Exploatare și izolare. Ce înseamnă să fii îngrijitoare „24 din 24” în Germania?

„Caz disponibil cu începere din 15 ianuarie la o batrinică mobilă de 90 ani suferă de slăbiciunea batrineti și Alzheimer la mers de ajută cu bastonul, locuiește singură, se cere o doamnă cu germană conversațională salar 1500 euro, cazul este în Freiburg Germania. Relații nr tef 07****.” 

Mulți dintre noi n-am lua în serios un asemenea anunț. Însă multe îngrijitoare la domiciliu își găsesc loc de muncă în Germania tocmai prin astfel de postări pe rețelele sociale.

Doar că ofertele nu precizează atribuțiile prevăzute, perioada contractului sau câte ore de muncă presupune acest job. Și se întâmplă frecvent ca ele să răspundă la oferte ca cea de mai sus, însă contractul să-l primească abia după ce au ajuns la muncă, pe drum – sau deloc. 

Multe pleacă la muncă în altă țară doar cu o adresă și un număr de telefon. 

Din datele publicate de Biroul Federal de Statistică, în Germania lucrează între 300.000 și 600.000 de persoane în domeniul îngrijirii la domiciliu. Majoritatea îngrijitoarelor sunt femei de peste 40 de ani și vin din Europa de Est. Ele au grijă de persoane vârstnice, locuiesc cu acestea și sunt adesea exploatate.

Problemele încep de la ofertele de muncă vagi și continuă cu modele de angajare dubioase, disponibilitate nonstop, sarcini extracontractuale și izolare. 

Modele de muncă dubioase

Silvia* este îngrijitoare la domiciliu în Germania. Are 53 de ani, este din Timișoara și a plecat în străinătate să îngrijească bătrâni când fiul ei a împlinit 18 ani. Trei ani a lucrat in Austria, iar după aceea în Germania. Este plecată de 13 ani.

Recent, a avut nevoie de o procedură medicală, dar a constatat că nu avea acces la ea: „Am fost să fac analize înainte de operație”, povestește ea. „M-am uitat pe asigurare și văd că e asigurare de turist. Dar eu nu sunt turistă. Eu am venit să muncesc. Asigurarea de turist nu-ți plătește aproape nimic.” 

Îngrijitoarele sunt cel mai des recrutate de agenții românești care intermediază contracte între ele și familia din Germania sau o altă agenție din această țară, care la rândul ei are un contract de prestări servicii cu familia. Modelele de muncă cele mai răspândite sunt munca independentă (ca persoană fizică autorizată) sau cu contract de detașare din România.

Ambele ocolesc prevederi legale menite să protejeze angajații.

„Dacă eu am salariu brut ar trebui să fiu angajată. Eu nu sunt angajată”, adaugă Silvia. „Dacă e brut înseamnă că trebuie să-mi plătești pensia, asigurarea, toate. Din 2700 de euro, eu am primit 1900. Restul de bani unde sunt? Eu nu primesc nicio dovadă, nimic, ca să știu ce fac cu banii ăia. De când le-am cerut să-mi arate, mă tot amână”.

Dacă lucrează ca PFA, o îngrijitoare are tot felul de probleme.

Ea nu are dreptul la salariul minim pe economie și nu primește concediu plătit. Nici timpul de muncă de 8 ore pe zi sau prevederile privind perioadele de odihnă nu sunt respectate.

Dar dacă promiți îngrijire „24 din 24” – lucru pe care aproape toate firmele îl fac – atunci acestea sunt tocmai prevederile pe care vrei să le eviți. 

Cu contract de detașare lucrurile stau doar puțin mai bine. Conceptul este următorul: există un contract de muncă în țara de origine, iar persoana este detașată în Germania pentru o anumită perioadă de timp. În acest caz se aplică cele mai importante dispoziții ale legislației muncii germane, cum ar fi salariul minim sau timpul de muncă. 

Însă persoana rămâne asigurată social în țara de origine, trebuie să primească un certificat care atestă acest lucru. Certificatul nu apare aproape niciodată și contribuțiile plătite sunt de cele mai multe ori mult mai mici decât ar trebui. Mai mult decât atât, de multe ori îngrijitoarele nu se pot trata medical în Germania, pentru că nu primesc Cardul European de Asigurări de Sănătate de la angajator.

Un contract de muncă german este cea mai bună soluție, pentru că le garantează angajaților toate drepturile. Însă și aici apar capcane: contracte de tip Minijob sau Midijob. Midijob înseamnă că timpul de muncă săptămânal nu poate depăși 34 de ore, iar angajatorul plătește mai puțin la contribuțiile sociale. Iar în cazul unui Minijob, timpul de muncă nu poate depăși 46 de ore pe lună. 

În realitate, îngrijitoarea muncește full-time sau mai mult, primește mai puțini bani decât îi revin și contribuția mică la pensie înseamnă că va primi mai puțină pensie decât i s-ar cuveni.

Condițiile de muncă

„Aici unde am fost ultima oară, sâmbăta și duminica nici nu puteai să-ți iei alea două ore libere pe zi. Că n-aveau cu cine să o lase. Păi dacă stau în casă și păzesc pacienta, nu mai e timp liber. Aia e muncă. Eu vreau să ies să mă plimb, vreau să fac ce vreau”, povestește Silvia.

Îngrijitoarele locuiesc în aceeași casă cu persoana în vârstă, lăsând impresia greșită că sunt disponibile nonstop. Nu există mecanisme de control în cazul nerespectării timpului de muncă, iar persoanele vârstnice suferă adesea de tulburări ale somnului. Cele 8 ore de muncă pe zi, prevăzute de lege, sau o pauză minimă de 11 ore neîntrerupte, reprezintă un vis pentru multe îngrijitoare. 

„Când eram în casă la ultima familie, munceam 24 de ore”, confirmă și Mirela*. Mirela are 52 de ani, este asistentă calificată din Iași și a lucrat trei ani ca îngrijitoare la domiciliu în Germania. Acum lucrează la un azil în Saxonia inferioară și banii îi trimite acasă pentru tratamentul medical al copilului ei. 

Tot ea povestește: „Nu tu mâncare – la noi în Moldova, nu știu dacă știți, se face improvizație din nimic, dar când nu ai nimic, nu ai ce să faci. Când am venit, am zis, cumpăr ardei, cartofi, cumpăr legume. Știți ce reproșuri mi-a făcut? Se uita cum mâncam, ce mâncam, cât mâncam. Zicea să-mi cumpăr din banii mei mâncare, când în contract scria că ea trebuia să-mi dea. Atunci am vrut să plec, dar mi-a venit imaginea copilului meu în față.”

Tot aici, agenția i-a plătit Mirelei ultimul salariu abia după o lună și jumătate. 

Cu toate acestea, ea își amintește cu drag de primul ei caz din Germania: „Am avut un bunic, vai Doamne, eu după omul ăla am plâns un an de zile. Avea 102 ani. El m-a învățat germană. Făceam live pe Facebook cu el și vorbeam cu colegele mele, că eu am lucrat in spital, pe terapie intensivă, și bunicul mă învăța. Eu îi spuneam: «Bunicule, română tricou, germană cum?» Și azi așa, mâine așa, am învățat. Când munceam la el acasă, fiind casă mare, cu cărat lemne, cu focuri, mă îmbrăcam cu geaca lui de blugi. Si i-am zis, «Dragul meu, o jachetă kaputt». El: «Nu contează, Mirela, bunicul plătește». L-am iubit pe omul ăla.”

Atribuții

Atribuțiile principale ale îngrijitoarelor la domiciliu sunt îngrijirea persoanei în vârstă, curățenia și pregătirea meselor. Cu toate acestea, familia solicită des sarcini suplimentare cum ar fi: grădinăritul, curățatul zăpezii din fața casei sau munca „2 la preț de 1” (în contract este prevăzută îngrijirea unei singure persoane, spre exemplu a soțului, însă la fața locului îngrijitoarea trebuie să curețe sau să gătească și pentru soția acestuia). 

La bunica pe care o îngrijea Mirela, în fiecare weekend veneau copiii și nepoții în vizită. „A fost corectă fiica bătrânei, dar am muncit pentru 20: spălat, călcat, gătit. Când am început a găti, am făcut o oală de ciorbă pentru 20 de oameni și am făcut salată de cartofi, foarte frumos aranjată, ca la Moldova. Dar a fost greu.”

Izolare 

Îngrijirea 24 din 24 merge mână-n mână cu lipsa de contacte sociale. Munca presupune separarea de familie, de prieteni și plecarea într-o țară străină, a cărei limbă îngrijitoarele, de multe ori, nu o stăpânesc bine. Legătura cu cei de acasă se ține prin rețelele sociale și disponibilitatea nonstop îngreunează orice contact social în afara locuinței. Iar unele locuri de muncă nu oferă nici măcar internet. 

„Unde am fost înainte nu aveam internet și eu nu am cum. Trebuie să pot comunica cu copilul”, povestește Mirela.

Restricțiile impuse din cauza pandemiei Covid, cum ar fi limitarea numărului de persoane cu care se putea întâlni cineva, închiderea cafenelelor și a restaurantelor sau restricțiile de călătorie au limitat și mai mult libertatea de mișcare a acestor femei, constată Institutul German pentru Drepturile Omului.

O potențială schimbare

Cu toate acestea, există și îngrijitoare care luptă împotriva exploatării. Dobrina D. din Bulgaria a solicitat plata orelor suplimentare prestate, a trecut prin toate instanțele și a câștigat. In iunie 2021, Curtea Federală a Muncii din Germania a decis că timpul în care îngrijitorii 24 din 24 stau la dispoziția persoanei îngrijite reprezintă timp de muncă și trebuie plătit cu salariul minim pe economie. Un prim pas. 

Însă la un an de la decizia curții, agențiile nu și-au schimbat practicile, iar îngrijirea la domiciliu se află încă într-o zonă juridică gri. Putem astfel vorbi de un laissez-faire intenționat din partea politicii.

Până la instituirea unor mecanisme de control, crearea unui cadru legal pentru îngrijirea casnică și înființarea mai multor firme corecte, îngrijitoarelor le rămâne doar drumul lung și anevoios prin instanțe, iar nouă sensibilizarea pe plan public. 

Silvia se află acum în România și face o pauză de la muncă, pentru a se putea opera și pentru a mai petrece timp cu familia.

Mirela lucrează la un azil, dar speră la un loc de muncă mai liniștit, la o familie care o respectă. Când a fost întrebată ce își dorește pentru viitor, ea a povestit de un coleg de branșă: „Poate plimbându-mă așa dintr-un loc în altul găsesc ceva ca lumea. Cum a găsit colegul. El tot așa ca mine a lucrat. Acum mi-a zis, «Mirela, eu am și piscină unde lucrez acum».

Mie nu-mi trebuie piscină, mie îmi trebuie oameni cu caracter. Să pot munci.”

*Numele personajelor au fost schimbate pentru a le proteja identitatea.