Din aventurile unui "manager de timp"

Iulia Marin

Redactor

Time management − sau suma tehnicilor prin care ți se spune că poți deveni stăpân pe toate cele 24 de ore − a devenit, în ultimii ani, obiect de studiu.

Metodele de a umple cele 24 de ore într-un mod cât mai productiv cu putință sunt cât se poate de diverse: de la calculul celor mai bune momente pentru a introduce pauzele în program până la studii despre felul în care oamenii ar trebui să își petreacă sfârșitul de săptămână.

De la snooze profesionist la organizare nu-i decât un pas

Cine nu amână alarma de la deșteptător măcar o dată dimineața? Eu fac asta de șase-șapte ori. Cine nu întârzie măcar o dată pe săptămână la o întâlnire? Eu fac asta de trei-patru ori. Cine nu…?

În fine, e clară ideea: relația mea cu timpul este, ca să mă exprim elegant, ca legătura dintre un copil și plastilină. Așa cum copilul își întinde și modelează plastilina în fel și chip, după cum îi convine, și eu îmi calculez în minte orele și minutele pe care le am la dispoziție, ajustând ușor, pe ici-colo.

Plastilina copilului va fi mereu în aceeași cantitate, indiferent de forma pe care a căpătat-o, iar cu timpul este la fel.

În urmă cu o săptămână, am decis să încerc să-mi administrez timpul mai eficient. Drept urmare, am început să folosesc intensiv o agendă, măcar ca să îmi eliberez un sertar din creier în care aglomeram tot ce am de făcut într-o săptămână.

La birou, mi-am creat câteva sisteme de organizare:

– hărți cu informații – sună destul de complex, dar, de fapt, sunt doar niște date pe care le notez alandala pe hârtie și cărora, la final, încerc să le găsesc măcar o logică grafică;

– agendă de telefon, astfel încât să salvez măcar numerele când îmi pierd mobilul (ceea ce s-a întâmplat de trei ori în ultimii doi ani);

– celebra listă cu lucruri de făcut într-o perioadă anume – de regulă, o săptămână – pe care până acum o țineam, la fel, încuiată într-un sertar în memorie.

Au fost lucruri simple, dar eficiente: în mod straniu, lista cu lucruri pe care le am de făcut m-a ajutat să reduc stresul, iar hărțile mi-au folosit cu adevărat să mă organizez.

Apoi, acasă, am renunțat la snooze și am decis să fiu din nou matinală. Iar la final de săptămână, când eram tentată să dorm câte 48 de ore, am redevenit activă.

A fost, dintre toate deciziile referitoare la felul în care îmi folosesc timpul, cea mai eficace: ziua de luni a devenit mult mai ușoară, satisfacția de a fi productiv la final de săptămână a depășit plăcerea de a mă odihni sau de a vegeta în așteptarea zilelor lucrătoare, iar cele cinci zile în care muncesc au ajuns să arate, la rândul lor, mai bine.

Pentru că, în loc să amân și să aglomerez toate sarcinile neplăcute pentru zilele lucrătoare, le-am repartizat inclusiv la final de săptămână.

Legăturile chimice, sociale, artistice și conceptuale ale industriei chimice din România, într-o expoziție ce vine de la Timișoara la București (P)

Al treilea capitol al programului Design Signals - după automotive (2023) și textile (2024) - îi e dedicat și ajunge la București, la Bucharest Design Festival, între 28 mai și 21 iunie. Am vorbit cu Oana Simionescu, directoarea FABER, despre ce s-a întâmplat în treizeci de ani de industrie chimică românească, de ce statul e „marele absent și marele prezent", și ce mai poate face designul cu o industrie care pare că a rămas în urmă.

De la „plecăm azi“ la „avem asigurare?” Cum se schimbă vacanțele în cuplu când apar copiii (P)

Georgiana și Ionuț sunt doi părinți din București, cu doi băieți de 3 și 5 ani. Experiențele lor, prezentate în acest material, construiesc o realitate pe care mulți părinți o împărtășesc, dar o descoperă pe parcurs: în vacanțele de familie, protecția e o necesitate care aduce liniște. 

Efectele au început să se vadă: nu am mai întârziat, am devenit mai productivă și acasă, iar stresul s-a topit între hărți, agende și pixuri de culori diferite.

Un singur lucru mă mai întreb, la finalul celor șapte zile: nu cumva rețeta pauzelor mari și dese e neinspirată?

Poate trebuia să încep cu asta, totuși.