Dreptul de proprietate asupra violenței

Mihnea Măruță

Redactor

Violența fizică izbucnită în timpul unei emisiuni de televiziune și în spațiul studioului unde avea loc acea emisiune reprezintă un semnal de alarmă, poate unul dintre ultimele, că societatea românească riscă să își piardă pacea socială.

Suntem aproape de un punct de fierbere, asta ne spune transformarea violenței verbale de pe ecrane în agresiune concretă, tridimensională. Sufocarea dialogului sub asediul mâniei, dar și satisfacțiile ulterioare ale unor comentatori sunt semne că nu mai găsim supape pentru tensiunea acumulată în spațiul public.

Iar principalele surse ale acestei violențe care stă să explodeze sunt televiziunile de știri. Fără dubiu și fără pardon.

Televiziunile de știri − cu știință sau nu, voluntar sau iresponsabil, bifând o agendă patronală sau transformate în vehicule inerțiale de învrăjbire − au devenit cele mai grave amenințări interne la adresa stabilității statului român.

Iată argumentele mele.

1. Emisiunile de seară ale acestor televiziuni, talk-show-urile cu invitați care își dispută vehement opiniile asupra actualității, nu pot fi încadrate în ceea ce numim generic presă.

În timp ce una dintre menirile jurnalismului este să ajute pe oricine vrea să ia decizii raționale când se ciocnește de realitate, aceste emisiuni nu fac decât:

(a) să impună modele de gândire pervertite în ceea ce privește înțelegerea politicii și

(b) să întărească ori, după caz, să slăbească centre de putere private care sunt interesate de resurse și decizii ale statului român.

2. Unul dintre obiectivele majore ale oricărui stat este să reducă încontinuu, sau cel puțin să mențină sub control, nivelul de violență, atât latentă, cât mai ales manifestă, din societatea pe care o administrează.

Este limpede pentru oricine că televiziunile de știri, prin abordarea conflictuală devenită regulă, prin tipul de invitat pe care îl cultivă și prin stilul insidios-agresiv al celor care țin frâiele emisiunilor − pe scurt, prin formă, nu prin conținut (conținutul nici nu mai contează și, vorba unui teolog, care este ultima idee nouă pe care ați învățat-o dintr-un talk-show?) −, alimentează în fiecare zi bazinul de violență mocnită din corpul social.

Zgomotul și furia de fiecare seară hrănesc agresivitatea inconștientă – care ulterior erupe în trafic, la serviciu sau pe Facebook.

E o instigare subtilă a urii, un fenomen invizibil care, dacă ar putea fi studiat cu uriașe aparate de scanare cerebrală, ar arăta contorsiuni infernale și crime neduse la îndeplinire.

3. Filosofia ne învață că violența fie întemeiază un nou sistem de drept, fie contribuie la prezervarea celui existent. Violența e întotdeauna mijloc, niciodată scop.

În acest sens, nu doar că televiziunile de știri nu lucrează în slujba interesului comun, și nu doar că hrănesc răul de mâine, dar se constituie, pe baza violenței create zilnic, ca putere neconvențională care atacă însuși sistemul de drept existent, status quo-ul care, oricât de șubred ar fi, este încă unul democratic.

Pe șine ruginite. În timp ce parlamentarii se ceartă pe bugetul de la transporturi, un tren deraiază și altul are întârzieri de 80 de minute

România are aproximativ 11.000 de km de cale ferată. Mare parte din rețea se află într-o starea precară, astfel încât, dacă viteza medie impusă de normativele europene pentru transportul călătorilor este de 160 km/h, trenurile românești abia ating o viteză medie de 55 km/h. Multe modele de scuter ating fără probleme viteaza asta. 

Este nevoie de o țară ca să crești un sat

Puse în antiteză, satul și orașul diferă prin faptul că unul oferă rarefiere, celălalt aglomerare, unul acces la servicii, celălalt acces la natură, unul funcționează în cicluri sezoniere, celălalt e 24/7, unul are reziliență DIY, celălalt hiperspecializare. Dar cum se simte un sat față de oraș?

Nu întâmplător justiția este cel mai important cal de bătaie al acestor oameni. Nu întâmplător comentatorii invitați în studiouri știu ei mai bine cum ar fi trebuit să fie soluționat un proces penal sau în ce mod ar fi trebuit să intervină poliția într-o altercație stradală. Și poate nu e întâmplător nici că un fost membru al Executivului s-a bătut cu un membru al Legislativului.

Aceasta e o bătălie pe dreptul de proprietate asupra violenței.

E o bătălie pentru îndreptățire, pentru ordine și pedeapsă, pentru ocuparea centrului simbolic al legitimității.

Agresorul – frontul format din Antena 3, RTV, Realitatea, B1 ș.cl. − nu mai este demult o unealtă a altcuiva, ci se poziționează ca structură hibridă care vrea să sancționeze toate cele trei puteri ale statului și le învrăjbește programatic pentru a le înlocui cu niște fantome în două dimensiuni, ale trufiei și nefericirii.