Jocul Pokemon Go suprapune personaje virtuale pe realitatea în care trăim.
12/07/2016
De ce să joci Pokemon Go? "Și înainte umblam mult, dar acum umblu cu sens" :)
Aceasta e o atenționare pe cât de serioasă, pe atât de prietenoasă: Cetățeni, în aceste zile s-ar putea să vedeți tineri care umblă lunatici cu telefoanele ațintite înainte.
Unii vor merge pe mijlocul străzii, absenți, alții ar putea să pătrundă în curțile păzite ale unor fabrici. Nici măcar la birou nu veți avea deplină liniște, fiindcă unii colegi se vor plimba, aparent fără sens, dintr-o încăpere în alta, folosind smartphone-ul pe post de interfață cu realitatea.
Vă rugăm să-i ocoliți cu blândețe și să nu-i scuturați. Ei cred că își trăiesc visul copilăriei: găsesc și colectează pokemoni. Și s-ar putea ca trezirea bruscă să le producă traume teribile, la fel ca somnambulilor.
*
„Să nu vă speriați, dar turnul de apă din curtea fabricii e Pokemon Gym, deci să știți, dacă o să vedeți că se zgreapțănă pe gardurile voastre oameni cu telefoane în mână, sunt inofensivi.”
Iată un status de Facebook care te poate pune pe gânduri.
Explicația este, cum spuneam mai sus, o aplicație de mobil – Pokemon Go, care plasează mici monștri în realitatea virtuală a orașului dumneavoastră.
Jocul a apărut în 6 iulie și, în câteva zile, a adunat mai mulți utilizatori de Android decât platforma de socializare Twitter.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
Odată instalat pe telefon, jocul preia date de GPS ale utilizatorului și-l plasează pe harta Google a orașului în care se află. De aici, urmează ca el să descoperă pokemonii plasați în cele mai diverse locuri.
„Am descoperit mai multe locuri faine, parcuri și spații verzi de pe lângă casa mea, de care nu știam… Și acuma da, merg mult mai mult: am mers în 2 zile vreo 12 kilometri.
Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică
România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.
PressOne Alege: România în șoc. Călin Georgescu vine de nicăieri și cucerește țara și Diaspora
Peste 18 milioane de români sunt așteptați la primul tur al alegerilor prezidențiale. PressOne vă prezintă cele mai importante evenimente din ziua votului.
Fiecare pokemon are abilități speciale, doar că în jocul ăsta e super-simplificat, așa că nu poți vedea exact toate puterile. Scopul principal e să îi colecționezi pe toți, că ăsta e și sloganul lor: gotta catch them all.
Apoi, secundar, îi folosești ca să te bați cu pokemonii altor jucători, să fii cel mai tare. Și pentru asta, cauți pokemoni mai puternici, pe care îi antrenezi să devină mai buni”, explică Mihai, de 27 de ani.
În cazul său, e vorba de visul din copilărie: „Pokemon a apărut în 1995, deci jocul ăsta prinde în special la cei de 20-35 de ani, cei care au crescut cu desenele alea când erau mici, cum e și pentru mine”.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
În timpul chat-ului cu mine, lui Mihai i-a apărut un pokemon direct pe tastatura laptop-ului.
„În general, sunt la curent cu ce jocuri trebuie să apară, iar apoi le încerc. Așa a fost și în cazul Pokemon Go. L-am descărcat la o zi după ce a apărut, pe o cale neoficială, deoarece în România nu este disponibil momentan.
Ce îmi place foarte tare la el este cum apar pokemonii în fața ta pe device. Am descoperit că apar în funcție de locul în care ești. Dacă ești lângă apă, în zona aceea apar pokemoni de apă. Și pe ploaie apar alții decât cei care apar într-o zi senină. Umblam mult pe jos și înainte, dar acum umblu cu un scop ?
În weekend o să merg acasă și o să fac ceva ce nu am mai făcut de mult timp – o să merg în pădure după pokemoni :)”, explică Florin, de 21 de ani.
De ce să joci un asemenea joc? De ce să hoinărești prin oraș, hipnotizat de realitatea augmentată pe telefon, când ai putea face o mie de alte lucruri?
„Cred că motivele sunt diferite pentru fiecare. Pe mine, unul, m-a bătut la cap un coleg, că era foarte dedicat când povestea de Pokemoni.”, explică Răzvan, de 26 de ani.
În scurtul timp în care am redactat acest text, doi colegi de la IT au trecut prin biroul nostru cu telefoanele în față, căutând… pokemoni.
*
Pokemonii sunt…
… niște monstruleți creați de Satoshi Tajiri în 1995, care pot fi antrenați și puși să se lupte între ei. Numele lor vine din combinarea a doi termeni – Pocket Monsters (monștri de buzunar).
În 1996, Nintendo a dezvoltat un joc cu pokemoni care avea să devină al doilea mare succes al companiei, după Mario Brothers. Pe baza acestui joc a fost creat și un serial de animație cu aceste personaje.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this