Cum putem conviețui fără să ne disprețuim

Alex Enăşescu

Redactor

Referendumul pentru redefinirea căsătoriei nu și-a atins scopul declarat − modificarea Constituției, ci a învrăjbit și mai mult oameni cu convingeri politice și religioase diferite.

Întâmplător sau nu, acesta este și scopul mașinăriei de propagandă rusești:

În ceea ce privește Rusia, dezinformarea, propaganda și știrile fake generate și propagate în Estul Europei și în Occident au ca scop distorsionarea alegerilor, destabilizarea societății occidentale, exploatarea faliilor sociale existente, pentru a crea confuzie, nemulțumire, schimbări sociale. (Marian Voicu)

Dacă, pentru Biserica Ortodoxă, referendumul a reprezentat „un succes nedeplin”, pentru cei interesaţi să ne dezbine succesul a fost unul de anvergură.

Așa cum observa Adina Popescu în Dilema Veche, impresia generală este că „niciodată, după 1990, societatea românească nu a fost mai încărcată de ură”. Iar manifestarea cea mai toxică a acestei uri care se amplifică este disprețul față de „tabăra cealaltă”.

Disprețul este acidul care corodează relațiile și comunitățile. De aceea, orice tentativă de ieșire din această spirală a urii începe cu efortul de a conviețui fără să ne disprețuim semenii:

Salvarea se reduce, așadar, la o premisă indiscutabilă: să nu disprețuiești! Nu neapărat să-ți iubești aproapele, nu să întorci și celălalt obraz, nu să ierți sau să te supui, căci toate acestea pot fi uneori prea complicate. Dar măcar să nu disprețuiești, să numeri pînă la o sută înainte de a-l scuipa între ochi pe Celălalt doar pentru că este un Altul, pentru că este Adversarul anonim, pe care este „firesc” să-l disprețuiești, chiar și fără a-l privi, să-l disprețuiești doar așa, din principiu; ei bine, acest lucru ar trebui să fie posibil și accesibil oricui! Or, tocmai DISPREȚUL este numele real al epidemiei mortale care a cuprins la ora actuală România. (Vintilă Mihăilescu)

*

Într-un podcast despre cum pot fi aplanate conflictele ideologice care dezbină societățile occidentale, președintele de la American Enterprise Institute, Arthur Brooks, l-a avut invitat pe psihologul John Gottman.

După patru decenii în care a studiat relațiile de cuplu, Gottman spune că poate prezice cu o acuratețe de peste 90% dacă doi soţi se vor despărți sau nu în următorii 5 ani.

Cele patru indicii care sugerează că un cuplu nu va rezista sunt criticile frecvente, disprețul, reacțiile defensive și ignorarea partnerului. Însă, dintre toate, cel mai bun „prevestitor” al divorțului este disprețul.

Câteva lucruri pe care ar trebui să le știi înainte să comanzi de pe Shein și Temu

Pe fundalul scumpirii costului vieții aproape peste tot în lume, cei doi giganți chinezi, Temu și Shein, au avut parte de o creștere masivă, datorată, în mare măsură, unor strategii agresive de preț. Însă în spatele prețurilor mici se ascund câteva detalii importante, pe care ar trebui să le știm cu toții înainte să comandăm.

Știri din cealaltă Românie. La Băile Tușnad, guvernul maghiar a donat autorităților locale o vidanjă, iar la Sibiu o directoare și-a pus aer condiționat în birou din banii pentru copii

Știri din cealaltă Românie e o revistă a presei locale concentrată pe comunități și viața lor reală, separată de ce se întâmplă la București sau chiar în marile orașe. Iată ce-am găsit săptămâna asta.

Iată discuţia dintre Brooks şi Gottman:

Dacă disprețul îi împinge pe oameni să se separe, antidotul care îi ține împreună este bunătatea.

Studii similare cu cele ale lui Gottman arată că trăsătura comună a relațiilor care sunt stabile și sănătoase pe termen lung este generozitatea față de celălalt, în special în timpul certurilor sau conflictelor.

Extrapolând rezultatele la nivelul întregii societăți, Arthur Brooks consideră că ceea ce este dăunător pentru stabilitatea unei căsnicii este dăunător și pentru stabilitatea unei țări, așa că soluția este să înlocuim disprețul, dacă nu cu bunătate, măcar cu amabilitate.

Asta înseamnă să ne ascultăm adversarii ideologici și să îi tratăm cu demnitate, fără să încercăm să marcăm puncte împotriva lor pe Facebook, fără să îi înjosim lipindu-le etichete precum „sexomarxiști” sau „pupători de oase”.

Așa cum știm de la Jonathan Haidt, înclinația către stânga sau drepta este bazată mai degrabă pe intuiții morale decât pe argumente raționale, așa că munca de convingere devine și mai complicată când oamenii simt că le sunt amenințate valorile ce le definesc identitatea.

E adevărat că în ambele tabere există fanatici care sunt cu adevărat demni de dispreț, dar dacă ne obișnuim să disprețuim pe oricine nu ne împărtășește opiniile despre căsătoria între persoane de același sex sau despre rolul Bisericii în societate, atunci devenim responsabili pentru haosul care va urma.

Îmi vine greu să cred că atât de puţini oameni văd prăpastia către care ne îndreptăm şi răul pe care îl hrănim atunci când alegem propaganda în locul dialogului, pumnul în gură în locul gestului democratic, hula în locul respectului şi narcisismul în locul dragostei faţă de aproapele nostru. (Cristi Puiu)