Activiștii din Italia s-au luptat pentru soarta celei mai bătrâne ursoaice din regiune.
Activiștii din Italia s-au luptat pentru soarta celei mai bătrâne ursoaice din regiune.
28/07/2024
Controlul agendei publice. Cum a fost evitată dezbaterea despre soarta urșilor din România printr-o știre falsă
În ziua în care președintele Klaus Iohannis trebuia să promulge legea împușcării la liber a 426 de urși, votată în Parlament cu o săptămână înainte, agenția de presă de stat Agerpres a publicat o informație potrivit căreia Italia era pregătită să trimită în România un urs violent. Ursoaica era bănuită că atacase un turist francez în regiunea Trentino din nordul țării.
Numai că în realitate nu s-a întâmplat așa.
- Sursa citată de agenția de presă Agerpres este o altă agenție (spaniolă), EFE, care nu publică nimic pe subiectul ursului din Italia sau al aducerii lui în România.
- PressOne a mers pe firul acestei informații amplificate în cascadă pe parcursul zilei de 23 iulie 2024 de toate redacțiile de presă de la noi, de la cele mai respectabile, la cele mai obscure. Am descoperit o situație care nu are nimic de-a face cu România.
- Dimpotrivă, cazul din Italia pare că a fost folosit la noi pentru a împinge mai departe pe agenda publică nevoia promulgării de urgență a legii împușcării urșilor de către președintele Klaus Iohannis.
În după-amiaza zilei în care internetul românesc se încingea de posibilitatea ca o altă țară din UE să se folosească de regimul permisiv al urșilor din România, Iohannis a promulgat legea.
Dezbateri despre soarta urșilor și în Italia
Ca și la noi, la Trentino dezbaterea publică este în desfășurare, mai ales că în aprilie 2023 un tânăr care a fost atacat de o ursoaică cu numele JJ4 a murit pe munte. În acest context, Maurizio Fugatti, președintele provinciei autonome Trento, a dat undă verde unei legi a uciderii urșilor.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
Recoltarea controlată permite uciderea a 8 exemplare pe an. Chiar dacă ordinele sale emise până acum au fost atacate de activiști și suspendate de Tribunal Regional, o parte din urșii vizați de ordine au fost uciși oricum de braconieri în condiții neelucidate.
Ursoaica acuzată de această dată se numește KJ1, are 3 pui și este cea mai bătrână ursoaică din zona Trentino (are peste 20 de ani). Ea ar fi atacat un turist francez într-un loc numit Dro, la câțiva kilometri de municipiul Riva del Garda.
Călin Georgescu semnează prefața în cartea conspiraționistului Kennedy Jr.: „Perioada nazismului este nimic în comparație cu ceea ce oligarhia actuală întreprinde la nivel global”
Stafful politicianului extremist Robert F. Kennedy Jr. a confirmat că acesta s-ar putea afla în România în această săptămână pentru a-și lansa varianta tradusă în limba română a cărții “Adevăratul Anthony Fauci, Bill Gates, Big Pharma și războiul global împotriva democrației și sănătății publice”. Ediția în română are un Cuvânt înainte scris de Călin Georgescu, candidatul pentru turul al II-lea al alegerilor pentru Președinția României.
Preoții BOR, seduși de New Age și politică. Vasile Bănescu: Implicarea clericilor în campanie, „o maximă eroare”. ÎPS Teodosie, „pe cont propriu”
La imaginea de „salvator” pe care a dobândit-o Călin Georgescu au contribuit și preoți din Biserica Ortodoxă Română. De ce? Ne răspunde, într-un amplu interviu, Vasile Bănescu.
Primul lucru care ne-a dat de gândit în cazul textului știrii apărute în presa românească, preluat integral aproape fără nicio schimbare, a fost faptul că singura persoană citată în articolul-sursă era o femeie, Francesca Patanella, „o avocată a grupului Onlus pentru protecţia animalelor”. Ea ar fi susținut în fața unei instanțe italienești că în România sunt ”pregătiţi să primească” animalul.
Acțiunea activiștilor italieni în justiție, fără legătură cu România
În acțiunea legală din Italia inițiată de o serie de organizații de mediu și de protecție a animalelor au fost implicate mai multe entități. E vorba de OIPA - International Organization for Animal Protection, LEAL -Lega antivivisezionista din Milano, ENPA - L'Ente Nazionale Protezione Animali, LEIDAA- Lega italiana difesa animali e ambiente, LAV - Lega Anti Vivisezione și LNDC -Lega Nazionale Difesa del Cane.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Toate aceste organizații de tip nonprofit au în denumire particula ONLUS, o prescurtare pentru organizzazione non lucrativa di utilità sociale - sau, pe scurt, ONG.
PressOne a luat legătura cu reprezentanții OIPA, cei care au coordonat eforturile activiștilor care s-au împotrivit în Italia ordinului emis de guvernatorul provinciei Trentino de împușcare a ursului suspect că ar fi atacat un turist în data de 16 iulie 2024. Ne-au spus că numele Francescăi Patanella nu le spune nimic.
Aceștia au mai declarat să intervenția lor în justiție s-a bazat pe argumente legale și nu pe promisiunea că ursul va fi relocat în România.
„Am solicitat suspendarea ordinului de sacrificare și aplicarea de măsuri alternative, cum ar fi monitorizarea prin radioemisie și închiderea potecilor pe anumite zone pentru public, așa cum se face deja în regiunea Abruzzo pentru ursul marsican. De altfel, aceste cereri ale noastre se regăsesc și în decizia Tribunalului Administrativ Regional prin care s-a suspendat ordinul", a declarat pentru PressOne Valentina Bagnato, manager de relații internaționale al OIPA.
În Italia, soarta urșilor e la mâna autorităților regionale
Ca și în România, în nordul Italiei sunt urși bruni, o specie protejată. În regiunea Trentino, unde a avut loc atacul, trăiesc circa 100 de urși, iar rata de reproducere e în creștere, arată rapoartele oficiale. În Italia mai trăiește o specie de urs brun în regiunea Abruzzo, ursul marsican.
„În conformitate cu legislația europeană (Directiva privind habitatele), uciderea unui urs, care este considerat o specie protejată, trebuie ordonată numai în absența unor măsuri alternative și atunci când nu se pune în pericol starea de conservare a speciei. Ca toate reglementările europene, Italia trebuie să respecte o serie de legi care pun în aplicare directiva și instituie o anumită procedură operațională. Planul de acțiune interregional pentru conservarea ursului brun din Alpii Centrali Orientali - PACOBACE este o strategie care în mod evident se aplică și urșilor din Trentino și prevede o serie de măsuri graduale (de la captivitate, la monitorizarea prin radicollar și până la sacrificare) care pot fi aplicate în funcție de gradul de periculozitate al animalului implicat, deci în funcție de evenimentul/dinamica care s-a produs.”
„Provincia autonomă Trento (PAT) se bucură de autonomie și există o lege provincială recent aprobată (așa-numita lege privind "uciderea urșilor") care prevede posibilitatea de a ucide până la 8 urși pe an pentru prima perioadă de doi ani 2024/25, inclusiv urși tineri și mame cu pui. În caz de pericol pentru siguranța publică sau pentru patrimoniul alpin, președintele poate emite un ordin de sacrificare, notificând Ministerul Sănătății și ISPRA (Italian National Institute for Environmental Protection and Research, n.red). Din păcate, în ultimii ani am constatat că PAT a adoptat ordine de sacrificare a urșilor cu aplicarea unor măsuri extreme și disproporționate. Noi am reușit în mod repetat să obținem anularea lor în fața Tribunalului Administrativ Regional și/sau a Consiliului de Stat”, explică Valentina Bagnato, reprezentanta OIPA.
În timp ce soarta ursoaicei KJ1 se decidea în instanță, OIPA a făcut public un comunicat în care arăta că un cadavru de urs matur și unul de pui au fost descoperite aproape de zona atacului și a cerut recoltarea de ADN pentru a certifica dacă animalul mort este sau nu ursoaica KJ1. După primele informații, este vorba de un urs mascul și un pui care nu ar fi fost împușcați de om. Ursoaica KJ1 nu a fost încă prinsă.
„În urma suspendării ordinului lui Fugatti, care dădea mandat de a ucide mama KJ1, care are trei pui, OIPA subliniază că pericolul braconajului planează. Deja urșii MJ5 și F36, obiectul unor ordine similare din partea președintelui PAT, au fost găsiți morți din cauze certificate drept „nenaturale”. Solicităm provinciei Trento și Corpului Silvic să asigure siguranța KJ1, a puilor săi și a întregii faune din Trentino", conchide OIPA.
Dar legătura cu România?
În urmă cu circa un an și jumătate, a explicat Valentina Bagnato, organizația sa a luat legătura cu reprezentanții Sanctuarului de Urși Libearty de la Zărnești (Brașov) România. Aveau în vedere relocarea unei alte femele de urs brun, pe nume JJ4.
Aceasta se află în interiorul unui adăpost situat în apropiere de orașul Trento, la Centrul Casteller. JJ4 se află și astăzi la Casteller, iar administrația regională a lui Maurizio Fugatti a decis să o relocheze într-un sanctuar din Germania. Până acum însă ursul nu a fost transferat.
Dar au existat discuții cu oficialii de la Zărnești, din România, a confirmat pentru PressOne și Cristina Lapis, președinta Asociației Milioane de Prieteni, care administrează Libearty. „Am vorbit în trecut, ținem legătură cu aceste organizații din Italia, a fost vorba despre relocarea lui JJ4. Despre ursoaica implicată în presupusul atac, KJ1, nu am discutat cu nimeni.”, a spus Lapis.
Unul dintre ONG-urile italiene, LAV, a declarat în presă că ar putea acoperi cheltuielile relocării în siguranță a ursoaicei KJ1 după ce ar fi prinsă, însă acest lucru nu a fost discutat cu reprezentanții sanctuarului de la Zărnești.
Poziția ONG-urilor italiene cu privire la urșii-problemă este, de altfel, destul de simplă: relocare în sanctuare, nu ucidere. Până să ajungă în România, sunt alte sanctuare din Europa dispuse să îi adăpostească.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this