Criza miilor de români cu afecțiuni psihice: „Nu îmi dau seama ce sens are existența mea”

„Sănătatea psihică e pe agenda noastră guvernamentală – n-a zis niciun guvern, niciodată”, remarcă, cu o ironie amară, psihiatrul Vlad Stroescu. 

Oficial, sunt peste 70 de mii de români care suferă de afecțiuni psihice – aici intră doar cei care au cerut și au primit certificat de handicap. În realitate, se estimează că România este pe locul al treilea în topul țărilor europene în ceea ce privește numărul celor care suferă de o afecțiune psihică. După alte estimări, vorbim chiar de unul din patru români. 

***

Maria* are 29 de ani și e hair stylist. Sau cel puțin asta făcea înainte de criză. 

„Am fost diagnosticată cu tulburare bipolară acum 5 ani și acum doi ani am cerut și o a doua opinie unui alt specialist. S-a adăugat un diagnostic de stres post-traumatic, în urma unei relații violente în care bărbatul respectiv nu îmi dădea voie să ies din casă. 

Am reușit să mă descurc cu diagnosticele astea și mi-am găsit job-ul ăsta, care m-a ajutat mult. Apoi am rămas peste noapte fără job și nu pot ieși din casă. Primele două zile în izolare am crezut că sunt ok, apoi au început coșmarurile, tremuratul incontrolabil, am alunecat în depresie. 

Dacă nu venea un coleg la mine acum 10 zile cumpărasem suficiente pastile de somn cât să nu mă mai trezesc. Eram sigură că e mai bine să mor decât să trăiesc din nou închisă”, mărturisește ea. 

Maria este doar unul dintre nenumărații români pentru care izolarea și problemele economice care au venit odată cu pandemia s-au suprapus peste o istorie personală traumatică și peste un diagnostic psihiatric: tulburarea afectivă bipolară.

Face în continuare terapie online, dar nu simte că are aceeași conexiune cu terapeuta ei, „sau că și ei îi este foarte greu să se concentreze”. Atunci când i-a spus despre gândurile ei, terapeuta a insistat să adauge o ședință în plus pe săptămână, gratuit – pentru că în acest moment Maria nu are niciun venit. 

Dar atât psihologii, cât și psihiatrii sunt nevoiți să se adapteze la un sistem care nu e întotdeauna ușor de navigat și nici suficient pentru pacienți.

“Ne adaptăm din mers”

“Asistența psihologică nu se poate întâmpla ușor, ca atunci când îți aduce Bringo legumele acasă”, explică psihoterapeutul Adrian Socol.

„Consilierea psihologică are nevoie de o relație, are nevoie de oameni care să se cunoască. Iar rolul psihiatrului nu este doar să fie un mediator de rețete, să scrie rețete și să dea mai departe oamenilor să se ducă la farmacie, ci și are și o relație cu omul, îi mai spune o vorbă bună, îl mai evaluează, îl mai încurajează. Relația față în față îți aduce un cu totul alt plus de informații.”

„Trebuie să ne adaptăm foarte rapid la sistemul ăsta cu telemedicina, care e încurajat, dar nu e complet reglementat”, adaugă și Vlad Stroescu. 

„Psihoterapeuții au mai mare experiență în a lucra la distanță. Noi medicii, nu avem, pentru că ne era interzis lucrul la distanță până acum. Acum, dintr-o dată, este foarte important și ne lipsește experiența s-o facem și ne adaptăm din mers. Realitatea este că majoritatea telemedicinei pe care o practicăm, informal, în perioada asta ține de relațiile pe care le-am construit deja”, spune el.  

„Telepsihiatria e utilă la pacienții care sunt aderenți la tratament. Dar cei cu psihoze și adicții nu sunt aderenți”, spune și Doina Cosman, președinte al Alianței Române de Prevenție a Suicidului și al Asociației Române de Psihiatrie și Psihoterapie. 

Psihiatrul i-a făcut Mariei câteva modificări în schema de tratament. Dar ca să se asigure că Maria are acces la medicație, a venit și i-a lăsat rețeta nouă în cutia poștală. 

„A spus că e mai sigur așa, ca să nu am probleme la farmacie”, spune Maria. 

Rețeta verde și rețeta galbenă

Nesiguranța legată de accesul la tratament este, în acest moment, o realitate cu care trebuie să se confrunte românii cu diagnostice psihiatrice. 

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a dat la începutul lunii aprilie permisiunea pentru consultații prin telemedicină și pentru rețete online, dar această reglementare nu se aplică în cazul anumitor tipuri de rețete necesare pentru tratamentul bolilor psihice: rețetele galbene tab II și rețetele verzi tab III, care prescriu substanțe controlate:

„Și noi în psihiatrie prescriem foarte multe substanțe controlate, reglementate de regimul psihotropelor și stupefiantelor”, spune Vlad Stroescu. 

„Medicamente de care oamenii au nevoie, pe faimoasele rețete verzi și rețete galbene. Actualmente nu există soluții, decât să vină și să-și ia rețeta în persoană. Farmaciștii nu pot să onoreze prescripții la distanță pe rețetele astea. Se mai rezolvă lucrurile la mica înțelegere, dar nu e suficient să contăm pe asta și pe buna credință a farmacistului. Farmacistul își asumă un risc onorând rețete în afara reglementărilor legale. Conform unor legi, eliberarea unor astfel de rețete ține de domeniul penal”.

Iar tratamentul psihiatric, indiferent că vine pe o rețetă clasică sau pe o rețetă verde, nu se poate întrerupe fără a pune pacientul la risc. 

„În această categorie intră câteva diagnostice care trebuie privite cu mare seriozitate, dincolo de anxietatea și stresul produs de COVID-19: schizofrenia, tulburarea afectivă bipolară, demențele de orice natură, dependențele de alcool și de droguri. Dacă un schizofrenic nu își ia tratamentul două săptămâni, boala revine. Aceste categorii trebuie să urmeze un tratament continuu, neabătut”, explică Doina Cosman. 

Voluntar: Vrei să vorbim despre ce te apasă? Apelant A: Pereții. Singurătatea. Nu am văzut pe nimeni de 17 zile și nu am auzit nicio voce. Voluntar: Ce anume te sperie? Apelant A: Simt că fiecare zi este un chin. Vreau doar să dorm și nu pot. Nu am chef de nimic. Vreau să mor, doar că nu am curaj. […] Nu am niciun scop. Nu îmi dau seama ce sens are existența mea. Mai facem cursuri online, dar nu mai particip. Nu pot, nu am energie, nu reușesc să-mi urmăresc colegii și profesorii. Mă trezesc mai obosită decât mă culc și îmi pierd răbdarea după primele 10 minute. […] Voluntar: Mai citești? Apelant A: Nu pot. Nu pot să mă așez cu o carte și să citesc o pagină măcar. Simt că nu are rost. Mă simt obosită și nu îmi place asta dar nici nu pot să schimb asta. Vreau doar să stau în fotoliu și să mă uit în gol.

Transcript oferit PressOne cu acordul apelantului, de către o asociație care oferă suport psihologic telefonic în această perioadă

Sintagma de „distanțare socială” face rău psihicului

„Mulți oameni tratează perioada asta ca pe un fel de concediu”, spune Maria. „Sincer, nu am încredere că dacă situația va continua așa, tratamentul mă poate ajuta foarte mult. Stau foarte mult în pat. Încerc să controlez atacurile de panică. Nu mănânc, nu dorm peste noapte, doar ziua reușesc să ațipesc. În rest îmi caut un job și ies cu câinele la plimbare”. 

Psihiatrii și psihologii sunt de acord că, în primul rând, sintagma „distanțare socială” este cel puțin nefericită, dar și că felul în care comunică autoritățile, prin ordine militare și hrănirea anxietății oamenilor, contribuie la formarea unei atmosfere toxice pentru psihicul uman: 

„Din punct de vedere psihoterapeutic nu îmi place această sintagmă de distanțare socială”, spune Doina Cosman. „Ea face foarte mult rău psihicului. Mai bine să folosim sintagma de distanțare fizică și apropiere emoțională”.

Ea subliniază și faptul ordonanțele militare sunt percepute de către populație ca pe niște ordine reci și de constrângere, limitare a libertății de autodeterminare, lucru care nu e convenabil și cu care populația din România, în special cea tânără, care n-a prins regimul comunist, nu mai este obișnuită.

Apelant B: Am fost bine până pe 20 martie. Am continuat terapia și a insistat Elena – soția mea – să mă înscriu cu ea la un curs online de meditație și yoga. Dar nu mă pot concentra, nu reușesc să adorm și apoi mă trezesc peste noapte. Mă gândesc la 2008 și știu că acum va fi mai rău.Voluntar: Ai consumat ceva de când nu mai mergi la birou?Apelant B: Nu. Dar am droguri ascunse în casă.Voluntar: Ai discutat cu soția ta despre asta?Apelant B: Îi este oricum foarte greu. La firma ei s-au anulat 11 proiecte și nu se știe ce va fi cu ei. Nu vreau să mai afle și despre problema mea.Voluntar: Dar ea știe că ai fost dependent?Apelant B: Da. Și din acest motiv își face acum griji în plus și pentru mine.[…]Voluntar: De ce îți este cel mai teamă?Apelant B: Că dacă mă apuc iar de droguri, nu o să mă pot opri de data asta și că o să îi fac rău Elenei sau altcuiva.

Transcript oferit PressOne cu acordul apelantului, de către o asociație care oferă suport psihologic telefonic în această perioadă

Multe dintre ONG-urile din domeniul sănătății mintale și asociațiile profesionale au pus la dispoziția oamenilor numere la care aceștia pot suna atunci când se află în dificultate. 

Alianța Română de Prevenție a Suicidului (ARPS), al cărei TelVerde Antisuicid 0800801200, funcționează între 7 seara și 7 dimineața și furnizează sprijin gratuit, confidențial și pe bază de voluntariat persoanelor cu risc suicidar și persoanelor cu atacuri de panică, anxietate, depresie, stres și alte stări de criză emoțională, ca efect al pandemiei. 

Doina Cosman, președinte ARPS, spune că, momentan, telefoanele pe care le primesc se axează mai mult pe probleme afective – anxietate, depresie, conflicte, frustrări, abuzuri – și că adevăratul val de consecințe psihologice produse de pandemie va veni mai târziu. 

Dar va veni:

„Avem aproape în fiecare seară telefoane în care suntem apelați și ni se transmite o ideație de sinucidere sau o posibilă orientare înspre o ideație de sinucidere.

Nu toți spun că vor să se sinucidă, ci mai degrabă că viața nu are niciun rost și că poate ar fi mai bine să dispar, astfel de analogii sau metafore vizavi de actul fatal. 

Nu aș putea să spun că sunt mai multe telefoane ca înainte de februarie, dar totuși parcă sunt mai multe în ultimele zece zile. Avem telefoane care au legătură cu consecințele sociale, economice, de suport emoțional ale acestei situații.

Mai mult ar fi anxietatea anticipatorie, că vor scădea veniturile, că își vor pierde slujbele. Probabil că acest val de anxietate, de depresie, generat de consecințele economice ale pandemiei va veni mai târziu. Și probabil că va veni. Vom vedea, în viitor, cât de reziliente vor fi persoanele din România vizavi de aceste șocuri economice”, spune Doina Cosman.  

Este însă natural ca oamenii să nu perceapă încă impactul psihologic real al evenimentelor din ultimele luni – suntem încă în criză, iar modul de funcționare al oamenilor în situații din criză nu permite acest lucru, explică Vlad Stroescu: 

„Acum suntem în modul de șoc. Când treci printr-o criză, nu-ți dai seama prin ce treci. Nu te uiți nici în stânga, nici în dreapta, faci față de la o zi la alta, ai adrenalina la maxim și asta te face să nu simți durerea și să faci cortizol, un alt hormon al stresului, care te ține în picioare chiar și la cote de avarie, dar asta nu poate dura la nesfârșit. La un moment dat va veni nota de plată. Pe care o s-o resimțim cu toții din plin.”

Voluntar: Ai avut probleme cu somnul înainte?Apelant C: Nu. Doar după ce a murit tata, câteva luni. Doar atunci mi-a fost atât de greu.Voluntar: Spui că ceea ce ți se întâmplă acum e la fel de dureros ca pierderea tatălui tău?Apelant C: La fel mă simt. Nu mai sunt stăpân pe viața mea. Sunt o victimă colaterală de care nu îi pasă nimănui. Îmi este rău fizic.Voluntar: Ce anume te tulbură?Apelant C: Nu știu ce o să fie cu mama. Au externat-o și nu știm când și cum o să-și reia tratamentul. Avea șanse mari de vindecare, așa mi-au spus doctorii în ianuarie. Cu condiția să acționăm rapid. Iar ei au trimis-o acasă. Nu știu cum să fac. Unde să mă duc cu ea? De unde să luăm bani pentru tratament când ne-au obligat să ne închidem afacerea? Pe cine să întreb ce o să fie?

Transcript oferit PressOne cu acordul apelantului, de către o asociație care oferă suport psihologic telefonic în această perioadă

***

„Spitalele de psihiatrie sunt mereu periferice”, spune psihiatrul Vlad Stroescu. „Și înainte de pandemie am avut întotdeauna o mare lipsă în comunitate. Noi, psihiatrii de ambulatoriu, nu suntem suficienți, pentru că e nevoie de o rețea, de o psihiatrie de urgență, de echipe mobile. 

Înțeleg că acum, de când cu pandemia, s-au organizat niște echipe mobile care îi ajută pe oamenii care sunt, spre exemplu, în carantină. Dar oamenii cu suferințe psihice se aflau și înainte într-o stare de izolare, autoizolare, chiar de alienare. Aveau și înainte nevoie de echipe mobile.

Deși și înainte era un vid, sunt curios cât va crește impactul în perioada asta. 

Și va crește cu siguranță, pentru că tot ceea ce noi numim izolare și alienare și rupere a relațiilor de suport este foarte agravat acum. Adică lucruri împotriva cărora noi [psihiatrii, n. red.] ne luptam cu îndârjire sunt, cel puțin pentru moment, recomandabile: omul trebuie să stea cât mai mult în casă, să se distanțeze social. Sunt lucruri necesare, dar care vor avea, cu siguranță, un mare impact asupra sănătății psihice a oamenilor”, adaugă Vlad Stroescu. 

Psihiatrii din România se pregătesc pentru ce e mai rău. Și, deși nimeni nu știe exact ce va însemna asta, se intuiesc valuri de stress post-traumatic care vor veni la câteva luni după ieșirea din starea de urgență, o agravare a bolilor sau a simptomelor, mai ales pentru oamenii aflați în dificultate și fără sistem de sprijin, care nu au la cine să apeleze. Ba chiar este posibilă chiar o creștere a tentativelor de suicid – reușite sau nereușite.  

„Există studii care corelează rata suicidului într-o populație cu rata șomajului. Și e o corelație liniară, care e foarte gravă în medicină. Dar nu știm încă ce va fi”, spune psihiatrul. 

Adrian Socol, psiholog la Fundația Estuar, are o perspectivă mai nuanțată, dar nu cu mult mai optimistă: „Da, vor fi oameni pentru care, în momentul când vor rămâne șomeri pentru perioade lungi de timp sau își vor pierde casele, s-ar putea să se acumuleze niște idei de genul ăsta și există corelații între media șomajului și tentativele de suicid, dar nu aș trage o linie directă între astea două. 

Dar e important ca oamenii să aibă o rețea de suport și să apeleze la profesioniști în momentul ăsta, nu când lucrurile au devenit deja apăsătoare și simt că nimic nu îi mai poate ajuta.” 

***

Vlad Stroescu, psihiatru:

„Ne-am trezit peste noapte alienați. Nici măcar sentimentele nu mai sunt ale noastre. Acum, sentimentele noastre sunt meteorologice, bat ca vântul. Ne iau pe sus. Sunt ale întregii omeniri. Cum luptăm cu asta? Ne amintim ce e important pentru noi înșine. Să avem conversații relevante. Să nu vorbim doar despre Covid. Cel mai important lucru? Să ascultăm. E mai important să ascultăm decât să dăm sfaturi”. 

Adrian Socol, psihoterapeut:

„Poate învățăm să fim mai atenți la nevoile noastre, să facem distincția dintre ce este o nevoie și ce este o dorință. Acum nu putem să ne îndeplinim dorințele. Ceea ce rămâne de făcut este să vedem care sunt nevoile alea fundamentale și să ne ocupăm de ele. Poate învățăm după aia să facem distincția între astea și să ne raportăm mai echilibrat, să nu mai fim așa nefericiți. Iar frica de moarte e ceva ce ținem mereu la periferia conștiinței, și acum va trebui să învățăm ce să îi facem să îi facem față în mod conștient. Să o aducem în prim plan și să ne gândim la ce înseamnă anumite lucruri pentru noi”, deși, chiar și așa, “o să ieșim afectați din experiența asta. Ruginiți pe anumite paliere ale funcționării noastre sociale. O să își pună amprenta asupra noastră”. 

***

În ultimele două luni, 1,2 milioane de contracte de muncă au fost suspendate, au fost date peste 200 de mii de amenzi și majoritatea oamenilor și-au petrecut timpul între patru pereți, separați de familie și de prieteni, inclusiv în perioada foarte încărcată emoțional a Paștelui – sunt detalii care cu siguranță nu vor aduce o îmbunătățire. 

Afecțiunile psihice sunt prost înțelese în România, după cum demonstrează cazul recent al bărbatului de 37 de ani, care a murit împușcat de șase ori de polițiști în mijlocul unui episod psihotic. Iar impactul psihologic al pandemiei, al consecințelor economice ale acesteia nu este luat înseamnă, în acest moment, de nimeni – dar povestea bărbatului din Vaslui care s-a spânzurat după ce a luat o amendă de 2000 de lei pentru că a ieșit afară fără declarație ar putea fi interpretat ca un semnal de alarmă cu privire presiunea psihologică sub care se află mulți români în acest moment.

*Numele personajelor au fost schimbate pentru a le proteja identitatea