Eugen Vaida, coordonator al Ambulanței pentru Monumente, pune „pălărie și bocanci” clădirilor istorice: „Doar să veniți, că avem tot ce e nevoie”

Redacția

Societatea civilă a jucat, de-a lungul timpului, un rol esențial în modelarea unui viitor mai bun pentru România. Prin programe care au pornit de jos în sus, actorii ei au demonstrat că transformarea durabilă vine din implicarea directă în comunități și din puterea exemplului. Fie că este vorba despre educație, implicare civică, mobilizare în situații de criză, dezvoltare economică, ONG-urile românești au contribuit la o Românie mai solidară și mai echitabilă. Această serie de articole pune în lumină poveștile unora dintre ele, evidențiind impactul lor asupra societății.

Un sprijin esențial pentru aceste organizații a venit din partea Romanian-American Foundation, care, prin investițiile sale în inițiative de lungă durată, a înțeles importanța unei implicări susținute pentru organizațiile care luptă pentru schimbare.

Însă poveștile care urmează reprezintă, de fapt, o mărturie a puterii pe care o au cetățenii atunci când se implică pentru binele comun.

***

Ambulanța pentru Monumente este un proiect inițiat în 2016 de către Asociația Monumentum și dezvoltat de către nouă organizații din domeniul patrimoniului, cu activitate independentă, în mai multe regiuni ale României. Proiectul își propune să acționeze eficient în domeniul protejării patrimoniului imobil prin punerea în siguranță a unor obiective importante aflate în stare avansată de degradare sau chiar în pericol de colaps.

Împreună cu RAF, Ambulanța pentru Monumente a derulat și un studiu de impact asupra comunităților în care intervine, prin toate cele nouă organizații care o formează, iar rezultatele au fost excelente. După ce Ambulanța a pus „pălărie și bocanci” monumentelor istorice, o mare parte dintre comunități a continuat să aibă grijă de ele și să le „îmbrace”.

Eugen Vaida, coordonatorul Ambulanței pentru Monumente, a simțit tot timpul dorința de a contribui la binele societății și de a da mai departe lucrurile pe care le-a învățat sau pe care le-a trăit și asta a făcut în ultimii 25 de ani. A intrat prima oară într-o clădire „veche” în 1997, când tatăl său l-a întrebat dacă vrea să vadă case vechi. A spus „da” și au plecat către Săsăuși, un sat aflat pe Valea Hârtibaciului, la vreo 20 de km de satul său natal. Acolo, a descoperit casele aflate în ruină și câteva lucruri sparte, niște cioburi de vase tradiționale. „Ceva inexplicabil m-a mânat să le iau cu mine acasă. Așa am început o colecție întreagă de obiecte pe care o am și acum, o colecție foarte valoroasă”, ne povestește Eugen Vaida.

După ce a studiat Arhitectura la București, Eugen și-a dat seama că nevoia clădirilor este de sprijin, pentru că statul nu reușește să salveze patrimoniul așa cum ar trebui și să-l pună în siguranță.

Însă Eugen Vaida nu este doar coordonatorul Ambulanței pentru Monumente. Este, de asemenea, Ashoka Fellow. 

Ashoka este cea mai mare reţea globală de sprijinire a antreprenoriatului social. Este prezentă în peste 90 de ţări și susţine peste 3.500 de Fellows, care aduc idei noi pentru a rezolva probleme sociale. Având o bogată experiență internațională, Ashoka a dezvoltat și în România, cu sprijinul Romanian - American Foundation, un program de identificare și de susținere a celor mai inovativi antreprenori și a soluțiilor lor pentru societate, asigurând burse și acces la o comunitate de investitori, parteneri și consultanți pro bono.

Încerc să-mi imaginez cum au fost primele cazuri de care te-ai ocupat, prima casă salvată. Îți mai amintești? „Ambulanța pentru Monumente” are opt ani, dar poate că e mai demult această primă intervenție.

Ioana Bauer, eLiberare: A „decide” între a-ți vinde trupul sau a nu-ți hrăni familia nu este o alegere

Ioana Bauer s-a alăturat eLiberare în 2014. Timp de un an, a fost voluntară în cadrul asociației, apoi a avut roluri de project manager, de director pe advocacy și prevenire, de director executiv, iar la final de 2016 a preluat funcția de președintele al Consiliului Director.

Copiii pe care România îi doare: de ce avem nevoie de un spital pentru îngrijire paliativă pediatrică

În România, peste 22.000 de copii au nevoie de îngrijire paliativă, dar există doar 40 de paturi disponibile la nivel național. HOSPICE Casa Speranței vrea să schimbe această realitate construind primul spital de îngrijire paliativă pediatrică din țară, în Adunații Copăceni. Spitalul va oferi servicii integrate: îngrijire la domiciliu, kinetoterapie, consiliere psihologică și terapii pentru copii și familiile lor.

Eugen Vaida: Înainte să facem Ambulanța pentru Monumente, noi am început în 2011 câteva proiecte. Încă nu aveam organizația, dar a apărut după un an Asociația Monumentum. La început, lucram la case tradiționale. Sunt câteva zeci de clădiri, case, șuri și șoproane. Și ele erau valoroase, din secolele 18 și 19, în general clădiri săsești, case săsești. 

Țin minte că, în 2014, începusem la Daia un program prin care formasem două echipe de câte trei oameni din sat. Am lucrat câteva luni cu ei, i-am și plătit. După aceea, am început un mic program în Roadeș, cu mai mult de zece clădiri, în general fațade și acoperișuri și intervenții structurale. Apoi, câteva în satul Apoș, unde am construit și țiglăria regală, cu ajutorul regelui de astăzi Charles al III-lea. 

Ne-am făcut mâna cu aceste clădiri, deja știam să lucrăm cu autoritățile, știam să lucrăm cu oamenii din sat. Apoi, au apărut și câteva școli de vară la care am participat, cea de la Apoș. Între timp, avem și o școală de vară ArheoArhitectura, deci nu facem doar intervenții directe pe patrimoniu, ci am avut și câțiva ani în care am acumulat experiența intervențiilor pe clădirile vechi, ceea ce ne-a ajutat foarte mult.

Ceea ce se întâmplă în comunități după ce plecați te face vreodată să te îndoiești de sensul demersului vostru?

Eugen Vaida: Nu m-am îndoit, pentru că simțeam cum crește energia și interesul comunităților pentru ceea ce facem acolo. Dacă în primii ani eram noi cei care trebuia să-i convingem că „uite, aveți un monument istoric, vă sprijinim noi cu tot ce este nevoie și facem noi, doar lăsați-ne să îl punem în siguranță”, acum comunitățile sunt cele care vin la noi cu un plan gata făcut și care ne spun „uite, avem un monument istoric aici, știm cum funcționează Ambulanța pentru Monumente, știm că trebuie să vă oferim cazare și masă, am vorbit cu oamenii din comunitate, sunt pregătiți pentru asta, am vorbit și cu primăria, o să ne dea materialele de construcție necesare, șindrila, cărămizile, și doar să veniți, că avem tot ce e nevoie”.

Acesta este un pas uriaș.

Eugen Vaida: E un pas uriaș și asta ne mobilizează foarte tare. Știm că acolo unde comunitatea te cheamă e foarte simplu să finalizezi intervenția în bune condiții. În general, noi acolo mergem, pentru că aceste sinergii între noi și comunitate, între specialiști și comunitate, între toți actorii care contribuie la aceste intervenții sunt cele care trebuie scalate și pot crea niște modele pentru alte comunități. 

Și, în general, așa s-a întâmplat. Am mers acolo unde comunitățile au fost un exemplu de angajament pentru intervențiile noastre și s-a rostogolit acest model în alte comunități, de la primar la primar, de la preot la preot, de la proprietar la proprietar, pentru că, sigur, toată lumea povestește, social media este prezentă în viața noastră și e foarte activă și atunci modelul s-a perpetuat.

Așa că nu am avut motive să ne îndoim de ceea ce facem. 

Anul trecut, la cula de la Groșerea, autoritățile spuneau „nu aveți cu cine acolo, în Groșerea, pentru că e cula devastată, s-au luat niște lucruri din ea și au abandonat-o”. După ce am ajuns acolo, a doua zi, toată comunitatea a venit și s-a postat în fața culei. S-au îmbrăcat în costumele lor tradiționale, au făcut o horă și o sârbă în jurul culei, a fost extraordinar. Și am avut tot sprijinul lor. De asta spun că nu avem motive să ne îndoim că e bine ce facem. 

Ce crezi că a condus la crearea acestui sistem funcțional pe care îl coordonezi?

Eugen Vaida: Și noi, ca alte organizații, am testat foarte multe modele înainte să ajungem la unul, iar rețeta câștigătoare a fost faptul că am reușit să dăm fiecărui actor, căci sunt patru actori care contribuie, să facă lucrurile cele mai simple pentru ei. Dacă vorbim de comunitate, ea ne oferă cazare și masă și sigur e mai puțin costisitor să pui la dispoziție o cameră pe care oricum o ai și un duș și oricum nu te costă nimic, sau să mergi în spatele grădinii să tai niște ceapă și roșii și castraveți și să le aduci oamenilor din sat care ne gătesc. Poate sunt costuri de oportunitate, dar, în rest, nu sunt mult mai mult de atât.

Pe de altă parte, pentru autorități și pentru proprietari a fost mult mai simplu și pe partea legislativă să achiziționeze materialele de construcție. Și, în general, preferă acest lucru. Evită să își asume lucrările de construcție, pentru că vin cu tot felul de alte probleme, de recepție.

După aceea, vorbim de comunitatea specialiștilor, care elaborează documentațiile necesare, deci avem acești colaboratori, care fac ceea ce știu ei mai bine.

Al patrulea actor e ONG-ul, care vine cu voluntarii, cu meșterii și coordonează aceste lucrări. Așa funcționează Ambulanța, este cel mai simplu sistem și a dat tuturor actorilor posibilitatea să se implice în proiect în cea mai simplă măsură pentru ei.

În al doilea rând, ceea ce a făcut să se schimbe această Ambulanță este faptul că am creat un sistem la firul ierbii, unde decizia este lăsată în sânul organizațiilor regionale, care implementează. Este mult mai simplu să decidă aceste ONG-uri, ele selectează monumentele pe care intervin, discută cu comunitățile, cu proprietarii, fac și o parte din fundraising. Noi doar le punem la dispoziție echipamentele necesare, uneltele, schelele, aceste mașini pe care le donăm organizațiilor regionale, le oferim tot know-how-ul și îi ajutăm pe partea de lobby și cu jumătate din fonduri. 

Dar ce i-a mânat foarte tare pe voluntari și pe cei care decid în județele în care avem Ambulanța este faptul că sunt implicați direct și este alegerea lor și atunci trag foarte tare la salvarea unei clădiri pe care ei au identificat-o și ei au găsit soluțiile ca să o salveze. Trag foarte tare ca să ducă la bun sfârșit intervențiile. Am reușit cumva să își asume fiecare proiectul ca fiind unul al lui.

Pentru mine e foarte important să creăm un model sau o paradigmă de intervenție cu clădirile istorice.

Ați făcut și un studiu, finanțat de RAF, cu privire la impactul asupra comunităților unde intervine Ambulanța pentru Monumente, iar rezultatele au fost bune: 80% dintre comunități au continuat anumite acțiuni pentru monumente după ce au plecat echipele de la Ambulanță. În 40% dintre cazuri au fost demarate, în continuare, acțiuni puternice și relevante. De ce ați făcut studiul, cum l-ați evaluat, ce concluzii ați tras și ce faceți cu aceste concluzii?

Eugen Vaida: Implicarea și conștientizarea comunităților este elementul care apare în toată activitatea Ambulanței. În obiectivele noastre este această conștientizare și reconectare a comunităților cu propriul patrimoniu, să aibă grijă de el, să-l reutilizeze, să-l înțeleagă, să se descopere ca într-o oglindă în el. Și avem și în criteriile de selecție. 

Mulți oameni ne întreabă care sunt criteriile de selecție pentru monumentele istorice, pentru că de foarte multe ori primim mesaje și unii poate că se și supără. Sunt trei criterii: starea de degradare a monumentului, valoarea lui și implicarea comunității. Implicarea comunității are un aport tot mai mare în alegerea monumentului, pentru că este, de fapt, vorba despre sustenabilitate. Să fim siguri că ceea ce facem noi astăzi va fi asumat și nu vom fi tot noi cei care peste 20-30 de ani vor fi nevoiți să repare aceste clădiri istorice, ci va fi comunitatea, care îl va prelua și îl va aduce pe făgașul propriu. 

Și de aceea am considerat că studiul de impact în comunități este necesar pentru ceea ce facem. Aveam o oarecare idee despre rezultate, dar încă nu aveam dovezile pentru ele, așa că am avut o echipă de la Institutul de Cercetare Făgăraș, o echipă de antropologi, sociologi, urbaniști, o echipă destul de extinsă de cercetători, care au mers în 30 de comunități în care am lucrat din cele aproape 100 acum și au făcut studii bazate pe chestionare, pe evaluări la fața locului, discuții cu stakeholderii din zonă și ne-au oferit o radiografie destul de amănunțită și destul de clară asupra impactului în comunități. 

Undeva la aproape 40% din cazuri s-a continuat ceea ce am făcut. Într-o mare măsură, proprietarii sau comunitățile au avut grijă în continuare de aceste monumente. Mai mult, s-a întâmplat de foarte multe ori ca prin sprijinul nostru să ajungă să acceseze fonduri pentru continuarea intervențiilor, pentru restaurarea clădirii. Pentru că noi nu facem o restaurare integrală, exhaustivă. Facem doar acele părți de conservare și restaurare care sunt urgente, adică, în general, punem pălărie și bocanci monumentelor istorice. Nu restaurăm o pictură, de exemplu, decât dacă, cumva, găsim o soluție.

Cât a contat, pentru tine, programul Ashoka România și alegerea ca Fellow?

Eugen Vaida: Cred că un lucru foarte interesant care mi s-a întâmplat a fost că, prin Ashoka, am reușit să-mi pun o oglindă în față și să mă uit la ce facem din alt unghi, să vedem mai obiectiv lucrurile. Am și participat la summitul Ashoka, unde am discutat cu foarte mulți oameni care fac lucruri similare, care au fondat și care uneori chiar s-au retras din proiect și au înființat alt proiect pe care l-au pus pe picioare. Mi-a arătat și o altă față, că impactul în societate este cel important, iar cei de la Ashoka sunt oameni care pot să contribuie și în alte proiecte, să susțină societatea și din alte unghiuri.

Există și partea de networking, discutăm foarte mult. Chiar vorbim cu coordonatoarea noastră de la Ashoka despre problemele din Ambulanță, ne întreabă ce nu merge, unde poate să ajute, pentru că are foarte multă experiență pe această parte de antreprenoriat social. Încercăm să vorbim, să împărtășim din experiența noastră celorlalți. Este foarte important, pentru că singuri nu reușim să le rezolvăm pe toate și nici nu le știm pe toate, iar aici Ashoka ne-a ajutat foarte mult să vedem diverse abordări.

Acest material este susținut de Romanian American Foundation și face parte din campania «Collective Actions - Learning from 15 years of RAF programs», dedicată organizațiilor partenere pe care fundația le sprijină și prin care realizeaza programe în România.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€