Cuibul cyborgilor

Valentin Șchiopu

Redactor

Cum ați fi reacționat dacă, undeva la începutul anilor ’80, v-ați fi trezit într-o dimineață cu un iPhone, proaspăt scos din ambalaj, gata să vă capteze întreaga atenție?

OK, ați fi spus, poate, că e superfuckingawesome, dar și că n-aveți nici cea mai vagă idee cum și la ce se folosește. L-ați fi considerat, cel mai probabil, un produs al unei minți deranjate.

Întrebarea și răspunsul sunt formulate de Liviu Babitz (foto, 36 de ani), directorul general al companiei londoneze Cyborg Nest.

După cum se poate intui destul de ușor, Cyborg Nest se ocupă de „amenajări interioare”, mai precis cu fabricarea și comercializarea unor „simțuri” care ar putea fi implantate.

Implantul unor noi „organe” senzoriale ar conduce la augmentarea percepțiilor și la posibilitatea de a explora „partea nevăzută a lumii”. Pentru că – spun fondatorii „cuibului” unde viitorul își va depune ouăle –, chiar sub nasul nostru există un univers deocamdată inaccesibil.

Ar fi doar o chestiune de timp până la explorarea lui.

În filmul de prezentare a companiei, e o imagine cu două culori care se întrepătrund pe un șevalet și o profeție:

„Acesta ești tu într-un dans cu natura, iar tehnologia este ringul de dans. Suntem cele mai curioase creaturi de pe Pământ, dar încă simțim foarte puțin din ceea ce este în jurul nostru. Până acum!”

Babitz, care s-a născut în România în 1980, n-a refuzat invitația la dans. A apucat să se facă pionier, pe vremea lui Ceaușescu. Acum, face parte, practic, din prima generație de cyborgi. Aceasta după ce, în decembrie, a testat un produs al companiei pe care o conduce: The North Sense.

Este vorba despre un device din silicon, de mărimea unei cutii de chibrituri, care îi permite utilizatorului să simtă nordul magnetic.

Apă și talpă. Să alergi toată Via Transilvanica. Și să rămâi în viață.

Aceasta este povestea unui documentar de lung metraj care tocmai a intrat în cinematografe. Filmul e un must see, nu doar de către pasionații de alergare sau fanii Via Transilvanica. Este pur și simplu un film onest, dinamic, care conține fascinante felii de viață. E genul de film care pare prea scurt. Când se termină simți că ai fi vrut să mai vezi.

Reportaj: Minerii care sting lumina. De ce s-au bătut oamenii din Valea Jiului pe slujbele din subteran

325 de posturi au fost aruncate pe piață la începutul lunii septembrie 2024 și candidații s-au înghesuit să-și depună dosarele. Paradoxul închiderii minelor din Valea Jiului e că e nevoie de oameni în subteran.

Acesta i-a fost implantat superficial pe piept prin intermediul a două piercing-uri și a două bare de titan. Dispozitivul este în faza de precomenzi pentru suma de 350 de dolari.

Aparatul nu are butoane, lumini, ecran sau sunete. Când cel care-l poartă e îndreptat spre nord, dispozitivul vibrează.

The North Sense, dispozitivul de 2,5 centimetri pătrați.

„Sunt un cyborg, o parte om, o parte mașină”

Babitz și Scott Cohen, un alt cofondator al Cyborg Nest, au început să testeze The North Sense pe 14 decembrie, anul trecut.

Prima reacție a fost un fel de hârjoneală în sufrageria lui Scott. Au început prin a se învârti ca niște copii. „Nu-mi amintesc în ce eram îmbrăcat, ce miros sau zgomote erau în încăpere, nimic, cu excepția unui singur lucru: mica vibrație ce însoțea momentul în care mă întoarceam spre nord”, îi mărturisea Cohen prietenului său.

Scott Cohen a descris pe blogul său experiența purtării unui device The North Sense:

„Sunt un cyborg, o parte om, o parte mașină. Nu sunt nebun și nu sunt extravagant. Nu am niciun tatuaj făcut. În afară de piercing-ul din lobul urechii, nimic altceva…

Am 51 de ani. Sunt căsătorit, sunt normal. Dar am decis să fac un pas în afara zonei mele de confort. Să fac un pas în viitor. Într-o zi, toată lumea va fi acolo. Nu exact la modul în care am făcut-o eu, dar toată lumea își va «ascuți» simțurile.

Simțurile care ne-au fost date pentru a supraviețui nu mai sunt folosite în scopul acesta. Nu-mi mai folosesc privirea, de exemplu, ca să scrutez orizontul în așteptarea hoardelor de invadatori, ci pentru a viziona Netflix.

Informațiile pe care le primesc de la North Sense nu sunt stocate pe o unitate sau pe un cloud server, ci exact în același loc unde ajung informațiile pe care le primesc de la nasul meu, de exemplu. Este vorba despre creierul meu.

Singurii algoritmi de procesare a informațiilor sunt gândurile mele. Și toate aceste informații și prelucrări mă fac mai puternic pe zi ce trece. Relația mea cu spațiul s-a schimbat peste noapte. Când intru într-o cameră plină cu oameni, îmi dau seama, dintr-odată, că sunt conștient de încăperea respectivă în moduri de care ceilalți nu sunt conștienți.

Nu mai sunt la fel ca ei. Ei nu văd ceea ce eu pot vedea. Paleta mea senzorială are o nouă culoare, iar aceasta e nordul.”

Echipa Cyborg Nest: Liviu Babitz, Scott Cohen, Neil Harbisson și Moon Ribas. Foto: Arhiva personală

 Senzorul care vibrează în cot când se produce un cutremur

Liviu Babitz spune că „asimilarea” noului simț e o chestiune de durată, ca într-o relație:

„Două părți separate, la început, creierul și device-ul North Sense, care devin una singură în cele din urmă”.

Adaugă faptul că inginerii de la Cyborg Nest sunt asaltați cu întrebări legate de cum va arăta noul lor produs, noul „simț”.

„Ar fi greșit să ne extindem rapid și să lansăm câte ceva o dată la două luni, deși am putea-o face. E o chestiune de mare responsabilitate, încercăm ca produsele noastre să beneficieze de cea mai înaltă tehnologie. Vom lua lucrurile pas cu pas. Sigur, cu o adecvare la dinamica secolului 21. Lucrurile se desfășoară cu o viteză mai mare decât în urmă cu 20 de ani”, spune Babitz.

Au ales să înceapă cu The North Sense pentru că nordul a avut o semnificație uriașă pentru multe culturi, de la navigație până la cartografiere. Sunt teorii care susțin că omul a posedat acest simț, dar l-ar fi pierdut, în timp ce unele animale încă îl au.

Din echipa de la Cyborg Nest fac parte și Neil Harbisson și Moon Ribas, doi activiști cyborg, care aveau instalate simțuri supraomenești înainte de conceperea dispozitivului The North Sense.

Moon Ribas poartă în cot un senzor care vibrează de fiecare dată când, oriunde în lume, se produce un cutremur. Neil a fost diagnosticat la naștere cu acromatopsie, inabilitatea de a percepe culorile. Vedea totul în nuanțe de gri, cerul, florile.

A reparat inconvenientul cu un eyeborg, o antenă (atașată chirurgical craniului) care transformă culoarea în frecvențe audio. Astfel, în loc să vadă o lume în tonuri de alb și negru, Neil poate auzi o simfonie a culorilor, îl poate asculta pe Picasso. Fiecărei nuanțe îi corespunde un sunet.

Harbisson obișnuiește să glumească pe seama device-ului pe care-l folosește:

„Dacă înainte încercam să mă îmbrac să arăt bine, acum mă îmbrac în așa fel încât să sune bine. De la looks good la sounds good. Când iau masa, pot să aleg să mănânc melodia mea preferată pe baza culorilor ingredientelor”.

„Când iau masa,
pot să aleg
să mănânc
melodia mea preferată
pe baza culorilor
ingredientelor.”
(Neil Harbisson,
Cyborg Nest)

A copilărit la București și a fost ofițer în armata israeliană

Să ne întoarcem la Liviu Babitz și la povestea sa. Omul a copilărit în București, pe Șoseaua Giurgiului, a studiat ulterior cinema la Tel Aviv și a fost ofițer în armata israeliană.

A coordonat apoi, sub numele de cod Carlos, operațiunile organizației Videre Est Credere, o rețea globală de activiști care declară că are ca scop demascarea unor abuzuri și încălcări ale drepturilor omului în regimurile opresive și nu numai.

S-a stabilit în 2015 la Londra, cu soția și cu fiul lor de 5 ani, și a acceptat provocarea Cyborg Nest. De atunci, spune că acasă e locul unde se află micuțul Julian. Lucrează împreună la un documentar care are ca subiect inițierea băiatului în cinematografie.

Liviu Babitz și părinții săi au emigrat în Israel la doi ani după Revoluție. S-au stabilit la Arad, oraș aflat la 25 de kilometri de Marea Moartă.

Babitz spune că unul dintre bunicii săi a făcut ani grei de pușcărie pe vremea lui Ceaușescu, ca măsură punitivă suplimentară, după ce oricum comuniștii îi confiscaseră averile.

Liviu Babitz a păstrat amintirea rafturilor goale din anii ’80, dar și a copilăriei fericite din România. În Israel, ca să-i treacă dorul de prima lui casă, a primit un ciobănesc belgian. Numele câinelui, Carlos, i-a servit mai târziu, când avea să lucreze sub acoperire.

„Nu iei în bagaj resentimente în momentul în care te muți dintr-un loc în altul. Familia mea a plecat din România cu speranța de a-mi asigura un viitor mai bun. Au luat-o de la zero, au fost curajoși și au muncit din greu ca să mă facă fericit. Acum am plecat eu la Londra și încerc să-i ofer o viață mai bună și o experiență nouă lui Julian”, spune Liviu Babitz.

Și-a satisfăcut serviciul militar în Israel, timp de 4 ani și jumătate. Într-un context complicat, cu toate tensiunile existente în zonă, niște adolescenți devin actori într-o realitate pe care Babitz o consideră îngrozitoare.

Recunoaște că armata l-a ajutat să se maturizeze, iar gradul de ofițer i-a oferit prima lecție de management, dar ar fi preferat ca lucrurile să se întâmple altfel.

„Nimeni n-ar trebui să treacă prin așa ceva. În Israel, lucrurile ar fi putut fi rezolvate cu mult timp în urmă și cred că destul de ușor. Puterea politică și interesele financiare, banii, mențin acest conflict deschis.

La sfârșitul zilei, oamenii obișnuiți, din ambele tabere, sunt cei care suferă. Harta politică a Orientului Mijlociu e atât de complicată încât asta face și mai dificilă situația din Israel. Ca ofițer, aveam multe responsabilități.

Sigur că asta te modelează, dar sunt oameni care reușesc în viață și au aceleași calități și fără să meargă în armată și fără să facă parte din ceva ce n-ar trebui să se întâmple niciodată. Dar, cum spuneam, nu părăsești un loc și privești înapoi cu mânie.

Poți critica sistemul politic și poți susține că lucrurile ar putea arăta diferit, repet, foarte ușor. Asta nu înseamnă că nu ești recunoscător pentru timpul petrecut acolo, că a fost România, că a fost Israel”, susține Babitz.

„În Israel, lucrurile
ar fi putut fi rezolvate
cu mult timp în urmă
și cred că destul de ușor.
Puterea politică și
interesele financiare
mențin acest
conflict deschis.”
(Liviu Babitz,
Cyborg Nest)

A condus o rețea globală de oameni sub acoperire

Din 2010, pentru 5 ani, Liviu a trăit din nou periculos. Coordona activitatea unei organizații care avea misiunea de a expune încălcări ale drepturilor omului din zone unde de regulă presa nu avea acces.

Videre est Credere era o rețea globală din care făceau parte câteva sute de activiști. Aceștia erau instruiți și primeau echipament și tehnologie de ultimă oră, camere ascunse în obiecte uzuale, pentru a da în vileag abuzuri ale sistemului.

Babitz a organizat operațiunea la nivel mondial. Era ca și cum ar fi condus o companie multinațională, care implica însă riscuri personale. Nu vrea să vorbească despre acțiunile pe care le-a coordonat, nici să dea exemple concrete.

Călătorea enorm. Trei săptămâni din patru era plecat de acasă. Acțiunile Videre Est Credere erau premeditate, iar planurile de a expune cazuri de corupție sau crimă organizată erau minuțios construite.

„Acolo unde ziariștii aveau acces și puteau pune întrebări, Videre Est Credere nu avea nimic de făcut. De regulă, mergeam în locuri unde jurnaliștii nu se puteau documenta, nu aveau acces pur și simplu. În regimuri dictatoriale, de exemplu, dar și în locuri unde nu erau la putere regimuri opresive, dar erau celule de corupție și crimă organizată”, povestește Babitz.

Identitatea lui Liviu Babitz a fost secretă pentru activiștii din teren ai organizației. Folosea cel puțin două nume de cod, Carlos sau Boris. Mulți dintre colaboratorii din acea perioadă ai românului și-au botezat copiii după nick-name-urile lui.

„E un semn al prețuirii pe care mi-o purtau. Sper ca acești copii să aibă parte de o viață fericită.”

Babitz a ieșit din organizație după 5 ani, în 2015. Ajunsese să facă șase zboruri pe săptămână cu avionul și se temea pentru siguranța sa.

„Ce șanse sunt, statistic, ca stewardesele să te recunoască într-un avion? Ajunsesem în acea fază, mi se părea destul de trist. Mă gândeam și la Julian. Nu vrei să crești cu un tată care poate fi arestat pe undeva, poate avea mari probleme sau poate fi mort”, spune directorul companiei Cyborg Nest.

L-am întrebat cum se vede viitorul din cuibul de cyborgi.

„Greu de spus. În 2016, a avut loc Brexit-ul, Trump a câștigat alegerile, iar jumătate din lumea muzicală a dispărut.

Dar adu-ți aminte cum arăta România pe vremea lui Ceaușescu. Uită-te unde era lumea, în urmă cu nu foarte mult timp, când drepturile femeilor, de exemplu, erau cvasiinexistente.

Cred că suntem mai liberi, problemele legate de foamete s-au mai ameliorat, trăim mai mult. Media anunță zilnic câte o apocalipsă, că totul se va prăbuși. Sunt crize, da, se fac greșeli, de acord, dar eu sunt optimist.

Cât despre tehnologie, noi am fost deja martorii unei revoluții tehnologice legate de comunicare și de internet. Ne amintim încă zilele de dinaintea acelei revoluții.

Poate că fiul meu se află acum înaintea unui astfel de moment.

Lumea se va schimba. Se va întâmpla foarte curând și toți oamenii vor face parte din această schimbare.”

Julian și Liviu Babitz. Foto: Arhiva personală

„Ce șanse sunt, statistic,
ca stewardesele
să te recunoască
într-un avion?
Ajunsesem în acea fază,
mi se părea destul de trist.
Mă gândeam și la Julian.
Nu vrei să crești cu un tată
care poate fi arestat
pe undeva, poate avea
mari probleme sau
poate fi mort.”
(Liviu Babitz,
Cyborg Nest)

Avem nevoie de ajutorul tău!

Jurnalismul independent nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, iar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€