Copiii dintre dealuri

Roxana Garaiman

Redactor

În weekendul 22-24 aprilie, PressOne a însoțit un convoi umanitar organizat de clubul Off-Road Adventure Romania din București, care a dus câteva tone de ajutoare pentru circa 300 de oameni necăjiți din comuna Șopotu Nou, județul Caraș-Severin.

Acești oameni trăiesc în condiții greu de imaginat pentru cineva care iese rareori din oraș. Dar ei reprezintă un sfert din populația acestei comune din Munții Banatului.

Majoritatea localnicilor practică agricultură de subzistență. Dacă într-un an nu se face porumbul sau cartoful, oamenii abia mai au ce mânca. La fel dacă vreo nenorocire le omoară animalele din bătătură.

Principala lor sursă de venit o reprezintă subvențiile agricole pentru zone defavorizate.

Ajunși acolo, am decis să scriem despre copiii pe care i-am întâlnit. Am vrut să aflăm ce visuri au acești copii – uitați, la fel ca alte mii, în sate dintre dealurile României.

*

Loredana are 12 ani și am găsit-o pe o culme din fața casei, în brațe cu o soră mai mică. În total sunt 7 frați, dintre care cei mai mici sunt gemeni de 4 ani. Tatăl lor are 65 de ani, iar mama, 42.

Cel mai departe de casă, Loredana a ajuns până la Bozovici, o comună aflată la 20 de kilometri. La școală, cel mai mult îi place Limba română, dar nu știe ce vrea să se facă atunci când va fi mare.

„- Îți place de vreun băiat?

Interviu. La 27 de ani, românul Richard Abou Zaki este jurat la „Chefi la cuțite” și cel mai bun chef din Italia: „Am preparat un meniu de șase feluri pentru Regina Elisabeta”

La doar 27 de ani, în 2024, în cadrul galei dedicate excelenței în arta gastronomică de la Milano, Richard Abou Zaki a fost declarat cel mai bun chef din Italia. Asta după ce, la vârsta de 23 de ani a primit o stea Michelin pentru talentul său în bucătărie. 

Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică

România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.

– Nu, că n-am Facebook. N-am nici telefon.”

*

Ionuț, fratele de 10 ani al Loredanei, se laudă că a fost până la Timișoara când era mai mic. A stat internat în spital, pentru o operație la o mână.

Îi place la școală, pentru că învață într-o sală frumoasă, dar și mai mult îi place să se uite la desene animate.

De curând, părinții au făcut abonament TV, pe care îl plătesc din alocațiile copiilor. Aceasta e singura sursă de venit a familiei.

*

Dintre toți frații, Cristi e cel mai sălbatic. Pentru că nu prea a mai văzut străini în bătătură, puștiul de 7 ani s-a ascuns sub pat. Abia l-am convins să iasă de acolo și să ne zâmbească.

Ca să-i domolească teama, Piciul, cum i se spune șefului convoiului umanitar, s-a apucat să-i arate cadourile.

– Uite, ți-am adus un ghiozdan cu Superman și un tricou cu Balotelli. Știi cine e Balotelli?

– Fotbalist.

– Aici ai penar cu creioane, carioci, pastă corectoare, marker, pixuri, aoleo, câte ai aici. Îți plac?

– Daaa.

– Aici avem și dulciuri. Ăsta e un iepuraș de ciocolată. Iar ăsta ce este?

– Un pinguin.

– E, nu chiar. Un puișor.

Lanterna frontală este cadoul care l-a încântat cel mai tare pe Cristi.

*

Când am ajuns la casa Mihaelei, știam că are 16 ani și eram pregătiți să-i oferim un ghiozdan pentru domnișoare. Fata purta basma.

– De ce porți basma? Uite ce păr frumos ai…, a întrebat o șoferiță.

– Că e măritată, a răspuns, în locul fetei, un bărbat din convoi, care cunoștea tradiția.

– Ești măritată?

– Este, are și un copil de trei luni, a intervenit și socrul fetei.

Mihaela are doar 4 clase. Nu ne poate spune de ce a renunțat la școală, dar dă din cap, că e fericită în proaspătul rol de mamă.

Mai dă din cap și că-și iubește soțul. L-a cunoscut acum un an, când băiatul a venit în Sichevița, satul părinților ei.

Mihaela, împreună cu soacra sa, Ruja.

E încălțată, la fel ca mulți alți săteni, cu opinci. Oamenii și le confecționează singuri, dar nu din piele argăsită, ca odinioară, ci din cauciuc tăiat din anvelope.

„Femeile necăjite taie cameră de mașină și o coase așa. Asta e talpa țăranului de jos. La mine, uite, unul e de-un fel și unul de alt fel”, spune socrul Mihaelei.

*

Sofica e în clasa a 7-a și locuiește cu fratele ei mai mare și cu bunica lor, Vieta. Mama Soficăi a fugit cu un drăguț, acum cinci săptămâni, ne spune Vieta.

– Care e visul tău cel mai mare?

– Nu știu, nu m-am gândit.

– Ți-ar plăcea să rămâi aici la bunica, să-ți întemeiezi familie?

– Da.

– Cum îți place să-ți petreci timpul?

– Cu familia mea.

– Adică?

– Să-i ajut la treburi.

*

În satul Răchita, am oprit în fața școlii primare. Aici învață patru copii, iar în toamnă vor mai veni trei, ne-a informat un bătrân care se rezema într-un toiag.

Puțin mai sus, pe iarbă, Loredana, o fată de 18 ani care s-a mutat la Reșița, stătea de vorbă cu două prietene din copilărie, Mirela și Firuța.

Loredana a plecat la oraș ca să urmeze un liceu mai bun. Acum, în vară, va susține examenul de Bacalaureat, dar n-are emoții.

„Dacă înveți de la început, nu-ți este greu nici la sfârșit”.

Loredana spune că la oraș se face mai multă carte, pe de o parte pentru că elevii au acces la mai multe informații, dar și pentru că profesorii sunt mai bine pregătiți. În plus, la oraș ai mai multă liniște să înveți.

– Este diferit la oraș, pentru că nu e atât de mult de lucru. Este, într-un fel, o viață mai bună, dar tot aici îți place mai mult.

– De ce? Ce-ți lipsește cel mai mult acolo?

– Dragostea părinților.

Loredana e ambițioasă și vrea să urmeze, poate chiar la București, Facultatea de Pedagogie. Visul ei este să devină profesoară.

„Îmi plac mult copiii și am răbdare cu ei”.

*

Un pic mai la vale ne întâlnim cu Andreea, o fată veselă, de 13 ani. Și ea vrea să facă și liceu, și facultate. E hotărâtă să se țină de carte ca să scape de corvoada cu animalele.

– Ai timp să și înveți cu toate treburile din gospodărie?

– Da, dar mai mult sunt cu vacile și cu niște purcei, și nu pot să scap de ei, sunt 15 cu toții.

– De-aia vrei să pleci la oraș?

– Da, ca să scap de ei.

Însă marele vis al Andreei e să fie cântăreață. Ne-a mărturisit că se uită cu emoție la „Românii au talent”. Apoi ne-a cântat puțin.

*

Fănică s-a blocat când l-am întrebat câți ani are. S-a uitat la tatăl său, care e cioban. „15 ani, e în clasa a 8-a”, a răspuns bărbatul în locul lui. Și Fănică a repetat după el.

Dar adolescentul e o mână de om și pare a avea doar jumătate din vârstă.

– Ce materie îți place cel mai mult la școală?

– Mai mult cartea… și fiarele.

– Ce fiare? Tractorul?

– Da.

Frații și surorile lui Fănică păzesc oile tatălui lor.

Fănică mai are 6 frați, pe care i-am întâlnit pe drum. Erau pe dealuri, cu oile, și priveau în gol. Nu știau să spună cum îi cheamă și nici să reacționeze la vederea unei ciocolate.

*

În timp ce copiilor din Șopotu Nou le lipsește șansa unui viitor mai bun, părinții lor, chinuiți de muncă, îi au în grijă și pe propriii părinți, cărora nu au ce să le facă dacă îi doare ceva.

Maria e prima persoană care ne-a întâmpinat pe Valea Răchitei. Deși trecută de 50 de ani, are o candoare ca de copil.

Fetele ei s-au măritat prin alte sate. Ea a rămas acasă doar cu băiatul cel mare, care are 34 de ani și un handicap din naștere. Deși nu poate fi de niciun ajutor în gospodărie, el aduce singurul venit al familiei, pentru că încasează pensie de handicap.

„De 35 de ani sunt aici, de când m-am măritat. Avem 4 vaci, 4 cai, 7 porci, avem mult de lucru, dar tot e mai bine aici decât la Oravița, unde n-aveam nimic”.

Bătrâna familiei, Ana, are 92 de ani și abia se mai deplasează. De doi ani n-a mai ajuns la doctor.

Spitalul de la Bozovici, cel mai apropiat de comuna Șopotu Nou, s-a desființat, iar acolo a rămas doar un centru de urgențe. Cel mai apropiat spital se află la o distanță de 70 de kilometri, la Oravița.

*

Pe o altă culme am întâlnit o femeie care se întorcea de la moară cu un lighean de mălai măcinat. Are 76 de ani și încă mai ține casa.

Locuiește cu fiul ei și cu doi nepoți, un băiat de 17 ani care este la școală, și fata de 20, care are un handicap din naștere.

– Aveți aici de toate, alimente pentru Paști, vedeți ce e de pus la rece, ce e de pus la cămară.

– Haideți, lăsați-mă să vă dau măcar o sticlă de țuică.

*

În comuna Șopotu Nou se află și unul dintre cele 6 sate de cehi din România.

Ravensca mai numără astăzi circa 100 de locuitori, majoritatea bătrâni. Fiind situat la peste 800 de metri, aici s-a conservat cel mai bine limba ceha, astfel încât mulți tineri au plecat, după revoluție, în Cehia.

Carolina este patroana unui mic magazin din centrul satului. Ne-a explicat că cehii din Moravia s-au așezat aici încă din 1826. La magazinul ei se găsesc de toate, inclusiv opinci din cauciuc.

*

Membrii clubului Off-Road Adventure Romania merg de circa 15 ani să ducă ajutoare în satele pierdute din Munții Banatului.

De data aceasta, au participat circa 100 de persoane, cu 40 de mașini de teren și trei dubițe de marfă. Distanța dintre București și comuna Șopotu Nou este de circa 460 de kilometri.

Membrii clubului și familiile lor au strâns circa 35.000 de lei, cu care au cumpărat tone de alimente, haine, produse de igienă, jucării și rechizite.

Puteți vedea mai jos o galerie foto de la acțiunea umanitară din weekendul 22-24 aprilie:

Fotografii de Lucian Muntean.

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€