„Cum îți mai faci planuri dacă îți bate un război la ușă?”. Războiul din Ucraina prin ochii generației Z

Mălina Gîndu

Reporter

Jessica Cozan

Redactor

Cei care s-au născut după 1995 nu au cunoscut altă Rusie decât pe cea a lui Vladimir Putin. Sunt cei care erau mult prea mici ca să conștientizeze și să înțeleagă războaiele din Cecenia sau Georgia, ba chiar și anexarea Crimeei sau războiul care a urmat în Donbas. Nici la școală nu au învățat prea multe despre istoria recentă. Iar asta nu era o problemă atât de mare până când ea i-a lovit, în pragul maturității, cu un război pe care nu îl pot ignora.

Ei sunt cei cărora le spunem, generic, Generația Z. Semnificația pe care a căpătat-o în ultima lună litera care le-a fost atribuită e o coincidență, dar pentru tinerii din România, ea indică un adevăr: războiul pornit de Putin în Ucraina este primul pe care „zoomerii” îl trăiesc conștient și despre care știu, sau măcar intuiesc, că îi privește și îi afectează.

PressOne a stat de vorbă cu câțiva dintre acești tineri, liceeni și studenți din România, pentru a afla ce înțeleg ei din acest război, ce impact are asupra vieților lor  și care cred ei că sunt cauzele lui. 

Singurul cuvânt care poate defini ceea ce se întâmplă în Ucraina

„Inutil. Acesta ar fi cel mai bun cuvânt pe care l-aș folosi ca să descriu situația de acum. Este pur și simplu crud ca cineva - Rusia - să vină și să întrerupă cursul vieților unor oameni nevinovați”, spune Mădălina. 

Are 23 de ani, studiază Dreptul la Cluj, și dacă găsește ceva de admirat la acest război, acela e curajul ucrainenilor care au rămas în țară să lupte. Un curaj pe care nu e sigură dacă l-ar regăsi la români.

Mădălina, 23 de ani, Cluj. Foto: Jessica Cozan

„Oamenii care sunt acum acolo și luptă, dau dovadă de un eroism ieșit din comun, dragoste pentru țară și devotament. Mă gândesc cum eu, ca mulți alți oameni cunoscuți mie, mi-aș lua un bilet în secunda doi spre orice altă destinație dacă am fi acum în situația lor. Bine, asta probabil e din cauză că eu nu cred în statul român”, explică ea.

Inutil e cuvântul care îi vine pe limbă și lui Cătălin, student la Jurnalism în Cluj, atunci când se gândește la războiul din Ucraina. Văzând cruzimea cu care armata rusă lovește în civili în țara vecină, el și-a pierdut încrederea că diplomația va mai putea rezolva ceva:

Cătălin, 20 de ani, Cluj. Foto: Jessica Cozan

„Eu unul cred că soluțiile diplomatice deja nu își mai au rostul, oamenii de acolo suferă și distrugerile și suferința sunt vizibile deja pentru noi toți. Nu mai e o joacă, răul a fost și este făcut în fiecare zi de când a început invazia asta.”

„Punk Rock” sau cum a devenit un spectacol de teatru un semnal de alarmă pentru bullying. Ce poți face dacă ești victima unei agresiuni la școală? Ce poate face un părinte al cărui copil e agresat?  

Un spectacol de teatru care se joacă zilele acestea în București pune o întrebare cheie: ce vor adolescenții, cum își gestionează emoțiile acute specifice vârstei, cum își setează limitele în fața normelor impuse de societate? Despre spectacol, dar și sfaturi de la un expert despre ce poți face dacă ești victima unei agresiuni - sau dacă ești părintele unei victime a bully-ingului în școală - în rândurile următoare.

Cine sunt influencerii de la care învață generația Z despre politică și războiul din Ucraina

PressOne a stat de vorbă cu influenceri gen Z (sau care se adresează unui public gen Z) și experți pentru a-și face o idee despre cum se vede politica în general și conflictul din Ucraina în mod special prin ochii unei generații care este deseori ignorată când vine vorba despre subiecte grele.

Însă spre deosebire de Mădălina, el ne spune ferm: „Aș rămâne oricând și m-as implica dacă vreodată aș fi pus în situația în care sunt astăzi puși vecinii noștri.”

Nevoia „să facem ceva când nu avem ce să facem”

Să te afli la distanță nu înseamnă să fii izolat emoțional de ce se întâmplă în țara în care ai crescut. O spune, pentru PressOne, Luisa, care s-a mutat în Madrid anul trecut, după ce a terminat facultatea:

„Va suna foarte greșit dar… când a început războiul eram în vacanță în Mallorca. Era un moment în care după multă vreme, aveam timp liber. Când a început totul și au explodat platformele de social media cu știri scary, eram tentată să le verific pe absolut toate, pentru că nu era nimic să mă distragă. A fost oribil în primele trei zile. Plângeam absolut din nimic, nici nu trebuia să mă mai uit la telefon. Mă gândeam mult la ai mei și mă simțeam ca o impostoare. Nu mă mai puteam simți bine.”

De la mii de kilometri depărtare, Luisa a simțit aceeași confuzie, frustrare și teamă pe care au simțit-o toți tinerii din România la început. Doar că la ea s-a adăugat și un sentiment de vină că nu e aici, să participe în această perioadă la mobilizarea comunității. Pentru mulți tineri, nevoia aceasta de participare se traduce în postări și stories pe rețelele de socializare. 

Dar Luisa a ales să se dezică de ceea ce numește „pseudo-activismul” generației sale:

Partea plină a paharului: solidaritatea

Să fii la zece mii de kilometri depărtare de casă, încercând să te integrezi într-o comunitate cu totul diferită de cea în care ai crescut, nu e ușor nicicând. Dar atunci când țara în care ai venit să studiezi pare că ia foc pentru că un război a izbucnit chiar lângă, lucrurile devin și mai complicate.

Pe Rafly, un tânăr de 23 de ani din Indonezia, războiul l-a prins ca student Erasmus în Cluj. Deși nu are legături cu România sau Ucraina, spune că e foarte conectat cu comunitatea de aici. Îl afectează neliniștea celor din jur și în același timp, îl bucură solidaritatea pe care o vede în oamenii de aici.

Rafly, 23 de ani, Cluj. Foto: Jessica Cozan

„Toată lumea a fost foarte anxioasă în primele zile în care a izbucnit acest război și asta cumva m-a făcut și pe mine să preiau din starea lor. Aici totul e foarte intens. Chiar dacă știu că oricând aș putea să mă întorc acasă, mă simt foarte speriat și trist de ceea ce Putin face în Ucraina. Sper doar ca totul să fie bine și admir foarte mult suportul pe care România l-a oferit oamenilor care fug din calea războiului”, mărturisește Rafly.

Pentru cei care au crescut aici, valul de solidaritate care a cuprins România încă din prima zi de război a fost o surpriză. Când l-am întrebat pe Radu, elev în clasa a XI-a la Școala Centrală din București, cum vede el acest război, primul lucru pe care l-a menționat a fost că nu se aștepta la o asemenea mobilizare din partea românilor:

Radu, 17 ani, București. Foto: Mălina Gîndu

„Am rămas plăcut surprins de capacitatea României de a primi refugiați. Și sunt bucuros că putem să-i ajutăm. Nu mă așteptam, sincer, de la noi. Sunt bucuros că ne-am mobilizat, și la noi la școală am adunat bani pentru ei”, spune el.

„Dar e ciudat că acum, după atâta timp, când teoretic te-ai fi gândit că am fi învățat niște lucruri din istorie, uite că nu s-a întâmplat nimic”, adaugă ulterior.

Putin: orgoliu, sete de putere și masculinitate toxică

La fel ca pentru Radu, majoritatea tinerilor care au vorbit pentru PressOne ne spun că ideea de război în secolul XXI li se pare absurdă. 

Oricât de mare ar fi admirația pentru ucrainenii care au rămas să lupte sau mobilizarea spre a-i ajuta pe cei care părăsesc țara, generația Z vede în ceea ce se întâmplă un eșec al lumii în care trăiesc. Iar despre principalul vinovat și-au făcut o idee destul de clară.

Pentru generația Z, Putin nu înseamnă Rusia

Deși au sentimente foarte puternice împotriva lui Vladimir Putin, tinerii cu care am vorbit nu extind repulsia și la susținătorii săi ruși. Ba chiar dimpotrivă, conștienți că mare parte din aceștia trăiesc într-o realitate paralelă, creată de propaganda de la Kremlin, aproape că îi compătimesc.

„Eu cred că Putin a manipulat toată populația. E o majoritate care crede în Putin și ce face el. Am văzut peste tot pe net videoclipuri despre cum autoritatea lui este absolută și dacă vrei să-ți exerciți libertatea de exprimare, efectiv te iau de pe stradă. Eu cred că el e de vină. Nu oamenii, care sunt nevinovați. Nu am nimic cu populația”, ne spune Radu.

„Sunt sigură că propaganda pe care sistemul din Rusia o face și limita impusă presei libere face aproape imposibil ca oamenii de acolo să înțeleagă ce se întâmplă. Nu dau vina pe ei nici dacă sunt pro-război. Ce se întâmplă acolo e mult prea departe de ce înseamnă un stat democratic, astfel încât nu pot să dau vina pe ei”, spune și Luisa.

Viitorul se vede altfel. Ce facem? Ne adaptăm

Daria are 19 ani și studiază Publicitate la SNSPA. E în anul I, abia s-a mutat în București, iar aceasta ar trebui să fie o perioadă în care să descopere viața de student și noul oraș. Și o face, dar tot entuziasmul e umbrit de o grijă care planează, de altfel, asupra tuturor tinerilor din România:

Daria, 19 ani, București. Foto: arhiva personală

„Vorbeam cu prietenii mei de faptul că se vede viitorul… altfel. Cum îți mai faci planuri dacă îți bate un război la ușă? Poate ai planuri mari, dar vei fi nevoit să pleci din țara ta.

Mă sperie chestia asta legată de viitor, dar în același timp încerc să-mi trăiesc viața în mod obișnuit, cum am făcut și până acum”, spune Daria.

Aceasta e decizia pe care au luat-o cu toții: acceptă incertitudinea viitorului și teama care vine la pachet cu ea, încercând în același timp să-și mențină viața pe traiectoria normală. „Război” încă este pentru ei un cuvânt care ar trebui să rămână doar în manualele de istorie. Dar puși în fața lui, nu se feresc să numească vinovatul și să-i pună categoric eticheta de tiran. Ambițiile imperialiste nu pot justifica pentru ei nicicum suferința unor oameni nevinovați. Generația Z vede, empatizează și simte nevoia să acționeze atunci când vede o nedreptate. 

Dar după o vreme, mai ales când nu poți face foarte multe, intervine adaptarea, așa cum spune Luisa:

„Acum sunt în poziția în care am devenit imună. Nu mă mai afectează atât de tare deși știu că ce se întâmplă e la fel de rău. Pur și simplu, m-am obișnuit cu ideea, deși o idee oribilă cu care să te obișnuiești.”

E un mecanism de apărare care se declanșează, mai devreme sau mai târziu, la toți. Raza de speranță care le rămâne în momentul de față e că la un moment dat, tot haosul de acum se va disipa și se vor putea bucura de tinerețea lor așa cum au auzit că ar trebui: fără griji. Că va exista o perioadă, după doi ani de pandemie și un război, în care își vor putea lua revanșa. 

Și că toată confuzia, durerea și frica de acum se vor rezuma peste zeci de ani doar la o poveste de spus celor tineri de atunci, care vor miji ochii și mai mult când vor auzi de „război”.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€