"Caută oameni care cred invers decât tine: te vor ajuta să devii mai inteligent"

"Nu judecăm moral ca să reconstituim motivele reale pentru care noi înșine am ajuns la o concluzie, judecăm ca să găsim cele mai bune motive pentru care altcineva ar trebui să fie de acord cu judecata noastră".

În cea mai recentă carte a sa - Mintea moralistă. De ce ne dezbină politica și religia - apărută recent și în românește, la editura Humanitas -, psihologul și profesorul american Jonathan Haidt studiază originile moralității și rădăcinile conflictelor dintre oameni.

Într-un interviu pentru PressOne, Jonathan Haidt detaliază câteva dintre ideile acestui volum. Ipoteza sa fundamentală - care poate să șocheze - este că noi, oamenii, facem judecăți morale pe baza intuiției, și abia apoi le justificăm rațional.

*

- Ce este – sau cum ajungem la – mintea moralistă?

- Mintea moralistă se referă la tendința minții umane de-a formula judecăți morale rapide, însă fără ca acestea să fie și oneste.

Mintea noastră a evoluat pentru a ne ajuta să navigăm prin rețele sociale complicate, așa că suntem înclinați spre judecăți care să ne facă pe noi să părem buni, iar pe rivalii și oponenții noștri, răi.

- Cum ați defini politica modernă? Mai servește ea scopului la care se gândeau, de pildă, filosofii greci din antichitate?

- Politica e întotdeauna despre cum ar trebui să trăim împreună, ca grup, atunci când nu suntem de acord unii cu ceilalți. Și este, iarăși, despre etalarea virtuților și manifestarea pasiunilor.

Oamenii, de fapt, nu se gândesc – care este cea mai bună linie politică pentru țară, ci se lasă conduși de propriile sentimente și îngrijorări legate de ce-o să creadă ceilalți despre ei.

De asta a spus Platon că democrația e a doua cea mai rea formă de guvernare, după tiranie.

"Grupurile nu inventează entități supranaturale pentru a-și explica universul, ci pentru a-și rândui comunitățile"

Fragment din volumul "Mintea moralistă. De ce ne dezbină politica și religia"

*

- În carte descrieți felul în care funcționează mintea omului folosind metafora elefantului strunit de un călăreț agil. Ați putea să detaliați această metaforă pentru cititorii din România?

- Știm cu toții că mintea noastră e divizată; cu toții am avut momente în care ne-am simțit trași într-o direcție, în timp ce o parte din noi știa că ar trebui să facem ceva diferit.

Mai mulți autori, de-a lungul vremii, au folosit metafora unui călăreț încercând să conducă un cal sau un car de luptă. În viziunea mea însă, "calul" este mult mai mare și mai inteligent – așa că l-am transformat în elefant.

Întotdeauna, părțile intuitive și emoționale ale minții sunt, în mod normal, cele cu adevărat inteligente.

O mică parte a minții este capabilă de argumentare conștientă, folosindu-se de cuvinte. Aceasta este călărețul. El nu e chiar atât de inteligent, deși se consideră așa. Totuși, e capabil de câteva lucruri pe care elefantul nu le poate face, cum este, de pildă, să aibă în vedere viitorul îndepărtat.

Când elefantul și călărețul funcționează împreună, obținem cele mai bune rezultate.

- Spuneți-ne câteva moduri în care mintea ne joacă feste când ne alegem simpatiile și antipatiile politice.

- Principalul mod e bias-ul confirmării: ne folosim creierele noastre mari nu pentru a găsi adevărul, ci pentru a găsi dovezi care să susțină ceea ce credem deja.

Dacă susții cu tărie oricare cauză sau partid politic, și acest sprijin te face sensibil emoțional la răstimpuri, atunci pot să-ți garantez că nu înțelegi ceea ce se întâmplă pe cât de bine ai putea.

Ar trebui să cauți oameni care cred invers decât tine, care pot compensa nevoia ta de confirmare, și ei te vor ajuta să devii mai inteligent.

Dar, în loc să facem asta, avem tendința să-i ocolim pe cei care ar putea să ne pună convingerile sub semnul întrebării: îi ocolim și le retragem prietenia pe rețelele sociale.

Mintea-moralista"Oamenilor le pasă mai degrabă de grupurile lor, fie că e vorba de cele rasiale, regionale, religioase sau politice.

Don Kinder, specialist în științe politice, rezumă concluziile la care a ajuns astfel: Când este vorba de lucruri ce privesc opinia publică, cetățenii nu se întreabă - Dar mie ce-mi iese?, ci, mai degrabă: Dar grupului meu ce-i iese? (...)

Politica noastră nu este una egoistă, ci de grup."

 

Fragment din volumul "Mintea moralistă"

*

- Credeți că există o legătură între calitatea unui sistem de educație și valorile morale ale absolvenților?

- Da, teoretic. Un sistem de educație cu adevărat bun ar învăța oamenii să fie performanți în gândire critică și să găsească dovezi contrare credințelor lor inițiale. Dar eu n-am auzit ca un astfel de sistem să existe în realitate.

De multe ori, școala îi mai și îndoctrinează politic, de obicei cu un set de idei de stânga, pentru că dascălii tind să fie de stânga în majoritatea țărilor. Iar asta e opusul gândirii critice.

- Ce spun opiniile noastre politice despre valorile morale pe care le avem?

- Primele le ilustrează pe cele din urmă. Opiniile noastre politice sunt doar în parte despre interesul personal. În general, opiniile despre politica națională, de exemplu, spun mai mult despre valorile noastre morale decât despre interesele noastre materiale.

- Oamenii nu mai asociază politica cu un set de valori morale clasice. Dacă adăugăm explozia tehnologică și expansiunea rețelelor sociale, putem spune că ne uităm la zorii unui nou set de valori morale?

- Mass-media nu pot crea o fundație morală nouă, un sentiment moral cu totul nou. Dar, cu siguranță, ne provoacă în feluri diferite.

De pildă, ați putea să vă imaginați că trăiți urmărită în permanență de o poliție secretă care vă ascultă, astfel că, dacă spuneți ceva ce nu este politically correct, veți da de rău?

Oamenii care au trăit în comunism știu ce înseamnă asta. Dar cei din Vest n-au știut niciodată. Acum, cu Facebook și Twitter, elevii americani de liceu și facultate trăiesc cu spaima constantă că cineva le va publica postările și-i va face de râs pentru ele.

Trăiesc cu frică și asta le schimbă comportamentul, sunt tot mai puțin creativi, își asumă tot mai puține riscuri și sunt tot mai agresivi unul cu celălalt în social media. Din această cauză, în universitățile americane e foarte dificil să ai discuții deschise și sincere.

"Moralitatea înseamnă mai mult decât vătămare și corectitudine. Această afirmație este sprijinită de cercetările în care am arătat că persoanele educate în societăți occidentale industrializate, bogate și democratice (Western, Educated, Industrialized, Rich, And Democratic - WEIRD) reprezintă, de fapt, deviații statistice de la mulți indicatori psihologici, inclusiv de la cei legați de psihologia morală.

Cu cât ești mai WEIRD, cu atât mai mult percepi lumea ca fiind formată din obiecte separate, nu din relații."

Fragment din volumul "Mintea moralistă"

*

- În România, una dintre problemele majore este corupția. Recent am avut alegeri locale și în unele comunități au fost aleși candidați care erau arestați pentru fapte de corupție. Cum explicăm acest comportament?

- Normele și instituțiile sociale trăiesc zeci sau sute de ani. Țările scandinave au scăpat de corupția guvernamentală în secolul al XIX-lea, și acum se bucură de o guvernare eficiantă și bună.

Țările din America Latină n-au cunoscut niciodată guvernări oneste și bune. Cel mai bun exemplu de stat care s-a schimbat e Singapore, unde Lee Kuan Yew a fost capabil să folosească metode corecte și autoritare pentru a elimina corupția.

- Care este povestea sau romanul dumneavoastră favorit cu învățătură morală?

- Este un roman semnat de Kurt Vonnegut, numit Mama Noapte, despre un spion american care se dă drept nazist în al doilea război mondial. Și, până spre final, nu este clar dacă se preface cu adevărat.

Morala poveștii, spune Vonnegut, este aceasta: "Ești ceea ce pretinzi că ești, așa că ai grijă ce pretinzi că ești".

Cred că asta e foarte înțelept, din perspectiva psihologiei sociale. Când jucăm roluri, acestea ne schimbă.

*

Jonathan Haidt este profesor de psihologie și titularul catedrei Thomas Cooley la Stern School of Business de la New York University.

S-a născut în 1963, la New York, și a devenit doctor în științe în 1992. A mai publicat volumul The Happiness Hypothesis: Finding Modern Truth in Ancient Wisdom, primit cu entuziasm de cititori și critici.