Familia Popescu

Primul gând (enervant și inutil) care a ținut morțiș să se exprime la începutul acestei recomandări este că pe regretatul Cristian Popescu, dispărut dintre noi în 1995, pe când avea 35 de ani, prea mulți se simt îndreptățiți să-l numească familiar Cristi Popescu.

Indiferent dacă l-au cunoscut sau nu, dacă l-au citit sau nu, îl numesc Cristi, după cum pe Nichita Stănescu tot felul de lume îl numește, printre suspine complice, Nichita.

Este și acesta un mod de a-ți apropia și de a-ți apropria, ca pe un prieten vechi, un scriitor despre care crezi că te va ajuta să te simți mai bine în propria piele.

Poate că Familia Popescu, cel mai cunoscut volum al autorului pomenit, este și rezultatul acestei conștiințe a familiarității unilaterale, care îl lasă de fapt singur și necunoscut pe cel apelat, afectuos și minimalizator, pe numele mic:

„Pe Cristi trebuie să-l înțelegeți. Spune el multe despre noi, dar nu-l luați în seamă. El ne iubește și ne respectă, iar noi am crezut întotdeauna în talentul lui. Când scrie despre mine că sunt cochetă și că el nu strânge doar negru sub unghii, ci și un fel de roz, la degetele mici, ca să nu mai dăm bani pe pudră și pe ruj, o spune, așa, cu delicatețe și se gândește de fapt la micile mele economii. Așa e el. Nu e făcut pentru lumea asta.” (sfaturi din partea mamei)

Noua ediție de la Tracus Arte (2015), îngrijită de sora poetului, Dana Popescu Jourdy, și de Corina Ciocîrlie, cu prefața lui Mircea Martin, este o bucurie cu atât mai mare cu cât anunță intenția unei serii de Opere complete, din care avem în față doar primul volum.

Se adaugă și plăcerea de a citi în continuitate ciclurile Familia Popescu (1987) și Cuvânt înainte (1988), dar și surpriza dialogului dintre cei doi frați Popescu în jurul unor fotografii din albumul de familie.

Dintre antume, doar Arta Popescu (1994) rămâne deocamdată pe dinafară, deși postumul Caiet de citire și de caligrafie (fragmente de jurnal) (2003) trebuie și el recuperat și făcut larg accesibil.

Deși critici literari importanți l-au indexat convingător în generația nouăzecistă a literaturii recente, Cristian Popescu încape cu greu în ea. Principala explicație a acestei rezistențe la procustianismul de generație este că micile sale poeme în proză, cu o narativitate clară, chiar dacă suprarealistă, nu sunt decât convențional asociabile cu nouăzecismul.

Dacă ar fi obligatoriu să-i găsim o familie, alta decât Popescu, mai potrivită ar fi aceea a absurzilor imaginației combinatorice (Urmuz), a tragicomicilor metafizici (Caragiale sau Cioran, dar și Ion Mureșan) sau a suprarealiștilor vizionari (Naum sau Cărtărescu):

„A POVESTI: să stai așa cu ochii în gol și să te gândești. La vreo fată, la tata, la cine știe ce. Să stai atât de mult cu ochii în gol până îți face privirea țurțuri. Și apoi să-i rupi cu grijă, ca să nu te doară, și să-i topești în ceai, în cafea sau în ciorbă. Și după ce le bei pe toate să vezi cum te-apuci să spui povești”. (mic dicționar al familiei popescu).

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

PressOne Alege: Ciolacu și Georgescu în turul II, după numărarea a 50% din voturile din România LIVE

Peste 18 milioane de români sunt așteptați la primul tur al alegerilor prezidențiale. PressOne vă prezintă cele mai importante evenimente din ziua votului. 

După moartea prematură, Cristian Popescu face și subiectul unei mitologii romantice a poetului boem, dispărut înainte de vreme, de care publicul românesc pare că nu se mai satură de la Eminescu încoace.

Deși mi-l imaginez cu ușurință râzând de această solemnitate a asumării postume, e adevărat că scriitorul însuși este hotărât, în poemele lui, să încurce lucrurile și să injecteze mereu scrisul cu biografie și biografia cu scris.

Probabil pentru că distincția didactică dintre eul auctorial și eul biografic ne văduvește de ceva esențial din lectura poeziei, care este cel mai mare act de curaj scriitoricesc:

„Tot ce scriu mai jos este foarte adevărat. Are importanță faptul că într-o mare măsură vorba Nu poți fi profet în țara ta nu este valabilă (mi-e și frică!) în legătură cu mine și cu familia mea. Mama și Dana, sora mea, la ele mă refer, au crezut întotdeauna în ceea ce fac (și eu nu fac altceva decât să scriu) și s-a ajuns până într-acolo încât un rând scris de mine devine un eveniment familial. Felul în care mă port cu ele, prin casă, așa, ca fiu și frate, este privit și interpretat în funcție de faptul că scriu. În mare măsură, dacă nu în totalitate, curajul de-a scrie prima mea carte, Familia Popescu, de aici mi-a venit. Și ce-mi place foarte mult este că încă nu m-am obișnuit cu această confirmare familială. O resimt întotdeauna ca pe un eveniment. Poate n-am să mă obișnuiesc niciodată.”

În urma amestecului biografiei în scris – amestec întreținut cu bună știință de cel care își gândește poemele ca pe niște obiecte de familie, Familia Popescu se citește în același timp ca un jurnal de creație, un epistolar, un album de fotografii, dar și un montaj fantomatic de reprezentări sinestezice.

Mai important decât această constatare este însă faptul că poezia lui Cristian Popescu devine ea însăși o „confirmare familială”. Pentru cei dispuși să-și completeze educația afectiv-imaginativă în sens asociativ, ea devine un splendid micro-roman pe tema singurătății.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€