De ce fug penalii României. Perspectiva unui avocat

Fuga unor persoane publice condamnate definitiv în România pentru fapte de corupție a devenit o știre banală. Odată plecați din țară, cei vizați de condamnări sunt și mai greu de adus, chiar dacă sunt reținuți de autoritățile din alte state, unele membre ale Uniunii Europene. 

Cel mai recent caz este cel al fostului primar al Capitalei, Sorin Oprescu, condamnat la peste 10 ani de închisoare pentru luare de mită, spălare de bani și alte fapte de corupție. Sorin Oprescu a fost reținut în Grecia, la Atena și așteaptă decizia privind eventuala sa extrădare în România. 

Într-o situație asemănătoare este și fostul ministru Elena Udrea, reținută în Bulgaria. Despre omul de afaceri Sebastian Ghiță nu se mai știe mare lucru, după ce a primit azil politic în Serbia. Iar pentru fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, s-au făcut eforturi susținute pentru a fi adus de pe plajele din Madagascar

Nu în ultimul rând, există și precedentul omului de afaceri israelian Beny Steinmetz, condamnat la București în dosarul Pădurea Băneasa, prins la Atena anul trecut și apoi eliberat, pentru că judecătorii greci au considerat că i-ar fi fost încălcat dreptul la un proces echitabil. 

Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, o figură politică marcantă în trecut. Foto: Alexandru Dobre, Dreamstime

Fiecare condamnat fugar al României invocă, dacă este prins(ă), condițiile de detenție inumane din România, mai ales că există numeroase decizii CEDO care confirmă supraaglomerarea din închisori. 

Grecia, Bulgaria, Cipru, Spania sau Italia sunt însă între cele 13 state membre unde penitenciarele sunt supraaglomerate, așa că avocații apărării ajung să se folosească de alte portițe pentru a-i scăpa pe cei pe care îi reprezintă de extrădare. 

În acest context PressOne a stat de vorbă cu un avocat specializat în drept penal. Condițiile de detenție sunt un motiv pentru refuzul extrădării, dar argumentul principal al apărării este „calitatea procesului din România”, explică avocatul Gabriel Albu.


Gabriel Albu: Probabil că fiecare persoană tentată să aibă o astfel de conduită își face o analiză prealabilă, pornind de la ce hibe consideră că se întâmplă în modalitatea în care au loc procesele lor. Ca ulterior să încerce să exploateze acele hibe în concret, în jurisdicții care au aplecare cu privire la acele chestiuni. De obicei se orientează spre jurisdicții anglo-saxone sau inspirate de acolo. 

PressOne: Hibele despre care vorbiți vizează, în principal, condițiile de detenție din România sau sunt și alte porți de care se pot folosi avocații apărării?

G.A.:  Da. Condițiile de detenție sunt unul dintre motivele de refuz al extrădarii.

PressOne: Deși penitenciarele din Grecia sunt aproape la fel de suprapopulate ca cele din România. Ce se încearcă, concret? Revizuirea calității procesului? 

G.A.: Sunt jurisdicții care tratează ceva mai formal problema extrădării. 

A avut loc un proces? Da. Persoana a fost apărată de avocat? Da. A fost condamnată? Da. Hotărârea este definitivă și executorie? Da. Atunci extrădăm persoana. 

Sigur, sunt și alte condiții, de tipul dublei incriminări a faptei. Dar sunt și jurisdicții care fac o analiză aprofundată a calității procesului respectiv. 

PressOne: Și ce se întâmplă dacă se constată că procesul și felul în care a avut loc lasă de dorit? 

G.A.: Atunci astfel de jurisdicții resping cererile de extrădare. 

PressOne: Și ce se întâmplă cu persoana condamnată definitiv în România, dacă o instanță din Grecia sau Bulgaria, de exemplu, constată acest lucru?

Revista Pressei

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt curios

G.A.:  Persoana e lăsată liberă. 

„Tratatul de extrădare e o falsă problemă”

PressOne: Există și posibilitatea ca state precum Grecia să fie de fapt țări de tranzit, iar „ghinionul” celor fugiți să însemne că au fost pur și simplu prinși acolo. Mai sunt însă țări care la acest moment oferă o garanție condamnaților că nu vor fi extrădați, în funcție și lipsa unor acorduri cu România?

G.A.: Deplină siguranță nu cred că oferă niciun stat. Chestia cu tratatul de extrădare este o falsă problemă. 

Orice stat extrădează către un alt stat, fie în baza unui tratat bilateral, fie în baza apartenenței la un tratat multilateral, fie în baza principiului reciprocității. Și dacă nu suntem legați printr-un tratat, ne asigurăm pe canale diplomatice de reciprocitate.

Tratatul e o falsă problemă sau o punere parțială, incompletă, a problemei. Statele cu cea mai mare aplecare spre a verifica calitatea procesului în urma căruia s-a pronunțat hotărârea pentru care se cere extrădarea sunt de regulă statele anglo-saxone. 

PressOne: O Curte de Apel din România alocă resurse și duce un proces până la capăt. Cât interes există însă după acest moment, pentru aducerea persoanei condamnate la executarea pedepsei?

G.A.:  Este o obligație legală, nu cred că se pune problema de interes. În orice tip de corespondență între o instanță din România și una din altă țară pot să apară și lacune.

PressOne: Poate fi invocat precedentul Benny Steinmetz, condamnat în România, prins la Atena și apoi eliberat, pentru că statul și justiția din România ar fi transmis „informații contradictorii”? Omul de afaceri a fost condamnat definitiv, dar mai avea cele două căi extraordinare de atac, iar magistrații greci par să nu fi fost lămuriți asupra acestor detalii. 

G.A.: Legislația română presupune, da, și căi extraordinare de atac. Iar chestia asta e cât se poate de corectă. Nu văd să genereze o interpretare la nivelul instanței străine în fața căreia se solicită extrădarea cum că nu sunt îndeplinite condițiile pentru predarea persoanei respective. 

Hotărârea definitivă este și executorie. Faptul că există căi extraordinare de atac e cunoscut în toată lumea. Nu văd să genereze genul acesta de corespondență între instanțe o problemă, per se. 

PressOne: O persoană care are un proces în derulare de câțiva ani și o anumită influență în România știe dinainte ce verdict  și ce pedeapsă va primi sau nu?

G.A.:  Nu știu cât contează influența. Câteodată mersul în sine al dosarului poate să genereze presupunerea către un verdict sau altul. 

PressOne: Cu alte cuvinte avocatul știe deja ce pedeapsă va primi clientul său. 

G.A.: Certitudini nu cred că există niciodată. Presupuneri mai mult sau mai puțin educate, în funcție de cum au mers procesul și probatoriul cred că au toți cei implicați în dosarul respectiv. 

Radu Mazare soseste la evenimentul de lansare a candidaturii lui Victor Ponta la functia de presedinte a Romaniei, sambata, 20 septembrie 2014, Bucuresti. Foto: Inquam Photos, Adriana Neagoe

PressOne: Cum sună ideea, rostogolită pe anumite canale în spațiul public, ca o persoană judecată într-un proces de corupție să primească restricție de părăsire a țării cu un anumit termen înainte de anunțarea verdictului, așadar chiar dacă nu e condamnată încă definitiv? Statul, spun unii, s-ar asigura că nu-i mai fug penalii. Ar fi o încălcare a drepturilor fundamentale sau o precauție? 

G.A.: Măsurile preventive trebuie dispuse pentru motive concrete. Dacă există doar o bănuială aplicată tuturor, atunci nu este de conceput pentru mine, pentru că pornește de la o suspiciune generalizată. Până la urmă oricine poate să fugă și ar însemna să fie aplicată tuturor. Nu este acesta spiritul măsurilor preventive în legislația procesuală penală. 

Spiritul și litera legii ne spun că lucrul acesta trebuie făcut doar dacă există motive concrete, aplicate la dosarul concret, la persoană, etc. 

PressOne: Ultimii ani ne-au arătat constant cum persoane „high profile”, cu vizibilitate mare în societate, fug. Plecarea lor din țară a devenit o știre aproape banală, cotidiană. Ce efecte credeți că are asupra societății faptul că „ne fug penalii” și ce ar trebui să facă statul român în acest sens?

G.A.: Eu nu sunt pe deplin de acord cu percepția în sine. Ok, s-a întâmplat în legătură cu niște persoane high profile și evident că presa este interesată de astfel de situații. Pe bună dreptate, desigur. Doar că nu cred că sunt pe deplin ilustrative, pentru că reprezintă un procent extrem de mic din totalul acuzațiilor din procesele din România.

O covârșitoare majoritate a persoanelor acuzate, 99%, confruntate și cu perspectiva condamnării, nu fac astfel de gesturi.

PressOne: 99% nu sunt foști primari ai Constanței, Bucureștiului sau foști miniștri. 

G.A.: Dar mai sunt și alte persoane importante trimise în judecată, nu doar cele care au încercat efectiv să se sustragă. Natura high profile a acestor situații tinde să dea o percepție care nu-și regăsește reflectarea într-o statistică rece, validă.

Poțifacediferența.

Dacă te abonezi cu doar 3€ pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
3€
5€
10€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

3.5% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 3.5% să meargă către articolele și newsletterele noastre, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Trebuie să completezi doar secțiunea I, cu datele tale personale.

Apoi depune-l la ANAF până pe 25 Mai, la organul fiscal de care aparții, fie direct, fie prin scrisoare recomandată.

Poți găsi aici lista adreselor.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...