23/10/2017
Psihiatra americană Mindy Fullilove. Foto: Iulia Marin

Cu România la psihiatru: "Aveți o țară remarcabilă. V-ați gândit ce faceţi cu ea?"

Mindy Fullilove (62 de ani) este un reputat psihiatru american cu o specializare inedită: de peste 20 de ani, ea cercetează relația dintre bolile psihice și locul în care trăim, ceea ce i-a adus supranumele de town shrink (psihiatrul orașelor).

Aflată într-o scurtă vizită în România, pentru conferința The Power of StorytellingMindy Fullilove ne-a acordat un interviu în care am discutat despre problemele orașelor din România: depopularea, lipsa infrastructurii, dar și proiectele de regenerare urbană, pe care le consideră prea puțin gândite.

“A dirty little Jim Crow town”

Vineri, 20 octombrie, Mindy Fullilove le-a spus povestea oraşului său natal participanţilor la conferinţa The Power of Storytelling.

În urmă cu mai bine de 50 de ani, când familia ei s-a stabilit acolo, Orange (statul New Jersey) era un mic oraș de provincie, măcinat de segregare.

A dirty little Jim Crow town, spune ea, folosind o expresie care face trimitere la un pachet de legi, legile lui Jim Crowprin care era încurajată segregarea rasială.

Situaţia ei era diferită de cea a altor copii de culoare, deoarece tatăl ei era afro-american, dar mama sa era caucaziană − un cuplu foarte rar în acele vremuri. Mai mult, tatăl său era un sindicalist curajos, poreclit Big Train – pentru că, la fel ca un marfar de proporții, le livra “bunătăți” oamenilor săi.

Ani de zile, a povestit Mindy Fullilove, tatăl său străbătuse America în lung și-n lat și propovăduise egalitatea dintre oameni, indiferent de rasă, luptând astfel pentru drepturile muncitorilor de culoare.

Când mica lor familie s-a mutat în orășelul Orange, Ernie Big Train a rămas fără loc de muncă și a intrat în depresie. A fost rândul soţiei sale să îl încurajeze − Ești un organizator, organizează!. 

Cum Mindy era înscrisă la o școală pentru copii de culoare − inferioară celei în care învățau albii, Ernie Thompson și-a dat seama că, la fel cum luptase pentru drepturile muncitorilor de culoare, așa va trebui să lupte și pentru dreptul fiicei sale de a nu fi discriminată.

După trei luni, campania sa a dat roade: segregarea din școli a luat sfârșit în Orange.

Apoi, tatăl lui Mindy a creat un program, denumit A New Day for Orange, care a fost menținut mai bine de 50 de ani în oraș, iar scopurile i-au rămas aceleași până astăzi: acces egal la oportunitățile de muncă și de studiu, curăţenia urbană, protejarea locuințelor ș.a.m.d..

Mindy a plecat devreme din Orange: a intrat la facultate, a devenit psihiatră și și-a clădit o carieră, dar asta nu i-a diminuat interesul pentru condițiile de trai ale afro-americanilor din Statele Unite.

Drept urmare, a început să studieze relația dintre epidemia de HIV/SIDA din rândul populației de culoare și locurile în care trăiau membrii acestei comunități.

În anii ’80, ea a descoperit astfel că dependența de droguri − una dintre cauzele creșterii numărului de infectați cu HIV − era în strânsă legătură cu desființarea secțiilor de poliție din cartierele mărginașe, în urma unor reduceri bugetare.

În 1993, Mindy Fullilove l-a întâlnit pe urbanistul francez Michel Cantal-Dupart și, pe lângă cercetarea modului în care transformările din orașe ne influențează viața, a început să caute şi soluții.

“Bucureștiul a fost sfâșiat, la fel ca multe orașe americane”

Ca să înțelegem mai bine ce o pasionează pe Mindy Fullilove, putem spune că, dacă ar fi trăit în România, ar fi fost interesată de zidul pe care primarul Cătălin Cherecheș l-a ridicat în Baia Mare pentru a izola un cartier de romi.

Şi ar fi studiat, probabil, cum sunt afectaţi locuitorii de condițiile de trai din cartierul bucureștean poreclit, sugestiv, Zambia (despre care PressOne a scris aici).

Imagine din Chitila Triaj, cartier aflat în Sectorul 1 și poreclit de locuitori “Zambia”. Foto: Lucian Muntean

În cărțile sale, Mindy Fullilove a realizat astfel de studii de caz, din care a reieșit că politicile urbane ne influențează vieţile în moduri pe care nici măcar nu le conștientizăm.

De pildă: locuitorii unui cartier care are reputația de a fi rău famat și unde nu se investește ani la rând au șanse infime de a stabili relații durabile cu ceilalți.

Sau: bătrânii săraci dintr-o zonă care devine brusc la modă nu o vor duce mai bine, fiindcă legile economiei spun că bunurile și serviciile de acolo se vor scumpi dramatic.

Cum te influențează modul în care colectezi gunoiul? Ce efecte are asupra ta spațiul verde din jurul blocului? Cum foloseşti râul care străbate oraşul?

Aceste problematici nu sunt doar administrative, ci ne modelează starea psihică, explică psihiatra americană.

Într-una dintre cărțile sale, intitulată Root Shock: How Tearing Up City Neighborhoods Hurts America, And What We Can Do About It, Mindy Fullilove face adesea referire la munca unei alte urbaniste americane, Jane Jacobs.

La fel ca Jacobs, ea spune că habitatul nu are doar o dimensiune materială, ci și una simbolică: strada pe care locuim nu este doar un drum asfaltat, ci un soi de scenă care, fără să vrei, te transpune într-un rol.

Dezvoltând ideea lui Jacobs, Mindy Fullilove spune că de acest rol sunt atașate emoții și trăiri specifice, iar dispariția locului care a dat naștere acestor sentimente poate avea un puternic impact psihic.

Ea exemplifică cu locuințele distruse de calamități: oamenii vor fi mutaţi, dar dispariția băcăniei de la colț şi a școlii unde învățau copiii rupe țesutul social și relațiile interumane, lăsând în urmă confuzie.

Clădirile, cartierele, orașele, națiunile – toate astea nu sunt doar cărămizi și mortar care ne oferă un adăpost. Pentru că dansăm în sala de bal, participăm la o paradă pe stradă, facem dragoste în dormitor și preparăm cina în bucătărie, fiecare dintre aceste locuri devine impregnat de sunete, mirosuri, zgomote, trăiri. Când intrăm într-o sală de clasă, mirosul de cretă ne evocă o întreagă paletă de amintiri legate de colegi, de lecții, de plictiseală și de vise. (Fragment din volumul Root Shock)

Sub pretextul regenerării urbane, mai spune Mindy Fullilove, multe oraşe americane au ajuns să-şi distrugă țesutul social, şi doar pentru ca în cartiere odinioară populate să apară mall-uri ori clădiri de birouri.

Un oraș creează contextul pentru ca noi să putem trăi împreună. Nu ne putem imagina lumea fără orașe. Chiar dacă nu trăiești într-un oraș, ești conectat la lumea lui.

Dar, dacă distrugi orașele și felul în care funcționează, pui în dificultate capacitatea noastră colectivă de a ne duce traiul, explică ea.

Există elemente indispensabile ale vieţii urbane?

Răspunde cu o anecdotă:

Un istoric francez spunea: “Un oraș este un loc cu două brutării”. Așadar, este esențial să ai opțiuni.

Apoi, trebuie să ai oameni de mai multe facturi și categorii − meseriașii, intelectualii etc, care tind să se reunească în jurul unui punct comun, fie că este vorba despre o piață din centru sau despre o biserică. 

Oraşul este o suprapunere de comunități  grupuri care au ceva în comun, fie că este vorba despre cei care locuiesc pe aceeași stradă sau despre părinții care își duc copiii la aceeași școală. Aceste legături sunt extrem de importante când vine vorba despre ecosistemul urban.

Când distrugi un oraș, distrugi toate aceste legături, spune Fullilove.

Dar cum distrugi un oraș?

În loc de răspuns, ne arată harta Bucureștiului. Indică spre porțiunea din centrul orașului, unde răsar noi construcții.

Harta Bucureștiului. Sursa: Google Maps

Am fost ieri într-un tur al Bucureștiului și am aflat de la ghid că în centrul orașului are loc un masiv proces de regenerare urbană. Asta înseamnă că sunt demolate clădiri, că rezidenții sunt mutaţi și că în locul celor vechi se construiesc unele noi.

Aș putea să îți arăt hărți ale orașelor americane unde am făcut același lucru. Așa distrugi un oraș: când faci asta, masacrezi relațiile sociale și funcționarea comunității. Bucureștiul a fost, deci, sfâșiat, la fel ca multe orașe americane.

Totuși, Fullilove se declară optimistă. Spune că Bucureștiul are mult țesut viu și poate fi reparat.

Ea compară un oraș cu un pacient care a suferit arsuri  până la un punct, rănile pot fi acoperite cu grefe de piele.

Tot țesut viu, înțelegi?

Avem numeroase metode prin care ne distrugem orașele: construim autostrăzi în mijlocul lor, le secăm de resurse, apoi încurajăm gentrificarea (procesul prin care o zonă urbană cu populație îmbătrânită este transformată prin atragerea de rezidenţi cu posibilități financiare sporite – n.r.). Așadar, orașele noastre sunt abuzate serios. 

“Trebuie să începi de la ceea ce ai deja”

Când vine vorba despre viitor, Mindy Fullilove spune că, odată bifate condițiile esențiale de trai (apă, electricitate, străzi), fiecare așezare trebuie să își găsească povestea.

Ea a povestit cum, în Orange, oamenii au făcut următorul experiment. Inițial, ei ar fi vrut să împărtășească lumii o serie de povestiri clasice despre istoria localității, dar în ultima clipă au decis să apeleze la resursele de imaginație ale adolescenților din oraș.

Astfel, în loc să facă interviuri cu primarul și cu consilierii locali, au scos la iveală povești despre un bal al absolvenților, despre o vizită pe care Martin Luther King o făcuse în oraș cu o săptămână înainte de a fi asasinat, dar și o legendă despre fantomele care bântuie orașul.

Fiecare are o poveste uimitoare, iar orașul nu este altceva decât cumulul acestor povești, spune Mindy Fullilove.

La finalul interviului, am întrebat-o de unde-i vine ambiţia de a schimba ceva. La o adică, dacă nu ne mai place, de ce nu ne-am muta din oraș?

Trebuie să te bucuri de ce ai deja și să începi cu asta. Este simplu să spui: “Nu avem una, nu avem alta…”, dar atitudinea asta este deprimantă și paralizantă. 

Apus de soare în parcul Herăstrău. Foto: Lucian Muntean

Trebuie să pornești de la convingerea că ai deja un punct de pornire. Aveți o țară remarcabilă, o țară care se află în acest spațiu, nu în altul, organizată de oamenii care trăiesc aici, nu de alții.

Această țară remarcabilă este un atu! V-ați gândit ce faceți cu ea?

Apoi, parcă ghicind gândul ascuns al românului sceptic, Mindy Fullilove a adăugat:

Știu că, uneori, pare că nu se schimbă nimic, în ciuda tuturor eforturilor. Pur și simplu nu e adevărat.

Amintește-ți cum arată natura pe timpul iernii: pare că nu se întâmplă nimic, dar toate semințele care au fost plantate din vreme se află acolo, undeva!

Când vine primăvara, natura explodează de culoare! E suficient, deci, să îți faci partea ta: să plantezi semințele.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter perntru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...
Ți-a plăcut articolul nostru?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim!

Donează