Din inima Ardealului

Valentin Șchiopu

Redactor

În 2010, când s-a închis lăptăria din Alunișu – sat aflat la 9 kilometri de Huedin (județul Cluj) -, pastorul reformat Berde Szilárd a reacționat ca un adevărat păstor.

A învățat să prepare caș cu laptele cumpărat de la săteni – care, pentru mulți dintre ei, însemna supraviețuirea. Într-o comunitate mică, inițiativa unui singur om a fost cheagul pentru depășirea crizei.

Lăptăria se închisese când trimișii companiei Napolact îi anunțaseră pe crescătorii de vaci din Alunișu că nu li se justifică motorina pentru 50 de litri de lapte pe zi, cât adunau ei.

Oamenii au înțeles, dar, dacă n-ar fi fost Berde Szilárd, mai multe familii din sat și-ar fi pierdut liniștea.

Acum, pastorul produce o specialitate de brânză care seamănă la gust cu celebra Tomme de Savoie din Alpii francezi. Iar reputația cașului de Alunișu a depășit cu mult întinderea micii așezări de la poalele masivului Vlădeasa.

Parcul din fața bisericii reformate din Alunișu.

Satul Alunișu face parte din comuna Sâncraiu și numără 100 de locuitori, 60 de reformați și 40 de ortodocși.

Repartizarea pe sexe respectă, parcă, vechea denumire a satului, Muierău. Sunt patru femei la un bărbat. Majoritatea participă la muncile câmpului, țin casa și își îngrijesc mușcatele de la ferestre.

Maria are 80 de ani. O găsim adunând fânul în curtea bisericii ortodoxe din sat, în miezul unei zile caniculare.

„Ca să fie totul în ordine, că așa se cade, să fie curat și frumos. Mergeți cu bunul Dumnezeu!”

De ce blochează Facebook conturi în România și ce se întâmplă când ești blocat

Orice persoană care devine influentă în reţeaua de socializare atrage un număr de "raportaci".

Maria Lucia Hohan: "Nu suntem îndreptățiți la nimic. Trebuie să cauți, să ceri, să lupți"

Prezenţă discretă în viaţa publică, designerul român care a ajuns să creeze ţinute pentru starurile de la Hollywood îşi spune povestea pentru PressOne.

La 72 de ani, Péter Irén lucrează în grădina casei sale. „Pigulesc”, ne spune, dintre rândurile cu ceapă.

„O fo ploaie, așa l-o bătucit, că numa cu cuțâtu’ poți să-l iei, așa de tare e! Buruienile astea, deși am plivit de nu știu câte ori…”

Profită de faptul că e puțin înnorat: „Ce să faci? Numa’ în căldură putem, seara sau dimineața, că la amiază, când e așe cald, picăm acolo jos, pe câmp. Da’ barem în grădina asta ies adevărate minuni. O roșie are gust de roșie, aia-i bistoș, deși voi, dacă viniți de la oraș, poate că nu mai știți ce gust are o roșie…”

Péter Irén lucrează în grădina casei sale.

A fost singură la părinți și spune că asta a obligat-o să rămână legată de casă și de glie, chiar dacă i-ar fi plăcut să facă școală. „Aicea stai, lângă noi, nu te duce!”, i-au spus părinții.

Se laudă în schimb cu o nepoată care a terminat facultatea ca șefă de promoție. „Nici 50 de bani nu i-or dat părinții. Mereu premiu întâi o avut.”

Péter Irén s-a căsătorit în Alunișu, și-a construit casă cu șură, a făcut doi copii, ambii plecați la Oradea, și a îmbătrânit în satul în care s-a născut. Seara, se uită cu soțul ei la televizor pentru a descoperi lumea „cu problemele ei”.

Are mereu senzația că trăiește în afara acelor probleme: „Parcă-i un vis ce vezi acolea. Eu am mai fost plecată până la Cluj sau până la Oradea, da’ niciodată să stau pre’ mult. Stau aici, în roată, în jurul casei, unde e liniște. Vreo 80 de omini am mai rămas, jumate români, jumate maghiari, aici așe’ o fost întotdeauna. Tinerii s-or dus la oraș, bătrânii o rămas să moară, la fiecare când i-o veni rândul.”

La câteva case mai încolo, Ileana (65 de ani) aranjează niște rufe pe sârmă. De dimineață a fost pe câmp. E supărată că i-au intrat mistreții și au făcut prăpăd în straturile de cartofi, chiar în ziua alegerilor locale.

Înainte, mergea la coafor, lua păr și-l prindea pe niște bețe în mijlocul ogorului. Dar trucul ăsta nu mai ține la distanță animalele sălbatice.

„Simțeau mirosul și nu se apropiau, dar acum nu mai merge, vin până la marginea satului. Aproape toată munca noastră s-a dus pe apa Sâmbetei. Lucră omul, se strofoacă, da’ nu se poate bucura de nimic la toamnă. Sunt foarte amărâtă.”

*

Alunișu e un sat fermecător și, totodată, loc de vacanță pentru mulți dintre proprietarii veniți de la Cluj sau din străinătate să recondiționeze câteva dintre casele vechi.

Există și o familie de olandezi care-și petrece câteva luni pe an la poalele masivului Vlădeasa. Tâmplarul și zidarul satului au de lucru tot anul, arvuniți de batavii care s-au îndrăgostit de satul ardelean.

Pastorul Berde Szilárd (40 de ani) s-a născut la Sfântu Gheorghe și a ajuns în Alunișu în urmă cu 14 ani, pentru a sluji la biserica reformată construită în 1273. Acum nu-și mai vede viața în altă parte.

„E atâta bogăție spirituală în viața la țară! Puțini, puțini, dar oamenii din Alunișu sunt muncitori și gospodari”, spune el.

Se lasă foarte greu convins să vorbească despre implicarea sa în viața sătenilor.

„Nu este asta menirea mea, să fiu subiectul unui reportaj de presă. În plus, nu e nimic senzațional. Încercăm să ne gospodărim, să muncim și să mergem mai departe.”

Omul are în jur de 50 de oi, a obținut un certificat de producător și își dedică jumătate din zi pentru a urmări procesul transformării laptelui în caș.

Vinde kilogramul cu 15 lei, mult mai ieftin decât brânzeturi asemănătoare din supermarketurile marilor orașe.

Clienții vin din toate părțile, iar niște englezi stabiliți în România îl ajută să-și ducă o parte din marfă la Cluj, prin intermediul unei asociații care susține modul de viață rural.

Berde și-a dorit să obțină un produs similar cu faimosul caș de Năsal, care se fabrică, datorită unei bacterii unice, într-o grotă din comuna Țaga.

Nu știa exact ce face când a început cu două bucăți, în beciul casei parohiale. După o lună, când a gustat din prototip, a avut o reacție de uimire: „Mi-a lăsat gura apă!”

A decis să se perfecționeze și s-a apucat să citească pe internet tot ce găsea despre fabricarea cașului. Azi e convins că o brânză bună începe de la calitatea hranei animalelor.

„Cașul pe care-l fac eu e mai degrabă specific în Franța. E maturat, ca și un Năsal, dar mirosul nu e atât de pronunțat.

Am întâlnit oameni care mi-au zis că au mâncat cașul ăsta în Franța, chiar acesta. Așa arată, ăsta e gustul, Tomme de Savoie, mi s-a zis.

Am intrat pe internet să văd despre ce e vorba. Am fost foarte suprins. Era ca și cum aș fi văzut produsele mele expuse altundeva.”

Creșterea vacilor e o îndeletnicire pe cale de dispariție în Alunișu. În sat mai sunt doar 10 copii.

În cazul în care șeptelul va scădea sub 20, pentru țărani nu va mai fi rentabil să angajeze un om care să le păzească vacile și, cel mai probabil, vor renunța. Până atunci, pastorul Berde Szilárd se asigură că munca oamenilor are un sens.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€