Despre oameni și cai: patru povești de dragoste

Valentin Șchiopu

Redactor

Început de octombrie la depozitul de armăsari din Târgu-Mureș: e ultima etapă a Campionatului Național de Atelaje cu doi cai.

Înaintea probei de dresaj, toată lumea e atentă la detalii. Se ceruiesc trăsurile din lemn de cireș, driverii își pregătesc costumele de gală, iar oamenii din staff periază caii. Superbele exemplare își transmit mesaje în limba lor. După un nechezat scurt, urmează răspunsul de la două boxe distanță.

Milorad și Ciclon

Milorad Milin (48 de ani) e sârb după tată și român după mamă. Din 1996 e tehnician veterinar la Depozitul de armăsari din Arad.

„Tot așa cum râul Mureș împarte Aradul în două, partea bănățeană și partea ardelenească, și sufletul meu e împărțit între originile părinților mei”, spune Milorad. Lângă el, în coardă, descriind un cerc, e Ciclon (8 ani), un cal din rasa Nonius.

Ciclon e capricios și mai iute decât tovarășul său de atelaj, Nicola, astfel că are nevoie de o dezmorțire de 30 de minute înaintea concursului, pentru a-și consuma surplusul de energie.

Ciclon și Nicola, în atelajul lui Milin

Mustața lui Milorad e un portativ ale cărui note doar Ciclon le poate interpreta. Calul sprintează în iarba până la glezne. „Trebuie să-l domolesc puțin. Nicola e mai limfatic, Ciclon e mai energic”, sună verdictul.

Un fluierat scurt și o atingere blândă cu biciul reduc ritmul lui Ciclon. Calul profită și fură o gură de iarbă. Milin amendează gestul râzând: „Escrocule, ce escroc mai ești!”. Soția driverului primește ultimele indicații. „Adă peria și pieptenele pentru coamă și aranjează-l puțin”.

Peste 20 de minute, Ciclon va fi pregătit pentru concurs. La sfârșit, va primi, ca de fiecare dată, un cubuleț de zahăr, indiferent de evoluția sa.

Ultimul concurs al lui Kobra

My Fair Ioji. Cum a ajuns un cățel al străzii din Sighișoara într-o fermă de vis din Cornwall 

Câinii din România, care au fost salvați de pe stradă și trăiesc în adăposturi publice sau private, sunt adoptați sistematic în Marea Britanie, prin intermediul unor asociații de caritate. 

O asociație din Cluj organizează anual tabere pentru copiii cu boli grave. Cum reușește? „Dacă oamenii pun împreună bucățelele mici pe care le au, în timp efectul lor crește și se multiplică”

De 13 ani, Yuppi Camp, un ONG din Cluj, organizează tabere terapeutice pentru copiii cu boli grave. Timp de câteva zile, copii cu diabet, cancer, boala celiacă, hipoplazie renală și alte boli grave au parte de activități în aer liber, sub atenta supraveghere a unei echipe formate din medic, asistentă medicală, dietetician și, în unele cazuri, kinetoterapeut. Alături de ei, și părinții iau o pauză și „stau fără stresul că copilul s-ar putea să nu fie bine”.

Gergo Rakoczi (30 de ani) a câștigat ultimele cinci ediții ale Campionatului Național de Atelaje. Își începe evoluția cu ritualul obișnuit la aceste competiții. Trăsura oprește în mijlocul arenei, iar el, driverul, salută cu pălăria ridicată. Arbitrii răspund cu aceeași curtoazie. Și la inspecția cailor, unde se punctează impresia artistică, eticheta se păstrează.

Gergo a crescut în mijlocul cailor. La 12 ani, după ce a văzut un concurs de atelaje la Oradea, a știut cu exactitate ce vrea să se facă. „Relația cal-driver trebuie construită. În mod normal, calul nu are încredere în om. Dacă a fost bătut, cu greu își va reveni. E bine să începi să lucrezi cu el la un an-doi, când încă nu e stricat și are amintiri bune. E ca la sportivi, puțini ajung la un nivel foarte ridicat. Suntem o echipă, suntem împreună și la bine, și la rău. Ciudat, faptul că am învățat să am răbdare când muncesc cu caii m-a ajutat să am răbdare și cu oamenii”, a spus Gergo.

La capătul hățurilor sale e privirea luminoasă a lui Kobra, un murg lipițan de 14 ani, cumpărat cu 2.000 de euro în urmă cu 12 ani, de la herghelia Sâmbăta de Jos. Un cal trăiește, în medie, între 20 și 30 de ani.

Kobra, înaintea ultimului său concurs

Kobra a participat la trei campionate mondiale, reprezentând România, iar acum va ieși la pensie. „Pentru el e ultimul concurs, îl așteaptă o meritată și liniștită ieșire la pensie. A fost un prieten de nădejde în tot acest timp. Pentru mine e ca un membru al familiei. De acum, îl voi ține la pășune, la plimbare, în padoc”, a mai spus Rakoczi.

Kobra va mai putea fi văzut numai pe pășunile din satul bihorean Cubulcut, unde locuiește prietenul său.

Moartea lui Szaddam

Robert Bartha (47 de ani) a terminat Zootehnia la Cluj în 1991. A ajuns la herghelia Dalnic și acolo a contractat microbul. A participat timp de 18 ani la concursurile de atelaje, dar a renunțat la moartea lui Szaddam, un cal pe care îl iubise enorm. Lipițan din linia Siglavy, Szaddam s-a prăbușit din senin, în timp ce se pregătea pentru un antrenament.

„A început să se clatine, a căzut în fața trăsurii. I s-a rupt aorta. Am fost sunat și mi s-a zis că a căzut în mijlocul drumului. Am fost șocat. E ca și cum ți-ai pierde jumătatea. Am simțit atunci că nu mai pot concura niciodată, nu mai vedeam rostul și m-am retras”, a povestit Bartha.

Robert Bartha pregătește pentru concurs caii fiului său

Acum își supervizează fiul, pe Eduard Bartha, care a devenit campion mondial în proba de obstacole. Sheik, unul dintre caii din atelajul fiului său, îi amintește de Szaddam.

„Cu Sheik lucrăm de 8 ani, face parte din familia noastră. Ajungi să le cunoști toate năravurile și poftele. Intri la ei în boxă și îi găsești, așa, cu un facies trist, abătut. Atunci renunți la ziua de antrenament, când îi vezi că efectiv îți întorc spatele dacă le arăți căpăstrul. Altădată vin ei la tine să îți intre în coardă. Sau îți caută în buzunare după mere sau morcovi. Sau te ciupesc cu buzele dacă-i ignori. Avem un cal, Black (17 ani), care caută contactul cu omul. Efectiv te joci cu el, vine după tine pe pășune”, spune fostul driver. El deține ferma Bartha – Clubul Ecvestru Lipicai, situată în vecinătatea comunei Chichiș (județul Covasna).

Selecționerul de cai

Babo Kalman (41 de ani) provine dintr-o familie de crescători de cai din Bihor. Concurează de 5 ani și face parte din reprezentativa României. Fetița lui i-a dat startul la proba de dresaj, fluturând un steguleț tricolor.

Kalman a jucat fotbal până la 27 de ani, chiar și în Liga 1, în atacul celor de la FC Bihor și UTA. Își amintește de unul dintre antrenorii săi, Marcel Coraș, poreclit Dulapul, și face analogii cu experiența din fotbal.

„Pe caii cu care concurez acum, Pluto și Incitato, i-am descoperit la un fel de concursuri de Divizia C. Cred că au costat în jur de 2.000 de euro fiecare. Îmi place să asist la astfel de evenimente și să văd câte un cal interesant, cu calități bune. E foarte greu să găsești un echilibru. Există cai cu calități foarte bune, dar cu care nu poți colabora, sunt un dezastru din acest punct de vedere. De altfel, așa sunt și relațiile interumane. Sunt mulți lipițani temperamentali, mai nervoși. Ai nevoie de unul care să nu fie nici puturos, pentru că la maraton e nevoie de explozie”, spune Babo.

Babo Kalman, fetița sa și secundul atelajului, Sanda Demeter

Și el a pierdut un cal la care ținea foarte mult. „Nora, o iapă șargă, calități fantastice. Mânători de clasă mondială mi-au cerut să le-o vând, dar am refuzat. După un concurs am lăsat-o acasă, să se odihnească și am plecat spre altă competiție. M-a sunat tatăl meu să-mi spună că nu știe dacă o mai poate salva. A murit după câteva zile. Am fost distrus, e ca și cum ai pierde o persoană pe care o iubești”.

Concursul de atelaje s-a încheiat după trei zile de întreceri. Clasamentul final a fost stabilit după ce s-a făcut media punctajelor obținute la probele de dresaj, obstacole și maraton. Rakoczi a câștigat întrecerea, iar pe locul secund a venit Bartha jr..

Caii s-au întors la pășunile lor și la antrenamentele zilnice. Zburdalnicul Ciclon va învăța să-și potrivească pașii după Nicola, iar Kobra se va bucura liniștit de pensie.

Un montaj de secvențe din concursul de atelaje de la Târgu Mureș:

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€