Fana pantofilor abandonați

Raul Ștef

Redactor

Fana Cătinaș, graphic designer și fotograf din Cluj-Napoca, lucrează de peste un an și jumătate la un proiect denumit Urban Moods. Pentru acest proiect a parcurs sute de kilometri și a petrecut zeci de ore așteptând și observând felul în care lumina conturează orașul.

Am vorbit cu Fana despre fascinația pentru fotografia alb-negru și despre cum spații și locuri aparent banale pot oferi o viziune personală asupra orașului.

*

− Cum ai început să faci fotografii?

− Am început să fac fotografie acum aproximativ 4 ani, mai mult din joacă. Era o perioadă în care găseam sistematic pantofi abandonați pe stradă. Mi s-a părut foarte amuzant că eram „urmărită” de ei, așa că am început să îi fotografiez.

Lumea în care trăim este mereu surprinzătoare și imprevizibilă, și am realizat că îmi place să transpun acel moment imprevizibil într-o fotografie. Astfel am ajuns să fiu street photographer.

Din păcate, am pierdut aproape toate pozele cu pantofii abandonați. Mai am una singură.

− Ce înseamnă „Urban Moods”?

− Mi-am definit propria direcție Urban Moods pentru că sunt un fel de flâneuse − îmi place să mă plimb mult pe jos sau pe bicicletă și strada e cea care mă inspiră.

Așa că mă las antrenată într-un fel de dialog cu strada, cu peisajul urban. Nu prea caut subiectele, foarte rar am mers să fotografiez ceva anume. În 90% din cazuri, imaginile mă găsesc pe mine.

− De ce fotografie alb-negru?

− Mulți îmi pun această întrebare. Pur și simplu simt că mă exprim mai bine în alb-negru și e o abordare care se aplică foarte bine atât portretului, cât și fotografiei urbane, arhitecturale, la o adică și peisajului.

În plus, tehnica alb-negru presupune un fel de asceză și o relaxare a privirii, privire care azi e stresată și asaltată în permamență. Fiind mai puțin distrasă de aspectul cromatic, privirea se poate concentra pe compoziție, pe volume, pe mesaj.

Dar asta înseamnă și o provocare constantă − mi se pare mai greu să găsești o compoziție interesantă sau un moment perfect pentru alb-negru.

− Ce fel de imagini cauți?

Pe Via Danubiana la Giurgiu. Cum ar putea orașul să se întoarcă cu fața spre Dunăre

Giurgiu e unul dintre orașele pe lângă care aproape toată lumea trece în drum spre Bulgaria, fără să știe cât de densă și fascinantă îi este istoria. L-am vizitat într-o zi insuportabil de caldă cu Smaranda Șchiopu, antropoloagă, pasionată de Dunăre și de cele două maluri ale ei, care a studiat locul dintr-o perspectivă socială.

Lumea pe care Ștefan Câlția o îngrijește

Dincolo de pictură, Ștefan Câlția și cei din jurul lui au construit în Șona un ecosistem de restaurare a patrimoniului și de refacere a legăturilor comunitare.

− Având de mică un spirit de observație extrem de dezvoltat, cred că m-am transformat de-a lungul anilor într-un acut interpret al „fenomenului” uman și al spațiului urban.

Provocarea pe care mi-o lansez mereu este găsirea unei perspective inedite și a unui punct de vedere original într-o compoziție redusă la esențial, dar și surprinderea unui moment emoțional intens.

− Ce ți-ar plăcea să fotografiezi?

− New York-ul!? Știu că poate sună a clișeu, însă mi-aș dori foarte tare să petrec câteva săptămâni în the Big Apple, să prind energia orașului, cum se reflectă ea în personajele care-l populează, în vitrinele sau zgârie-norii de ultima generație, dar și atmosfera din partea mai vintage a cartierelor vechi, cu faimoasele scări de incendiu. Cred că acolo există o cantitate infinită de conținut care te poate surprinde la orice colț.

GALERIE FOTO