
Foto: 84990718 © Joe Sohm | Dreamstime.com
04/11/2026
De ce victoria democraților din SUA nu e o veste bună pentru cercurile pro-MAGA de la Cotroceni și MAE
Nicicând niște alegeri pentru Congresul SUA nu au provocat o asemenea emoție și un asemenea val de interes în România.
Niciodată o victorie a unei tabere nu a fost atât de intens dezbătută ca până acum, iar victoria totală a democraților de la alegerile pentru Congresul SUA e cu atât mai mare cu cât ea a fost înregistrată nu neapărat în fața rivalilor lor istorici, ci, mai degrabă, în fața lui Donald Trump și a curentului MAGA.
Victoria zdrobitoare a democraților ar trebui să ridice semnale de alarmă și la București, în condițiile în care administrația Nicușor Dan și MAE au pedalat, în ultimul an, pe o apropiere cu orice preț față de America MAGA, în detrimentul Uniunii Europene, a precizat, într-un interviu acordat PressOne, Marius Ghincea, politolog și cercetător postdoctoral la ETH Zurich, specializat în politică externă, securitate europeană și relații internaționale.
- „Blue wave”-ul democrat a devenit „tsunami”, iar efectele le-am putea vedea inclusiv în România
- Cu un control total asupra Congresului, democrații vor putea lansa acum nestingheriți comisii de anchetă, inclusiv în cazul fostei ambasadoare a SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, care s-a lăudat cu demiterea guvernului Bolojan
- Congresul SUA, dominat acum de democrați, va putea acorda noi finanțări și ajutoare militare pentru Ucraina
- România va trebui să-și „reajusteze” politica de lobby de la Washington, susține Marius Ghincea într-un interviu pentru PressOne
- În relația cu SUA, prioritare trebuie să rămână prezența trupelor americane și ajutorul militar, în special în Marea Neagră
PressOne: Sondajele de opinie prefigurau o victorie a democraților la alegerile de la jumătatea mandatului pentru Congresul SUA, dar nimeni nu se aștepta la una atât de categorică. Este o înfrângere pentru republicani sau, mai degrabă, pentru curentul MAGA?
Marius Ghincea: „Blue wave” s-a transformat deja într-un „tsunami”. În prezent, Partidul Republican din SUA e controlat în totalitate de mișcarea MAGA. Nu mai există nicio distincție între mișcarea MAGA și republicanii care, în acest moment, sunt un vehicul electoral. MAGA controlează vehiculul electoral conservator republican din SUA.
Votul de la alegerile midterm din SUA este o reacție populară legată de nemulțumirea produsă de politicile economice și de securitate ale administrației Trump. Dacă ne amintim bine, președintele american a promis că nu va mai începe noi războaie. În ultimul an a fost însă prins într-o confruntare militară cu Iranul, care a provocat efecte directe asupra vieții de zi cu zi a americanului de rând, în ceea ce privește puseul inflaționist legat de prețurile energiei.
Avem nevoie de ajutorul tău. Dacă aceste articole te ajută, cu o sumă mică pe lună ne poți ajuta și tu pe noi, mai mult decât crezi. Poți face diferența chiar acum cu un singur click! Îți mulțumim!
Există părți din SUA unde galonul de benzină a ajuns chiar undeva la 6-7 dolari, ceea ce pentru Statele Unite este nemaivăzut. Acum 2 luni, în Boston, benzina era la 5,80. Între timp, înțeleg că a mai crescut.
Votul acesta e mai degrabă o reacție de nemulțumire a electoratului american, cu preponderență a celui republican: vedem state profund republicane, precum Texas sau Carolina de Sud, unde republicanii nu au pierdut doar alegerile pentru Senat, ci și pozițiile de guvernator.
În Texas, vom avea un guvernator democrat, ceea ce era aproape de neimaginat acum câțiva ani de zile.
Cum va afecta victoria democraților politica MAGA și politica externă a SUA? Vom avea un Trump mai „periculos” și mai imprevizibil? Sau un Trump mai izolat și mai bine controlat?
Implicațiile majore ale acestor alegeri vor fi interne. Congresul controlează pușculița guvernamentală, bugetul. Din punctul acesta de vedere, implicațiile majore vor fi cu privire la politicile interne. Din punct de vedere politic și instituțional, ar trebui să ne așteptăm la niște blocaje și la niște confruntări politice majore între democrați - care controlează acum ambele camere ale Congresului - și președintele republican (Trump).
Aici ar trebui să ne așteptăm probabil și la anchete semnificative, de corupție, legate de toate activitățile reprobabile pe care administrația Trump le-a adoptat de la începutul mandatului. Asta va duce, probabil, la noi investigații, posibile cazuri de impeachment (procedura de demitere a președintelui SUA - n.r.).
„Poți să trăiești din banii de la Geta”. Adulți cu dizabilități, dați afară de pe-o zi pe alta din centrele statului, ca să dea bine în documente
În timp ce autoritățile se laudă că au integrat în comunitate mii de oameni care locuiau în centre pentru persoane cu dizabilități, în realitate, mutarea lor s-a făcut pe grabă și i-a pus pe mulți în situații și mai vulnerabile.
Scump sau eficient? De ce încă doborâm drone Gheran cu rachete lansate de F-16
Ridicarea de avioane F-16 și folosirea de rachete antiaeriene de sute de mii de dolari pentru doborârea unor drone nu e o simplă problemă de contabilitate, redusă doar la un raport preț-calitate.
Ar trebui să ne așteptăm la o escaladare a conflictului politic și la un blocaj instituțional, între Congres și președintele Trump - care are drept de veto.
Vor fi implicații și asupra politicii externe. Președintele Statelor Unite deține foarte multă autoritate în privința politicii externe, dar nu poate să facă chiar ce vrea el, deși are o mare marjă de manevră. Congresul deține abilitatea de a finanța sau nu anumite măsuri și de a adopta, sau nu, rezoluții, care sunt, de multe ori, obligatorii pentru departamentele și agențiile americane.
Aici e și un domeniu relevant pentru România, legat de Ucraina, unde democrații s-au declarat deja în favoarea sprijinirii Kievului, în războiul contra Rusiei. Aici trebuie să ne așteptăm la mai multă presiune din partea democrată, pentru creșterea ajutorului militar pentru Ucraina.
Ne așteptăm la o schimbare de direcție, în ceea ce privește Ucraina. Controlând Congresul, democrații vor fi dispuși să aloce fonduri pentru ajutorul militar acordat Ucrainei și vor putea să pună presiune pe președintele american.
Ce implicații directe au asupra României aceste alegeri? Administrația prezidențială a promovat în toate comunicatele și discursurile oficiale „prooccidentalismul”, în defavoarea „proeuropenismului”. Există un curent pro-MAGA vizibil și o încercare de apropiere aproape obsesivă față de Trump, la nivelul Cotroceniului și al MAE. Cum credeți că va fi afectată politica noastră externă de această răsturnare de situație din Congresul SUA?
Sunt niște implicații pentru politica externă a României. Autoritățile române de la București au pariat pe o carte pierzătoare și asta pentru că politica externă românească nu e foarte bine gândită. În loc să lucreze cu ambele părți, să investească și în relația cu republicanii și cu democrații, ei au mers doar pe linia republicană: Nicușor Dan a publicat epistole în diverse publicații secundare MAGA din SUA, precum Newsmax.
Prima implicație: România va trebui să-și reajusteze strategia de diplomație și de lobby la Washington, în așa fel încât să ia în considerare și influența, mult mai mare, a democraților, în Congresul SUA.
Vor trebui să schimbe puțin atât retorica, cât și orientarea, pentru că acum, orice obiectiv important pe care România îl are depinde de ambele instituții.
România vrea, la nivel strategic, să aducă mai mulți soldați, să aibă o prezență mai mare americană, la Kogălniceanu și alte baze americane din țară și să primească mai mult sprijin american pentru combaterea acțiunii dronelor din Marea Neagră.
De asta ai nevoie, pe de o parte, de susținerea politică a administrației de la Casa Albă, pentru ca președintele SUA să autorizeze o astfel de mobilizare de resurse americane la noi în regiune, dar, pe de altă parte, ai nevoie și de sprijinul Congresului, care trebuie să autorizeze finanțarea: pușculița federală, bugetul, e sub controlul Congresului.
Va trebui să avem o schimbare de strategie, de lobby, la Washington, care se va traduce, cel mai probabil, într-o schimbare de retorică la București, care să nu mai fie atât de romanțată pro-Trump. Sistemul se va replia puțin, pentru că acum trebuie să se adapteze contextului politic american, ceea ce arată și lipsa de viziune și faptul că operăm strict pe termen foarte scurt.
O altă implicație e legată de acest clivaj între Europa și Statele Unite. Acest „prooccidentalism” (al Administrației Prezidențiale - n.r.) a eliminat, practic, proeuropenismul. Or, americanii democrați tind să fie destul de proeuropeni, comparativ cu Trump. Aici s-ar putea să avem o schimbare semnificativă de abordare.
Ați menționat posibilitatea ca democrații, care controlează acum Congresul SUA, să înființeze comisii de anchetă pe cazuri de corupție. Se discută și despre o posibilă comisie în cazul fostei ambasadoare în Grecia, Kimberly Guilfoyle, care s-a lăudat inclusiv cu demiterea guvernului Bolojan, din România. Să ne așteptăm la „seisme” pe scena politică românească?
Eu cred că vom avea seisme în multe țări care au crezut că o abordare tranzacțională cu administrația americană înseamnă să faciliteze corupția oamenilor din jurul președintelui Trump. Eu sper și mă aștept ca Congresul american să lanseze o anchetă și în ceea ce privește fosta ambasadoare a SUA în Grecia, dar și asupra celor care au profitat de nevoia României de a se apropia de Washington pentru a extrage niște „rente”, niște resurse, în mod nejustificat.
Dacă vreun politician român sau o instituție românească a facilitat o astfel de activitate sau tranzacție, este important ca cetățenii români să știe și este important ca Parchetul să descopere și (cei vinovați) să răspundă. Ce se va întâmpla în Statele Unite, din acest punct de vedere, va fi, totodată, relevant.
Acest articol a fost scris în cadrul proiectului The Eastern Frontier Initiative (TEFI). TEFI este o colaborare între editori independenți din Europa Centrală și de Est, menită să încurajeze reflecția comună și cooperarea privind problemele de securitate europeană din regiune. Proiectul își propune să promoveze schimbul de cunoștințe în presa europeană și să contribuie la o democrație europeană mai rezilientă.
Membrii consorțiului sunt 444.hu (Ungaria), Gazeta Wyborcza (Polonia), SME (Slovacia), PressOne (România), Delfi (Estonia), Delfi (Latvia), Delfi (Lituania), și Bellingcat (Țările de Jos).
Proiectul TEFI este cofinanțat de Uniunea Europeană. Opiniile și punctele de vedere exprimate aparțin exclusiv autorului (autorilor) și nu reflectă neapărat poziția Uniunii Europene sau a Agenției Executive Europene pentru Educație și Cultură (EACEA). Nici Uniunea Europeană, nici EACEA nu pot fi considerate responsabile pentru acestea.
Ți-a fost util acest articol? Ajută-ne să facem mai multe.
Investigațiile și reportajele independente cer timp, documentare și bani. Nu depindem de partide sau interese ascunse, ci de cititori ca tine.
Susține jurnalismul independent cu minimum 5€/lună. Devino abonat acum și ne ajuți mai mult decât ai crede. Îți mulțumim!
Share this


