De ce viitorul fotbalului românesc nu devine mai repede prezent ?

De ce viitorul fotbalului românesc nu devine mai repede prezent ? Trei înfrângeri succesive ale tricolorilor în luna octombrie, contra Islandei, Norvegiei și Austriei, au conturat această întrebare.

Echipa de tineret care în 2019 ajungea în semifinalele Campionatului European Under 23 și se califica la Jocurile Olimpice generase mari așteptări pentru suporterii români, prin performanța ei rarisimă.

Selecționerul Mirel Rădoi a fost apoi numit la naționala mare. Mandatul său era tocmai să promoveze în grup tinerii pe care îi avusese sub comandă, să aducă un aer proaspăt și o abordare ofensivă.

La un an și patru luni după acel Euro, tranziția se arată mai complicată decât părea. Calificarea la Campionatul European 2020, amânat de pandemie pentru 2021, a fost compromisă.

România va deveni prima țară care găzduiește meciuri ale turneului final fără a avea echipă în competiție (asta dacă nu cumva Euro va fi regrupat într-un singur stat, din considerente sanitare).

Poate a sosit momentul să ne întrebăm dacă nu cumva anul trecut, la Campionatul European U23, cheia a fost mai degrabă forța grupului decât valoarea individuală a jucătorilor. 

Marile speranțe : faza deziluziilor

Parcursul individual al fiecărui jucător de atunci până azi nu îndeamnă la optimism. Portarul Ionuț Radu, căpitanul echipei și atunci titular la Genoa, a pierdut echipa. Transferat la Parma, nu s-a impus. Revenit la Inter, nu are șanse să joace, ba mai nou nu prinde nici banca de rezerve. La naționala mare nu a apucat să debuteze, iar de un an nici nu mai este convocat, deși nici Tătărușanu, nici Niță nu evoluează la cluburi. 

Fundașul dreapta Manea a dezamăgit la FCSB, iar la CFR Cluj intră rar în primul unsprezece, când sunt odihniți titularii. La naționala mare a avut prestații foarte slabe.

Fundașul central Alexandru Pașcanu a ratat complet integrarea la CFR Cluj. Nici la Voluntari nu a impresionat, iar acum se relansează în liga a doua spaniolă.

Ionuț Nedelcearu pare pe o traiectorie ascendentă, dar una foarte lină. Tocmai s-a transferat din Rusia, de la Ufa, la AEK Atena, pe o sumă mai mică decât cea încasată de Dinamo, când îl vânduse în februarie 2018.

Dinamovistul Ricardo Grigore, rezervă atunci, este titular pe Titanicul din Ștefan cel Mare. Alt fundaș de pe banca de atunci, Virgil Ghiță, are evoluții remarcate la Viitorul Constanța, dar nu îndeajuns spre a fi cumpărat de un club cu ambiții mai mari.

Adrian Rus s-a transferat de la Sepsi la Fehervar, în Ungaria, unde a jucat doar 11 meciuri sezonul trecut, iar pe acesta l-a început sub auspicii la fel de puțin promițătoare. A prins însă cinci selecții la naționala mare, dintr-un motiv întemeiat : era eligibil și pentru Ungaria, deci trebuia să bifeze cîteva meciuri la seniori spre a nu mai putea schimba drapelul.

Fundașul stânga Florin Ștefan a rămas la Sepsi Sf Gheorghe, fără vreun mare salt calitativ. 

Mijlocașul defensiv Tudor Băluță, cu excelente prestații la acel turneu din Italia, a prins un transfer în Premier League, la Brighton. Nu a mai jucat meciuri de seniori de atunci, iar de curând a fost recuperat de Mircea Lucescu la Dinamo Kiev, unde încă nu este reținut în lot.

Alt recuperator, Dragoș Nedelcu, de la FCSB, a fost mai mult accidentat. Vlad Dragomir se află tot la Perugia, în Serie B italiană, dar cota sa a stagnat.

Ianis Hagi a ratat saltul la Genk, campioana Belgiei din 2019, iar la Glasgow Rangers prestațiile sale sunt mai promițătoare, dar încă nu s-a impus ca o certitudine.

Atacantul George Pușcaș, aflat atunci într-o formă senzațională, s-a cam stins din iarnă.  Transferat în liga a doua engleză, la Reading, nici nu este o dezamăgire totală, nici nu convinge. La națională, a fost doar umbra golgheterului de anul trecut.

Andrei Ivan s-a întors de la Krasnodar la Craiova spre a lustrui banca de rezerve, iar când a intrat în joc la CSU impactul său a fost nesemnificativ.

Adrian Petre, repatriat de FCSB din Danemarca la începutul anului, a căzut repede în dizgrație. De curând, a fost împrumutat la Cosenza, în Serie B, unde încă nu a debutat. Așadar, niciun jucător din alte campionate nu a confirmat încă după acel accelerator de carieră.

Plusurile sunt puține și toate din campionatul intern. Mijlocașul Alexandru Cicâldău a fost cel mai bun jucător al echipei sale, CSU Craiova, poate și al campionatului trecut, dar la naționala mare nu dă încă același randament.

Andrei Ciobanu, de la Viitorul Constanța, a avut prestații remarcate, dar nu e nici pe departe ajuns la maturitate. Un capitol aparte îl reprezintă mărgăritarele becaliote, forțate spre spornică vânzare, dar puse în valoare într-o stranie montură pastorală la FCSB.

Dennis Man, care nu făcea un Euro prea reușit, a explodat pe plan intern. Cifrele sale din acest debut de sezon sunt excepționale, dar, din varii motive, nu a fost convocat de Rădoi.

Florinel Coman, rezerva de atunci și omul care a tranșat meciul contra Angliei cu două goluri, se află și el în ascensiune. Dar, la fel ca și Man, nu știm cum s-ar descurca la un nivel mai ridicat decât cel din Liga 1.

La fel, mijlocașul ofensiv Darius Olaru, rezervă în 2019, s-a impus la FCSB și așteaptă și el un vapor pentru export.

Per total, 12 jucători dintre cei 18 semifinaliști din 2019 au îmbrăcat deja tricoul naționalei de seniori. O cifră imensă. Unii, destui chiar, debutaseră dinaintea înscăunării lui Rădoi. Dar niciunul nu este în acest moment un reper, un punct fix, titular incontestabil.

La vârsta lor, Hagi, Gheorghe Popescu, Răducioiu, Sabău, Lupescu, Lăcătuș, Belodedici, Ilie Dumitrescu nu mai erau speranțe, ci confirmări. Jucaseră finale de cupe europene sau turnee finale de CM.

Povară grea pe cai prea mici

Cea mai mare performanță, și unica medalie mondială a fotbalului românesc, a fost atinsă la Campionatul Mondial de tineret din Australia 1981.

România cucerea bronzul, iar Romulus Gabor era desemnat cel mai bun jucător al turneului. Din acea generație, numită a „cangurilor”, doar șase jucători făceau pasul spre naționala de seniori. Andone, Rednic și Balint au făcut carieră internațională și au evoluat inclusiv la un turneu final de Campionat Mondial (Italia 1990).

Gabor, folosit cu îndârjire de Mircea Lucescu, nu a răsplătit niciodată investiția de încredere și s-a plafonat. Așadar, cea mai bună generație a reprezentativei de tineret din istoria României a dat doar trei titulari naționalei, și nu tocmai lideri de echipă (Balint ar putea fi inclus aici pentru o scurtă perioadă, aproximativ 1989-1991).

O comparație cu repere externe ne-ar putea și ea edifica asupra potențialului tinerilor noștri, de la care mulți așteptau să preia ștafeta generației de aur. Pentru ca etalonul să fie relevant, ne vom uita la parcursul jucătorilor selecționatelor din grupa cîștigată de România la CE U-23 de anul trecut : Franța, Anglia și Croația. 

Din lotul Franței, fundașul central Dayot Upamecano a jucat semifinală de Liga Campionilor cu RB Leipzig și a debutat pentru les Bleus. Promisiunile pot înșela, dar el pare sortit unei prodigioase cariere la vârf.

Atacantul Marcus Thuram, primul schimbat în meciul final contra României, pentru că risca să deranjeze scenariul consensual al remizei albe, a făcut un sezon excelent cu Borrusia Mönchengladbach, cu care evoluează anul acesta în Liga Campionilor.

Cota sa estimată pe piața transferurilor depășește 30 de milioane de euro.

Mijlocașul Houssem Aouar și vârful Moussa Dembelé au fost piese de bază pentru Lyon în excepționalul parcurs în Liga Campionilor 2019/2020, unde au eliminat pe Juventus și Manchester City en route spre semifinale.

Fundașul central Lucas Tousart a marcat și el unicul gol al victoriei contra lui Juventus, înainte să fie cedat la Hertha Berlin. Fundașul dreapta Colin Dagba prinde uneori echipa lui PSG.

Dacă privim spre lotul Angliei din 2019, fundașul dreapta Aaron Wan-Bissaka a jucat sezonul trecut 35 de meciuri de Premier League pentru Machester United. Anul acesta este titular și evoluează în Liga Campionilor.

Portarul Dean Henderson a fost titular tot sezonul trecut pentru Sheffield United și s-a întors la clubul de care aparține, tot Manchester United.

Apărătorul central Fikayo Tomori s-a impus la Chelsea și a debutat pentru naționala de seniori a Angliei. Mijlocașul Phil Foden este rezervă în galaxia Manchester City, dar a fost și el urcat la naționala mare. Atacantul Dominic Calwert-Lewin a marcat deja șase goluri pentru Everton, revelația acestui început de sezon, plus trei în Cupa Ligii.

În fine, și în lotul Croației de anul trecut sunt jucători care evoluează la nivel înalt. Mijlocașul ofensiv Nikola Vlašić era deja achiziționat de Everton în 2017 pentru 10 milioane de lire sterline, iar un an mai târziu englezii îl cedau la ȚSKA Moscova.

În octombrie 2018, marca pentru ruși singurul gol al unei victorii contra lui Real Madrid în Liga Campionilor. A strâns deja 15 selecții la naționala mare a Croației, vicecampioană mondială.

Din nefericire, concluzia se impune cu claritate: niciunul dintre tinerii noștri nu este titular în vreunul dintre primele cinci campionate europene.

Fostele noastre adversare dau deja jucători de Liga Campionilor și la naționale care au jucat în semifinalele ultimului Campionat Mondial. Performanța de anul trecut se arată a fi fost una a organizării colective, nu a valorilor individuale.

Cel puțin în comparație cu adversarele pe care le-au devansat atunci în clasament, perlele României nu au nici pe departe același potențial. Iar Norvegia, care i-a demolat pe tricolori la Oslo cu un năucitor 4-0, a avut ca vârfuri de lance doi tineri jucători de la Borussia Dortmund (Erling Haaland) și Real Madrid (Martin Ødegaard).

Povara grea a așteptărilor noastre am pus-o, din păcate, pe spinarea unor cai prea mici.