Doga, Goga și Hora din Moldova sau Chișinăul pe înțelesul tuturor naționalităților

Pentru o experiență completă, recomandăm redarea materialelor video cu sunet (click pe simbolul aflat în dreapta jos, la fiecare video, pentru a-l activa).

E deja a treia oară când Chișinăul încearcă să lanseze un troleibuz turistic. Prima oară a fost în 2014, pe vremea primarului Chirtoacă. Proiectul n-a ținut mult, pentru că nu a fost tocmai popular. Era mai degrabă o problemă de promovare, mulți locuitori ai Chișinăului nici măcar nu știau de existența acelui troleibuz. 

A doua tentativă a fost în 2019, pe vremea interimatului lui Codreanu. Proiectul însă a murit la nivel de inițiativă. Consiliul Municipal nu a reușit să stabilească un tarif, iar prioritatea de moment erau alegerile din capitală. 

Poate, de data asta, va fi mai cu noroc. 

Troleibuzul turistic din Chișinău versiunea 2021, inaugurat la sfârșitul săptămânii trecute, circulă doar în zilele de weekend, de patru ori pe zi. Traseul include jumătate din bulevardul Ștefan cel Mare, bulevardul Grigore Vieru, strada Circului și străzile Bodoni și Pușkin, care străbat tot centrul istoric. 

Două rute sunt în română, una în rusă și alta în limba engleză. Prețul călătoriei este 30 de lei (aproximativ 7 RON). 

Prima călătorie. Română

E sâmbătă dimineață și urc în troleibuzul din fața Arcului de Triumf, punctul de pornire. Excursia începe la ora 10. Suntem anunțați că nu vom avea acces la o parte din traseu pentru că se repară niște drumuri și că e posibil să auzim chestii care nu corespund cu imaginile văzute pe geam, fiind nevoiți să facem niște ocoliri. 

Troleibuzul are aer condiționat. O raritate pentru transportul public de la noi. Deja e mai bine, aș fi spus eu, dacă zgomotul lui nu astupa vocea ghidului din boxe. N-am înțeles mare lucru din segmentul despre Muzeul de Artă. 

Primul lucru care îți sare în ochi sînt abțibildurile enorme de pe geam. Așa ne e norocul, că simbolul companiei naționale de turism e un oarecare „pom al vieții”. Problema mea cu acest copac e că e prea rășchirat. Ramurile i se întind pe toate geamurile ca niște tentacule. Ai nevoie de ceva iscusință pentru a le ocoli și a face poze cumsecade.

Amuzant e că nu există o asemenea opțiune de achitare și fiecare cumpără biletul tipărit direct de la șofer. 

Trecem pe lângă scuarul liceului Gheorghe Asachi de la intersecția străzilor Pușkin și 31 august. Din boxe auzim ceva informație de pe Wiki despre Doina și Ion Aldea-Teodorovici, lupta lor pentru independență, Unirea cu România ș.a.m.d, apoi piesa scrisă și interpretată de ei „Pentru ea”. Cântec dedicat trecerii RSSM la grafia latină, eveniment ce avut loc pe 31 august 1989, de aici și denumirea străzii:

Pentru ea la Putna clopot bate
Pentru ea mi-i teamă de păcate
Pentru ea e bolta mai albastră
Pentru limba, pentru limba noastră.

Înduioșător. Pentru unii. Probabil. Auzim cântecul cam pe toată durata traseului de pe strada Pușkin. Niciun cuvânt despre fostul ghetou evreiesc pe lângă care am trecut. 

Ajungem la pietonala care poartă numele compozitorului Eugen Doga. Auzim valsul lui din „Gingășa și tandra mea fiară”, omniprezent, prima alegere pentru orice eveniment sau sărbătoare de la noi.

Montezi un video intitulat „Boboceii, promoția 2013”? Doga!!!

Trecem pe lângă fostul hotel Suisse. Călătorul află cum acesta a găzduit cândva mari personalități române. Lista începe cu numele lui Octavian Goga. La noi el e doar poet. O stradă din fostul cartier evreiesc îi poartă numele, iar elevii încă îl mai studiază prin școli. Despre antisemitismul lui, ca și despre pogromuri, niciun cuvânt. Fix ca în manualele școlare de istorie. 

Când trecem pe lângă președinție, suntem îndemnați să o vizităm noaptea ca să o admirăm iluminată în tricolor. Există două lucruri pe care o bună parte din locuitorii Chișinăului nu le agreează la această clădire: gardul din jurul ei și iluminarea. Vocea din boxă precis nu e de-a casei.

Ajungem la partea avariată a traseului. Vocea ghidului a fost deconectată. Mai ascultăm o dată valsul lui Doga. 

Din senin cântă piesa Nelei Ciobanu de la Eurovision 2009, Hora din Moldova. Ghidul ne îndeamnă pe un ton ghiduș să luăm în considerare încingerea unei hore direct în troleibuz. 

Ajungem la parcul central. Aflăm că era locul preferat al lui Pușkin, care a petrecut câțiva ani de exil în Basarabia. Că îi plăcea să se plimbe prin parc și că a avut un șir de aventuri amoroase pe ici colo. Foarte romantic, nu știu cum. De-o dragoste. E acel shot de informație care ne lipsea tuturor în ziua ceea. 

Trecem pe lângă Palatul Național, auzim câte ceva despre Nicolae Sulac și Lăutarii. Apoi un cântec de ei. Care? Nu știu care. Ceva cu viori și țambal.

Călătoria se termină în fața Primăriei. A durat o oră și 10 minute. A meritat 30 de lei? Cu siguranță nu. Mai bine mai adaugi vreo 2 lei și îți iei o cafea și un croissant sau două beri la supermarket sau trei înghețate bune. 

Călătoria 2. Rusă

Am rămas dezamăgit de izul naționalist al călătoriei în limba română și eram cât pe ce să renunț la celelalte. Mi-am reîncărcat totuși bateriile cu o cafea și m-am îndreptat spre Arcul de Triumf pentru o a doua rundă. Șoferul a fost drăguț și mi-a spus că dacă am luat deja un bilet, a doua călătorie e gratis. 

O mică parte din pasageri sunt turiști din Ucraina.

Face glumițe despre politicienii noștri și deseori intervine cu ceva trivia. Pe parcursul călătoriei, un băiat deseori comentează sau o completează, dar relația lor este simbiotică. 

Când trecem pe 31 august, e menționată sărbătoarea pe care o marchează, dar este evitată denumirea limbii. Ghida preferă folosirea termenului mai politically correct pe la noi de „наш язык/naș iazîk” (limba noastră). De 30 de ani de când suntem independenți, denumirea limbii de stat a fost și este un subiect de dispută. În constituție e moldovenească, în declarația de independență e română. Consens nu-i, dar izbutim cumva să trecem peste obidă și să deslușim vorba celuilalt.

Trecem de strada Ierusalim, aflăm că prin preajmă a fost cândva un cartier evreiesc. Este menționat ghetoul și ne este recomandată cartea „Dom 13” (Casa nr. 13) despre pogromul din 1903.

Chiar dacă uneori se bâlbâie și caută greu cuvintele în rusă, un astfel de format este mult mai ok. Discuția este interactivă, doamna mai spune din când în când un banc, iar pe segmentul avariat a vorbit despre fabricile din zonă. De exemplu, am aflat că, în perioada sovietică, fabrica de cosmetică „Viorica” a beneficiat de echipament tehnologic din partea companiei franceze „Christian Dior”.

O informație care mi-a captat îndeosebi atenția a fost cea despre fontul Bodoni, despre care ghida spunea că ar avea tangențe cu mitropolitul Gavril Bănulescu-Bodoni. Am verificat veridicitatea ei când am ajuns acasă. Cu regret, nu e adevărat. E vorba despre un alt Bodoni.

Călătoria 3. Engleză 

Călătoria în engleză se aseamănă cu cea în rusă. E mult mai acătării decât vocea românească din difuzoare. Nici de data aceasta însoțitoarea noastră nu a evitat subiectul pogromurilor. Îmbucurător.

La sfîrșit de călătorie am întrebat-o de ce în română e diferit formatul. Mi-a răspuns că de fapt acesta e „Formatul”, la care vor fi ulterior adaptate și celelalte rute. Pur și simplu încă nu sunt gata înregistrările. Cică așa le „place” mai tare călătorilor. Nu a trecut nicio zi și experții de la primărie și Asociația Națională pentru Turism sunt deja la curent cu preferințele călătorilor. 

Mi-ar fi plăcut să recomand turiștilor români ruta în engleză, dar nu mai are sens. Cel mai probabil, veți avea parte de același cringefest naționalist, doar că tradus în engleză. Poate la a patra încercare va fi mai bine. 

O recomandare din partea mea: luați troleibuzul 22 și cu doar 2 lei veți străbate întreg orașul de la Buiucani la Grădina Botanică. Și rutele 10 și 24 sunt bune. Sau proaspătul 38. Veți economisi bani, veți cunoaște alte sectoare și vă veți ține la distanță de patriotismul de paradă, având posibilitatea de a călători cu căști și asculta ce muzică vă place.