Fostul președinte ghanez John Mahama în campanie electorală. (c) Tudor Vintiloiu/Majoritas

Cu candidatul pe drum: povestea unei campanii prezidențiale africane

Duminică mergem la vot, iar gura lumii spune că această campanie electorală a fost una dintre cele mai anoste din istoria campaniilor electorale pentru alegerile prezidențiale din istoria post-decembristă.

Pe continentul african, alegerile sunt la extrema opusă: pasionale, cu puține subtilități, cu mult contact direct între public și candidați și, nu de puține ori, animozități între tabere. Nu degeaba se spune că ar trebui să eviți să vizitezi țări africane în perioada alegerilor.

Însă democrația există și acolo. Despre cum funcționează ea, despre ce ar putea politicienii europeni să învețe de la omologii lor africani, dar și despre dilemele unui fotograf de presă care a făcut comunicare politică, ne-a povestit Tudor Vintiloiu, fost fotojurnalist pentru Cotidianul, apoi freelancer (cu colaborări în Esquire și Decât o Revistă, printre altele). 

Tudor Vintiloiu, pe teren cu președintele ghanez John Mahama. Fotografie din arhiva personală

Un român la curtea președintelui african

A ajuns în Ghana printr-o cunoștință care i-a făcut legătura cu o companie de consultanță politică și marketing. Aceasta căuta un fotograf „care să mai fi avut experiență în Africa și să aibă vaccinurile făcute” (Tudor călătorise înainte în Maroc, Etiopia și Madagascar). Inițial, nici n-a știut exact care era brief-ul: aflase doar că trebuie să fotografieze o personalitate de acolo. 

Ulterior a aflat că urma să lucreze chiar pentru fostul președinte ghanez John Mahama, în echipa de conținut vizual pentru mediul online. 

Dacă și pe voi v-a plictisit campania electorală din toamna asta, citiți mai jos despre cum arată o campanie electorală animată cu adevărat. 

Cum a început povestea colaborării tale cu președinția Ghanei? 

„În 2013, când m-am dus prima oară, situația politică din Ghana era instabilă. Murise președintele anterior, Mahama fusese desemnat interimar, dar cumva contestat, și el era într-o campanie de consolidare de imaginii lui ca președinte. A fost ales, dar s-au organizat foarte repede, erau foarte mulți contestatari și nu era sigur cu poziția lui în 2013. Și a fost o campanie destul de scurtă atunci, de câteva luni. Lucram două săptămâni acolo, două săptămâni acasă, făceam naveta Ghana – România. Am ținut-o așa din 2013 în 2014, prima etapă, iar în 2015 a început iarăși pregătirea campaniei electorale pentru alegerile din 2016, pe care Mahama le-a pierdut. 

Nu mai făcusem comunicare politică, iar cu background de jurnalism unele lucruri se băteau cap în cap: folosirea imaginii oamenilor fără acord, spre exemplu. Lucrurile sunt ambigue în Africa, fără să existe aceleași constrângeri etice sau legislative pe care le avem noi, în restul lumii. În mod normal, când faci genul ăsta de comunicare, trebuie să ai un model release, să îi pui pe oameni să semneze, să te asiguri că înțeleg că vor face parte dintr-o campanie electorală, că imaginea lor va fi folosită – aici nu era cazul.”

Cum arăta o zi de lucru ca fotograf al unui candidat la alegerile prezidențiale din Ghana? 

„Noi stăteam într-o casă [echipa foto-video, n. red.], ne gospodăream singuri. Ca în tabără. Și în fiecare zi așteptam un telefon cu programul din ziua următoare al președintelui. Nu știu dacă a fost o problemă de încredere sau strict o problemă de securitate, dar aflam la 11 noaptea că a doua zi dimineață trebuia să plecăm prin cine știe ce colț al țării. 

Prima jumătate de oră, președintele dădea mâna cu tot careul adunat acolo, om cu om!

Tudor Vintiloiu

În tot timpul cât am stat acolo, asta a fost principala activitate: vizite prin țară. Ei și când nu sunt în campanie – că acum îl urmăresc pe actualul președinte (Nana Akufo-Addo) să văd ce face – ei atâta fac: se plimbă prin toate orașele din toate regiunile țării, non-stop, ca să își reînnoiască sprijinul politic pe care îl dau șefii de trib din diverse zone, să își reînnoiască promisiunile. Ei atâta fac. Penetrarea mass-media e destul de mică, și ca să fie în contact cu electoratul trebuie să fie fizic prezenți peste tot. Infrastructura fiind destul de precară, programul e draconic, se circulă mult cu convoaie 4×4, cu elicopter, cu avion, am fost cu toate. Am văzut toată Ghana. 

Când eram pe teren, stăteam cu zilele pe la hoteluri sau pe la baze militare, că nu erau hoteluri peste tot, dar peste tot era câte o bază militară. Nu pot să spun să mi-a lipsit ceva, dar condițiile nu erau cele mai bune: căldură, totul se întâmpla sub un soare extrem de puternic și în lumina aia de ora 12, cea mai proastă pentru fotografie.”

Tudor Vintiloiu, pe teren cu președintele ghanez John Mahama. Fotografie din arhiva personală

Cum arată un miting electoral în Ghana?

„Desfășurarea unui eveniment în sine era identică peste tot. Se face vizită în orașul X, să zicem. În general pe terenurile de sport, pe lângă școli, se fac caree cu scaune și corturi, să se protejeze de soare. În față sunt șefii de trib, de la șefuleți până la șefi mai mari – fiecare regiune are un șef, fiecare oraș, fiecare sătuc. Apoi membrii de partid și administrația locală. Și oameni, mulți oameni, veniți să îl vadă pe președinte. 

Prima jumătate de oră, Mahama dădea mâna cu tot careul. După care se așeza undeva în mijloc, într-unul dintre corturi, și începeau discursurile. Primele discursuri erau de la preoți creștini și imami. Nu mai văzusem niciodată chestia asta, țineau o rugăciune în paralel, întâi unul, după aia celălalt, n-aveau nicio treabă unii cu alții. Își făceau rugăciunile la început și la sfârșit. Apoi vorbeau cei din administrația locală. Apoi discursul președintelui. Dura și ăla jumătate de oră. Apoi dădea mâna iar cu toți și pleca. Am repetat scenariul ăsta de zeci, dacă nu de sute de ori.” 

Care e relația ghanezilor cu politica? Care e diferența dintre felul în care se raportează europenii și felul în care se raportează africanii la politică? 

„Africanii sunt foarte vehement implicați în politică. Toți fac politică, toți au un candidat preferat sau un partid preferat. Se merge la vot în masă. Dar cea mai mare diferență este că autoritatea este împărțită între partea politică și partea tribală. Alegerile astea sunt politice, dar omul de rând este controlat de partea tribală. Există o cutumă care spune că un președinte care câștigă șeful de trib are asigurate toate voturile din zona respectivă. Șefii de trib au o putere fenomenală. Banii vin de sus până jos, ca într-o piramidă, întâi se opresc la șeful de trib, care își oprește partea și o dă mai departe, tot așa până la cel mai mic. 

E greu de zis, deci, cât din vehemența pe care o manifestau ghanezii era izvorâtă din propriile convingeri și cât era o dorință de a te face remarcat de șeful de trib. Dar erau implicați într-un mod aproape copilăros, „tu ai zis de ăla că e prost, cum să zici că e prost, al tău e prost!” Dar erau conștienți că schimbarea vine de acolo, nu o luau în derâdere.”

Președintele ghanez John Mahama în campanie electorală. (c) Tudor Vintiloiu/Majoritas

Dar e Ghana o democrație reală? 

„Ghana e o democrație reală și cea mai bună dovadă că alegerile au fost pe bune a fost faptul că Mahama, care era președinte în funcție, a pierdut alegerile în 2016. Lucru la care nu mă așteptam. Ăia sunt baroni mai rău ca baronii noștri. Dacă ai puterea în mână, ai banii și poți să îi ții în buzunarul tău pe șefii de trib, n-ai cum să pierzi. Dar uite că a pierdut. Deci da, e o democrație funcțională.”

De ce noi europenii suntem atât de detașați și ei atât de implicați? Oare pentru că sunt însetați de exercițiul democratic? (Ghana a trecut, de la independența obținută în anii ‘60 față de Regatul Unit, până în anii ‘90, printr-o succesiune de lovituri de stat)

„Ei în primul rând au un respect foarte mare pentru cei de dinainte, care au pus bazele statului Ghanez modern, după câștigarea independenței, pentru Kwame Nkrumah (care a obținut independența Ghanei) – care, apropo, în urma unei lovituri de stat s-a refugiat în România. Și și-a trăit ultimele zile în România, a fost refugiat până la sfârșitul vieții aici. Dar poate e o chestie legată și de felul în care se face educația la ei în școli. Foarte mulți dintre cei care stăteau pe margine și îi făceau cu mâna președintelui erau elevi. Aduși cu școala, n-au venit de bunăvoie, dar sunt implicați, deci și ca adulți bănuiesc că păstrează aceeași implicare.”

Cum e ca om fostul președinte ghanez John Mahama?

„Mahama e un tip foarte muncitor. Nu știu cum rezista la programul pe care i-l impunea funcția, atâtea drumuri, nopți, călătorii, la sfârșitul zilei adormea în elicopter cu capul în piept. Bine, asta e o caracteristică a africanilor, cum au un minut de respiro, își dau pur și simplu shut down (râde). Să conserve energia. Așa făcea și Mahama. Are patru copii. Dar am avut puțin acces la viața lui în afara funcției, ei nu erau interesați să comunice aspectul ăsta, deși eu am insistat să spun că oamenii l-ar plăcea mai mult dacă l-ar vedea în viața de zi ca ei: la biserică, conducându-și propria mașină cu familia în spate. Ei nu erau dispuși să arate așa ceva, voiau doar poze cu strângeri de mână și personalități.” 

Președintele ghanez John Mahama în campanie electorală. (c) Tudor Vintiloiu/Majoritas

Și dacă tot am ajuns aici, care e diferența între felul în care își construiesc politicienii africani imaginea și felul în care și-o construiesc cei europeni?

„Sunt niște diferențe tehnice, în primul rând, de penetrare a diverselor medii de informare. În Africa, și în special în Ghana, se comunică foarte mult pe grupuri de Whatsapp, se face comunicare prin share-uri masive pe Whatsapp, există grupuri de fani, grupuri de toate felurile. Foarte puțini oameni au acces la internet pe calculator, majoritatea au acces pe telefon. Instagram domină, toată comunicarea vizuală trebuie să fie adaptată pentru un ecran mic. Formatul e o diferență, așadar. 

Alta ar fi că în Europa comunicarea e puțin mai sofisticată, mai nuanțată, mai subtilă. Acolo e foarte rudimentară. Nimeni nu se uită dincolo de prima impresie. O fotografie trebuie să fie cât mai simplă, compoziția cât mai clară, nu se merge pe subtilitate, artistic, totul trebuie să fie cât mai clar și mai ușor de înțeles.” 

Dar de ce au angajat o echipă foto-video din Europa?

„Asta e o întrebare bună, pusă în mod constant și de Opoziție (râde). Prezența noastră acolo a fost constant o muniție pe care opoziția a folosit-o împotriva lui Mahama. Uite, a angajat albi europeni în poziții de comunicare. Dar noi completam partea de online, pentru că ei nu aveau know-how pe chestia asta. Opoziția era pe ideea de naționalism: de ce trebuie să angajăm pe banii statului sau pe banii partidului. Inclusiv la el în partid a fost discuția asta. 

Dar toți făceau asta. Inclusiv Nana Addo, care e acum președinte, și el a avut echipă din afara țării. Pentru că sunt goluri de pricepere ale lor, cum să construiești o comunitate online, cum să comunici eficient, cum să promovezi postări pe Facebook, sunt chestii unde nu prea au expertiză.” 

Când ți-a fost cel mai greu? 

„Alex, băiatul meu cel mare, avea atunci doi ani. Îmi era greu să stau departe de el. Și greu mi-a fost fizic. Din cauza căldurii, alimentației. Nu sunt un tip pretențios, dar Ghana duce cu ea o grea moștenire de la britanici și mâncarea e foarte nasoală. Am mâncat orez cu pui de mi-a ieșit pe nas. Au fost ture când îmi luam de acasă conserve, sarmale, fasole cu cârnați. Mai ales că în zonele rurale nu ai de unde să îți cumperi ceva de mâncare. Nici apă nu ai de unde să îți cumperi. Venea la pungă de plastic, nici nu știai ce bei acolo. 

Am avut la un moment dat un tip din echipa de video care a făcut infarct. A fost inconștient și a venit acolo știind că are probleme cu inima – avea două stenturi – și n-a spus nimănui. A venit, a muncit cot la cot cu noi în căldură de 40 de grade, cu apă sporadic, cu alergat, cu fumat, și a făcut infarct. Norocul lui a fost că a făcut infarct în capitală, că dacă făcea în altă parte, nu mai venea acasă.” 

Tudor Vintiloiu, pe teren cu președintele ghanez John Mahama. Fotografie din arhiva personală

Ce a rămas cu tine din interacțiunile cu oamenii de acolo?

„Prezența noastră acolo a fost oarecum tensionată din punctul ăsta de vedere. Există un resentiment pe care îl înțeleg, prin prisma a ceea ce au trăit strămoșii lor. Iar faptul că eu eram colo, le făceam poze și eram plătit pentru asta era o întărire a supărării lor că eu venisem acolo să îi exploatez. Când îmi spuneau: „tu te duci acasă și câștigi bani ca să îmi faci mie poze și eu nu câștig nimic”, mă gândeam: da, așa e. M-a frământat chestia asta multă vreme. 

Încercam să îmi argumentez mie că nu e așa, că intențiile mele sunt bune, că nu fac rău nimănui, dar intra în contradicție cu ce învățasem la etică în facultate și pe tot parcursul formării mele ca jurnalist. Undeva, exista o ruptură între partea asta de PR și partea aia de jurnalism. Și n-am fost împăcat sută la sută cu munca mea din punctul ăsta de vedere. 

În Europa legislația te obligă să fii mai atent la chestiile astea, pentru că politicienii riscă să se expună la procese. Acolo nu există riscul ăsta. Provocarea mea nu a fost să fiu fotograf de campanie, a fost să fiu fotograf de campanie în Ghana.” 

Te-ai simțit vreodată în pericol?

„Exista mereu o componentă de necunoaștere a mediului în care eram, a reacțiilor oamenilor, a situațiilor cu potențial de tensiune. Nu m-am temut că mi s-ar putea întâmpla ceva, pentru că eram parte a unui staff foarte bine protejat. Dar au fost atacuri cu bombă motivate politic, într-una din pauzele în care eu eram acasă l-au găsit pe unul la biserică cu un Kalașnikov sub parpalac, voia să îl omoare pe președinte. Dar am avut noroc.” 

Ce ar putea să învețe politicienii români de la politicienii africani? 

„Cred că dacă ești politician în partea asta de lume e foarte ușor să te ascunzi în spatele unei imagini. O construiești, o consolidezi cu diversele instrumente de comunicare, dar tu, ca om, în spatele imaginii, te ascunzi. Nu te cunoaște nimeni. Aici e mult mai sofisticată comunicarea, îți permite să manipulezi mult mai ușor. Acolo e greu să faci chestia asta. 

Există mai multă interacțiune între politicieni și oameni. Mult mai multă decât aici. Aici în campanie sunt 2-3 mitinguri mari, apar la televizor, se strâng semnături, și cam asta e campania. Acolo se ia la rând fiecare sat, din fiecare regiune. Se fac vizite, discursuri, strângeri de mână, băi de mulțime. Peste tot. Durează 6 luni campania. Se merge peste tot, chiar peste tot. Și te expui interacțiunii directe cu oamenii, e greu să te ascunzi. Acolo politicienii sunt mai apropiați fizic de oameni. Și poate de asta ar fi nevoie și aici.” 

Micile tale donații ne ajută să existăm. Dacă cititorii PressOne ar dona doar 5€ pe an, noi am putea aduce în fața ta de cinci ori mai multe soluții la problemele României.
Vrei să ne ajuți?
Prin card sau PayPal:
O singură dată
Lunar
5€
10€
25€
50€
Prin cont bancar:
RO54 BTRL RONC RT02 4298 9602

Fundația PressOne
Banca Transilvania, Sucursala Cluj-Napoca

Redirecționează:
20% din impozitul pe profit al companiei

Din taxele pe profitul companiei tale, poți alege ca până la 20% să meargă către echipamente video și reportaje, nu către stat.

Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare de AICI. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la marketing@pressone.ro.

*Baza legală poate fi consultată AICI.

2% din impozitul pe salariu

Din taxele pe salariul tău, poți alege ca 2% să meargă către articolele noastre și newsletterul Revista Pressei, nu către stat.

Descarcă formularul de AICI.

Depune-l la ANAF până pe 15 martie sau trimite-l până pe 1 martie la adresa: Bld. Eroilor, nr.1, ap.11, Cluj-Napoca, jud. Cluj. Și îl depunem noi.

REVISTA PRESSEI

Un newsletter perntru cititori curioși și inteligenți.

Sunt Curios
Celemaicititearticole
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...
Loading interface...