În comunism, la Anina s-a încercat construirea unei termocentrale unde să fie arsă piatră din zonă pentru a se produce energie electrică. Rezultatul a fost, însă, un eșec în valoare de 1 miliard de dolari. Mai mult, odată cu primele deversări de cenușă fierbinte rezultată în urma încălzirii, subsolul orașului a luat foc.

La 200 de ani de la prima atestare documentară, orașul dezvoltat în jurul exploatării de huilă mai numără puțin peste 9.000 de locuitori. Închiderea minelor a însemnat mii de șomeri. Unii au rămas în Anina, dar cei mai mulți au plecat în alte orașe sau în străinătate. Mai ales tinerii. Dar tot tinerii spun povestea orașului în care s-a construit prima cale ferată de pe teritoriul actual al României (Oravița-Anina) și primul lac artificial din România, Lacul Buhui. 

În 2018, Asociația Bloc Zero în parteneriat cu One World Romania și Mina de Idei Anina au organizat un atelier de documentare creativă la Anina. La el au participat 18 elevi din toată țară, alături de profesioniști din domenii precum regie, antropologie și imagine.

Împreună au documentat realitatea orașului post-industrial, au stat de vorbă cu oamenii care încă mai locuiesc acolo și au încercat să le afle poveștile.

În cele din urmă, acestea au luat forma unei cărți de bandă desenată: „Din subteran la suprafață. Istoria unui oraș post-industrial”.

PressOne a stat de vorbă cu creatorii cărții de bandă desenată, Petra Dobruska (antropolog), Dalesia Cozorici (scenaristă și participantă la atelierul de documentare), și Octavian Curoșu (ilustrator din Chișinău) și a aflat povestea lui „Băiețel”, personajul principal al cărții și cel care prezintă istoria Aninei. 

Un oraș minier chinuit de viziuni comuniste nerealiste și o tranziție post-decembristă care l-a lăsat fără surse de venit și aproape pustiu.


Personajul principal al cărții este „Băiețel”, memoria și istoria Aninei

Care este povestea pe care vreți să o spuneți prin cartea de bandă desenată? Și ce personaje apar, pentru că unele dintre ele au trimitere directă către localnicii din Anina?

Petra Dobruska: Cartea „Din subteran la suprafață” este, de fapt, rezultatul unei cercetări observaționale, o întâmplare sau, dacă vrei, o zi petrecută într-un oraș așa cum l-am văzut noi, cei care am venit din afară, curioși și deschiși să schimbăm vorbe cu oamenii locului. Prin carte ne conduce un personaj ficțional, numit Băiețel, care reprezintă memoria și istoria Aninei.

Dalesia Cozorici: „Băiețel” se naște din primul foc făcut de un grup de copii prin secolul al XVIII-lea. Își petrece timpul cu minerii și familiile lor până ce mina se închide, iar el rămâne blocat o perioadă în subteran. Ajunge să fie curios de situația lor, așa că iese la suprafață pentru a revizita orașul.

Găsește schimbări, dar și oameni prietenoși, are momente în care e afectat de modificări, dar și momente în care e fericit. Se plimbă prin oraș într-o zi de vară, unde ajunge să ne cunoască chiar și pe noi, autorii, și, într-un final, să-și cunoască scopul.

Personaje inspirate din realitate

Moașa Ani, unul din personajele poveștii, e inspirat în totalitate din viața unei foste asistente a maternității din Anina care s-a ocupat de toți copiii orașului. Atmosfera scenei ei este un catalizator al parcursului protagonistului și al orașului. E personajul care are o aură vizionară, vorbește despre schimbări, trecut și prezent, iar protagonistul se atașează, ba chiar rămâne cu ea. Găsesc ceva fermecător în atitudinea moașei Ani.

E așezată într-un fotoliu și trage fumul țigării aprinse, în timp ce camera se scufundă în povestea ei de viață.

Care e personajul tău preferat și de de?

Petra Dobruska: Pe mine toți m-au făcut să mă gândesc la cum poate să treacă viața, la cum ne influențează viața politicile mari și mici fără să ne dăm seama. Energia moașei Ani e ceva care mă liniștește. O femeie la aproape 70 de ani, puternică, poetică și cu un soi de umor foarte simpatic, care reușește să profite de micile bucurii ale vieții, dar și de amintirile pe care le are din vremuri glorioase.

Dalesia Cozorici: Ceasornicarul e unul dintre personajele mele preferate. L-am întâlnit întâmplător în fața bisericii înainte să tragă clopotele.

Spunea că lucrează la multe și le localiza cu degetul în timp ce noi, neștiutori, îl urmăream. Apoi ne-a condus în vârf și ne-a arătat mecanismele clopotului și ale altor ceasuri. În timp ce noi gâfâiam după zecile de scări, el nu părea să aibă vreo problemă. La final, ne-a arătat căsuța lui de pe potecă și călduros ne-a invitat să-l vizităm. Noi am plecat spre alte locuri și el, probabil, spre alte biserici.

Octavian Curoșu: Cred că Moașa Ani. E personajul care merge înainte în viață savurând-o, fără să permită schimbărilor exterioare să-i curme liniștea interioară. Un stoicism de invidiat.

Cum ați construit povestea lui „Băiețel”?

Petra Dobruska: Idea personajului ficțional „Băiețel” i-a venit lui Theodor Nicolae în cadrul Atelierul de documentare creativă la Anina. El a și desenat prima lui versiune. Iris Nedea (n.r. participantă la atelierul de documentare) apoi a lucrat la primele schițe de scenariu. Asta a fost cumva începutul poveștii.

După mai bine de un an de la atelier, am reluat cu Dalesia munca la scenariu și l-am rescris semnificativ, am conturat personajul principal Băiețel, care, de fapt, a devenit istoria și memoria orașului Anina. Am folosit mai multe materiale din cercetarea antropologică pe care am făcut-o acolo, dar ne-am și consultat cu specialiști de la Mina de Idei Anina, mai ales Oana Țiganea, care ne-a ajutat enorm de mult.  

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

Dalesia Cozorici: Am vrut să păstrăm o ordine cât mai documentaristică, dar personajul și firul roșu al poveștii este pur ficționalizat. Am construit un personaj în care ne regăsim, care își pune întrebările pe care le-am avut și noi în vară din 2018 și redescoperă orașul total schimbat de cum știa el că arată.

Călătoria lui pune în valoare pasaje din trecut și situația actuală, de care e surprins, dar pe care încearcă să o înțeleagă. Cred că asta îl face unic pe Băiețel (precum se autointitulează): mixul dintre copilărie și maturitate și întrebările la care se răspunde greu, dar pe care trebuie să le pună cineva.

„Cartea se adresează atât tinerilor, cât și adulților și funcționează ca un exercițiu de empatie, dar și de schimbare a perspectivei”, aflăm din descrierea cărții. Ce ați vrea să schimbați?

Petra Dobruska: Nu știu dacă neapărat putem schimba ceva prin această carte, dar ce cred că putem arăta cât de bogate sunt experiențele unui oraș, ale oamenilor de rând, ale clădirilor, ale unei întregi arii. Cartea nu este o analiză profundă a locului, dar te conduce prin el așa cum poți să vezi orice alt oraș dacă deschizi ochii și ești curios.

Dalesia Cozorici: Am păstrat tonul cărții ca fiind unul deschis mai multor categorii de vârste și nu ne-am concentrat pe o atitudine moralizatoare. Desigur, cartea se poate citi în multe feluri și are multe nuanțe, dar, pe lângă ele, pentru noi e important să transmitem o stare care celebrează lucrurile frumoase care există în locuitori, dar prezintă și evoluția istorică.

E un exercițiu de empatie și contextualizare față de realitatea comunității divizată în pensionari, șomeri și puțini tineri, o realitatea care există în toate satele și orașele României.

„Anina înseamnă acasă încă pentru mulți oameni și e multă melancolie în vocile lor”

Este Anina un oraș „mort”?

Petra Dobruska: Eu nu prea sunt fanul expresiei „oraș mort”. Fiecare oraș e viu prin istoria și memoria lui și, în plus, chiar sunt oameni care trăiesc acolo, chiar și așa dură cum este viața într-un oraș post-industrial. Anina este un oraș chinuit de tranziția post-decembristă și de viziunile nerealizabile din comunism.

E un loc în care chiar stai în fața oamenilor care au fost, vrând-nevrând, influențați semnificativ de niște decizii luate de la centru și lăsați fără nicio perspectivă. E greu să trăiești într-un loc în care nu-ți găsești de muncă, în care spitalul este închis, viața culturală aproape inexistentă. Oamenii locului acceptă situația și o înfruntă cum pot ei mai bine. 

Dalesia Cozorici: Cred că atâta timp cât o comunitate încă locuiește în oraș și atâta timp cât ea încearcă, prin diferite metode, să coexiste într-un mediu nou, orașul încă supraviețuiește. Am discutat cu Petra de multe ori despre apusul unei perioade și renașterea unei noi. Despre asumarea de a îndrăzni să presupui ce s-ar putea întâmpla și de faptul că noi nu vrem să o facem.

Prezentul poate lua multe direcții, iar noi am decis să scriem despre direcția pe care am văzut-o. Desigur, nu mai arată ca acum câțiva zeci de ani și nu e la fel de activ, dar asta nu înseamnă că tot ce e interesant, atât din punct de vedere istoric sau la nivelul mediului natural, trebuie trecut cu vederea.

Anina înseamnă acasă încă pentru mulți oameni și e multă melancolie prezentă în vocile lor, de asta pentru mine a fost surprinzător să-i ascult și să văd cu proprii ochi cum locuiesc și care sunt preocupările lor.

Octavian Curoșu: Dacă prin „mort” te referi la perspective slabe, atunci da. Pentru locuitorii lui, nu știu, posibil să-și iubească „casa” așa cum este.

Ce putem vizita/vedea în Anina? De ce am face turism acolo?

Petra Dobruska: Pe mine m-a fascinat la Anina Puțul 1, un patrimoniu industrial absolut incredibil. Noi l-am vizitat cu arhitecții de la Mina de Idei Anina și, evident, nu aș recomanda oricui să meargă acolo, că nu este un loc sigur.

La fel de fascinante sunt blocurile părăsite din Orașul Nou. Aș recomanda oricui merge acolo să petreacă pur și simplu timp prin Anina, să se plimbe fără un scop anume, se mănânce pizza minerului și să ajungă și în natură, care e absolut minunată. Și pentru că provin din Cehia nu pot să nu zic de satele cehești din Banat, mai ales de Ravensca, care se află la o oră și un pic de Anina și este raiul pe pământ. Cel puțin pentru mine.

Anina. Foto: Voicu Bojan

Dalesia Cozorici: Aș revizita Orașul Nou și recomand acest cartier pentru toți cei care vor să înțeleagă situația Aninei. Recomand vizite ale orașelor acolo unde se află comunități încă active, pentru că istoria unui loc pleacă de la ele. În blocurile abandonate se mai găsesc bucăți de istorie, tapet, vopsea și obiecte pierdute prin praf sau iarbă.

Încă de la intrare, bărbații joacă șah pe marginea drumului, copiii stau la coadă la alimentară, alții se plimbă cu bicicleta, o bătrânică udă florile de pe balcon, alta scutură un covor roșu, o femeie fumează o țigară și vorbește cu vecina. Cu cât avansezi pe alee, cu atât mai multe sunete vin din curțile lor cu animale, cu atât mai repede ajungi la peisajul plin de păduri și munții care se așază pe straturi. Aici sunt câteva blocuri de ciment în care natura crește.

Banda desenată, caricatura, pot fi și un catalizator social. Ce ați vrea să pună în mișcare desenele voastre despre Anina?

Petra Dobruska: Să se intereseze lumea mai mult de orașele mono-industriale și care trăiesc o dramă economică în momentul de față, să asculte oamenii de acolo și să nu îi  judece. Sperăm să trezim interes în cititorii acestei cărți și poate, data viitoare, să se uite cu alți ochi când vin într-un oraș nou sau aud la știri despre aceste locuri. Și, nu în ultimul rând, sperăm să se bucure și locuitorii Aninei de această carte.

Dalesia Cozorici: Lansăm cu siguranță un discurs asupra trecerii dintre două etape total diferite, mineritul și turismul, adică latura ecologică. Dar cred că principalul substrat al poveștii are un caracter epistemologic cu care încercăm să găsim răspunsuri la diferite întrebări care se adresează mai multor orașe din România.

Am încercat să studiem evenimentele și efectele care au împins situația din prezent până în punctul în care comunitatea a rămas fără surse sigure de venit și cum a ajuns să fie considerată o periferie. Orașele care rămân fără industrii și locuri de muncă ar fi tema principală care ar trebui reflectată nu doar de grupuri mici de oameni interesați dar și la un nivel mai difuz.

Părculețul din Anina. Foto: Raul Ștef

Octavian Curoșu: Sigur pot fi, dacă ne uităm la cazul altor țări, precum Franța, unde benzile desenate funcționează de minune ca un liant social. Sper că după lectura cărții, oamenii să se intereseze mai mult despre istoria orașelor mici, care pot fi la fel de bogate și interesante ca cele ale orașelor mai mari.

Asociația culturală Bloc Zero a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru a putea acoperi costurile de producție ale cărții „Din subteran la suprafață. Istoria unui oraș post-industrial”. Donațiile se pot face prin intermediul platformei: https://tinyurl.com/Sprijina


Dacă vrei să afli mai multe despre istoria orașului Anina, vezi și:

Orașul care arde de 30 de ani

Orașul născut mort. Orașul nou

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.