Filmul recuperării brățărilor dacice din aur

Palpitanta poveste a brățărilor dacice dezgropate în zona cetății Sarmizegetusa a devenit subiectul unui documentar. Filmul este intitulat „The Hunt for Transylvanian Gold” și este produs de Dan Dimăncescu, consul onorific al României la Boston.

Protagonistul acestui caz – și personaj principal în film – este actualul șef al Parchetului General, Augustin Lazăr, pe atunci procuror în Alba Iulia. El s-a încăpățânat să investigheze, timp de aproape 7 ani, acest dosar de furt și de înstrăinare a unor piese de patrimoniu.

Astfel, în 2011, când 13 brățări dacice din aur masiv au fost expuse la Muzeul Național de Istorie a României, lumea a rămas uluită. Chiar și pentru specialiștii noștri, aceste podoabe din aur, cu dimensiuni și ornamente unice, reprezentau una dintre cele mai mari surprize din ultimii 100 de ani.

Premiera

Premiera din țară a documentarului „The Hunt for Transylvanian Gold” este programată miercuri, 25 ianuarie, de la ora 17, în incinta Muzeului Național de Istorie a României.

Realizarea filmului a durat un an și jumătate, iar echipa a fost formată din aproximativ 10 oameni, avându-l ca regizor pe Andrei Teodorescu.

*

Interceptarea unor interlopi

Procurorul Augustin Lazăr a auzit prima oară de aceste brățări în 2004, când investiga niște interlopi din Deva. În interceptările telefonice, aceștia discutau, printre altele, despre o comoară din aur de 24 de karate.

Informația nu era complet nouă. După 1989, cetățile dacice din Munții Orăștiei fuseseră răscolite încontinuu, iar numeroase obiecte din aur, argint, bronz şi fier fusese exportate ilegal în Europa şi în SUA.

Toate aceste căutări porneau de la legenda potrivit căreia, înainte să moară, Decebal ar fi apucat să ascundă tezaurul dacilor în pădurile din zona cetății Sarmizegetusa Regia.

„Eu sunt excavatoarea”

„Aspectul acesta a reușit să mă surprindă și să mă și provoace în același timp. Cum adică o comoară a lui Decebal? Trebuie să fie o legendă”, le-a spus Augustin Lazăr (foto) realizatorilor filmului „The Hunt for Transylvanian Gold”.

Un alt moment important al anchetei a fost descoperirea, într-un dosar clasat, a înregistrării unui reportaj tv din 2002 în care un jurnalist descoperea o astfel de brățară cu ajutorul căutătorilor de comori din zonă.

„Un jurnalist brav s-a dus în situl arheologic și a reușit să demonstreze că el poate ajunge la o astfel de piesă. A fost o provocare la inteligență. Apoi, când am văzut că un jurnalist a putut realiza asta, am zis că și noi vom putea ajunge”, rememorează procurorul Augustin Lazăr.

De-acum știa și cum arată comoara pe care o căuta. Investigația avea un punct de pornire.

13 suspecți au fost chemați la audieri, iar printre ei se afla și Iulian Ceia, în casa căruia se filmase o bună parte din reportajul difuzat în 2002.

Însă atât acesta, cât și jurnalistul Radu Tora au susținut că reportajul fusese regizat și că brățara era un fals.

Cazul părea slab. Tot ce avea Augustin Lazăr la dosar erau mărturiile a doi localnici care susțineau că îi ajutaseră pe căutorii de comori să dezgroape brățări din aur. Ar fi găsit 10 asemenea brățări sub o stâncă din apropierea cetății Sarmizegetusa.

Alți localnici negau însă un astfel de scenariu.

„Excavatoarea… Eu sunt excavatoarea în carne și oase. M-au acuzat că eu împreună cu o rudă am descoperit două brățări și niște monede, lucruri pe care nici nu le-am văzut vreodată”, spunea Viorica Luncan, eliberată din arest în lipsa dovezilor.

Telefonul din Frankfurt

Ancheta se împotmolise din nou. Judecătorul voia dovezi că brățările există și că sunt autentice.

Situația a fost salvată neașteptat, grație unui telefon din Frankfurt. Expertul în antichități Barbara Deppert văzuse cu ochii ei două astfel de brățări, în anul 2000. Fuseseră aduse pentru expertiză, într-o plasă, de un cetățean român.

„Așa ceva nu mai văzusem. Puternice e mult spus, dar când te uitai la ele era ca și cum le învăluia o aură, ca și cum ar fi sărit la tine”, povestește Barbara Deppert, în documentar, momentul în care a văzut brățările pentru prima oară.

Ea a luat legătura cu o prietenă, Lucia Marinescu, pe atunci director al Muzeului Național de Istorie a României, dar a fost descurajată. Așa ceva nu putea fi adevărat.

Procurorul Augustin Lazăr a plecat la Frankfurt pentru a discuta cu Barbara Deppert și pentru a pune cap la cap informațiile pe care le aveau.

Pe lângă piesele expertizate de Barbara Deppert, o altă brățară din aur fusese respinsă în 1999 de casa de licitații Christie’s din New York. În 2003, o spirală apăruse într-un magazin de antichități din Londra. Lucrurile începeau să se lege.

Cu ajutorul relațiilor Barbarei Deppert, un alt telefon, de data aceasta de la New York, avea să schimbe cursul anchetei. Un colecționar american deținea patru brățări dacice, pe care le-a predat statului român.

„Am simțit ceva special când le-am atins. Alți experți au avut impresii similare care foarte greu pot fi descrise. Am avut impresia unei energii puternice pe care le emanau”, își amintește Augustin Lazăr întâlnirea cu brățările pe care le căuta de câțiva ani.

Contraatacul interlopilor

În 2007, brățările au fost aduse în România și expertizate. Păreau într-adevăr autentice, cu o vechime de circa 2000 de ani.

Nu toți erau însă dispuși să creadă asta. Brățări foarte asemănătoare, dar din argint, fuseseră descoperite în Transilvania, însă nu existau dovezi că dacii ar fi realizat vreodată astfel de obiecte și din aur.

În plus, interlopii acuzați au lansat contraatacul. Au livrat presei informații că brățările sunt falsuri și că dosarul procurorului Augustin Lazăr este fabricat.

Ei stârneau îndoieli cu privire la banii cheltuiți de statul român pentru recuperarea acestor obiecte, pe motiv că originea lor nu putea fi românească, din moment ce nu fuseseră găsite în țară.

Totuși, în vara aceluiași an, procurorii au dat de urma unei alte brățări, care se afla în posesia unui hunedorean. Au filat un cămătar care încerca să o vândă unui polițist sub acoperire pentru 100.000 de euro.

Investigatorii au aflat și cum ieșiseră brățările din țară. Firul a dus în Serbia. Acolo exista o rețea specializată în transportul ilegal de obiecte de valoare, direct la persoane interesate din Occident.

Mai mult, o nouă brățară identificată la o casă de licitații din Paris avea să elimine orice urmă de îndoială asupra cazului. Adusă de un american care nu deținea acte de proprietate, brățara a fost confiscată și supusă unor verificări avansate de către experții de la celebrul muzeu Luvru.

Aceștia au conchis că brățara fusese realizată după o metodă antică rară, cu aur aluvionar din Munții Transilvaniei. Așadar, era o brățară dacică autentică.

Au fost recuperate 13 brățări

Primele patru brăţări dacice au fost răscumpărate cu suma de 980.000 de lei de la un colecţionar american. Ele au fost aduse în ţară în ianuarie 2007 şi au fost expuse la Muzeul Național de Istorie a României (MNIR).

În aceeași lună, cea de-a cincea brăţară a fost predată statului român de către francezi. Aceasta aparţinea unui cetăţean german și fusese expusă la Expoziţia Bienală a Anticarilor, organizată de Grand Palais din Paris.

O altă brăţară geto-dacică din aur a fost recuperată în iunie 2007, de la un hunedorean.

Alte două brăţări dacice au fost recuperate în luna august, din Elveţia, şi apoi încă una – din SUA. Pentru acestea s-au plătit 140.000 de euro, respectiv 60.000 de dolari.

A 10-a şi a 11-a brăţară dacică, recuperate de autorităţile române de la un cetăţean german, au fost aduse la MNIR în decembrie 2008. Pentru răscumpărarea acestora s-a plătit suma de 131.000 de euro.

Cea de-a 12-a brăţară dacică, descoperită la un cetăţean din SUA, a fost răscumpărată cu suma de 70.000 de euro.

În total, România a recuperat 13 brățări dacice, ultima fiind repatriată în 2011. Procurorii cred că în total există 24 de astfel de brățări.

*

„Cea mai spectaculoasă descoperire din ultimul secol”

Experții francezi au concluzionat că brățările dacice nu fuseseră create pentru a fi folosite ca bijuterii. Spiralele sunt prea largi pentru a fi purtate pe braț, iar greutatea fiecăreia este considerabilă, de circa un kilogram.

Scopul lor trebuie să fi fost unul religios sau magic, de a proteja așezarea și pe locuitorii ei. Poate nu întâmplător majoritatea au fost descoperite pe limitele așezării dacice Sarmizegetusa.

„Nimeni nu a mai tratat aurul așa, nimeni, în toată istoria. Nici măcar aurul sud-american nu a fost tratat așa. Au muncit la ele ca și cum ar fi fost din lut. Cred că au pus multă emoție în munca asta, erau foarte importante pentru ei”, consideră experta în antichități Barbara Deppert.

Ea este de părere că descoperirea acestor podoabe este „cea mai spectaculoasă din ultimul secol”.

Regizorul, ajutat de procuror

„Subiectul documentarului a fost ales de producătorul Dan Dimăncescu. El realizase anterior un documentar despre daci. Cu acea ocazie aflase și despre aceste obiecte incredibile, precum și povestea lor internațională.

I s-a părut un subiect foarte bun pentru un documentar și, de asemenea, o nouă perspectivă din care ar putea fi privită civilizația dacilor”, a povestit regizorul Andrei Teodorescu pentru PressOne.

Augustin Lazăr a ajutat echipa la documentarea subiectului.

„Procurorul Augustin Lazăr a fost foarte deschis și ne-a acordat o bună parte din timpul său, ca un membru al echipei. Ne-a pus în contact cu numeroase persoane implicate și ne-a pus la dispoziție multe materiale vitale în realizarea documentarului (rechizitorii, filmări ale poliției, înregistrări audio etc)„, a adăugat Andrei Teodorescu.