Vladimir Putin a declanșat un război imposibil de câștigat. Foto Igor Dolgov | Dreamstime.com

Cum a pierdut Rusia lui Putin războiul prețului petrolului

Vladimir Putin, sfătuit de unii dintre apropiații săi care controlează industria petrolieră a Rusiei, a inițiat un război pe două fronturi în martie cu Arabia Saudită și producătorii americani de petrol de șist. Așa cum se întâmplă de cele mai multe ori însă, cei care luptă pe mai multe fronturi pierd. Rușii ar fi trebuit să fi învățat deja lecția asta din propria istorie, de la adversarii lor de altă dată, dar se pare că au ales să o învețe pe propria piele.

O combinație de supraevaluare a propriilor forțe a decidenților de la vârful piramidei puterii ruse și o subestimare a efectelor pandemiei cauzate de noul coronavirus l-au convins pe Vladimir Putin, președintele țării, să renunțe la acordul cu statele OPEC la care ajunsese în 2016.

Înțelegerea denumită OPEC+ a reușit să ridice prețul petrolului de la 27 de dolari pe baril și să îl stabilizeze la un nivel acceptabil de peste 60 la finele lui 2019 și să includă Rusia în mecanismul stabilirii cotelor de producție. Această înțelegere avea însă, în viziunea Rusiei, două mari probleme.

Prima ținea de capacitatea industriei extractive ruse de a respecta cotele impuse și de a reacționa rapid atunci când se punea problema reducerii producției. Geologia, climatul și tehnologiile folosite sunt trei factori care limitează industria rusă atunci când vine vorba de adaptarea la cerințele pieței și ale decidenților politici.

Datorită exporturilor de petrol și gaze, Rusia are un excedent de 120 de miliarde de dolari pe an. Foto: Alexandr Blinov | Dreamstime.com

Pe scurt, din cauza acestor factori, nivelul extracției de petrol are un grad mai mic de flexibilitate, rușii riscând, în cazul în care renunță la a mai exploata un zăcământ să nu mai poată relua niciodată extracția sau dacă o fac, să fie cu costuri foarte mari. Așa că rușii au făcut ce știu mai bine, au respectat înțelegerea cu cartelul OPEC doar atât cât le-a convenit.

A doua mare problemă cu OPEC+ ținea de industria petrolului de șist din SUA. În ultimii ani, aceasta a luat avânt, ajutată chiar de acordul dintre saudiți și ruși. Aici, totul a ținut de profitabilitate, pentru că un preț pe piață de 50-60 de dolari pe baril face ca exploatarea majorității zăcămintelor să fie rentabilă. Americanii au profitat astfel și au putut să ajungă primul producător la nivel mondial de țiței, fără să fie nevoiți în vreun fel să-și limiteze producția și să piardă astfel venituri, așa cum au pierdut saudiții, rușii și toate statele din OPEC+.

Scânteia care a aprins fitilul

La începutul lunii martie, saudiții au cerut o nouă reducere de producție pentru statele parte a OPEC+, deci și pentru Rusia. Pe fondul scăderii cererii globale de petrol, ca urmare a pandemiei care la acel moment oprise aproape complet economia chineză, cel mai mare importator mondial, cererea saudiților părea a fi pasul logic pentru a menține prețurile la un nivel acceptabil pentru toți exportatorii.

S-au opus însă figuri puternice de la vârful Rusiei, cum ar fi Igor Secin, poreclit Darth Vader, omul care controlează cu mână de fier Rosneft. Împreună cu niște apropiați din cercurile puterii ruse, l-a convins pe Vladimir Putin să refuze cererea saudiților, declanșând astfel un război al prețurilor. Au fost însă și voci care au susținut menținerea înțelegerii OPEC+, cum ar fi șeful Lukoil, Vagit Alekperov, care și-a exprimat public dorința ca statele să coopereze în continuare.

Saudiții au reacționat dur la decizia Rusiei de a nu mai accepta o nouă rundă de tăiere a producției în tandem cu statele OPEC și regimul de la Riyadh a inundat piața cu petrol ieftin, crescând producția proprie.

Cei care au avut câștig de cauză în a-l convinge pe Vladimir Putin mizau pe faptul că Rusia are rezerve valutare și de aur uriașe, în valoare de peste 560 de miliarde dolari, și pe faptul că saudiții au nevoie de un preț al petrolului mult mai mare pentru a-și putea finanța cheltuielile statului fără a fi nevoie să apeleze la împrumuturi.

Pentru Rusia, prețul petrolului necesar pentru a avea un deficit bugetar apropiat de 0 este undeva între 40 și 45 de dolari, pentru Arabia Saudită se situează la peste 80. Cu toate acestea, saudiții au nevoie de un asemenea preț doar dacă se iau în considerare o serie de investiții masive planificate, dar care nu sunt de strictă necesitate.

Bunăstarea Arabiei Saudite se bazează aproape integral pe petrol. Rezerva de 500 de miliarde de dolari s-ar putea să nu fie suficientă pe termen lung. Foto: Wajd Abu Rmadan | Dreamstime.com

În schimb, pentru Rusia, acel preț de 40 de dolari este vital pentru a putea plăti pensii, salarii și tot felul de ajutoare de stat la nivelul actual, asta fără a fi nevoie să apeleze la rezerve. Chiar dacă sistemul fiscal rus este flexibil și permite producătorilor locali să plătească taxe mai mici atunci când prețul barilului pe piețele internaționale scade, iar costurile de extracție sunt infime (aproximativ $4 pe baril), pentru statul rus, dependența de veniturile strânse din aceste taxe nu permite un război prelungit al prețurilor.

În plus, industria petrolieră rusă folosește tehnologii învechite, iar o cădere bruscă a prețului barilului pune în pericol investițiile pentru modernizare atât de necesare.

Criza COVID-19

Un alt calcul greșit al puterii ruse a fost subestimarea efectului pandemiei care a lovit planeta. Acest lucru s-a văzut și în răspunsul inițial legat de modul în care țara s-a pregătit pentru valul de îmbolnăviri ce urma să vină. Oficialii ruși au declarat sus și tare că au situația sub control și că riscurile sunt mici, având în vedere că legăturile cu China pentru transportul de persoane au fost întrerupte din timp. Astăzi, Rusia se confruntă însă cu un vârf al pandemiei ce adaugă mii de îmbolnăviri pe zi la un bilanț deja sumbru, iar țara este deja în top 10 mondial după numărul de cazuri de infectare confirmate cu noul coronavirus.

Petrolul american a ajuns, pentru scurt timp, în zona de preț negativă (contracte futures).

Această criză sanitară s-a transformat într-una economică globală ce a redus cererea de petrol cu mai mult de o treime. Combinată cu creșterea masivă a ofertei, supraproducția de țiței a prăbușit prețurile de vânzare într-atât de mult încât petrolul WTI a ajuns, pentru o scurtă perioadă de timp, să se tranzacționeze la valori negative. Cu alte cuvinte, pentru contractele futures cu livrare în mai, producătorii au preferat să plătească cumpărătorii ca să le preia țițeiul, în condițiile în care mai toate capacitățile de stocare la nivel mondial sunt deja pline.

Pace umilitoare

Marii producători de țiței au ajuns într-un final la o înțelegere, dar una care dezavantajează clar Rusia. Statele Unite au anunțat, prin vocea președintelui Trump, că vor reduce nivelul extracției, fără însă a avansa o cifră. Nu este de asemenea clar dacă această reducere nu ar fi survenit oricum ca urmare a falimentului multor producători de țiței de șist.

Rusia are o economie puternic dependentă de exporturile de petrol. Totuși, acestea îi asigură un excedent comercial de peste 100 de miliarde de dolari. Sursa: Observatory of Economic Diversity

Pe data de 10 aprilie, statele din OPEC+ au anunțat că vor reduce producția cu 10 milioane de barili pe zi, jumătate din această valoare fiind suportată de Rusia și Arabia Saudită. Astfel, cei doi mari producători s-au înțeles să reducă producția proprie cu 2,5 milioane de barili pe zi fiecare, mult mai mult decât era stipulat în cererea formulată inițial de saudiți în martie.

Acest acord umilitor pentru Vladimir Putin se va traduce în pierderi de miliarde de dolari anual în venituri pentru bugetul statului rus, care oricum va suferi anul acesta de pe urma pandemiei. Rămâne de văzut dacă statul va fi nevoit să recurgă la rezerve pentru a acoperi deficitul bugetar sau va face tăieri de cheltuieli.

Cine controlează industria petrolieră a Rusiei

Igor Secin

Poreclit Darth Vader, Secin este unul dintre oamenii de încredere ai președintelui rus. Controlează cu mână de fier gigantul Rosneft, a treia mare companie din sectorul energetic rus, după Gazprom și Lukoil. Secin este considerat a fi liderul informal al facțiunii siloviki, care grupează foști ofițeri de informații.

Igor Secin. Foto: Igor Dolgov – Dreamstime.com

Cariera lui Secin începe în Mozambic, unde lucrează, în mod oficial, ca interpret în cadrul ambasadei URSS din această țară. După dezintegrarea URSS, Secin este numit șef de cabinet al lui Vladimir Putin, pe atunci prim-adjunct al primarului orașului Sankt Petersburg. După ce Putin ajunge președinte al Rusiei, Secin primește din ce în ce mai multă putere, fiind în permanență în cercurile puterii de la Kremlin. Din 2004, devine președinte al consiliului director al Rosneft, companie ce înghite activele Yukos, care îi aparținea oligarhului rus Mihail Hodorkovski, un opozant ferm al lui Putin care ajunge în închisoare, fiindu-i confiscată toată averea.

Secin este considerat a fi al doilea cel mai puternic om din Rusia, având de partea sa puternicul FSB, succesorul KGB, și se află pe lista de persoane care au fost sancționate de către Statele Unite pentru rolul jucat în destabilizarea Ucrainei, în 2014.

Vagit Alekperov

De origine azeră, Alekperov conduce destinele Lukoil și avea, conform Forbes, o avere personală de 21,1 miliarde dolari în 2019. Este considerat a fi un profesionist desăvârșit în industrie, lucrând în domeniul petrolier încă de la vârsta de 18 ani.

Vagit Alekperov. Foto: Dvkorn – Dreamstime.com

În anii ’70 și ’80 ai secolului trecut a urcat treptele ierarhice din industrie și a făcut carieră pe platformele de extracție din Marea Caspică și în Siberia. În 1987 a fost promovat ca director al companiei sovietice Kogalymneftegaz, iar în 1990 a ajuns chiar ministru adjunct pentru industria de gaze și petrol, cu puțin timp înainte de prăbușirea URSS. În această funcție a promovat formarea de companii integrate pe verticală în domeniul energetic. Astfel apare, la finele lui 1991, conglomeratul Langepas-Uraj-Kogalimneft, ca subsidiară a Ministerului Combustibilului și Energiei. În 1993, Langepas-Uraj-Kogalimneft devine LUKoil, iar Alekperov se află la cârma sa de atunci.

Lista țărilor OPEC+ și producția fiecărui stat în 2019

ȚarăBarili/zi
1Arabia Saudită12.000.000
2Rusia10.800.000
3Irak4.451.516
4Iran3.990.956
5Emiratele Arabe Unite3.106.077
6Kuweit2.923.825
7Venezuela2.276.967
8Nigeria1.999.885
9Angola1.769.615
10Algeria1.348.361
11Libia1.003.000
12Ecuador548.521
13Congo308.363
14Guineea Ecuatorială227.000
15Gabon210.820

Top 10 producători petrol în 2019

ȚarăBarili/zi
1Statele Unite15.043.000
2Arabia Saudită12.000.000
3Rusia10.800.000
4Irak4.451.516
5Iran3.990.956
6China3.980.650
7Canada3.662.694
8EAU3.106.077
9Kuweit2.923.825
10Brazilia2.515.459

Top 10 rezerve petrol în 2019

ȚarăMiliarde barili
1Venezuela303,2
2Arabia Saudită267,0
3Canada168,9
4Iran155,6
5Irak145,0
6Rusia106,2
7Kuweit101,5
8EAU97,8
9SUA50,0
10Libia48,4

WTI vs. Brent Crude vs. Dubai/Oman Crude

În piață, traderii tranzacționează folosind mai multe prețuri de referință pentru petrol, cum ar fi West Texas Intermediate (WTI), Brent Crude, Dubai Crude, OPEC Reference Basket, Tapis crude, Bonny Light, Urals oil, Isthmus și Western Canadian Select. Dintre acestea, cele trei care au cea mai mare importanță în piață sunt WTI, Brent și Dubai/Oman.

Aproape două treimi dintre contractele privind tranzacțiile cu petrol brut din lume au ca referință Brent Crude. Denumirea se referă la faptul că petrolul provine din patru câmpuri petrolifere din Marea Nordului: Brent, Forties, Oseberg si Ekofisk. Petrolul din această regiune este considerat ușor și „dulce”, ceea ce îl face ideal pentru a fi rafinat în combustibil.

West Texas Intermediate (WTI) se referă la petrolul extras din câmpurile din SUA și trimis prin conducte către Cushing, Oklahoma. Este de asemenea un petrol ușor și „dulce”.

Dubai Crude se referă la petrolul extras în zona Dubai – Oman – Abu Dhabi. Este un petrol de categorie inferioară față de WTI și Brent, având o concentrație mai mare de sulf, ceea ce îl face „amar”. Tot petrolul extras în Golful Persic este vândut folosind ca referință prețul Dubai Crude și este exportat în special către Asia.

Prețul petrolului (WTI) a scăzut cu peste 70% față de aceeași perioadă a anului precedent și a ajuns chiar în teritoriu negativ pentru scurt timp

Prețul petrolului Brent, care reprezintă două treimi din piața mondială, a scăzut de asemenea cu peste 70%, ajungând la puțin peste 20 de dolari.


Este greu de spus care va fi evoluția prețului petrolului pentru următoarele luni, deși deocamdată se remarcă o tendință de descreștere. Este de așteptat ca, pe măsură ce economiile lumii repornesc, și prețul să revină la niveluri mai ridicate. Dar vom fi în continuare pentru multă vreme departe de cei 60 de dolari pe baril care le conveneau părților beligerante la finalul anului 2019.

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading...
Loading...
Loading...
Loading...