadă că străinii ne vor răul și nu ne lasă să fim cei mai buni din lume.
Dar să cunoaștem personajul: genialul Felix Munteanu are 5 ani, a câștigat un campionat mondial de programare, locuiește la Cluj și este blond cu ochi albaștri.
Numai că fotografia lui e luată de pe net, dintr-o colecție de frizuri pentru copii. Poți afla asta de pe Google Images, la o căutare foarte simplă.
*
Alături de portretul „campionului”, pe care l-au „flipat” (adică l-au rotit cu 180 de grade), autorii acestui hoax au lipit un drapel al României, ca să fie limpede că e de-al nostru.
Luni, 9 octombrie, povestea băiețelului care a învins toate țările potrivnice − și care, la 5 ani, „urmărește zilnic pagina de Facebook a domnului Liviu Dragnea” − avea deja 5100 de impresii pe site-ul unde a fost publicată inițial.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
Deși internetul românesc s-a prins repede că articolul este o făcătură, vestea nu a ajuns și pe grupurile de propagandă politică: aici, zeci și sute de utilizatori îi felicită încă pe copilul cel genial și pe familia sa din Cluj.
Cine-i formează pe formatori? Ministerul Sănătății lasă pregătirea practicienilor de medicină alternativă pe seama unor medici care practică „regresia în vieți anterioare”
Ministerul Sănătății pregătește o nouă lege pentru reglementarea medicinei alternative. La elaborarea ei a contribuit și o specialistă din sistemul public care practică „regresia în vieți anterioare”.
Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică
România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.
„Felicitări campionului și apoi rusului președinte care le-a dat cu țiglă la jigodiile germane americane care se cred buricul pământului dar sunt niste incompetenți și superficiali plus hoți la drumul mare.”
sau
„Oftica e mare. Dar cine vorbste? SUA care in afar de 1% din populatie sunt cretini din nastere, Germania, niste tocilari fara viziune si fantezie, Cjina care a furat programe si tehnologie de pe unde au putut, altfel un popor foarte muncitor”
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
sau
„Felicitări omuleț, și părinților tăi! Dacă alegi sa studiezi în Rusia, vei fi mult mai câștigat! Au o literatură super frumoasă! Felicitări și succes pe mai departe!”
sau
„MULTUMIM DOMNULUI KASPAROV PT IMPARTIALITATE. DACA NE AR LASA SA SI EVOLUAM MAI MARII LUMII … AVETI GRIJA DE MICUL GENIU.POATE EL NE VA ADUCE ACOLO UNDE NE E LOCUL CA POPOR….”
Sunt doar câteva dintre mesajele lăsate la finalul postării despre băiețelul campion. Când vreun comentator le atrage atenția celorlalți că știrea este falsă, este combătut cu argumente de tipul: „Nepotul meu la doi ani a decodificat tableta”…
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this