Claudiu Mihăilă. Foto F. Navarro /www.lanzadigital.com

Don Claudiu de la Mancha. Povestea românului devenit un erou pentru o comunitate din Spania

Claudiu Mihăilă (41 de ani) s-a stabilit în urmă cu 20 de ani în Tomelloso, un orășel din regiunea spaniolă Castilla-La Mancha. A trăit ani buni fără nicio perspectivă, a avut uneori senzația că se bate cu morile de vânt, a învins disperarea și boala și a devenit, când era mai greu, un erou în comunitatea lui adoptivă, lovită crunt de epidemia de SARS-CoV-2.

În 2000, era un tânăr dansator de breakdance care părăsea Sighișoara cu câteva sute de mărci în buzunare și cu o viză de Germania, ca să treacă apoi ilegal în Spania. La destinație a găsit o zonă viticolă și o comunitate formată în mare parte din agricultori, cu o populație aproape cât orașul său din Transilvania.

De atunci, Claudiu a trecut prin mai multe încercări. A dormit pe bancă în parc, a împărțit o casă cu încă zece conaționali, a muncit pentru o farfurie cu mâncare la prânz, ca să poată ține cursuri de dans în sala unei școli de cartier, a lucrat într-un abator la jupuit mieii, a fost bodyguard, s-a îmbolnăvit și a ajuns într-un scaun cu rotile, s-a ridicat din nou și s-a antrenat până a ajuns profesor de arte marțiale. Pentru ca în 2019 să ia două medalii de aur la Tai Chi în stilul Chen, la Campionatul Mondial de Kung Fu desfășurat în China,

După competiție, deși reprezentase România, autoritățile din Tomelloso l-au primit ca pe un star în salonul de ceremonii al primăriei.

„Claudiu a plecat din orășel de la noi, a câștigat campionatul lumii și s-a întors acasă. E unul dintre noi”, a decretat Inmaculada Jiménez, alcaldesa de Tomelloso.

Românul a fost impresionat, primărița spaniolă îi predase, în câteva cuvinte, o lecție importantă. Dintr-un simplu rezident îl ridicase la rangul de ambasador al orașului. Tocmai pe el cel care în urmă cu mulți ani, îmbrăcat în salopetă, stătea diminețile în fața magazinelor de construcții cu o coală de hârtie pe care scria că e în căutarea unui loc de muncă: Busco trabajo!

Claudiu Mihăilă (primul din stânga), la una dintre competițiile la care a reprezentat România Foto arhiva personală

În martie, când a izbucnit epidemia de SARS-CoV-2, Mihăilă s-a transformat într-un erou al orașului. Și-a postat numărul de telefon pe Facebook și a anunțat că e dispus să ajute cu orice. De la transportul pacienților oncologici și distribuirea de alimente și medicamente pentru persoanele vulnerabile, la predat online tehnici de respirație și chiar și consiliere în cazul unor tulburări de anxietate.

Gestul lui Mihăilă a fost susținut în comunitate atât de spanioli, cât și de românii stabiliți în Tomelloso, iar printre voluntari s-au înscris și elevii săi de la cursurile de arte marțiale.

S-au strâns bani, firmele din localitate s-au mobilizat ca să-i ușureze misiunea, punându-i la dispoziție o furgonetă pentru a putea face drumuri la Madrid – la două ore de Tomelloso – ca să ia provizii pentru azilele de bătrâni din zonă, măști, mănuși și viziere pentru spitale. Când Spania era paralizată și toată lumea stătea în casă, Mihăilă circula cu un permis special eliberat de Guardia Civil. Spune că, pentru el, nu exista altă opțiune și că nu putea sta pe margine.

La ce bune toate antrenamentele și competițiile, dacă nu să te pregătească pentru astfel de momente, ca să fii la înălțime? Suntem frunze din același copac, valuri din aceeași mare, asta le tot repetăm elevilor noștri. Poate fi o prăpastie între ceea ce spun și ceea ce fac?

În fiecare dintre noi e un instinct care până la urmă iese la suprafață. E ca la un incendiu, acționezi din instinct. Intri și încerci să salvezi pe cine poți. Nu știu cât e o decizie rațională. Mintea apare mai târziu când începi să te organizezi, să încerci să ajuți mai bine, mai eficient. Dacă gândești prea mult nu mai ieși din casă. Pui în balanță tot felul de lucruri și iei o decizie pe baze egoiste. Eu am mers pe ce-mi dicta sufletul. Aici, în zonă, a fost un al doilea Wuhan. Dezastru!”, spune Mihăilă.

Tomelloso a fost supranumit Wuhanul din La Mancha. S-au înregistrat 300 de decese din cauza coronavirusului în lunile martie, aprilie și mai, într-un oraș cu aproape 36.000 de locuitori. Mihăilă a adunat în jurul lui și alți voluntari. Au căutat să distribuie provizii și unor familii care nu apelaseră la ajutorul lor, considerând că astfel s-ar pune într-o situație umilitoare. Asistenții sociali le indicau cazurile disperate, iar voluntarii le duceau plasele cu alimente până la ușă, sunau și plecau. Erau oameni care-și pierduseră joburile, rezistaseră o lună din economii și apoi au început să se confrunte cu dificultăți materiale.

Mihăilă (stânga) la o acțiune pentru spitalul din Tomelloso

Într-o zi, Claudiu a primit un apel de la un bărbat în vârstă care locuia singur. Se plângea că trebuie să stea cu becul aprins tot timpul după ce i se blocase sistemul de ridicare a jaluzelelor. Sighișoreanul s-a dus, a rezolvat problema, dar înainte de plecare bătrânelul l-a rugat să-i taie unghiile de la picioare, pentru că nu se mai putea apleca. Maestrul de arte marțiale i-a cerut ghilotina de unghii și a executat operațiunea.

La despărțire, omul i-a mulțumit și a insistat să-i dea măcar niște bomboane.

Îmi aducea aminte de bunicul meu. Chiar mă gândeam că în urmă cu câteva luni devenisem campion mondial, iar acum îi tăiam unghiile unui bătrân care locuia singur și se mișca cu dificultate. Ce chestie!

De asta trebuie să fim umili în fiecare zi. Se poate schimba totul de pe o zi pe alta. Iar schimbarea trebuie îmbrățișată, rigiditatea duce la boală.

Bunăstarea vecinilor mei o influențează și pe a mea. Când îi ajut pe ei mă ajut de fapt pe mine. Suntem într-o conexiune, trăim într-o comunitate și nu poți fi nepăsător față de problemele celui de lângă tine. Mi-am dat seama că un om deschis la minte și bun la suflet poate ajunge foarte departe prin exemplul său. Cel puțin poate ajunge la alți oameni”, crede Claudiu.

Implicarea românului a avut ecou. Mai multe ziare locale și regionale au scris despre generozitatea profesorului de Tai Chi din Tomelloso. Când Spania a ieșit din lockdown, Claudiu a plecat pentru o demonstrație la Cádiz, oraș aflat la 529 de kilometri distanță. Undeva la jumătatea drumului s-a oprit să mănânce la un restaurant cu specific românesc. Unul dintre chelneri l-a recunoscut și nu l-a lăsat să plătească.

Impozitul pe nou-venit

Claudiu a parcurs un drum lung până aici. În 2000, când a ajuns în orașul său adoptiv, s-a trezit într-o casă cu încă 10 conaționali, cu reguli clare legate de folosirea frigiderului. În jurul repartizării pe etajere aveau loc negocieri la nesfârșit. Nu reușeai să plătești chiria la timp, trebuia să-ți cauți un alt loc. Se gătea pe rând, după un orar bine stabilit.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României. Vrei să ne ajuți?

Susține PressOne

Luați individual, fiecare își apăra cu dinții drepturile, împreună nu funcționau mai deloc. Claudiu avea 21 de ani și lăsase la Sighișoara o trupă de breakdance care avusese câteva momente de celebritate când a urcat pe aceeași scenă cu 3rei Sud Est sau L.A.

Venise în Tomelloso să-i învețe pe spanioli să danseze.

După câteva zile avea să se prindă cine face muzica. Un tip corpolent le-a bătut într-o dimineață la ușă. Părea familiarizat cu cei ai casei, care au început să adune bani.

Impozitul pe venit, l-au pus în temă și pe noul locatar. Adică taxa de protecție. Claudiu era o așchie atunci, nu se apucase încă de arte marțiale, iar între el și omul venit să-l „scuture” de bani era o diferență de categorie. Și-a întors buzunarele pe dos și a silabisit: Nu am niciun ban! Surprinzător, țiganul bine făcut din Arad care se asigura de protecția semenilor săi l-a lăsat de atunci în pace. Când se întâlneau se uita la Mihăilă ca la un strigoi. Și, se știe, poartă ghinion să „împrumuți” bani de la strigoi. Poate că a fost o premoniție. 15 ani mai târziu s-a nimerit să stea împreună la coadă la un oficiu poștal. Diferența de categorie nu mai era atât de evidentă. Claudiu ar fi putut recupera banii cu dobândă.

Dar în acea zi, printre primele pe pământ spaniol, Mihăilă le-a propus colocatarilor să se alieze și să-l refuze pe tiran. N-a avut cu cine: „Muchaco, nu știi ce vorbești. Ăștia-s mulți și fac regulile aici”.

Claudiu era pe cont propriu.

S-a pus cu greutate în mișcare. A găsit o sală la o școală din cartier și a explicat că vrea să țină cursuri de breakdance. Administratorul i-a permis să o folosească, cu condiția să nu ceară bani. Voia să le ofere copiilor din zonă o nouă formă de divertisment.

De obicei, ajungea la lecții rupt de foame. Când n-a mai rezistat a început să muncească pentru o farfurie de mâncare caldă, la prânz. Ajuta pe cineva la curățenie într-un bar sau un restaurant, de exemplu, și primea un meniu la jumătatea zilei. Cei din casă îl presau deja cu chiria, astfel că tânărul își începea diminețile îmbrăcat într-o salopetă, în fața magazinelor în care se vindeau materiale de construcții, cu o hârtie pe care scria că e în căutarea unui loc de muncă. Nu i l-a oferit nimeni, cel puțin în construcții.

A prins pentru început un loc pe câmp, la pepeni, și apoi la cules de struguri. Își spunea la finalul fiecărei zile că a mai câștigat timp și că e mai aproape de momentul când va ajunge ceea ce se cheamă „un om realizat”. Că are strictul necesar, casă, masă și…cam atât.

Mihăilă a votat în Spania la alegerile prezidențiale din 2019

Doi pe o bicicletă

Când făcea bilanțul, ieșea rareori pe plus. Un spaniol l-a ajutat cu actele și a intrat în legalitate. Prin 2003 s-a angajat într-un abator. Începea treaba pe la 4, astfel că se trezea cu noaptea-n cap. Până la matadero avea de mers vreo șapte kilometri. Îl însoțea unul dintre colegii cu care împărțea chiria. Când au făcut rost de o bicicletă, au învățat să conlucreze. Până la jumătatea distanței, călătorea Claudiu la clasa I, pe bară, și pedala colegul, iar de acolo rolurile se inversau. Cu mențiunea că Mihăilă era tot „un pui de gostat”, iar colegul avea 1.90.

Disperarea începuse să-i dea târcoale. „Mai jos de atât nu se poate”, evalua Claudiu situația. Munca era grea, după ce jupuiai câteva sute de miei ți se desprindeau unghiile din carne. Se gândea că acasă era măcar dansator și avea familia, pe mama, pe sora lui. Alți români renunțaseră la visul spaniol: „Hai acasă! Las-o naibii de Spanie!”.

Claudiu îi telefona mamei, la Sighișoara, să mai primească o confirmare. Femeia îl încuraja mereu: stai acolo, o să fie bine, o să reușești!

„Ce naiba, nici mama nu mă mai vrea acasă”, se amuza.

A dus-o așa ani întregi. A reușit să formeze un grup de breakdance în Tomelloso, iar puștii au dansat la fiecare fiesta din localitate. S-a apucat între timp și de arte marțiale și și-a mai luat un job, ca bodyguard. Uneori mergea cu două rânduri de haine la el: costumul și salopeta. Dacă lucra duminică noaptea, luni dimineața pleca direct din club la abator.

I se spunea „bodyguardul de jucărie”, dar era genul acela de jucărie ascuțită: doare atunci când calci pe ea. Programul era epuizant, erau momente când adormea cu mâncarea în față. A renunțat la dansuri și s-a concentrat mai mult pe artele marțiale.

Claudiu Mihăilă. Foto arhiva personală

În 2013 a primit o lovitură dură, când a contractat o bacterie la abator. Brucella i-a atacat ficatul și articulațiile. A început să piardă din mobilitate și să se deplaseze temporar cu ajutorul cârjelor și chiar a unui scaun cu rotile. A fost la un pas să-și piardă piciorul drept, care se inflamase după tratamentul cu antibiotice. Redevenise invizibil pentru toată lumea și a decis să se întoarcă acasă, la Sighișoara. Să revină la „setările din fabrică”. Și-a spus că dacă ia la pas pădurile de acasă se va face bine.

Și-a schimbat stilul de viață: mai puțin Bruce Lee, mai mult Broccoli. Aproape doi ani s-a chinuit să-și revină. La capătul coșmarului a văzut calea de urmat. S-a întors în Spania și a început să-și perfecționeze tehnica de tai chi, „meditația în mișcare”, un stil bazat pe mișcări mai blânde, în contrast cu cele explozive cu care fusese obișnuit la breakdance. A plătit pentru cursuri sub îndrumarea unor maeștri recunoscuți și a progresat uluitor.

Mihăilă se antrena câte două ore pe zi într-o sală din Tomelloso cu condiția să facă și curățenie.

Omul de serviciu care spăla podeaua și făcea niște mișcări ciudate, cu încetinitorul, ca-n Karate Kid, avea să ajungă peste câțiva ani campion mondial.

Când a trimis o înregistrare video cu exercițiile sale pe adresa Federației Române de Arte Marțiale cei de acolo i-au spus că sunt gata să-i ofere șansa să reprezinte România la competiții. În 2019 a venit cu două medalii de aur din China.

Mihăilă se consideră în sfârșit un om realizat. A reușit să deschidă o academie de Tai chi și tehnici de autoapărare în Tomelloso. Spune că și-a descoperit sensul în viață, într-o comunitate pe care o respectă și în care este respectat. A lucrat și cu pacienți cu afecțiuni oncologice. I-au devenit prieteni. Cu Emilio s-a antrenat cot la cot și a văzut cum starea lui fizică s-a deteriorat și a pierdut masă musculară de la o lună la alta. Când a ajuns pe un pat într-o mansardă de spital, s-a dus să-l sprijine cu o vorbă bună. La înmormântare, soția lui Emilio i-a mulțumit românului pentru că i-a dat puțină speranță fostului ei partener. Pedro, un alt tânăr răpus de cancer pe care-l cunoscuse Mihăilă, îl imita și țipa ca Bruce Lee, de pe patul de spital, cu puțin timp înainte să plece.

Profesorul de Tai chi spune că e o plăcere să dea ceva celorlalți. Și o datorie.

„Avem în noi binele și răul. Depinde ce alimentăm. Nu trebuie lăsat ca veninul pe care societatea ți-l administrează să-ți întunece sufletul. Noi nu știm care-i datoria noastră până la urmă, care-i sensul nostru în viață. Alergăm și după asta, vrem și asta și asta. Iar zăpăceala și dezorientarea nu sunt bune”.

Claudiu Mihăilă, 10 august – protestul Diasporei

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...