Cum să îți protejezi timpul și atenția de algoritmii rețelelor sociale

Până acum o săptămână eram o specie rară: un jurnalist fără cont de Facebook. Eram convins – încă sunt – că rețelele sociale sunt toxice într-un mod insidios, la fel ca noxele sau crispy-ul de pui. Și totuși, după mai bine de 10 ani de sihăstrie digitală, am capitulat.

„Bravo, tată, a căzut și ultima redută”, a fost primul mesaj pe Messenger, de la un coleg. O altă colegă m-a întrebat – mai în glumă, mai în serios -, dacă am pățit ceva.

Adevărul e că nu am avut nicio revelație, însă în ultimul an am simțit că devine tot mai greu să îți câștigi pâinea ca jurnalist fără o platformă prin care să-ți distribui marfa și fără un canal de comunicare prin care să ții legătura cu sursele și colegii de breaslă.

Există și jurnaliști care-s prea buni la meșteșugul lor ca să-și piardă timpul pe rețelele sociale, dar eu nu mă socotesc unul dintre ei.

Să fii reporter în România fără să ai cont de Facebook e ca și cum ai alege de bunăvoie nivelul cel mai greu de dificultate al unui joc. Se poate, dar vei avea de suferit.

Știam asta de la început, dar mi se părea că beneficiile sunt mai mici decât costurile. Acum, nu mai sunt așa sigur.

Pentru 99% din oamenii care lucrează în presă și în industriile creative, sau care au o mică afacere, promovarea a devenit parte din fișa postului, iar asta e o realitate pe care n-ai cum să o ignori.

Cu mintea de pe urmă, luând rețelele sociale ca pe un rău necesar, încerc să păstrez în minte trei reguli pentru a folosi cât mai eficient aceste unelte.

1. E mai simplu să pui limite, decât să reziști. Deși văzusem The Social Dilemma și citisem avertismentele fondatorilor care au pus temelia rețelelor sociale, tot mi-a venit greu să accept că forța de atracție a acestor aplicații este irezistibilă pentru creierul meu de mamifer.

Dopamina care se eliberează când vezi reacțiile la postări, presiunea de a fi spontan și mucalit și mereu la curent cu ce se întâmplă, sesiunile de doomscrolling, ușurința de a-ți amorți mintea dând scroll și swipe la capătul unei zile lungi.

Aplicațiile sunt calibrate cu atât de multă acuitate psihologică încât ai fi naiv să-ți închipui că ai suficientă stăpânire de sine ca să reziști, și chiar dacă ai reuși, ți-ar consuma prea multă energie.

Tot ce poți face ca să-ți păstrezi sănătatea mintală este să respecți câteva reguli simple igienă digitală. Dacă dezactivezi majoritatea notificărilor, nu ții aplicații de social media pe telefon și nu dormi cu telefonul lângă tine, jocul devine un pic mai echilibrat.

2. În cazul în care nu ai pe cine să înjuri, nici nu căuta. Poate că sunt abia la început, dar încă n-am fost prins în gaura neagră a polemicilor despre vaccinuri sau despre drăcoaicele fără sutien de la Primăria Sectorului 1, pentru că încerc să mă țin departe de răfuieli care nu duc nicăieri.

Or fi algoritmii sofisticați, dar ei nu pot lucra decât cu semnalele pe care le primesc de la tine. Dacă alegi cu grijă pe cine urmărești și ce apreciezi, feed-ul devine un spațiu relativ curat.

Acest tip de discernământ în selectarea surselor este esențial pentru oricine trăiește din scris sau dintr-o muncă intelectuală. James Clear, autorul cărții Atomic Habits, are dreptate:

Acțiunile sunt consecința gândurilor tale. Gândurile sunt consecința a ceea ce consumi. Iar în era noastră, ceea ce consumi depinde de felul în care selectezi și rafinezi feed-ul rețelelor sociale. Alege input-uri mai bune și vei avea un output mai bun.

Pentru mine, asta înseamnă liste de Twitter cu jurnaliști străini de la care am de învățat, Instagram pentru oameni și locuri faine din Iași, și feed-ul Facebook cu prieteni din cartier/liceu și colegi pe care-i admir din online-ul românesc.

3. Timpul și atenția sunt cele mai importante resurse, așa că ai grijă în ce le investești. Problema mea cu rețelele sociale nu e dezinformarea, ci superficialitatea. Oricât de meticulos îți organizezi listele de oameni pe care-i urmărești, nu poți evita acea vagă senzație că totul e deșertăciune și vânare de vânt.

Chibițăreala politică, meme-urile, pozele cu apusuri și pisici sunt delicioase, dar satisfacția pe care o livrează e efemeră. Îți dau o stare de bine, până la un punct, după care stimularea devine obositoare.

Mulți dintre noi avem nevoie de infrastructura rețelelor sociale pentru promovare și inspirație, deopotrivă. Dar, așa cum observă Cristina Chipurici, costul de oportunitate al timpului petrecut online este uriaș:

Ne plângem că nu avem timp să facem lucruri, să citim, să facem sport, ajungem să dormim prost, ne simțim singuri, dar în continuare ne întrerupem de câteva ori pe zi să ne verificăm feed-urile, să trimitem inimioare la storyurile altora, și nu inițiem interacțiuni de calitate cu prietenii – ba chiar evităm din ce în ce mai mult interacțiunile umane și suntem anxioși când ne sună telefonul. De ce ne păcălim singuri?