Lucian Bode, ministrul de Interne, contestă în instanță hotărârea prin care Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai (UBB) s-a autosesizat în privința tezei sale de doctorat, cooptând în comisia de analiză a acuzațiilor de plagiat doi experți internaționali - unul de la Universitatea din Oxford și celălalt de la Universitatea din Huston. FOTO: OCTAV GANEA / INQUAM PHOTOS
Lucian Bode, ministrul de Interne, contestă în instanță hotărârea prin care Comisia de Etică a Universității Babeș-Bolyai (UBB) s-a autosesizat în privința tezei sale de doctorat, cooptând în comisia de analiză a acuzațiilor de plagiat doi experți internaționali - unul de la Universitatea din Oxford și celălalt de la Universitatea din Huston. FOTO: OCTAV GANEA / INQUAM PHOTOS
EXCLUSIV. Ministrul Lucian Bode dă în judecată Universitatea Babeș-Bolyai. Încearcă să blocheze un iminent verdict de plagiat
Știri
09/01/2023
Ministrul de Interne Lucian Bode a dat în judecată, pe 5 ianuarie, Comisia de Etică a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB), într-o încercare disperată de a bloca emiterea unui previzibil verdict de plagiat referitor la teza sa de doctorat.
PressOne a dezvăluit pe 24 noiembrie 2022, în exclusivitate, că teza de doctorat a ministrului de Interne Lucian Bode conține cel puțin 18,5% text plagiat, dar și 6 ilustrații complet plagiate, iar alte 30 citate incorect.
În aceeași zi, UBB a anunțat printr-un comunicat de presă că reia analiza, după ce „a luat act de noile informații apărute în spațiul public despre noi suspiciuni privind plagiatul în teza domnului Lucian Bode”, dar și faptul că Comisia de Etică „s-a autosesizat și va analiza teza din punctul de vedere al eticii academice pe baza acestor noi informații”.
Atât rectorul UBB, Daniel David, cât și președintele Comisiei de Etică, Dacian Dragoș, au anunțat public – dincolo de acest comunicat – că UBB va apela la experți internaționali pentru acestă nouă analiză a lucrării științifice a ministrului de Interne, în baza căreia acesta a obținut în 2018 - sub coordonarea prof. univ. Adrian Ivan, rectorul Academiei SRI - titlul de doctor.
Anterior, la finalul lunii octombrie 2022, Universitatea „Babeș-Bolyai” a stabilit printr-o hotărâre - privită cu suspiciune în spațiul public, întrucât analiza de plagiat a fost una limitată și nu a vizat întreaga teză - că doar 2,95% din lucrarea lui Lucian Bode este plagiată, conținut pe care l-a justificat, cu indulgență, prin „necunoașterea/neaplicarea tehnicilor de citare” de către doctorand sau prin „erori de citare”.
La foarte scurt timp după ce Comisia de Etică a UBB făcea publică hotărârea prin care se anunța neglijabilul procent de 2,95% de conținut plagiat, ministrul de Interne „saluta” pe pagina sa de Facebook, aproape exaltat, „publicarea rezultatelor evaluării UBB”.
„Verdictul UBB: Teza mea de doctorat este în regulă, iar titlul de doctor acordat în anul 2019 este menținut. Recent, UBB s-a pronunțat în legătură cu respectarea normelor de redactare academică în teza mea de doctorat, iar rezultatul verificărilor nu schimbă cu nimic evaluările inițiale ale tezei”, scria Bode pe Facebook.
Vrem să putem relata în profunzime despre viața de zi cu zi a românilor, așa cum e ea. Dacă e important și pentru tine, ajută-ne să o ducem la capăt! Orice sumă contează.
Două luni mai târziu, după ce am prezentat dovezi zdrobitoare că în teza de doctorat a ministrului de Interne există cel puțin 18,5% conținut plagiat - în special prin traducere din limba engleză - fără respectarea normelor de citare și atribuire, Lucian Bode a trecut de la a „saluta” Comisia de Etică a UBB la o acționa în judecată la data de 5 ianuarie 2023.
***
De ce mor pacienții cu AVC din România. La niciun spital din țară nu există serviciu de gardă pentru o intervenție care i-ar putea salva
În spitalele din România se fac și de 5 ori mai puține intervenții care pot salva viața unui pacient cu AVC față de recomandările europene. Lipsesc serviciile de gardă, centrele speciale sunt prea puține, iar finanțările insuficiente.
Rușii sunt foarte aproape de spargerea frontului și, în același timp, încă departe. Ce ar însemna un colaps al armatei ucrainene în regiunea Donbas
Cade frontul ucrainean? Sau a căzut deja? Din primăvara acestui an vin cu o frecvență aproape zilnică vești tot mai alarmante legate de situația din ce în ce mai precară a trupelor Kievului de pe linia frontului din Donbas, care înglobează greu încercatele regiuni Donețk și Lugansk din sud-estul Ucrainei. Cele două regiuni au reprezentat, de altfel, pretextul principal al invaziei ordonate de Vladimir Putin în februarie 2022, iar acum reprezintă principalul obiectiv strategic al Kremlinului.
Procesul deschis de ministrul Lucian Bode în urmă cu patru zile, la Tribunalul Sălaj, secția Contencios Administrativ și Fiscal, are ca obiect decizia prin care Comisia de Etică a UBB s-a autosesizat la data de 13 decembrie 2022, la 19 zile după ce am publicat, în premieră, probe care demonstrează că ministrul de Interne a plagiat cel puțin 18,5% din teza sa de doctorat.
Anterior deschiderii procesului, Lucian Bode a notificat Universitatea „Babeș-Bolyai” printr-o plângere prealabilă, în care a cerut să fie oprită analizarea tezei și emiterea unui nou verdict pe motiv că teza i-a mai fost analizată anterior.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Notificarea a fost trimisă UBB în numele lui Lucian Bode de către casa de avocatură Mușat și Asociații, aceeași care îl apără și pe prim-ministrul Nicolae Ciucă în procesul prin care acesta încercă să blocheze analizarea de către CNATDCU - Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare - a tezei sale de doctorat, despre care am scris acum un an că este plagiată.
Casa de avocatură Mușat și Asociații a avut și alți clienți importanți din arcul actualei puteri politice.
L-a avut client, în trecut, inclusiv pe președintele Klaus Iohannis în procesul deschis împotriva acestuia de Agenția Națională de Integritate (ANI) în 2014, chiar înainte de alegerile prezidențiale, prin care a fost pusă sub semnul întrebării legalitatea candidaturii sale la funcția de șef al statului. Litigiul s-a încheiat definitiv în favoarea lui Iohannis în 2015, după ce acesta a devenit președinte al României.
Ministrul Lucian Bode a recurs în instanță la aceeași strategie juridică folosită și de premierul Nicolae Ciucă - șeful său pe linie de partid și de guvern - în încercarea de a bloca analizarea acuzațiilor de plagiat în teza de doctorat, dar și un verdict de plagiat.
Premierul a dat în judecată Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), instituția care se ocupă de înregistrarea sesizărilor de plagiat depuse la CNATDCU, ambele fiind entități subordonate Ministerului Educației Naționale aflat în directa subordine a lui Ciucă.
În acțiunea sa, premierul a cerut suspendarea unui număr de trei sesizări de plagiat înregistrate de UEFISCDI în numele CNATDCU, care nu are drept de autosesizare, și care vizau plagiatul din teza sa de doctorat.
Prin procesul deschis la Tribunalul Sălaj, județ pe care Lucian Bode îl controlează din punct de vedere politic, acesta speră să blocheze in extremis o decizie care ar arăta că lucrarea sa, intitulată „Securitatea energetică și managementul resurselor la începutul Secolului XXI. România în context european actual”, este una plagiată consistent.
O decizie categorică de plagiat, venită chiar de la universitatea care i-a acordat în 2018 titlul științific de doctor în relații internaționale și studii de securitate, ar pune sub semnul întrebării rămânerea în guvern a lui Lucian Bode.
De exemplu, fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, despre care am scris la finalul lunii octombrie, în exclusivitate pe PressOne, că a plagiat cu repetiție într-un curs universitar, a demisionat după numai patru zile după dezvăluire.
Potrivit portalului instanțelor de judecată, procesul deschis de Lucian Bode împotriva UBB a fost înregistrat joi, 5 ianuarie, iar primul termen de judecată a fost deja stabilit pentru data de 17 ianuarie 2023, adică marți, săptămâna viitoare.
Obiectul dosarului îl constituie „suspendare executare act administrativ Hotărârea nr. 10/13.12.2022 emisă de Universitatea Babeş-Bolyai-Comisia de etică”.
Hotărârea nr. 10 din 13 decembrie 2022, emisă de Comisia de Etică a UBB, se referă la autosesizarea acesteia în legătură cu noile dovezi de plagiat în teza de doctorat a lui Lucian Bode, pe care le-am făcut publice în cazul pe PressOne.
Comisia de Etică a UBB s-a autosesizat în baza art. 2 din Regulamentul de organizare și funcționare, care stipulează că printre atribuțiile Comisiei se numără și cea referitoare la analizarea şi soluţionarea plângerilor „privind abaterile de la etica universitară, pe baza sesizărilor sau prin autosesizare, conform Codului de etică şi deontologie universitară al UBB”.
Motivația prin care Comisia de Etică s-a autosesizat, menționată în Hotărârea nr. 10 din 13 decembrie 2022, este următoarea: „Conform rolului și competențelor sale, Comisia este obligată să analizeze orice sesizări privind etica cercetării sau academică, sau se poate autosesiza dacă există informații și dovezi relevante în spațiul public cu privire la astfel de abateri”.
Prin aceeași hotărâre, întreaga Comisie de Etică s-a constituit în comisie de analiză și a cooptat și doi membri externi, pe prof. Corneliu Bjola, de la Universitatea din Oxford, specialist în științe politice și relații internaționale, și pe prof. Alin Fumurescu, de la Universitatea din Houston, specialist în științe politice.
Surse din UBB susțin că o nouă decizie în cazul tezei lui Lucian Bode este așteptată săptămâna viitoare, înainte de primul termen stabilit de Tribunalul Sălaj pentru 17 ianuarie.
De altfel, Dacian Dragoș, președintele Comisiei de Etică a UBB, spunea la finalul anului trecut că decizia va fi anunțată nu mai târziu de 15 ianuarie.
Dacă Comisia de Etică a UBB va anunța verdicul înainte de data de 17 ianuarie, procesul deschis de Lucian Bode împotriva acesteia va rămâne fără obiect.
Ce trebuie să analizeze Comisia de Etică a UBB
În articolul publicat pe 24 noiembrie 2022 am prezentat public dovezile de plagiat din teza de doctorat a ministrului de Interne. Acest text stă la baza analizei realizate de UBB.
De altfel a doua zi, pe 25 noiembrie 2022, Comisia de Etică a UBB mi-a cerut, în mod oficial, să pun la dispoziția acesteia dovezile care au stat la baza analizei mele, cerere căreia i-am dat curs două zile mai târziu.
În urma analizării tezei ministrului de Interne Lucian Bode am descoperit că acesta a plagiat în mult peste procentul de 2,95% stabilit la finalul lunii octombrie de Universitatea „Babeș-Bolyai” (UBB), instituția care i-a conferit titlul academic în 2018, a doi ani după ce verificarea lucrărilor doctorale cu softul a devenit obligatorie prin lege.
În urma analizării întregii lucrări, care are titlul „Securitatea energetică și managementul resurselor la începutul Secolului XXI. România în context european actual”, am descoperit text plagiat în nu mai puțin de 65 dintre cele 194 pagini ale tezei, reprezentând 10.139 cuvinte, ceea ce ridică procentul de conținut plagiat la 18,5%.
În plus, Lucian Bode a plagiat, fără nicio trimitere la sursa originală, 6 ilustrații dintr-un total de 58, alte 30 fiind citate incorect.
Ministrul de Interne a folosit o combinație de tehnici de camuflare a plagiatului menită să fenteze cele trei filtre de prevenție a fraudei academice: conducătorul de doctorat, comisia de referenți și softul antiplagiat.
Cea mai mare parte a conținutului plagiat în teza lui Bode a fost plagiat prin traducere: Lucian Bode a tradus cuvânt cu cuvânt din engleză pagini întregi din autori pe care nu i-a citat nici în notele de subsol, nici în bibliografie; în câteva situații a plagiat până și notele de subsol incluse în unele dintre articolele neatribuite și plagiate prin traducere.
Dincolo de plagiat, teza nu are nicio valoare științifică. Deși e plină de grafice, hărți, tabele – care în mod normal ar trebui să sintetizeze vizual rezultatele cercetării științifice și să arate contribuția originală a doctorandului – lucrul acesta nu se întâmplă.
Lucian Bode a obținut de la UBB calificativul „Foarte bine” pentru o teză în care partea de cercetare proprie, elementul distinctiv și obligatoriu pentru orice demers doctoral, se rezumă la trei paragrafe în care este prezentată o pretinsă „simulare” a prețurilor la motorină, gaze și electricitate făcută în luna august 2018 în județul Cluj.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this