Francis Fukuyama: Rusia s-ar putea prăbuși înaintea Ucrainei

TEFI

„Nu cred că europenii ar trebui să înceapă din nou să aibă încredere în Statele Unite”, spune Francis Fukuyama. Politologul vede o ostilitate tot mai mare față de Europa în administrația Trump, ale cărei figuri de prim-plan privesc continentul tot mai des ca pe „un loc al liberalilor slabi, care nu sunt dispuși să-și apere propriile granițe”.

„Natura conservatorismului american s-a schimbat fundamental, iar a fi conservator în Statele Unite de astăzi înseamnă adesea să crezi în diverse teorii ale conspirației”, afirmă Fukuyama - unul dintre cei mai influenți intelectuali publici ai ultimelor decenii - într-o discuție cu jurnalista Beata Balogová de la cotidianul slovac SME, ca parte a interviurilor TEFI realizate la Globsec 2026.

În interviu, Fukuyama vorbește și despre căderea lui Viktor Orbán și explică de ce succesul lui Péter Magyar în înlocuirea establishmentului populist de dreapta din Ungaria ar putea oferi lecții utile și pentru Statele Unite. Tot el explică de ce crede că regimul lui Putin s-ar putea prăbuși, în cele din urmă, înaintea celui ucrainean.

TEFI: V-a surprins înfrângerea lui Viktor Orbán?

Francis Fukuyama: M-a bucurat enorm. Multă vreme, eforturile de a-l îndepărta de la putere au părut sortite eșecului, iar opoziția a dat adesea impresia de slăbiciune. A fost încurajator să-l vezi pe Péter Magyar câștigând la un asemenea scor, oferindu-i o șansă reală să anuleze măcar o parte din ceea ce a făcut Orbán.

Rezultatul a fost surprinzător și pentru că Orbán se bucura de sprijinul unor figuri iliberale puternice din străinătate, precum Putin, controla o mașinărie media redutabilă și avea aliați în întregul aparat de stat. A fost învins tocmai în ceea ce părea a fi apogeul influenței sale internaționale. Întreaga lume a urmărit alegerile din Ungaria. De ce s-a concentrat atâta atenție asupra acestei țări?

Orbán făcea toate acestea în inima Uniunii Europene, încălcând limpede o mare parte din spiritul a ceea ce înseamnă să fii european. El devenise un obstacol major în calea coagulării Europei în jurul valorilor democratice. Am susținut ferm Ucraina, mai ales de la începutul războiului la scară largă, iar Orbán a fost omul care a împiedicat de unul singur Europa să ajute Kievul. A fost un moment geopolitic major atunci când această putere de veto a dispărut, iar Europa a putut reveni la susținerea democrației.

Partidele de opoziție și actorii societății civile din regiune îl studiază acum pe Péter Magyar pentru a extrage lecții despre cum poate fi învins un autocrat. Chiar și premierul Fico și-a modificat unele dintre tacticile care urma, până nu demult, manualul lui Orbán de capturare a statului. Există ceva din această experiență care ar putea fi util și pentru Statele Unite?

Desigur. Am văzut ceva similar mai întâi în Polonia. Lege și Justiție (PiS) a fost la putere timp de opt ani, ceea ce i-a permis să înlocuiască numeroși judecători, să numească birocrați loiali și să alinieze părți din sectorul privat la propriile interese. Orbán a stat la putere și mai mult, așa că va fi și mai greu de dislocat mulți dintre oamenii Fidesz. Ne vom confrunta cu aceeași problemă și în Statele Unite.

Donald Trump manevrează atent scena politică americană pentru a păstra avantajul Republicanilor în Congres. Foto: EPA/Trump Vance Transition Team 2025

Dacă în 2028 va fi ales un democrat, sau o altă alternativă, iar Trump va ieși din scenă, mulți dintre oamenii lui vor rămâne în continuare în funcții. Exemplul cel mai important este Curtea Supremă, unde a reușit să numească trei judecători. Experiențele Poloniei și Ungariei în gestionarea consecințelor lăsate de un partid de dreapta aflat la putere vor fi extrem de relevante și pentru noi. Ne vom confrunta cu aceeași problemă.

Potrivit organizațiilor de supraveghere a democrației, regimurile autoritare depășesc acum numeric democrațiile liberale, pentru prima dată în mai bine de două decenii. Vedeți Ungaria ca pe o excepție de la această tendință?

E greu de spus acum, pentru că momentul decisiv va veni în noiembrie, odată cu alegerile americane de la jumătatea mandatului. Mă aștept ca Donald Trump și republicanii să sufere un recul semnificativ și cred că, dacă acest lucru se combină cu rezultatul din Ungaria, ar putea marca începutul plafonării acestui val populist și al unei reacții împotriva corupției și exceselor asociate cu el.

Trump l-a întrecut chiar și pe Orbán în privința amplorii corupției din timpul administrației sale, iar oamenii încep să se enerveze din cauza asta. Așa că da, cred că acesta ar putea fi începutul unei prime inversări de tendință.

Statul nu trebuie să te iubească. Trebuie doar să nu te încurce

Cele mai recente rapoarte de țară ale Comisiei Europene arată un paradox: țara cu cel mai slab internet (Belgia) este de până la șapte ori mai digitalizată decât cea cu cel mai puternic (România).

Am analizat documentul CSM care transformă critica la adresa justiției în „lovitură de stat”. 11 argumente care nu au nicio bază reală

PressOne a analizat documentul publicat de CSM, care - cu toate că se dorește o „radiografie” a tuturor afirmațiilor și acțiunilor din spațiul public și online începând cu iulie 2025 - îmbracă mai mult forma unui act politic redactat în limbaj juridic. 

Am studiat la Universitatea Columbia și, mulți ani, am privit universitățile americane ca pe niște instituții care apărau dezbaterea deschisă și cercetarea intelectuală. Astăzi, unii profesori îmi spun că studenții internaționali se autocenzurează de teamă să nu fie deportați sau să nu li se refuze reîntoarcerea în Statele Unite. De asemenea, am văzut universități cedând în fața presiunii politice în loc să i se opună. Cum s-a ajuns aici? Au fost universitățile americane mai puțin reziliente decât am crezut mulți dintre noi?

Guvernul federal al Statelor Unite este mult mai puternic decât își dau seama mulți. Spre deosebire de Europa, în SUA există numeroase universități private. Cele mai cunoscute - Harvard, Yale, Stanford - nu depind direct de finanțarea guvernamentală. Dar, de-a lungul anilor, au devenit profund dependente de sprijinul federal, mai ales pentru cercetarea din știință și medicină. Finanțarea de la instituții precum National Science Foundation și National Institutes of Health este crucială pentru multe universități. Conducerile universitare știu că ar avea probleme financiare serioase dacă aceste fluxuri de bani ar fi atacate. Și exact asta s-a întâmplat. La Stanford, de pildă, a trebuit să facem anul acesta o reducere de buget de 10% după schimbarea regulilor privind granturile federale pentru cercetare.

Studenții de la Stanford sunt considerați a fi un bastion al „progresismului”. ID 42477583 © Alejandro Duran | Dreamstime.com

Universitățile au pierdut împreună sute de milioane de dolari, iar mulți administratori au ezitat să își asume riscul unei confruntări deschise cu guvernul. Cu toate acestea, nu cred că efortul de a suprima libertatea de exprimare în campusuri a avut un succes deosebit. Eu pot spune cu siguranță ce vreau și cred că și cei mai mulți profesori pot face același lucru.

Dacă universitățile, părți ale presei, administrația publică și chiar instanțele se dovedesc vulnerabile la presiunea politică, ce instituții rămân cei mai importanți apărători ai democrației liberale?

Cel mai puternic control într-un sistem de checks and balances rămân tot alegerile. Chiar și Orbán a trebuit să ia în serios faptul că oamenii votau împotriva lui. Dacă poți organiza alegeri libere și corecte, ele rămân un mecanism puternic de tragere la răspundere. Nu orice țară permite însă asta.

Acum doi ani, în Venezuela a avut loc o alegere prezidențială în care candidatul opoziției a câștigat clar, dar guvernul pur și simplu a răsturnat rezultatul și și-a atribuit victoria.

Odată ajuns în acel punct, alegerile nu mai sunt suficiente pentru a schimba guvernul. Dar ele delegitimează regimul, pentru că devine evident că are nevoie de fraudă fățișă ca să rămână la putere. În locuri precum Ungaria și Statele Unite, încă mai poți avea alegeri rezonabil de libere și corecte, iar atunci când un candidat autoritar pierde, puterea lui este într-adevăr diminuată.

Când discutăm astăzi despre politica americană, ajungem adesea să facem pe psihologii amatori și să ne concentrăm pe emoții și pe starea de spirit a lui Donald Trump, mai degrabă decât pe politici și instituții. Și aici, în Slovacia, spunem adesea că prim-ministrul este furios sau frustrat. Face acest lucru mai dificilă înțelegerea politicii americane?

Nu cred că este o greșeală să ne concentrăm asupra psihologiei personale. De fapt, nu cred că poți explica altfel comportamentul lui Trump. Nu există o ideologie coerentă în spatele a ceea ce face. A candidat la președinție promițând că va evita războaiele fără sfârșit din Orientul Mijlociu și prezentându-se drept un candidat al păcii. A promis că va reduce prețurile. Și totuși vorbește despre preluarea Groenlandei, lansează atacuri asupra Venezuelei și se implică într-un nou război în Orientul Mijlociu. Nu există o consistență reală în ideile care stau la baza administrației sale.

Pe de altă parte, este foarte clar că are motivații psihologice profunde. A fost întotdeauna extrem de narcisist și poți explica o mare parte din comportamentul său în termeni personali. Tot ceea ce face este orientat fie spre creșterea propriei puteri, fie spre îmbogățirea familiei sale.

Manifestație de protest împotriva politicienilor iliberali, Cehia. ID 91930415 © Jolanta Wojcicka | Dreamstime.com

Luna trecută, a susținut mai mulți candidați republicani în alegerile preliminare care au toate șansele să piardă în fața democraților, pentru că erau candidații mai slabi, dar îi erau loiali. Din perspectiva Partidului Republican, a fost o greșeală majoră. Trump a ales loialitatea personală în detrimentul intereselor mai largi ale partidului. Faci asta doar dacă ești consumat de cultul propriei persoane și de narcisism.

Al doilea mandat al său a fost alimentat și de dorința de răzbunare. Trump crede că a câștigat alegerile din 2020, crede că a fost urmărit penal pe nedrept și vrea să se răzbune pe toți cei implicați în investigațiile privind gestionarea documentelor clasificate și încercările sale de a răsturna rezultatul alegerilor.

Care este viitorul conservatorismului în Statele Unite? Se poate reface Partidul Republican după era Trump?

Natura conservatorismului în Statele Unite s-a schimbat. Pe vremea lui Ronald Reagan, conservatorismul era construit pe idei precum statul limitat, dereglementarea, privatizarea, comerțul liber, deschiderea față de imigrație și internaționalismul. Acel partid a dispărut complet.

Astăzi, a fi conservator în Statele Unite înseamnă adesea să crezi în anumite teorii ale conspirației. Dacă îi spui unui susținător al lui Trump că averea personală a acestuia a crescut cu miliarde de dolari de când a devenit președinte, îți va răspunde: „Asta e fake news. E doar presa liberală care încearcă să-l denigreze pe Donald Trump.”

Ceea ce îi menține sprijinul în interiorul Partidului Republican este loialitatea personală, un fel de cult al personalității. Va dura mult până când acest lucru va putea fi inversat și partidul va reveni la o organizare în jurul ideilor. Este o problemă serioasă pentru democrația americană, pentru că democrația are nevoie de competiție între idei și politici publice, nu doar de o confruntare între personalități.

Trump își îndreaptă adesea cele mai dure critici către adversarii interni, nu către regimurile autocratice, în special Rusia. De asemenea, a reluat narațiuni rusești despre afacerile internaționale. Este acesta doar un reflex al admirației sale pentru liderii puternici sau indică o simpatie mai profundă pentru sistemele autoritare?

Îi admiră pe liderii de tip „om forte”. Îi plac Kim Jong-un și Xi Jinping. În cazul lui Putin, însă, mulți bănuiesc că este ceva mai mult la mijloc. Încă din anii 1980, Trump publica reclame costisitoare, pe pagini întregi, în The New York Times și The Washington Post, susținând că NATO a fost o greșeală, că Statele Unite irosesc bani cu această alianță și că ea este nedreaptă față de Uniunea Sovietică. A vizitat Moscova în acea perioadă, prin 1986 sau 1987, iar în acea călătorie s-a întâmplat ceva care i-a schimbat felul în care privea Uniunea Sovietică.

Orice ar fi fost, acea atitudine pare să se fi prelungit mai târziu în fascinația sa pentru Putin.

Mulți lideri europeni l-au tratat pe Trump aproape ca pe un copil dificil, răspunzând mai degrabă prin conciliere decât prin confruntare. Dumneavoastră ați susținut că Europa ar trebui să reacționeze mai ferm. Dar nu ar risca un răspuns mai dur să escaladeze și mai mult tensiunile și, în cele din urmă, să slăbească poziția Ucrainei?

Nu cred. Trump este, în esență, un bully. Dacă cedezi în fața unui bully, el nu va face decât să devină mai puternic și mai agresiv. Faptul că împăciuirea poate funcționa temporar nu garantează nimic. Ce îl face să dea înapoi este să i te opui.

Mai multe țări au refuzat să cedeze în fața amenințărilor sale tarifare. Brazilia și India, de exemplu, au ripostat și nu au avut de suferit din această cauză. În cele din urmă, Trump a acceptat să negocieze cu ele tarife mai mici. Țările care au ales împăciuirea au câștigat puțin pe termen lung. Dacă nu arăți și tu fermitate, nu vei ajunge nicăieri.

Liderii europeni alături de Volodimir Zelensky. Foto: ID 381397227 © Vladyslav Musiienko | Dreamstime.com

Având în vedere starea capacităților militare europene, poate că Europa avea nevoie un semnal de alarmă pentru a înțelege că nu se poate baza la nesfârșit pe Statele Unite pentru propria apărare. Ar fi util ca ideea potrivit căreia Europa trebuie să își asume mai multă responsabilitate pentru propria apărare să rămână valabilă indiferent cine ocupă Casa Albă?

Nu cred că europenii ar trebui să înceapă din nou să aibă încredere în Statele Unite. Asta au făcut mulți când Joe Biden a fost ales în 2020. Au spus: „Trump a fost doar o abatere temporară. Lucrurile vor reveni la felul în care erau înainte de 2016.” Iar patru ani mai târziu, el a fost reales și, în multe privințe, este chiar mai rău a doua oară.

Ceea ce vedem reflectă o bază socială diferită a conservatorismului din Statele Unite - una iliberală și anti-europeană. Iar asta nu se va schimba peste noapte. Putem spera că Statele Unite nu vor rămâne la fel de agresiv anti-democratice cum au fost, dar nu cred că Europa se poate baza pe asta.

Când îi asculți pe oamenii din prim-planul administrației Trump, auzi un grad izbitor de ostilitate față de Europa.

Este foarte ciudat. E o antipatie activă față de Europa. Ați putut vedea asta în comentariile lui J.D. Vance și Pete Hegseth. La aniversarea Zilei Z, în loc să comemoreze rolul Americii în eliberarea Europei, și-au petrecut timpul criticând Europa pentru felul în care permite imigrația. Au răsturnat complet evaluarea morală a Europei. În viziunea lor, Europa face acum parte din problemă - un continent al liberalilor slabi, care nu sunt dispuși să-și apere granițele.

Totuși, unii lideri europeni caută bunăvoința lui Trump, inclusiv premierul Robert Fico, care a mers în Florida pentru o poză alături de președinte. Care este valoarea reală a acestui tip de atenție?

Ei bine, dacă Trump ar urma să rămână mult timp un președinte puternic și să fie succedat de cineva asemănător, poate că ar exista un anumit beneficiu. Dar Trump se îndreaptă spre ieșirea din scenă. După alegerile din noiembrie, este probabil să piardă controlul asupra Congresului. Așa că nu cred că sprijinul lui va aduce mari avantaje.

Și totuși, Trump a sprijinit constant forțele anti-ucrainene din Europa, inclusiv pe Viktor Orbán.

Desigur, a contribuit la dilema Ucrainei. Dar, odată cu plecarea lui Orbán, Fico este acum foarte izolat și nu va mai putea bloca, de acum înainte, ajutorul pentru Ucraina. Cred că a ales tabăra greșită în această confruntare internațională.

La începutul războiului, mulți analiști se așteptau ca Ucraina să se prăbușească rapid. În schimb, a rezistat ani întregi în fața unei puteri mult mai mari. Am subestimat importanța identității civice, a legitimității și a solidarității naționale în război?

Am subestimat cât de inovatori și întreprinzători sunt ucrainenii. Ucraina avea un sector IT foarte puternic chiar și înaintea invaziei la scară largă. Odată ce războiul a început, oameni din toată țara au contribuit la construirea unei uriașe industrii de tehnologie militară, centrată pe drone și pe alte inovații care nu mai fuseseră folosite până atunci în război la această scară.

Ucraina are acum mai multă experiență în purtarea unui război modern decât Statele Unite. Și-a integrat baza industrială într-o comunicare constantă cu trupele de pe front, ceea ce le permite soldaților să contribuie la modelarea următoarei generații de tehnologie militară.

Asta i-a oferit Ucrainei acest avantaj extraordinar. Poate lovi nave în Marea Neagră, poate ataca rafinării adânc în interiorul Rusiei și poate ajunge la ținte din Moscova și Sankt Petersburg. Foarte puțini oameni ar fi anticipat așa ceva.

Totuși, pentru a continua lupta împotriva agresiunii ruse, Ucraina are nevoie de sprijin financiar și militar constant. Ce se întâmplă dacă Europa nu va mai putea susține actualul nivel de asistență?

Este foarte costisitor să menții Ucraina în picioare. Europa a fost esențială nu doar prin ajutorul militar, ci și prin menținerea sprijinului bugetar de bază pentru guvernul ucrainean. Dacă acest sprijin dispare, Ucraina se va confrunta cu dificultăți serioase. Cu toate acestea, cred că regimul lui Putin s-ar putea prăbuși înaintea celui ucrainean. Rusia are mai multe slăbiciuni pe care mulți le-au subestimat. Într-o țară cu populație în scădere, să pierzi un milion și jumătate de oameni în acest război este ceva extraordinar de autodistructiv. Această invazie la scară largă trebuie să se numere printre cele mai mari greșeli făcute vreodată de un lider politic. În cele din urmă, îl va costa pe Putin.

Popularitatea lui Volodimir Zelenski este și ea în scădere în Ucraina, iar apelurile pentru alegeri se înmulțesc. Ar fi posibile alegeri în condițiile actuale?

Cred că amânarea alegerilor a fost inevitabilă. Foarte mulți ucraineni trăiesc în afara țării, iar mulți alții rămân în zone active de război, unde votul ar fi extrem de dificil. Nu reproșez autorităților ucrainene această amânare. Dar în momentul în care va exista un armistițiu, vor trebui să organizeze alegeri.

Volodimir Zelenski la București, cu ocazia Summitului B9. Foto: Administrația Prezidențială

Nu cred că Zelenski vrea să rămână la putere pentru totdeauna. Îmi pot imagina cât de epuizat trebuie să fie după atâta timp. Nu-l văd împiedicând o tranziție către o conducere postbelică. Există mai mulți politicieni ucraineni care i-ar putea succeda. Este important ca acest lucru să se întâmple mai devreme decât mai târziu.

Vedem și schimbări în felul în care mulți lideri ai lumii se raportează la China. Am întâlnit comentatori chinezi care susțin că ați admis că v-ați înșelat atunci când ați argumentat că sistemul politic chinez conține contradicții care, în cele din urmă, ar deveni nesustenabile. Este adevărat?

Nu, asta este doar propagandă chineză. Ceea ce am spus a fost că, având în vedere administrația Trump, China se descurcă bine, pentru că Trump face tot ce poate pentru a slăbi Statele Unite în raport cu China.

La ultimul summit, Xi Jinping nu i-a făcut nicio concesie lui Trump pentru că nu a simțit că trebuie. Dar aceasta este o întrebare complet diferită de sustenabilitatea pe termen lung a sistemului chinez. La această întrebare, pur și simplu nu știu răspunsul.

Unii lideri iliberali văd în China o alternativă pe termen lung la democrația liberală. Ar putea ea deveni un model pentru alții?

Este, fără îndoială, o sursă de inspirație pentru liderii autoritari. Fiecare dictator african pretinde că imită China, dar nu o face cu adevărat. Ceea ce face sistemul chinez impresionant este faptul că se sprijină pe un aspect foarte profund al culturii chineze: accentul pus pe educație și pe formarea liderilor. Asta diferențiază China de multe regimuri autoritare din alte părți.

China a dezvoltat un sistem care pregătește oameni pentru conducere în interiorul unui cadru autoritar. Nu cred că acest model poate fi exportat cu ușurință în afara Asiei de Est. El este adânc înrădăcinat în cultură. Aceasta este esența confucianismului: guvernarea de către o elită educată. Poți vedea elemente ale lui în Japonia, Coreea de Sud, Taiwan și Singapore, dar nu în cea mai mare parte a lumii.

Timp de decenii, mulți jurnaliști americani care doreau să ajute Europa de Est susțineau că jurnalismul de calitate este una dintre cele mai solide garanții ale unei societăți libere. Și totuși, țări cu presă excelentă și cu jurnalism de investigație de prim rang continuă să experimenteze polarizare, iliberalism și recul democratic. Am supraestimat puterea jurnalismului?

Nu cred că cineva ar fi trebuit să se aștepte ca presa, de una singură, să protejeze democrația americană. Presa tradițională nu a reușit niciodată să submineze atractivitatea lui Trump pe teme unde a rămas popular, cum ar fi imigrația și securitatea frontierelor. În același timp, peisajul media s-a schimbat dramatic. În Statele Unite de astăzi, aproape nimeni sub 30 de ani nu se uită la televizor sau nu citește ziare. Presa tradițională are pur și simplu mult mai puțină influență decât avea odinioară.

În anumite privințe, acesta este un lucru bun. Atunci când guvernele autoritare controlează principalele canale media, internetul poate oferi o sursă alternativă de informație. Rușii, de exemplu, pot încă accesa YouTube și pot găsi perspective diferite de narațiunile oficiale ale statului. Dar nu cred că jurnalismul, de unul singur, poate proteja o societate de populism sau autoritarism. Rămâne important, însă puterea lui este mult mai limitată decât era odinioară.

Donald Trump continuă să atace presa în termeni care le par adesea familiari oamenilor din țări precum Slovacia.

Trump încă trăiește în anii 1980. Se uită la televizor ore întregi în fiecare zi, spre deosebire de cei mai mulți americani. Este produsul unei epoci în care televiziunea era mult mai importantă decât este astăzi. Atacă presa de atât de mult timp, încât cred că mulți pur și simplu nu-l mai bagă în seamă.

Poate supraviețui democrația liberală mediului informațional creat de rețelele sociale, într-o lume în care tehnologia digitală pare să favorizeze polarizarea și politica autoritară?

Nu sunt sigur că există o soluție bună. Nu cred că ne putem baza pe moderarea conținutului. După 2016, a existat un efort major în această direcție, dar republicanii l-au transformat într-un argument despre cenzură, iar multe platforme au făcut pasul înapoi. Întrebarea fundamentală este cine decide ce informație ar trebui filtrată. Companiile private? Platformele orientate spre profit? Guvernele?

Nu cred că vreuna dintre aceste opțiuni este cu adevărat satisfăcătoare. Deocamdată, suntem blocați în echilibrul actual, în care există relativ puțină reglementare a ceea ce se întâmplă pe rețelele sociale.

În Europa, a existat o disponibilitate mai mare de a reglementa marile platforme.

Cred că unele eforturi europene au fost problematice pentru că au mers prea departe. Există cazuri în Marea Britanie în care oameni au fost arestați pentru postări pe rețelele sociale care, în opinia mea, ar fi trebuit să fie protejate de libertatea de exprimare. Faptul că astfel de exprimări pot atrage încă sancțiuni penale este îngrijorător.

Cum folosiți inteligența artificială? V-a schimbat modul în care lucrați, citiți, scrieți sau gândiți?

O folosesc zilnic. În mare parte pentru verificări simple de fapte și pentru căutări. De asemenea, fac destul de multă programare și folosesc permanent instrumente de codare bazate pe AI. Ele fac mult mai ușoară modificarea programelor existente. În loc să scriu eu însumi codul, de multe ori îi pot cere inteligenței artificiale să o facă în locul meu.

Inteligența artificială este acum larg accesibilă, dar beneficiile ei nu sunt distribuite egal. Mulți oameni nu vor avea niciodată acces real la avantajele pe care le oferă. Dintre numeroasele provocări pe care le ridică, considerați că este probabil ca AI să adâncească diviziunile sociale?

Cred că principalul pericol este că AI va accentua foarte probabil inegalitatea - atât în interiorul societăților, cât și între ele. Diferența dintre AI și revoluțiile tehnologice anterioare este că inteligența artificială recompensează scalarea.

Când am avut revoluția computerului personal, iar apoi revoluția smartphone-ului, exista sentimentul că aceste tehnologii democratizează puterea, pentru că ofereau indivizilor mai multă forță. Asta rămâne adevărat într-o anumită măsură.

Acum, competiția reală este între Statele Unite și China. Există și temerea că, pe măsură ce sistemele AI se îmbunătățesc tot mai mult singure, avantajul de care se bucură țările de vârf va crește, nu se va micșora.

În trecut, ați descris Statele Unite drept o societate cu un nivel ridicat de încredere. Și totuși, încrederea în presă și în alte instituții a scăzut. Poate fi refăcută această încredere printr-o schimbare de guvern?

Încrederea este greu de refăcut, pentru că ea cere interacțiuni repetate și oameni care se comportă într-un mod demn de încredere.

Guvernele pot reconstrui încrederea doar prin rezultate concrete. Dacă promit siguranță publică, infrastructură sau servicii medicale, trebuie să livreze aceste lucruri. Aceasta este singura bază pe care oamenii vor începe să aibă din nou încredere în guvern.

Am petrecut câțiva ani ca profesor invitat în Danemarca, unde încrederea în guvern rămâne ridicată tocmai pentru că experiența oamenilor cu statul este, în general, una pozitivă.

Trumpismul câștigă teren în țările în care cetățenii sunt dezamăgiți de actuala clasă politică liberală din cauza unui stat ineficient. Foto: Codrin Unici

Statele Unite au fost întotdeauna mai sceptice față de guvern, iar noi suntem blocați într-un fel de echilibru al neîncrederii. Oamenii nu au încredere în guvern, așa că nu îi oferă suficientă finanțare sau autoritate. Guvernul funcționează apoi prost, iar oamenii conchid: „Vedeți? Guvernul nu e în stare de nimic.” Dar lucrurile nu trebuie să fie așa. Poți avea un guvern eficient, iar oamenii să vadă că acesta livrează rezultate pentru ei.

În multe țări, inclusiv în Slovacia, încrederea în fapte și în instituțiile publice a fost erodată, în parte prin războiul hibrid și campaniile de dezinformare ale Rusiei. Actualul guvern nu pare deosebit de preocupat de această problemă. Cum pot societățile să contracareze eficient aceste forțe?

În fiecare an, la Stanford, într-unul dintre programele mele, repartizăm grupuri de studenți să lucreze pe provocări de politici publice foarte concrete. De câțiva ani încoace, unele dintre aceste grupuri se concentrează exact pe această problemă. Colaborează în special cu parteneri din statele baltice, care au dezvoltat o expertiză considerabilă în înțelegerea războiului hibrid și a modului în care se poate răspunde la el.

O mare parte a soluției presupune schimbul de informații între serviciile de informații și instituțiile responsabile cu monitorizarea mediului online. Oamenii trebuie să înțeleagă de unde vine informația dăunătoare, cine îi țintește și ce metode sunt folosite pentru a manipula opinia publică.

Cred, de asemenea, că societățile vizate de aceste campanii devin treptat mai sofisticate. Oamenii învață să recunoască momentele în care sunt manipulați. Nu văd cu adevărat altă alternativă decât întărirea conștientizării, a rezilienței și a cooperării dintre instituții și cetățeni.

La universitate, ni se preda că, pe măsură ce societățile devin mai bogate și mai educate, tind să susțină democrația liberală, pentru că oamenii înțeleg mai bine ce alegeri politice le îmbunătățesc viața. Și totuși, la mai bine de 30 de ani de la căderea comunismului, vedem societăți prospere susținând forțe populiste și iliberale. De ce nu oferă prosperitatea și educația o protecție mai puternică împotriva acestui fenomen?

Dacă te uiți la tiparele de vot din Europa și America de Nord, oamenii cu niveluri mai ridicate de educație tind, în general, să susțină candidați liberali, în timp ce susținătorii partidelor populiste, conservatoare și de extremă dreapta sunt, în medie, mai puțin educați. În Statele Unite, alegătorii cu studii universitare sunt mult mai puțin predispuși să-l susțină pe Donald Trump. Așadar, da, cred că educația are un efect semnificativ asupra vederilor politice.

Cu toate acestea, educația nu este o protecție completă împotriva teoriilor conspirației, a populismului sau a unor fenomene similare. Oamenii practică raționamentul motivat: vor să creadă anumite lucruri, iar nicio cantitate de informație nu le va clătina neapărat convingerea că exact concluzia preferată de ei este cea corectă.

Cred că acesta este pur și simplu un atribut al cogniției umane. Cu toate acestea, educația ajută. Una dintre cele mai importante falii sociale din lume astăzi este cea dintre oamenii care au urmat studii superioare și cei care nu au făcut-o. Această diviziune explică foarte mult din tiparele de vot contemporane și din locurile în care mișcările populiste tind să aibă succes.

V-ați săturat vreodată să explicați că prin „sfârșitul istoriei” nu ați vrut să spuneți sfârșitul literal al istoriei?

Da. Mai ales în epoca rețelelor sociale. Oamenii aduc vorba despre asta de câteva ori pe săptămână.