Imagine din emisiunea în care Alexandru Cumpănașu l-a avut invitat pe Valentin Popa. Captură video
Imagine din emisiunea în care Alexandru Cumpănașu l-a avut invitat pe Valentin Popa. Captură video
31/01/2018
Cine l-a impus pe Valentin Popa ca ministru al Educației
V-ați întrebat, cu siguranță, cum ajunge rectorul unei universități anonime ministru al Educației și cum de beneficiază el, într-un gest fără precedent, de susținerea altor zeci de rectori, cu două zile înainte de audierea sa în Parlament.
De ce a fost ales inginerul Valentin Popa din Suceava pentru această funcție și de ce au riscat 45 de rectori să își compromită credibilitatea pentru un personaj pe care îl întâlnesc o dată, de două ori pe an?
De la aceste întrebări a plecat articolul de mai jos.
Iar ceea ce am descoperit este că, dacă există un așa-numit stat paralel, atunci și Valentin Popa e unul dintre „produsele” sale.
Totul a început cu un comunicat publicat în dimineața zilei de sâmbătă, 27 ianuarie, pe site-ul unui ONG, care anunța că îl sprijină pe vicepreședintele său Valentin Popa pentru funcția de ministru al Educației.
Mai întâi a fost comunicatul CNMR, apoi scrisoarea de susținere a rectorilor
Sâmbătă dimineața, deputatul neafiliat Sorin Cîmpeanu, președintele Consiliului Național al Rectorilor și fost ministru al Educației, și-a contactat colegii rectori pe grupul de WhatsApp creat în acest scop.
Avea o „rugăminte” adresată tuturor: să îl ajute pe Valentin Popa, viitor ministru al Educației, care trece printr-o perioadă nefericită.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
Tot sâmbătă dimineața, Coaliția Națională pentru Modernizarea României, un ONG-umbrelă condus de Alexandru Cumpănașu (realizator al emisiunii Ambasador România de la Antena 3), a dat publicității un comunicat în care același Sorin Cîmpeanu își exprima sprijinul pentru numirea lui Valentin Popa.
Captură de pe site-ul CNMR. În imagine, Alexandru Cumpănașu și Sorin Cîmpeanu (cel cu ochelari negri).
Explicația?
Căderea lui Mihai Lucan. Istoria chirurgului care a falimentat un institut de stat pentru clinica proprie
Cunoscutul chirurg și fiul său sunt învinuiți că ar fi delapidat peste 5 milioane de lei de la Institutul de Urologie și Transplant Renal din Cluj.
Atât Valentin Popa, cât și Sorin Cîmpeanu sunt vicepreședinți al Coaliției Naționale pentru Modernizarea României (CNMR). Popa este președintele consorțiului universitar Academica Plus, care face parte din CNMR.
De altfel, CNMR cuprinde o sumedenie de asociații și sindicate de importanță națională, printre care Academia Oamenilor de Știință din România (AOSR), Uniunea Națională a Consiliilor Județene sau Federația Sindicatelor Libere din Învățământ.
În comunicatul Coaliției se precizează că Valentin Popa, „în calitate de vicepreședinte CNMR, dar mai ales rector al Universității din Suceava și președinte al Consorțiului Universitar «Academica Plus», a participat la toate negocierile ce au vizat îmbunătățirea sistemului de învățământ atât universitar, cât și preuniversitar”.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
Astfel, CNMR îi acordă „întregul sprijin”:
„Abordarea argumentată și bine documentată, precum și determinarea cu care a susținut fiecare pas pentru îmbunătățirea sistemului educațional determină CNMR să îi acorde întregul sprijin fără a se implica însă în jocurile politice„.
Numai că acest paragraf este mincinos.
Imediat după ce ONG-ul condus de Cumpănașu se scuză (fără să fi fost acuzat) că nu face jocuri politice, în comunicat este citat Sorin Cîmpeanu, șeful Consiliului Național al Rectorilor:
„Regret concentrarea actuală de forțe pentru a demola orice și pe oricine. Astfel de abordări prin care se scot în evidență orice puncte mai slabe, neglijând aspecte pozitive esențiale, afectează întregul sistem al educației și au devenit o practică extrem de dăunătoare. (…)
Valentin Popa este unul dintre cei mai buni cunoscători ai mecanismelor și realităților din domeniul educației, cu bune și rele, fiind capabil să fundamenteze și să argumenteze proiecte și decizii așteptate în societate, într-un domeniu atât de important”.
„Punctele mai slabe” se referă la videoul cu „pamblica”, care circula deja în mediul online, și în care Valentin Popa face dezacorduri gramaticale.
Apoi, detaliu important: comunicatul CNMR este preluat și dat publicității în jurul prânzului, de către agenția națională de presă Agerpres.
Scrisoarea de susținere a lui Valentin Popa, semnată în prima fază de 30 de rectori, apare doar după câteva ore, tot pe Agerpres.
Celor 30 aveau să li se alăture alți 15, cu excepția notabilă a rectorilor celor mai mari patru universități, singurele care sunt incluse, de altfel, în clasamentele internaționale relevante: Universitatea București, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Universitatea de Vest din Timișoara.
Care este relația dintre Valentin Popa și ONG-ul condus de Alexandru Cumpănașu? Are CNMR pârghiile necesare pentru a-și impune vicepreședintele ca membru al guvernului?
O analiză a reflectărilor CNMR în presă indică un răspuns afirmativ.
Nu doar că Academica Plus face parte din CNMR, dar, în aprilie 2017, Alexandru Cumpănașu îl prezenta pe Valentin Popa, în emisiunea sa de la Realitatea Tv, drept ambasador al Educației. (Între timp, emisiunea s-a mutat, cu tot cu realizator, la Antena 3.)
ONG cu de toate: șefi de servicii secrete, generali de armată, sindicaliști și politicieni
Se ridică o întrebare legitimă: cine face parte din CNMR-ul condus de Alexandru Cumpănașu?
Potrivit unei relatări a DC News , Adunarea Generală a CNMR, care cuprinde peste 800 (!) de delegați din toată țara, și-a desemnat conducerea în luna octombrie 2017.
Printre vicepreședinții aleși la acea dată se numără Sorin Cîmpeanu, Valentin Popa, fostul șef al jandarmilor Olimpiodor Antonescu (condamnat definitiv în 2013 la trei ani de închisoare cu suspendare, în Dosarul angajărilor ilegale din MAI), liderul sindical al polițiștilor − Dumitru Coarnă, generalul Constantin Degeratu − fost șef al Marelui Stat Major Constantin Degeratu, și alții.
Pe site-ul CNMR, la rubrica Despre, se precizează că fostul director al SRI Costin Georgescu este vicepreședinte CNMR pentru politici de securitate.
Printre organizațiile care susțin demersurile CNMR se numără academia Leaders 4 Romania. Pe blogul acestei entități se precizează că este condusă de același Cumpănașu și susținută de un board format din, cităm:
- Dl. Ambasador și Președinte al Academiei Naționale de Securitate (este vorba, probabil, despre Academia de Științe ale Securității Naționale, unde Maior a fost președinte − n.r.) Prof. univ. dr. George Cristian Maior;
- Conf. univ. dr. Bogdan Aurescu;
- Prof. univ. dr. Vasile Dîncu − membru fondator al ASSN
- Remus Pricopie − fost ministru al Educației, membru al ASSN
- Procurorul Bogdan Licu;
- Iulian Fota − director al Colegiului Național de Informații din cadrul Academiei Naționale de Informații.
Apropo de ASSN, doi dintre membrii CNMR care fac/au făcut parte din această structură sunt Sorin Cîmpeanu, fost ministru al Educației, și Gigel Paraschiv, secretar de stat la Educație.
În ceea ce îl privește pe Alexandru Cumpănașu, numele său a apărut de-a lungul timpului în mai multe investigații de presă care îl asociau cu persoane aflate în conducerea Ministerului de Interne.
În raportul pe 2014, Curtea de Conturi anunța că sediul Asociației pentru Implementarea Democrației, cu care Cumpănașu este partener în mai multe proiecte europene, se afla într-un imobil închiriat de la MAI, pentru care același MAI plătea utilitățile.
Sorin Cîmpeanu: „Nu pot spune că nu are legătură cu CNMR, cât timp suntem membri CNMR”
Răspunsurile pe care le-am primit atât de la Sorin Cîmpeanu, cât și de la 10 dintre cei 45 de rectori (semnatari ai scrisorii de susținere) descriu starea jalnică în care se află leadership-ul învățământului superior din România.
Dincolo de răspunsuri care se contrazic − deci, de minciuni evidente −, rectorii par să nu conștientizeze gravitatea demersului prin care șeful Consiliului lor i-a împins să-l susțină pe Valentin Popa.
Nu am spus că nu am întrebat eu rectorii. Le-am transmis unora dintre ei draftul mesajului cu rugămintea de a-l asuma, de a nu-l asuma, de a se pronunța în acest sens. Asta vă poate confirma oricare dintre semnatarii acestui mesaj. (Sorin Cîmpeanu, în interviul acordat PressOne)
*
Redăm fragmente din discuția telefonică de aproape 20 de minute purtată cu președintele Consiliului Național al Rectorilor, Sorin Cîmpeanu:
− Am văzut declarația dumneavoastră pentru Recorder: ați spus că susținerea domnului Popa a fost ideea dumneavoastră sau nu am înțeles eu bine?
− Nu, n-ați înțeles bine. A fost inițiativa unor colegi rectori care și-au pus întrebarea dacă nu cumva ar fi momentul unei susțineri, unei activări a solidarității cu un coleg rector. Unii au zis că ar fi, alții au zis că n-ar fi. A fost redactat un draft al unui mesaj pe care l-au…
− Cine l-a redactat?
− L-au… deci, a fost redactat de unii colegi rectori, draft al mesajului de susținere, la care unii rectori au aderat, alții nu au aderat.
Unii au fost întrebați, alții nu au fost întrebați. Relevant este, în opinia mea, și vă rog să mă ascultați dacă m-ați întrebat (reporterul se pregătea să întrebe, încă o dată, cine a redactat draftul − n.r.), relevant este, în opinia mea, faptul că, spre exemplu, am decis să nu întrebăm cele șapte universități militare.
− Cine a decis asta?
− A fost propunerea mea, spre exemplu. Sunt unul dintre cei care au susținut că nu trebuie implicate universitățile militare, din cauza dublei tutele a Ministerului Educației și a Ministerului Apărării.
Mai mult, tot decizia mea a fost aceea − pe care mi-o asum − de neimplicare a Consiliului Național al Rectorilor în ansamblul său.
Dacă veți urmări cu atenție, veți vedea că în dreptul numelui meu (în secțiunea dedicată semnatarilor scrisorii − n.r.) se regăsește poziția de rector al unei universități românești, nu de președinte al Consiliului Rectorilor.
Mai mult, Statutul Consiliului Rectorilor dă dreptul președintelui să angajeze Consiliul în raport cu terțe instituții publice.
− Dar dumneavoastră ziceți că nu l-ați angajat.
− Nu l-am angajat, nu am uzat de acest drept.
− De ce a fost nevoie de o scrisoare de susținere?
− Fiecare dintre noi avem calități și minusuri. Aceste minusuri, care sunt reale și regretabile pentru funcția de ministru al Educației, au fost scoase în evidență preponderent.
O abordare echilibrată ne spune că, în fundamentarea unor decizii importante, trebuie să luăm în calcul atât plusurile, cât și minusurile și să vedem dacă suma acestora va avea semnul plus sau minus.
− Am văzut că sunteți coleg cu domnul Valentin Popa și în conducerea CNMR. Ați dat și acolo un comunicat.
− Eu nu am dat…
− Apare pe Agerpres un comunicat al Coaliției în care sunteți citat inclusiv dumneavoastră, alături de domnul Cumpănașu.
− Deci, eu v-am spus…
− Nu sunteți coleg cu domnul Popa în Coaliția Națională pentru Modernizarea României?
− Este foarte posibil… Nu contest.
− Și nu au legătură cele două comunicate? Cel din partea rectorilor și cel din partea CNMR?
− Eu nu am… Eu pot să vă vorbesc de ceea ce cunosc cu exactitate, ce cunosc până acum. Mesajul ăsta a fost. (…) Domnul Cumpănașu a dat un comunicat în numele CNMR pe care, sincer, eu nu l-am văzut.
− Sunteți citat în acel comunicat.
− Foarte bine.
− În calitate de vicepreședinte CNMR și coleg în CNMR cu domnul ministru al Educației.
− Bun, da. Răspunsul este da.
− Nu există nicio legătură între cele două? Mai devreme spuneați că nu știați de comunicat.
− Bun, evident că există o legătură. Mai departe. Eu am vorbit despre un demers în care am fost implicat, mesajul de susținere al rectorilor. Dacă vreți să aflați despre CNMR, așa cum m-ați sunat pe mine, sunați-l pe domnul Cumpănașu.
− Dar a cui a fost ideea de a-l susține prin comunicate pe domnul Popa?
Oftează.
− Deci, nu a fost ideea dumneavoastră de a contacta rectorii și nu are legătură cu CNMR, condusă de Alexandru Cumpănașu?
− Greșite ambele variante pe care le avansați. Nu pot spune că nu are legătură cu CNMR, cât timp suntem membri CNMR.
Doi, dincolo de inițiativa colegială, consultarea rectorilor stătea în dreptul obligațiilor mele de președinte CNR. Este unul dintre atributele principale.
− Am înțeles.
− Nu am spus că nu am întrebat eu rectorii. Le-am transmis unora dintre ei textul, draftul mesajului, cu rugămintea de a-l asuma, de a nu-l asuma, de a se pronunța în acest sens. Asta vă poate confirma oricare dintre semnatarii acestui mesaj.
− Da, au confirmat că au fost contactați telefonic…
− Sau prin mail, sau prin alte mijloace de comunicare.
− Dar a fost ideea dumneavoastră sau a domnului Cumpănașu? E o idee venită pe filiera rectorilor sau pe filiera CNMR?
− E venită pe filiera rectorilor, categoric.
− Și atunci cum vă explicați acest comunicat al Coaliției, care seamănă cu…?
− Întrebați-l pe Alexandru Cumpănașu.
− Dumneavoastră apăreți în același comunicat.
− Eu cred că v-am răspuns suficient de detaliat și, vă asigur, de onest, la întrebările la care am știut și am dorit să răspund.
− V-a întrebat domnul Cumpănașu înainte să dea comunicatul? Pentru că sunteți citat.
− Da… posibil.. posibil… Haideți să ne rezumăm la rectori, da? Întrebați-l pe domnul Cumpănașu de CNMR și pe mine de rectori!
− Păi, sunteți și președinte al Consiliului Rectorilor, și vicepreședinte CNMR.
− Eu sunt și președintele celei mai mari rețele mondiale academice a francofoniei …
− Și a dat și acea rețea comunicat de susținere a domnului Popa?
− Nu.
Ce spun rectorii:
„Oftez și vă zic, vorba ăluia, altă-ntrebare!”
Să recapitulăm: în aceeași dimineață de sâmbătă, când apărea comunicatul CNMR − în care sunt citați atât Cumpănașu, cât și Cîmpeanu −, acesta din urmă trimitea unor rectori draftul scrisorii de susținere a lui Valentin Popa, și el vicepreședinte al CNMR.
Scrisoarea avea să fie dată publicității abia seara.
Inițial, Cîmpeanu a negat că ar fi avut vreo legătură cu acel comunicat dat de CNMR, pentru ca, mai târziu în cursul discuției, să spună că e posibil să fi fost întrebat dacă vrea să apară în mesajul Coaliției.
Ce spun rectorii?
Am reușit să vorbim cu 10 dintre cei 45 de semnatari ai scrisorii de susținere. Majoritatea s-au raliat demersului fără să pună prea multe întrebări.
Iată o selecție din dialogurile noastre cu cei 10 rectori.
Sorin Radu, rector la Universitatea din Petroșani, membru al consorțiului Academica Plus, condus de Valentin Popa
− Ați primit în format fizic scrisoarea? Cum ați semnat?
− Am semnat-o online.
− Pe Whatsapp?
− Da, da.
− Era deja redactată?
− Da, deci ni s-a dat… Deci, noi am discutat mai mulți colegi rectori, ne-am spus punctul de vedere până s-a ajuns la o formă finală…
− Cine a venit cu ideea să semnați scrisoarea? Domnul Cîmpeanu?
− A fost ideea mai multor colegi, cred că aproape instantaneu, mai ales colegi din consorțiul Academica Plus, din care facem și noi parte. După aceea a fost preluată și de alți colegi și, când ne-am conturat ideea, cum e bine să susținem, am luat decizia.
Călin Enăchescu, rector al Universității „Petru Maior” din Tîrgu Mureș
− Cum a ajuns scrisoarea la dumneavoastră? Ați semnat în format fizic?
− Nu, pur și simplu, verbal.
− V-a sunat domnul Cîmpeanu și v-a spus că urmează să se redacteze o scrisoare în sensul ăsta?
− Ceva de genul, nu mai țin minte exact. Întrebarea era dacă îl susțin. Eu îl cunosc foarte bine pe actualul ministru, nu mai țin minte contextul, nu mai era întrebarea dacă îmi manifest susținerea. (…)
Sigur, tot ce spun acum e părerea mea personală. Noi nu avem o politică a universității de susținere, ci am fost întrebat ca persoană…
Înțelegeți ce spun.
− Nu v-ați angajat în numele universității.
− Nu, în niciun caz. Păi, bineînțeles. Ceilalți nu îl cunosc. Eu am făcut chestia asta în nume personal.
− Dar vă mențineți semnătura, deși ziceți că a fost un acord verbal…
− Da, sigur că da. Și dacă ar fi trebuit să semnez, aș fi semnat.
Sorin Ion Crișan, Universitatea de Arte din Tîrgu Mureș
− Deci, îl cunosc pe Valentin Popa de cel puțin 6 ani, de când ne întâlnim în Consiliul Național al Rectorilor. A fost un coleg de consiliu extrem de vertical. Nu avea parti-pris-uri de nicio natură.
Asta m-a făcut să cred că, dacă omul ăsta care a reușit ceva absolut senzațional la el la universitate, a dublat numărul programelor, a atras o grămadă de proiecte de cercetare, a atras cercetători din străinătate și din țară și a făcut din învățământul de la ei un sediu al învățământului universitar în adevăratul sens al cuvântului, de tip european, avem o șansă în plus, poate, cu domnia sa.
Este posibil să fi făcut – eu, personal, nu vorbesc deloc în numele altora – s-ar putea să fi făcut o… să cred în această numire și să am dreptate. S-ar putea să mă înșel.
Viața este complicată, cu bune și rele, și așa mai departe. La această oră, cred în această numire. Numai viitorul îmi va arăta dacă mă înșel sau nu.
− Cum ați semnat?
− Am trimis eu că doresc să fiu inclus pe lista semnatarilor.
Dan Caşcaval, rector la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași
− Inițiativa a plecat de la Biroul de Conducere al Consiliului Național al Rectorilor, din care fac și eu parte, și am fost sunat de colegi din Biroul de Conducere, cerându-mi-se părerea dacă aș fi de acord cu așa ceva.
Am discutat privind aspectele pozitive și mai puțin pozitive ale unui astfel de acord și, în final, am ajuns la această concluzie și mi-am dat acordul.
Nicolae Mandea, rectorul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București
− Semnăturile nu sunt ceva care circulă, așa, prin atmosferă. Evident că am semnat-o, și am semnat-o pentru că am avut o colaborare de mai mulți ani cu Universitatea din Suceava.
Trei ani de zile, noi am organizat la Suceava „Festivalul Internațional al Școlilor de Teatru” cu sprijinul autorităților locale și al Universității din Suceava, sprijin esențial din partea domnului rector.
Cunosc foarte bine Universitatea din Suceava și progresele extraordinare pe care le-a făcut. Cred că simpla vizita pe site, nu numai la locul respectiv, este elocventă.
Deci, dânsul este un om de merit care, după părerea mea, nu merită tratamentul public, care, sigur, în vâltoarea bătăliilor politice, apare. Dar, realmente, nu îl merită, pentru că dânsul a condus foarte bine acea universitate, cunoaște foarte bine problemele din învățământul superior, cred că va fi foarte bun și pe partea de învățământ preuniversitar și de învățământ general și cred că, dincolo de bătălia politică, nu trebuie să ignorăm asemenea lucruri.
Și cred că ar fi momentul ca să se întrerupă această strategie a campaniilor negative și al linșajelor publice ale unor persoane numite sau candidând la anumite funcții publice.
− A fost inițiativă comună sau a fost inițiativa domnului Cîmpeanu?
− Întrebați-l pe domnul Cîmpeanu. Eu am văzut scrisoarea în presă, semnată într-o primă variantă de o listă de 30 de rectori, m-am mirat că nu am primit și eu scrisoarea pentru a o semna, iar ulterior am primit-o. În momentul în care am primit-o, am răspuns imediat pozitiv și am semnat-o.
Iulian Gabriel Bârsan, rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați
− Dom’ne, haideți, dom’ne, să lăsăm să se închidă! Nu discutăm despre asta. S-a trecut, scrisoare de închidere. Gata. E problema lor, de la PSD. Nu e problema noastră. Suntem de acord cu ce s-a propus și cu asta, basta! Haideți să ne ocupăm și de lucruri serioase în țara asta! (…)
Am dat un acord telefonic, că nu ne-am întâlnit undeva să semnăm, iar eu nu m-am uitat să văd ce au spus, când am dat acordul, ce a greșit Vali Popa… Eu pur și simplu am dat că, da, dacă l-au ales, sunt de acord să meargă cu acesta!
Am vorbit cu câțiva colegi, în dimineața zilei de sâmbătă; după aceea am văzut scrisoarea.
Dumitru Chirleșan, rectorul Universității din Pitești
− Am aflat că se face o scrisoare de susținere și am achiesat la ea. De ce? (…) Cunosc „n” profesori care mai fac asemenea greșeli. Dacă le adunăm pe toate dintr-o viață de om, iese un film de 5 minute pentru oricare dintre noi. Chiar dacă stăpânim bine limba română în rest.
Mi se pare nedrept faptul că s-au colat tăieturi din ce știe câte asemenea episoade și celelalte mii de minute vorbite corect nu apar.
Cornel Panait, rectorul Universității Maritime din Constanța
− Eu am fost sunat duminică de unul dintre colegii mei din Consiliul Național al Rectorilor, care m-a întrebat dacă nu doresc să semnez și eu scrisoarea, alături de ceilalți 30 de oameni care o semnaseră.
Eu i-am spus celui care m-a sunat că, după părerea mea, această scrisoare este absolut inutilă, pentru că noi nu am emis o asemenea scrisoare nici la momentul în care a fost numit ministru Sorin Cîmpeanu de la Agronomie, nici la momentul în care a fost numit ministru rectorul Universității București, domnul Dumitru.
Ca urmare, nu văd de ce pentru al treilea să facem. De ce? Să îl susținem pe el pentru ce motiv?
Mi s-a spus că traversează o perioadă destul de neplăcută și nefericită din viață, având în vedere că presa s-a repezit pe el, și l-am ajuta psihic. Am zis că, dom’ne, dacă e vorba de un suport psihic, ok, nu am nicio problemă.
Eu pe domnul ministru Popa îl cunosc de multă vreme și e un om care nu vorbește de dragul de a vorbi. El este un om care, atunci când vorbește, are ceva de spus.
Eu, personal, nu am sesizat că el ar fi făcut dezacorduri până acum. Dar poate că da, și nu am văzut. Ca urmare, ăsta a fost argumentul pentru care am semnat această scrisoare.
− Ați zis că v-a sunat un coleg. Domnul Cîmpeanu a fost?
− Domnișoară, oftez și vă zic, vorba ăluia: altă-ntrebare!
Călin-Dinu Oros, rectorul Universității „Valahia” din Târgoviște
− Dați-mi voie să vă explic, cum am explicat și dimineață, foarte pe scurt: după cum este foarte bine știut, au fost trei propuneri pentru ministru al Educației, făcute de CEx-ul sau BEx-ul, nu știu cum se numește, al PSD.
Și, dintre cele trei propuneri, o persoană s-a retras − am înțeles că în ultimul moment − și atunci, din celelalte două persoane care au rămas acolo, eu am considerat, din mai multe considerente, inclusiv faptul că domnul Popa este profesor și rector în Consorțiul Academica Plus, e persoana cea mai indicată. Dar, repet, din persoanele care au fost nominalizate. Asta e tot ce am avut de spus.
Carol Schnakovszky, rectorul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău
− Există un grup de WhatsApp al rectorilor. Faceți parte din el?
− Nu, n-am WhatsApp încă. Am fost contactat telefonic, am vorbit prin SMS cu mai mulți rectori și, deoarece facem parte din Consorțiul Academica Plus, din care e și domnul ministru, am fost de acord să îl susținem.
Coaliția care are ușile deschise la Guvern
Ale cui interese le servește Coaliția Națională pentru Modernizarea României? Cum reușește să mobilizeze demnitari din Executiv sau din Parlament ori șefi de instituții publice?
Această coaliție, dominată de persoane din structurile de forță ale țării, are inclusiv un Plan de Modernizare a României.
Câteva exemple, selectate la foc automat:
- 2017. CNMR solicită ministrului Marius Nica evaluarea Autorităților de Management. În știre se precizează că la întâlnirea cu Nica au participat vicepreședinții CNMR Sorin Cîmpeanu, Anton Hadăr, Marius Nistor, Marius Ioniţă, Valentin Popa, Eduard Dumitraşcu, Mihaela Olaru, Iulian Cristache, Virgil Bălăceanu, Liviu Beşleagă, Gabriel Ionescu, Daniel Tecu. (De ce deputatul Sorin Cîmpeanu participă la o întâlnire cu reprezentanții Guvernului din partea unui ONG, și nu în calitate de parlamentar?)
- 2017. Întâlnire între Ministerul Economiei și CNMR.
- 2017. Ministerul Dezvoltării, condus de Sevil Shhaideh, demarează o colaborare cu aceeași Coaliție. „Avem un obiectiv comun: accelerarea absorbției fondurilor europene și folosirea lor în scopul modernizării României”, declara Shhaideh în februarie 2017.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this