Cui îi folosește post-adevărul

Codruţa Simina

Redactor

SUA, 1952. În campania pentru alegerile prezidențiale, un binevoitor i-ar fi transmis candidatului democrat Adlai Stevenson:

„Domnule Stevenson, fiecare om din Statele Unite care gândește vă va vota!”. 

Stevenson i-ar fi replicat sec:

„Excelent, dar am nevoie de o majoritate”.

A.C. Grayling. Foto: wikimedia.org

Momentul este evocat de filosoful britanic Anthony Clifford Grayling pentru a ilustra unul dintre efectele așa-numitei ere post-adevăr: fragmentarea electoratului în funcție de propriile credințe și opinii, în disprețul adevărului.

În opinia lui Grayling, citat de BBC, discursul politic are o lungă tradiție în a ignora faptele, pentru a face apel la emoții și credințe. Ceea ce, în termenii dicționarului Oxford pe 2016, cam aduce cu definiția post-adevărului.

Spuneam la debutul acestei rubrici că, potrivit definiției date de dicționarul Oxford, „expresia «post-adevăr» denotă situații în care faptele influențează formarea opiniilor publice mai puțin decât apelul la emoții sau la convingerile personale ale oamenilor”.

Cu alte cuvinte, că setul de idei pe care le considerăm a fi adevărate poate fi manipulat prin emoții transmise în discursul public sau prin promovarea unor idei sau păreri care nu au un suport real.

Revenind la A.C. Grayling, el arată că acest tip de bătălie a existat întotdeauna, dar că balanța tinde să se încline acum în favoarea așa-numitului post-adevăr, şi asta din mai multe motive.

Unul ar fi legat strâns de efectele crizei economice din 2008, în urma căreia familiile din pătura de mijloc au descoperit că veniturile lor stagnează îndelung. În plus, decalajul dintre cei bogați și cei săraci s-a accentuat și mai mult.

Pe acest fond, spune Grayling, s-au dezvoltat rețelele de comunicare, care au permis oricui să aibă o opinie pe care s-o impună în fața celorlalți, fără vreun filtru. „Tot fenomenul post-adevăr este despre asta: opinia mea este mai importantă decât faptele în sine”, spune britanicul.

Desigur, primul nivel în care această mutație este exploatată la maximum îl constituie dezbaterea politică, unde adevărul este, de ceva vreme, o simplă variantă de lucru.

De altfel, arătam săptămâna trecută că unele țări europene au înțeles potențialul pericol la adresa democrației și dezbat proiecte de lege prin care să reducă efectele minciunilor (așa-numitele fake news) răspândite online.

Același pericol este sesizat și de către Grayling, un susținător activ al rămânerii Marii Britanii în Uniunea Europeană. El avertizează că există această „cultură a internetului” care nu poate să distingă între adevăr și ficțiune:

Non-știrile săptămânii: norul radioactiv din Ucraina, armata obligatorie și sacrificarea profesorilor pe altarul PNRR

„Păzea, vine norul radioactiv”, „Ciucă introduce armata obligatorie” și „PNRR nu-i permite guvernului să mărească salariile profesorilor” - trei narațiuni care au generat titluri alarmiste de presă în ultima săptămână. PressOne îți oferă un pic de context și-ți arată în ce fel denaturează fiecare dintre ele adevărul.

Context.ro: Serviciile de informații, Administrația Prezidențială și guvernul au scris și țin la secret planul național anti-dezinformare, care a eșuat

Administrația Prezidențială, serviciile române de informații și guvernul au scris planul național anti-dezinformare în care au promis că vor apăra românii de valurile de manipulări de pe rețelele sociale. Documentul n-a fost publicat oficial, detaliile planului sunt secrete, iar implementarea pare a fi un eșec.

„Tipii ăștia au înțeles că nu ai nevoie de fapte. Minți pur și simplu”.

(Totuși, un studiu științific mai vechi sugerează că abilitatea de a face diferența între ceea ce s-a întâmplat cu adevărat și imaginație este mult mai complexă decât ne închipuim.)

În fine, toate ideile lui Grayling, puse cap la cap, duc la concluzia că trăim vremuri destul de asemănătoare cu anii ’30, o perioadă marcată de ascensiunea mișcărilor naționaliste extreme (despre neonaționalismul Europei puteți citi aici).

Și, din păcate, urmată de al Doilea Război Mondial.

*

Într-un interviu oferit recent agenției de știri news.ro, istoricul francez Jacques Le Rider se arată și el sceptic cu privire la existența post-adevărului.

Confruntat de reporter cu această idee – se spune că trăim într-o epocă post-adevăr, Le Rider replică:

„Cine o spune? Este mai degrabă un zvon decât o teorie despre care să putem discuta cu seriozitate. Adevărul este o valoare de nedepăşit, la fel cum este şi binele. Ce aţi spune despre un răufăcător care ar acţiona în numele unui «post-bine»? Eu nu cunosc decât adevărul şi minciuna”.

Le Rider mai arată că, în opinia sa, organizațiile teroriste și serviciile secrete ale statelor se folosesc de internet ca de o armă, și una dintre metodele lor de lucru este aceasta, de a răspândi post-adevăruri grosolane – așa-numitele știri false, precum și post-adevăruri concepute atât de perfid, încât „intelectualul rupt de exerciţiul raţiunii critice sfârşeşte prin a le crede”.

În ambele cazuri, cea care are de suferit, în final, este democrația.