REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios

Ajută-ne să existăm. Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Donează

Pentru sugestii de materiale sau colaborări, scrieți-ne la adresa: contact@pressone.ro.

Pentru parteneriate media, proiecte sau dacă doriți să fiți partenerul nostru și să susțineți PressOne: marketing@pressone.ro.

Standul de taxiuri din apropierea Catedralei ortodoxe din Cluj. Fotografii: Raul Ștef

Despre smerenie, cu taxiul

Am avut un vis. Se făcea că sunasem după un taxi, iar la dispecerat o voce feminină chicotea: „Dumnezeu preferă lemnul, lemnul și spațiile mici. Momentan, toți operatorii Lui sunt ocupați. Pentru a vă păstra prioritatea, vă rugăm să rămâneți la telefon și să cântați acum, cu mine, Dumnezeu preferă lemnul, lemnul și spațiile mici.”

M-am trezit binedispus, totuși, mulțumit că nu se inserase Mă ucide ea pe linia onirico-melodică sau că nu adormisem cu televizorul fixat pe Antena 3. Preventiv, am aruncat în blender un broccoli, și l-am privit preț de un minut, pentru detoxifiere.

Mai târziu, i-am cerut colegului Raul o interpretare a visului. Nu e tocmai specialitatea lui, dar poartă ochelari cu lentile rotunde, precum Carl Jung.

Decriptarea a fost ușoară. „Taxi, despre smerenie, dispecerat, taximetriști! Vei merge cu taxiul pe trasee ocolitoare ca să afli câte ceva despre calea cea dreaptă!”.

„Mă vei însoți!”

8 taxiuri, 8 călătorii, la capătul cărora vom fi învățat ceva despre smerenie.

Citisem nu de mult că, la Cluj, șoferii de taxi au fost amendați pentru fumatul în mașini și întrebuințarea excesivă a manelelor. Minciuni sfruntate!

Înghesuiți în Loganuri, Forduri și Opeluri, reprezentanții unei rase superioare cultivă buna-cuviință și respectul printre participanții la trafic.

Pentru doar 2,25 de lei kilometrul, vei putea ajunge la destinație dacă nu un om mai bun, atunci cu siguranță unul pentru care mai există speranță.

Criza le-a mai tăiat și lor din prestanță. Îi vezi în fața Teatrului Național împingându-și bolizii, cu frâna de mână lăsată, pentru a avansa în stand, bieți figuranți în așteptarea unui capricios care va fi mereu nemulțumit de traseul ales.

*

Pe Costin îl prindem într-un ambuteiaj, pe o stradă secundară ce înțeapă Memorandumului. Ne spune că face taxi de prea mult timp și că otrava rutinei îl omoară încet.

Are puțin peste 30 de ani. În fiecare zi, de la 8 la 17, răspunde la solicitările clienților, după care merge să-și ia copilul de la școală. Motorul Loganului său tușește condescendent, ca și cum s-ar prezenta în fața unei comisii la revizia tehnică.

N-a auzit de Dan Teodorescu, dar a citit pe Facebook că se face iarăși tam-tam pe seama Catedralei Mântuirii Neamului. Ne arată o construcție de mântuială, care ar fi trebuit să fie un zgârie-nori cu 18 etaje în Mănăștur, dar s-a oprit la stadiul de zgârie-brânză: o clădire cu două etaje, abandonată.

„Catedrale? Ce le trebuie atâtea betoane? Cui îi trebuie? Avem biserica aia frumoasă din lemn de la Nicula și atâtea altele, la țară. Vă întreb, cui îi folosește așa ceva? Cui, ce aduce aia? Numa așa poți să ai, dacă faci ditamai biserica? E o poză pe Facebook, o simulare cu mega-construcția. De ce nu fac un mega-spital?”

În mod cert, Costin preferă lemnul, lemnul și spațiile mici. Și Clujul, așa cum arată după „îngroparea cablurilor”.

„Înainte, nici nu puteai vedea orașul prin păienjenișul ăla. E o chestie nouă pentru mine, să văd în sfârșit Clujul. Seara e chiar fain. Ar mai trebui să rezolve și cu fațadele clădirilor”, ne spune Costin.

De la radio ni se transmit mesaje despre niște oameni care au pierdut și regăsit ceva, în așteptarea unui ultim tren. Dacă vor mai și urca în el, vor avea tot timpul din lume să se piardă și să se regăsească, iarăși și iarăși.

„Aș vrea să crezi, să mai vezi
Că n-am pierdut ultimul tren, suntem noi, suntem la fel
Ne-am pierdut, ne-am regăsit
Ne-am uitat, ne-am întâlnit mereu
Tu simți ce simt și eu
Orice s-a întâmplat tu ai rămas cu mine
Când am fugit de noi
Tu m-ai tras spre tine
Îți amintești când îmi spuneai…”

Unde e Dan Teodorescu când ai nevoie de el?

După fix 5 kilometri, cursa noastră se încheie. Ah, uitasem de smerenie.

„Ce smerenie, nu știu. Roagă-l pe colegu’ să-ți deschidă de afară ușa, că nu merge dinăuntru. Numa’ bine vă doresc.”

Cursa numărul 1: 15 lei, 5,1 kilometri.

*

Coborâm din Logan și urcăm într-un Ford, pe benzină. Nea Liviu ne invită la recunoașterea traseului: „Deci mergem prin Mănăștur, zona centrală, apoi Avram Iancu, Cipariu și, în sfârșit, Brâncuși”. Nimic de comentat.

Pe drum, ne prezintă șantierul unei noi ambiții arhitecturale a Clujului, un bloc-turn de 25 de etaje. Îi amintim de cel abandonat, aflat la doar 500 de metri distanță.

„Macarale râd în soare argintii, macarale, în zori de zi!”, fredonează șoferul.

Nu mai pierdem timpul cu lucruri de mică importanță și atacăm direct problemele care țin capul de afiș al ultimelor zile. Nea Liviu are o ușoară tresărire, pișcă puțin frâna ca să se convingă că nu visează, și scoate din torpedou „Învățături despre mersul la biserică”, de Sfântul Teofan Zăvorâtul.

Apoi își aranjează poziția la volan și se lansează într-o dizertație.

„Cu ăsta, cu Taxi, apăi acuma fiecare cu mintea lui și cu gândirea lui. De asta se spune că multe minți și gândiri sunt în lume, dar numai una e adevărul. Care? A Domnului nostru Iisus Hristos. Atât! Învățătura Lui. Că veni vorba de biserică, no, uitați aici, uitați aici…

În asta și scrie că pe primul loc e biserica, pentru că biserica ține loc și de școală, și de spital, și de învățătură. Biserica! Și atunci, biserica e legătura între divinitate și oameni, între Creator și creație. Zice: Voi să nu vă băgați în lucrurile celor care-s Sus. Păi nu? Eu nu pot să mă amestec în lucrurile celor care slujesc în biserică.

Creștinul slujește bisericii, dar nu e un slujitor în sine în biserică. Și atunci eu n-am nici un drept, pentru că ei sunt răspunzători de ceea ce fac. Eu mă conformez la ceea ce fac ei. Dacă vor să facă, să facă, dacă nu, nu.

Problema e atunci când se face o clădire și rămâne goală. Că piatra vie suntem noi, oamenii, nu piatra catedralei în sine. Sunt slujitori care slujesc în biserică și cei care slujesc bisericii, adică noi, creștinii. Sunt multe gândiri, și multe vorbiri, dar numai unul este adevărul, nu?

Și, ca să vorbești un adevăr, trebuie să ți se reveleze, ca într-adevăr ceea ce spui să fie cu putere, să nu fie doar vorbă în vânt, vorbă deșartă.

Atunci cui îi este dat să vorbească? Mie? Mie mi-e dat eventual numa-așa, să spun o părere. Celor care slujesc în biserică le e dat să spună despre adevăr. Ăla-i adevărul, nu?

Ce înseamnă smerenie? Ce înseamnă să fii smerit? Să nu fii mândru, asta înseamnă. Mai departe. Ce rezultă de aici? Să treci de la iubirea de sine, că asta-i sursa tuturor relelor, la iubirea de aproapele, că asta e trăirea prin credință.

Dar cum poți să cunoști toate lucrurile astea dacă nu ți s-or desfăcut, să le cunoști în adevăratul sens al cuvântului? Dacă nu s-or revelat, degeaba vorbești. Că spui numa’ de la tine, vorbesc carnea și sângele, nu?”

Mă surprind uitându-mă la aparatul de taxat, din obișnuință, și apoi privesc rușinat pe geam. Îl întreb pe nea Liviu unde a aprofundat subiectul.

„No, mă, m-ați întrebat despre smerenie. Acuma, că v-am ăsta un pic, de v-am dat puțină nuanță, m-ați pus în partea cealaltă. Studii? Io-s taximetrist de la Revoluție. Asta-i smerenia, să fii smerit. Asta-i urmarea a ceea ce trebuie să trăim.

Taximetrist, în Cluj, din 90. Mai făceam ș-un București, un Bacău, un Ploiești. Când mai prindeam câte un client? Da’ ce, suntem la pescuit aici? Ce să prind, ziceți de ciubucăreli din astea. Când îmi cerea clientul, mergeam, așa-i corect.”

În fața noastră, un motociclist evită în ultimul moment o mașină ce ieșise pe prima bandă fără să se asigure. Liviu e împăciuitor: „Hai, du-te, fată, du-te liniștită! Ați văzut ce era să facă? Dacă nu vira larg motociclistul, era jale.”

Admirăm capacitatea lui de a-i înțelege pe ceilalți participanți la trafic, pe aproapele și pe foarte aproapele, când cel din urmă îi taie brusc calea. Îi și comunicăm această stare de spirit. Liviu se înviorează.

„Știți cum îi cu clanxonul? Așa și îi. Uite, nenea, am clanxon! De asta și noi, cum trăim până la urmă? Suntem adulți, dar tră’ să fim adulți la minte. Și atunci? Ești într-o coloană? Dar ăla, primul, nu ar merge și el? Ce clanxonezi tu în spate, ce rezolvi?

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

E ca și cu pădurea: ai văzut un copac, gata, nu mai vezi mai departe. Și atunci se apucă de clanxon. E ca un copil, căruia i-ați arătat o jucărie. Uite, aici e jucăria. Oh, și io am!

Ce vrei să demonstrezi cu clanxonul? Ce, cât ești de necopt? Ce-ar fi să mă apuc amu’ de clanxonat? Să-mi arăt prin mine însumi ceea ce sunt? Omu’ nu realizează, el se crede grozav în momentele alea, ca el nu-i nimeni.

Și atunci revenim la smerenie și la mândrie. Oh, barem de-ar fi prostie, că ar fi mai de folos decât mândria. Credeți-mă, prostia e mai puțin dăunătoare decât mândria.

Dacă tot acumulăm învățături, păi hai să le trecem în fapte. Că degeaba le vorbești doar. Mai și greșim, se întâmplă. Oi mere undeva și o să scriu o carte la câte am văzut în meseria asta de 25 de ani. Vă dau un sfat: nu-l bârfiți pe aproapele, nu clevetiți. Să aveți iubire! Ce înseamnă să ai iubire? Ce înseamnă?”

E un exercițiu de maieutică. Nu știm să răspundem.

„Deci, ce înseamnă să ai iubire? Deci, răspund tot io, dacă tot veni vorba. Să nu calci în picioare demnitatea aproapelui tău, de acolo merg toate, respectă demnitatea semenilor tăi!”

Ajungem la destinație. Ne despărțim greu. Nea Liviu mai are ceva de spus: „Să mai țineți minte ceva: iertarea-i totul. Menirea mea e să fiu atent la drum, să vă aduc în siguranță. Dacă am greșit cu ceva, vă rog să mă iertați!”

Cursa a doua: 7,1 kilometri, 19,93 lei.

*

Cu Iosif nu ne-a mers. L-am găsit completând rebusuri. I-am propus un cuvânt din 8 litere, care începe cu S, dar n-am știut să-i dăm un sinonim.

„Eeee, știu că e ceva cântec cu Catedrala Mântuirii Neamului. Că-i mare! Apăi și la noi se construiește o catedrală greco-catolică. E imensă!”

Cu această constatare, subiectul pare epuizat.

Continuăm cu glume despre taximetriștii din București. Îmi amintesc că, într-o vară, am luat un taxi de pe Calea Iancului. Șoferul era turbat. Fiecare mic incident din trafic îl scotea cu capul pe geamul mașinii sale.

Nu credeam că stăpânește atâtea variante de a-i umili pe cei care circulau, totuși, regulamentar. Mi-a cerut să-l înțeleg, pentru că traversează momente cumplite: „Moșule, să vezi ce pățesc! Mi s-a stricat claxonul. Tu-ți dai seama? Claxonul, moșule! Ce fac acum? Să mă dau de fiecare dată jos la ei?”.

La următorul semafor, s-a aliniat în paralel cu o Dacie preistorică. La bordul ei, șoferul își făcea vânt cu un carton. „Moșule, las-o mai ușor, că se arde motorașul!”, a venit replica.

Iosif râde și ne spune că, de cele mai multe ori, uită că poate da semnale sonore în trafic. Ne lasă în fața unui mall și ne claxonează complice la plecare.

*

Sunt vreo 2.500 de taximetriști în Cluj.

Vasile lucrează la Daniel Taxi. L-am poreclit Preanefericitul Daniel. Are 50 de ani și spune că-l susține necondiționat pe tipul de la Trupa Taxi.

„Teodorescu ăsta este unul dintre noi. Îmi place Taxi, de fapt îmi plac toți, că n-am io treabă cu niciunul, da’ mi-o plăcut melodia asta. Are dreptate. De ce o trebuit să facem noi mastodontul ăla? La cine și la ce, în loc să facem un spital-două? Ce să faci cu ea?

Că au nevoie hoții ăia care-s în ea? Io am auzit, nu știu sigur, de la lucrătorii de la Iulius Mall, că ăla de-i acționar principal la ei construiește catedrala. Numa’ după afaceri umblă, ce smerenie? Eu știu că biserica tre’ să ajute săracii, nu să umble numa’ să se îmbogățească”, se plânge omul.

Bagă într-a treia și accelerează.

„Io nu mă mai duc la biserică de ani buni din cauza unui popă. O avut curajul să-mi zică, la sfârșitul unei slujbe, că o făcut atâtea cununii la biserică și că nimeni n-o dat nici un leu din banii de nuntă ca să gate el biserica. L-am întrebat că el câte salarii și-a lăsat acolo, în construcția bisericii? S-o întors și s-o făcut că nu aude.

Smerenia e la cei care au credință, nu la noi. Popii ortodocși umblă numa’ după afaceri și după furturi. De câte ori mergi la biserică, le trebuie bani pentru ceva. Unde ați mai auzit ca Biserica să dețină terenuri, podgorii, fabrici de lumânări și altele? Sau Armata? Cum, domle’, să aibă armata terenurile ei, când ar trebui să fie în slujba țării?

Așa să fie! La tot blocu’ o biserică și la tot a treia intrare, jocuri de noroc. Intri, te rogi și după aia pierzi tot la pariuri. Ăștia suntem, bată-le Dumnezeu, că alea nu dau niciodată faliment.”

Trece apoi la un alt subiect de pe agenda publică – alegerile locale din iunie. Spune că e aproape sigur că nu va merge la vot. Se agită arătându-ne tot felul de betoane.

„Aicea, la noi, nu mai rămâne nici un parc, nu le plac la ăștia care construiesc. S-o pus în cârdășie Boc și cu Ioan Rus și praf fac aici. Nici nu știu pe cine votez, că numa’ netrebnici candidează. Candidează Boc, Alexa și Buzoianu, numa’ hoți candidează. Dacă nu ai pe cine vota, nu mă duc la vot. Pe ăia nu mă duc să-i votez, mai bine-mi tai mâna”, mai spune Preanefericitul.

La destinație, ne salută cu „Doamne, ajută!”.

Cursa a patra: 3,2 kilometri ,9,97 lei.

*

Constantin de la Terra Fan e scârbit de discuțiile iscate pe marginea acestui subiect.

„N-avem educație, domnilor! Să stăm să discutăm, cu argumente, fără să jignim în stânga și-n dreapta”, spune omul, care face taxi de 12 ani.

E convins că românii sunt buni numai la „caterincă”. Exemplifică.

„Se urcă un individ la mine în mașină. Era undeva la Clujana, pe linia troleului 1. Începe să se agite. Haideți, să-l urmărim! Pe cine, întreb. Pe unu, mi se spune. Care unu? Pe unu, autobuzul unu. Du-te, dom’le, și dă-mi pace! La miștouri suntem campioni mondiali”, zice Constantin, care se plânge că, din taxi, nu mai poți pune bani la ciorap, ca în alte vremuri.

Ovidiu, proprietarul unui Peugeot roșu, ne spune că nu știe nimic de polemica în jurul videoclipului Taxi: „Am fost plecat la țară, numa’ azi am venit. Știu trupa, apăi fiecare le interpretează cum dorește. Mă întrebați de catedrale, dar ăștia nu-s în stare să repare podul ăsta de pe strada Decebal. Hai să rezolvăm mai întâi urgențele.”

Marinel vorbește despre o nouă prigoană împotriva creștinilor.

„De ce trebuie să fie atât de mare? Păi mai sunt și centre sociale, din ce am înțeles, sunt mai multe. De ce nu ieșim să-i tragem la răspundere pe guvernanți că nu construiesc spitale? O dăm așa, cu ricoșeu, ca să atacăm Biserica.

O altă problemă: atunci când vrei să faci ceva pentru comunitate, dacă ești cu adevărat interesat să faci ceva, nu trebuie să te fălești, să te arăți. Poate că sunt o grămadă care fac, fără atâta gălăgie în jurul gesturilor lor. Așa că îi invit pe domnii de la trupa Taxi să dea și ei 1% din câștigurile lor, să ajute pe cineva, în loc să vorbească să se afle-n treabă.”

Cursa a șaptea: 3,6 kilometri, 11 lei.

*

Pentru ultima cursă ne încredințăm destinele în mâinile lui Silviu. Omul nu prea mai ascultă muzică, dar explică imediat de ce. Crede oricum că subiectul Taxi e doar praf în ochi.

„Trebuie să li se mai distragă românilor atenția de la lucrurile adevărate. Io-s sigur că Dumnezeu preferă oamenii cu credință și nu Biserica SRL. Nu prea am timp să ascult radio. Prefer să ascult stația și atât. Ca să ascult muzică trebuie să fiu binedispus, iar eu sunt indispus din enșpe mii de motive.

În primul rând, te indispun ceilalți, din jurul tău, ceilalți participanți la trafic. Îs neatenți, aroganți, nepăsători. Unii au reguli speciale. De la Audi în sus sunt reguli speciale. Adică semnalizarea e opțională, asigurarea la fel. Conducătorul de la Audi în sus se poate opri oricând la axa drumului să steie în povești”, ne povestește indicativul 128.

Nu și-a făcut sfeștanie la motorul Diesel, o asigurare divină, pentru că e convins că asta nu l-ar scăpa de catastrofa întâlnirii cu „o blondă care-și pudrează nasul la volan”.

„Mi-o mai sfințește, din când în când, câte unul, din spate, că amu’ mi-am scos-o din service. Nici n-are o săptămână de când am scos-o. Eram oprit în coloană, să urc sus pe Rosetti, și o domnișoară atentă la SMS-ul pe care îl trimitea o intrat în mine ca-n varză și m-o băgat până într-ăla din față. Mi-a zis că are asigurare. Mulțumesc frumos, sunteți foarte amabilă, dar pe mine m-ați scos din circulație pentru o lună.”

Ne despărțim ca vechi prieteni. Deasupra noastră, simpli pietoni, simpli taximetriști sau simpli astrofizicieni, cerul confirmă doar un avertisment meteorologic de ploaie.

Cursa cu numărul opt: 4,7 kilometri, 14,94 lei.
Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin Patreon:

Accesând https://www.patreon.com/pressoneRO

Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Poți redirecționa 3.5% din impozitul tău pe venit folosind formularul de mai jos. Dacă nu se încarcă, poți accesa acest link: https://formular230.ro/fundatia-pressone

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios