Înapoi în '94. Cinci supraviețuitori de acum 25 de ani

Tom Hanks și Robin Wright, în "Forrest Gump" (regia: Robert Zemeckis).

Săptămâna trecută, pe când începeam să derulăm bobina atât de bogatului an 1994, lăsam o ușă deschisă spre cinci personaje care, în contexte diferite, și-au croit drumuri speciale.

Oricât de crudă se dovedea istoria care le înghițea, ceva unea aceste personaje, ca un subțire fir roșu: puterea de a re-visa lumea, prin ochelari cu o lentilă naivă și alta lucidă.

*

"Urcă cineva! Cineva periculos!". Cam atât apucă să spună prima țintă a lui Léon înainte să înceapă măcelul. De sus, de jos, de după pereți, bărbatul îngrozește cu precizia loviturilor sale.

De aici și titlul extins al filmului, "Léon: Profesionistul".

Urmaș al lui Victor, personaj în succesul anterior al regizorului Luc Besson − "Nikita" (La femme Nikita, 1990), asasinul cu ochelari rotunzi, palton greu și barbă nerasă de câteva zile primește nu doar propriul film, ci și un loc privilegiat în iconografia anilor '90, datorită naturii sale contrastante: e un incult cu minte impecabilă și un criminal sentimental.

Léon e unul dintre marii cavaleri din ultimul sfert de secol, cu o dâră de cadavre în urmă, dar și un sentiment tragic al datoriei, un singuratic care, asemenea eroilor de western, e scos din anonimat atunci când întâlnește pe cineva cel puțin la fel de "defect" ca el.

*

"Ce înseamnă, totuși, să fii normal?". Pentru Forrest... Forrest Gump, "normalul" e ca atacul cu kryptonită pentru Superman.

Chiar dacă are un coeficient de inteligență sub limitele impuse, personajul creat de Winston Groom cu un deceniu înainte de a deveni, prin filmul lui Robert Zemeckis, un punct de referință pentru cinemaul american pare cel mai potrivit să întoarcă toată istoria postbelică a Statelor Unite într-o anti-epopee.

E participant direct sau martor inocent la mișcarea pentru drepturi civile, la războiul din Vietnam sau la crearea marilor branduri. Întâlnește mai mulți președinți americani și vedete ale muzicii, ale căror dispariții le constată cu o mirare aproape indiferentă.

Pentru că Forrest pare să nu aibă nici ideologie, nici așteptări, nici prejudecăți, povestea sa devine și mai uimitoare în contextul unei societăți care fetișizează scopul.

Și, dincolo de tot folclorul pe care l-a lăsat în urmă, acest improbabil erou naiv scoate la suprafață nevoia de sens în vremurile noastre.

*

"Ne ești dator cu o viață".

Dacă "Forrest Gump" e varianta comică a americanilor de a-și revizita trecutul recent, filmul "A trăi" (To Live) se află de cealaltă parte a mesei de ping-pong istoric.

Regizorul Zhang Yimou ("Raise the Red Lantern", "House of the Flying Daggers") plasează în mijlocul odiseei sale o familie care, în decurs de trei decenii, își pierde statutul privilegiat și apoi e silită să caute metode de supraviețuire în timp ce traversează instalarea comunismului și Revoluția culturală.

Xu Fugui este cel care declanșează întregul proces, după ce pierde tot din cauza dependenței de jocuri de noroc. El trebuie să reconstruiască din nimic viața familiei sale, bazându-se pe talentul de a organiza spectacole cu umbre chinezești.

*

"De ce să-ți trăiești viața pentru visurile altcuiva" când poți să tragi pe tine un pulover de angora și niște ciorapi de damă, să imaginezi caracatițe-gigant care sfâșie savanți nebuni și să-l asculți pe lugojeanul Bela Lugosi șoptind, proustian, "gulaș!".

Poate doar ca să nu fii inclus pe lista celor mai slabi cineaști care au trăit vreodată, așa cum este în acest moment Edward Davis Wood Jr..

Totuși, filmele lui au creat o armată de adepți, unii botezați la propriu în noua religie a "woodianism"-ului, iar excentricitățile lui sunt mai gustate decât mari capodopere ale cinemaului.

Personajul surprins de Tim Burton în "Ed Wood" e doar o părticică din "nebunul" real − hrănit cu reviste de duzină și îndrăgostit de cinema până la punctul în care nimic nu l-a împiedicat să creeze câteva dintre cele mai iubite filme proaste, ca "Bride of the Monster" (1955), "Plan 9 From Outer Space" (1956) sau "Necromania" (1969).

*

"Uite, Fuji Yama! Nu e frumos?". Deși Fuji Yama din "O vară de neuitat" nu e decât un dâmb dobrogean, natura mozartiană a Mariei-Thérèse Von Debretsy îi dă un farmec și o semnificație sporite.

În acest film, selectat în competiție la Cannes, Lucian Pintilie ia o bucată din "Cronica de familie" a lui Petru Dumitriu și o transformă într-un arc peste timp, de la jumătatea anilor 1920 – când e plasată acțiunea – până la jumătatea anilor '90, când are loc lansarea peliculei.

Cu dezinvoltura ei naiv-occidentală, Marie-Thérèse (Kristin Scott-Thomas) e unul dintre cele mai seducătoare personaje ale regizorului român.

Ajunsă împreună cu întreaga familie într-un spațiu în care comitagiii ucid și desfigurează soldați români, femeia încearcă, fără succes, să îndulcească realitatea care o înconjoară, dominată de xenofobie, abuzuri și violență.

În acest context, apelul ei obsedant către "oamenii buni" devine doar o replică tristă ce nu poate stăvili tragedia.

Offscreen

 Regizorul Matteo Garrone revine în cinematografe săptămâna aceasta cu "Frizerul de câini" (Dogman), selectat anul trecut la Cannes și premiat pentru jocul actoricesc al lui Marcello Fonte.

Personajul acestuia – care se numește tot Marcello − este, așa cum anticipează și titlul, un bărbat care deține un salon de înfrumusețare pentru câini, dar a cărui principală sursă de bani, din care își întreține relația cu fiica, este vânzarea de cocaină.

Unul dintre clienții lui Marcello este Simone (Edoardo Pesce) − o brută care bate imigranți și polițiști și care fură tot ce prinde în jur.

Acest cuplu devine obiect de studiu pentru dependența aproape animalică dintre agresor și victimă, cu bătaie mai lungă spre un întreg sistem de relații sociale, ceea ce face din "Frizerul de câini" filmul de neratat al acestui început de an.

Un alt titlu de pe lista scurtă de la Cannes 2018, "Părul sălbatic" (The Wild Pear Tree), semnat de Nuri Bilge Ceylan, își pregătește lansarea internațională.

Cunoscut pentru "A fost odată în Anatolia" (Once Upon A Time in Anatolya, 2011) și "Somn de iarnă" (Winter Sleep, 2014), regizorul turc se folosește de întoarcerea acasă a unui tânăr scriitor care încearcă să facă rost de bani pentru a fi publicat.

Filmul abordează relațiile familiale din Turcia de azi, dar și problemele complexe ce derivă din imaginea artistului.

Dacă tot suntem în febra Oscarurilor, iar platformele online nu au adăugat nimic notabil în ultima săptămână, ne putem întoarce să vedem "Trei panouri lângă Ebbing, Missouri" (Three Billboards Outside Ebbing, Missouri), unul dintre filmele care au ținut capul de afiș al ediției de anul trecut, re-lansat în România de HBO.

Chiar dacă a pierdut Oscarul pentru cel mai bun film în favoarea fanteziei acvatice a lui Guillermo del Toro, povestea despre căutarea adevărului și răzbunare regizată de Martin McDonagh aduce pe ecran un cuplu actoricesc extraordinar − Frances McDormand și Sam Rockwell −, o mamă care caută vinovații pentru uciderea fiicei sale și un polițist incontrolabil.

Ți-a plăcut acest articol?

Atunci vrem să te rugăm ceva.

Dacă subiectele pe care le alegem ți se par relevante, iar stilul nostru nu te agresează, dacă PressOne este o oază de normalitate pentru tine, înseamnă că faci parte dintre acei oameni la care ne gândim în fiecare zi.

Orice donație va fi un semn că munca noastră își atinge scopul. Îți mulțumim.

Donează