Nu tehnologia e problema, ci modul în care o folosești. FOTO : Syda Productions / Dreamstime.com

Nu tehnologia e problema, ci modul în care o folosești. FOTO : Syda Productions / Dreamstime.com
03/05/2019
10 aplicații de mobil care-ți vor face viața mai bună
Întrebat de jurnaliștii de la Wired despre cum privește tehnologia în urma experienței regizării filmelor A.I. și Minority Report, Steven Spielberg a dat un răspuns devenit între timp celebru:
„Tehnologia poate fi cel mai bun prieten al nostru, dar ne poate strica oricând petrecerea. Ne întrerupe propria noastră poveste, ne face incapabili să gândim sau să visăm cu ochii deschiși, să ne imaginăm ceva minunat, pentru că suntem prea ocupați să parcurgem drumul de la bufet la birou cu ochii-n telefonul mobil„
Interviul din Wired a fost publicat în urmă cu 17 ani, iar lucrurile nu s-au îmbunătățit deloc între timp. Dimpotrivă, sunt tot mai multe dovezi că expunerea continuă la tehnologie, în special prin intermediul telefoanelor mobile, este extrem de dăunătoare, indiferent că vorbim despre copii, despre adolescenți sau despre adulți în toată firea.
Totuși, problema constă mai degrabă în modul în care ne folosim de tehnologie, iar nu de simpla existență a acesteia în viața noastră. Cu opt ani înainte de interviul lui Spielberg, Steve Jobs punea lucrurile la punct într-un interviu acordat celor de la Rolling Stone:
„Tehnologia nu înseamnă nimic. Ce e cu adevărat important e să crezi în oameni, să crezi că sunt fundamental buni și inteligenți. Și că, dacă le dai anumite unelte, vor face lucruri minunate cu ele. Nu o să-ți pui încrederea în unelte – uneltele sunt doar unelte. Ele funcționează sau nu. Dar de crezut, o să crezi – sau nu – în oameni.„
În mod ironic, dacă multe dintre elementele distopice din filmele lui Steven Spielberg încep să se întâmple, fie și într-o formă ușor diferită, Steve Jobs a fost cel care a pornit revoluția smartphone, cea care ne-a modificat (unii ar zice alterat) pentru totdeauna modul în care ne raportăm la realitate.
Dar telefonul mobil nu trebuie să fie neapărat o capcană pentru timpul și sănătatea noastră mintală. Dimpotrivă, îl putem folosi ca să învățăm în joacă lucruri noi și minunate, indiferent dacă suntem adulți sau copii.
Sau, așa cum vom vedea mai jos, pentru a aduce o urmă de sănătate și de creativitate în viața noastră. Sunt zeci de aplicații care încearcă să facă acest lucru, totul este să le cauți și să le folosești în locul celor care-ți răpesc timpul degeaba. Am selectat doar câteva:
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
Îți permite să afli cât de bun este vinul pe care tocmai l-ai văzut în magazin. E suficient să faci o poză etichetei și vei vedea ce părere au despre el prietenii tăi sau oameni complet necunoscuți, dar cu gusturi similare cu ale tale. Cea mai apreciată funcție, pentru uituci: îți poți salva vinurile favorite, ca să nu te mai întrebi de fiecare dată care era vinul ăla care ți-a plăcut acum două luni.
Cel puțin 9 motive să mergi la IQ DIGITAL SUMMIT - Cluj-Napoca – 14 IUNIE (P)
Unii dintre cei mai mari lideri de tehnologie vin la Cluj-Napoca pe 14 iunie, iar cititorii PressOne pot avea acces gratuit pentru a-i vedea și asculta.
Nanoboţii: agenţii invizibili care ne vor dubla speranţa de viaţă
Impactul nanoboţilor asupra omenirii va fi mult mai mare decât al antibioticelor.
Creată la Brașov, aplicația este una dintre cele mai descărcate programe de învățare a limbilor străine pe telefon din lume. Și nu degeaba. Stilul de conversație te ajută să înveți o limbă străină în cel mai natural mod, fără să te complici cu dicționare și reguli gramaticale ușor de uitat. Pentru că este structurată ca un joc, îți captează atenția rapid și devii dependent de rezolvarea problemelor. De la aceiași dezvoltatori poți descărca și Mondly: Learn Languages in VR, care folosește realitatea virtuală pentru a te pune în situații normale de conversație (ca turist, angajat, om de afaceri etc.).
3. MyFitnessPal (Android / iOS)
Dacă smartphoneul tău nu vine cu o aplicație de fitness decentă oferită chiar de către producătorul telefonului, atunci poți descărca MyFitnessPal. E un app care te ajută nu doar să slăbești sau să te hrănești echilibrat, ci și să devii o persoană mai activă, fără să fie prea intruzivă. Are avantajul că poți scana și codurile de bare ale majorității produselor alimentare prezente în rețelele de supermarket din România, astfel încât nu mai trebuie decât să selectezi gramajul estimat al fiecărui produs consumat.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
4. Zenithmaps (Android)
Dacă ai chef de drumeții prin munții României, aplicația Zenithmaps îți permite să descarci hărți montane detaliate și să știi în permanență unde te afli datorită funcției GPS. Mai are și alte funcții utile, precum măsurarea distanțelor, căutarea denumirilor vârfurilor montane și stabilirea unei destinații-țintă. Vine vara, spor la drumețit!
5. MNAR – ARTMobile (Android / iOS)
O superbă aplicație a Muzeului Național de Artă al României, care îți descrie în amănunt povestea a sute de exponate din galeriile de artă veche românească, de artă românească modernă și de artă europeană. Unele dintre exponate sunt prezentate și audio, așa că poți lua aplicația cu tine și cu niște căști ca să primești informațiile în timp ce vizitezi muzeul.
Dacă vrei să-ți amenajezi casa, dar nu ai idei, Houzz vine cu mii de idei de amenajare prezentate vizual. Aplicația îți permite să vezi cum se potrivesc obiectele în camera ta printr-o funcție de realitate augmentată, astfel încât să iei mai ușor decizia atunci când vrei să cumperi acel produs sau ceva similar. Deși multe dintre produsele prezentate în catalog pot fi cumpărate direct din aplicație, livrările nu se fac în România, din păcate. Însă le poți căuta în alte magazine online care livrează și în România.
7. Tide – Sleep Sounds (Android / iOS)
Există multe aplicații care te ajută să te calmezi sau să te relaxezi, însă pentru cei care nu vor neapărat să ajungă maeștri yoghini sau să plătească foarte mult pentru funcții pe care nu le vor folosi, Tide – Sleep Sounds este exact unealta potrivită. Folosește sunete și exerciții simple de relaxare sau de meditație pentru a-ți face ziua mai ușoară sau somnul mai adânc.
Dacă vrei să-ți transformi rapid desenele în animații sau gif-uri, FlipaClip are tot ce-ți trebuie. Perfectă pentru a stârni imaginația copiilor, care pot crea mici animații direct pe tabletă sau telefonul mobil. Poți folosi desene de mână sau poți încărca imagini deja existente, poți adăuga culori, sunete, muzică sau efecte speciale. Aplicația este gratuită, însă funcțiile avansate de creativitate costă 28 de lei.
9. Sectograph (Android)
Printre miile de aplicații care te ajută să fii mai productiv, Sectograph se distinge printr-o interfață grafică superbă. Disponibil doar pe Android, are un widget care îți permite să vezi activitățile planificate de peste zi într-un format circular, ca și când ar fi proiectate peste un ceas de perete. Foarte util pentru că se coordonează direct cu Google Calendar și îți scoate în fața ochilor ce te așteaptă peste zi.
10. NeuroNation – Brain Training (Android / iOS)
Îți poți antrena mintea prin jocuri de memorare, atenție, logică și testare a vitezei de reacție. Această aplicație germană sponsorizată de Universitatea Liberă din Berlin oferă zeci de exerciții pentru creier, ordonate după un plan personalizat. Premiat de Ministerul Sănătății din Germania, NeuroNation nu este un simplu joc, ci se folosește de elemente științifice ca să te ajute să-ți îmbunătățești memoria, să fii mai concentrat și mai apt de muncă. Doar vorbim de nemți aici!
Iar dacă vrei să umpli și telefonul sau tableta copilului tău cu aplicații excepționale, nu uita de lista noastră de aplicații care te pot ajuta să atingi în joacă toată știința lumii.

Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this