Foișor, bomboana de pe colivă

România se află la vârful celui de-al treilea val al pandemiei. Vârful infecțiilor a fost atins în urmă cu câteva zile, traiectoria fiind acum descrescătoare. Vârful deceselor va fi atins însă în această săptămână, pentru că există un decalaj de două săptămâni între cele două curbe.

Se știa de acest al treilea val încă de când lovise Marea Britanie și alte țări, la final de decembrie 2020. Se știa că o să vină și la noi și că o să lovească tare, poate chiar mai tare decât cel de-al doilea val, în care au murit peste 10.000 de români de Covid și încă pe atâția din lipsa accesului la tratament medical.

Autoritățile au avut trei luni în care să se pregătească, după un alt an întreg în care au avut mână liberă la achiziții și reorganizări care să readucă la viață sistemul medical deja intrat în colaps, moștenit de la PSD. Dar au avut și exemple de „așa da” și „așa nu” – le au încă. Iar greaua moștenire contează doar până la un moment, cel în care organizezi inteligent puținele resurse avute la dispoziție.

„Așa da” a fost campania de vaccinare masivă cu o singură doză din Marea Britanie, concentrată în primul rând pe vârstnici și persoane vulnerabile, care a redus dramatic și rapid atât numărul infecțiilor, cât și gravitatea cazurilor de Covid și, în cele din urmă, numărul deceselor. Oricât ar urla antivacciniștii, e singura soluție de ieșire rapidă din criză.

„Așa nu” au fost relaxările aiuritoare urmate de lockdown-uri mai mult sau mai puțin dure din Cehia, Ungaria și Polonia, precum și campaniile lente de vaccinare cu două doze și pe multiple categorii de vârstă din Italia și alte țări europene. Țări care acum se confruntă fie cu vârful, fie abia cu primele semne ale trecerii celui de-al treilea val. Unele dintre ele cu efecte chiar mai devastatoare decât în România.

Atât Arafat, cât și Gheorghiță, Tătaru și acum Voiculescu au ales să urmeze exemplul lui „așa nu”, căruia i s-a adăugat un strat de lipsă absolută de cooperare și coordonare între entitățile statului care trebuiau să lupte nu doar contra covidului, ci și să asigure accesul la tratament a mii de români bolnavi de alte afecțiuni. Oameni care au nevoie vitală de un sistem medical întreținut din banii proprii timp de decenii.

Sistem medical care a refuzat, timp de un an, accesul a zeci de mii de bolnavi cronici (cancer, diabet etc.) la serviciile sale, dând vina pe Covid. Sistem medical condus de manageri care se cred zei sau stăpâni pe moșie, care n-au fost în stare să organizeze activitatea medicală într-un an de zile astfel încât să poată fi tratați nu doar bolnavii de Covid, ci și ceilalți pacienți, a căror viață contează la fel de mult.

Ce s-a întâmplat ieri seară la Foișor este doar un fel de cireașă de pe tort – sau, mai degrabă, o bomboană de pe coliva modului în care a abordat statul român pandemia.

Să nu ai un plan coerent și comunicat ca atare pentru valul trei, să nu știi dinainte ce capacități eliberezi și în ce ordine, să nu anunți din timp (nu cu mai puțin de 24 de ore înainte) că trebuie evacuat un spital întreg – acestea sunt consecințele unei abordări care a dus la una dintre cele mai mari mortalități din Europa anului trecut.

Lipsa de manageri din sistemul medical românesc este una cronică și nu va găsi soluție de pe o zi pe alta. Dezorganizarea și lipsa completă de empatie văzute ieri la Foișor sunt însă emblematice pentru felul în care statul român se comportă cu cetățenii săi, nu doar la nivel de ministru sau secretar de stat, cât mai ales la nivelul celor care trebuie să aibă grijă în mod direct de cetățenii care-i plătesc.

Este extrem de greu să urnești din loc această mașinărie care timp de zeci de ani (și nu doar post-revoluție) s-a clădit pentru a mulge pacienții de bani, pentru a-i umili, pentru a-i trata ca pe niște bucăți de carne, nu ca pe niște ființe raționale și emoționale. Iar managerii din epoca doamnei Firea, cei obișnuiți cu circul la TV, sunt bine înfipți în scaunele în care au prins rădăcini – că doar nu toți au ajuns sub imunitate parlamentară pe dealul Uranus.

La final, vom trage linie și vom vedea că, pe lângă zecile de mii de morți care puteau fi prevenite, vom avea și o altă victimă: încrederea românilor în politicienii reformiști și în capacitatea acestora de a schimba lucrurile într-o țară organizată ca o mafie.

Din păcate, faptul că ei poartă doar o parte din vină nu va schimba cu nimic deznodământul. Riscăm să rămânem și cu mașinăria infernală de care vorbeam mai sus, și cu niște demenți la butoane, care cu siguranță nici măcar nu vor încerca să o reformeze.

E timpul ca toți acești domni (și câteva doamne) să-și calce pe orgolii și să comunice între ei, să facă echipă, nu să continue să-și paseze responsabilitatea în timp ce oamenii mor din lipsă de tratament.

Altfel, să nu ne mirăm dacă șoșocii și ceilalți descreierați care au venit să facă atmosferă aseară vor reuși să prindă suficient de mult cheag încât să ne îngroape pe toți.