Cine crede algoritmul că sunt

Codruţa Simina

Redactor

Cât de bine ne „cunoaște” algoritmul Facebook? Cu câtă publicitate suntem bombardați zilnic? Mai suntem conștienți de asta? Unde începem să fim condiționați în alegerile pe care le facem?

Ideea acestui articol a venit într-o seară, după mai multe pahare de vin, la o discuție între prieteni despre atenție, fericire, depresie, timp pierdut în reţea şi Fear of Missing Out (FoMA) − adică spaima că ratezi experienţe grozave dacă nu eşti conectat permanent.

Pentru că, dacă IRL (In Real Life) cumpărăm și consumăm zeci de branduri, în mediul online mintea noastră „consumă”, fără să vrea, promisiunile acestora.

Un stil de viață mai glam, un ten mai curat, un job mai bine plătit, un ceas mai bun, un partener mai bun. Totul poate fi optimizat − ca și cum am avea nevoie să fim mereu corectați, upgradați.

De aceea, am propus unor oameni de vârste şi profesii diferite să urmărească, pentru câteva zile, ce fel de reclame primesc în social media.

Și apoi să scrie despre această comparaţie, dintre imaginea pe care şi-o face algoritmul şi cine sunt ei, de fapt.

*

Single, 32, female

Regizoarea Alexandra Felseghi. Foto: Bogdan Botaș

Am Facebook din 2007.

Pe vremea aia, puteai trece anonim, în sensul în care nu te știai cam cu nimeni pe-acolo și chiar era mișto.

Câteva lucruri pe care ar trebui să le știi înainte să comanzi de pe Shein și Temu

Pe fundalul scumpirii costului vieții aproape peste tot în lume, cei doi giganți chinezi, Temu și Shein, au avut parte de o creștere masivă, datorată, în mare măsură, unor strategii agresive de preț. Însă în spatele prețurilor mici se ascund câteva detalii importante, pe care ar trebui să le știm cu toții înainte să comandăm.

Știri din cealaltă Românie. La Băile Tușnad, guvernul maghiar a donat autorităților locale o vidanjă, iar la Sibiu o directoare și-a pus aer condiționat în birou din banii pentru copii

Știri din cealaltă Românie e o revistă a presei locale concentrată pe comunități și viața lor reală, separată de ce se întâmplă la București sau chiar în marile orașe. Iată ce-am găsit săptămâna asta.

Nu-l foloseam la nimic altceva decât pentru a ține legătura cu prieteni plecați din țară.

Mai intru din când în când la Memories și mă ia cu nostalgie când văd ce eram în stare să postez pe timeline-ul meu și al altora acum 12 (!) ani.

În tot acest timp, domnul Facebook și-a făcut o părere destul de clară despre mine.

Ca într-o relație disfuncțională, domnul Facebook și-a proiectat asupra mea o imagine „oarecum” conformă cu realitatea și nu prea.

Mai mult „nu prea” – mai puțin „conformă cu realitatea”, zic eu.

În viața reală, ăsta ar fi un motiv serios de despărțire, dar, în mediul online, lucrurile nu stau chiar așa. Zi de zi, domnul Facebook îmi strecoară în newsfeed reclame și anunțuri de care e convins că am nevoie.

A început smooth, cu o reclamă sponsored la ceva detergent. Scenariul era cam așa: o după-amiază însorită în care niște femei s-au întâlnit la un grătar. La un moment dat, de nicăieri apare un bărbat cu mușchi, în tricou alb.

Femeile sunt date pe spate. El mușcă dintr-un burger și cum-necum, tot ketchup-ul i se prelinge pe tricou. Dar el e foarte sigur pe sine, își dă tricoul jos și rămâne la bustul gol.

Femeile fac cerc în jurul lui, intrând în competiția „cine e norocoasa care o să-i spele tricoul”. Am dat report: this ad is offensive. Am considerat-o sexistă. Domnul Facebook a lăsat-o mai moale.

Ca să mă împace, îmi trimite reclame la haine hippie. În 12 ani de când ne știm, nu și-a dat seama că-mi plac țoalele de piele, sau negre, fără brizbriz-uri și mesaje „funny”. Cu cât mai sec, cu-atât mai bine.

Cu toate astea, primesc frecvent reclame de fashion și make-up. N-am comandat haine online în viața mea și make-up-ul înseamnă pentru mine două dungi negre la ochi trasate cu tuș și, la ocaziile speciale, un ruj.

Dar domnul Facebook mă consideră o tipă sofisticată, care face shopping online, comandă haine glam de firmă și sushi de la „CEL MAI BUN RESTAURANT CU SPECIFIC ASIATIC DIN ORAȘUL TĂU, CARE LIVREAZĂ ACUM ȘI LA DOMICILIU!!!” și a cărei activitate preferată e să stea tolănită pe un yacht, undeva în sudul Italiei, şi să soarbă languros dintr-o bere de fiță, în timp ce un fotograf îi imortalizează fiecare privire sexy aruncată spre cameră.

În ochii domnului Facebook sunt cel puțin un fel de Mădălina Ghenea. Va fi foarte dezamăgit să afle că-mi place vinul.

În plus, de când a aflat că mi-am dat doctoratul, domnul Facebook se îngrijește și de viața mea personală. Reclama la Academic Singles e chiar mai enervantă decât întrebările mătușilor la reuniunile din familie: Măi fată, măi, acuma, că ai terminat școala, când te așezi la casa ta?

Report ad: this ad is spam.

Din nou, FB crede că ar trebui să mă las de fumat, pentru sănătatea bebelușilor (care? ce? când? cum?).

În timp ce mă gândeam cum să închei acest text, tocmai mi-a apărut o reclamă la biscuiți. E singura pe care o aprob până în acest moment. Și asta spune multe.

Alexandra Felseghi,
regizor independent

*

Single, male, 35

Ştefan Teişanu.

Dacă e să te iei după algoritmul pe baza căruia Facebook îmi trimite reclame, par a fi un om de treabă, cu preocupări intelectuale, dar și cu aplecare către cele casnice, cu un viu interes pentru artă și cultură, dar și pentru antreprenoriat și economie, egal pasionat de sport și mâncare, monden și retras, iubitor de știință și de viață la țară.

În mod cert, o fire complexă, cu totul specială, ca noi toți.

Ce mi-e neclar acum, la final de experiment, e dacă algoritmul mi-a servit toate aceste reclame pentru că a remarcat că îmi plac în mod curent cele descrise în ele sau pentru că, dimpotrivă, e de părere că aș avea mare nevoie de ele.

Totul începe bine, cu recomandări de teatru și ateliere, viniluri și evenimente, un film pe zi, băuturi fine, restaurante, muzică, artiști experimentali − ce viață bună!

Iar acasă, din câte se pare, am sau ar trebui să am tot felul de unelte și materiale de bricolaj pe care le mânuiesc cu măiestrie. Când treaba e gata, fac sau mi se recomandă să fac curat cu noul aspirator vertical care n-are fir, dar are apă.

Diminețile mi-s pline de sport și presă internațională, citesc mai ales materiale economice și politice, urmăresc case de avocatură, dar nu se știe pentru ce, și am o pasiune curioasă pentru o tipografie din Timișoara unde poți să-ți faci cele mai frumoase cărți de vizită din oraș.

Mai nou, după ce m-am revăzut la prânz cu un prieten care s-a angajat într-o companie de profil, primesc zilnic ponturi de pariuri sportive.

Printre lucrurile care par a mă preocupa în mod obișnuit sunt teleportarea obiectelor cuantice, retorica și programele de educație executivă din Statele Unite, precum și pantofii unisex − adevărul e că mi se recomandă cu căldură să merg la shopping.

Sunt adesea invitat, nu mi-e clar în ce calitate, la evenimente precum circul cu supereroi, primul summit al valorilor creștine din România sau congresul liderilor legendari.

Tot la câteva zile sunt întrebat dacă am nevoie de o vacanță: primesc numeroase recomandări albastre de lagune, ceruri mari peste case mici de la țară și munți îmbietori la drumeții.

Văzând că nu pricep aluzia, cunoscuta rețea de socializare se resemnează și-mi servește reclame la instrumente de eficientizare a muncii la birou − încă un apropo pe care am de gând să-l ignor.

Ca să văd ce portret îmi desenează algoritmul Facebook, mi-am notat atent, timp de două săptămâni, reclamele pe care le primesc în feed.

A fost o muncă interesantă, din care însă m-am oprit când am înțeles că în toată povestea asta e implicată și mama: mă gândesc că a dat ea niște telefoane, altfel nu văd ce ce aș fi invitat cu atâta insistență la toate târgurile de nunți din oraș.

Ștefan Teișanu,
director la Centrul Cultural Clujean

*

Female, 37, in a relationship

Simona Rădoi. Foto: Adi Bulboacă

Arăt bine, port haine elegante, de la Stefanel. Fac cursuri de yoga și îmi place designul de interior.

Sunt o mamă cool, care își îmbracă fetița cu rochițe colorate și o trimite la cursuri de programare și robotică.

Merg la teatru, la Summer Well, îmi iau cafeaua de la Starbucks.

Îmi petrec vacanțele în locuri exotice precum Dubai, Sri Lanka, Bodrum și, uneori, surprinzător, chiar și la Baia Mare.

Mă calific pentru un apartament dintr-un complex rezidențial situat în mijlocul orașului, prin programul Prima Casă.

Sunt, pur și simplu, o femeie fericită, căreia îi lipsește doar o pereche de colanți cu pisicuțe hipnotice pe fese.

Aș vrea ca, la reuniunea de 20 de ani de la terminarea liceului, să trimit în locul meu doar acest profil pe care mi l-a făcut AI-ul care îmi aruncă reclame în Facebook.

Sau să îl fac cadou părinților mei, ca să nu mai trebuiască să explice prietenilor cu ce se ocupă fiica lor care este PR. Aș defila cu el pe la nunți, pentru neamuri curioase.

I l-aș băga în ochi profului de matematică din generală, care nu a crezut în mine. Sunt, în sfârșit, ceea ce și-au dorit ceilalți să fiu. Sau ceea ce își doresc unii să fie.

Algoritmul mă iubește și mă ghidează în viață. Recent mi-a sugerat un ballroom din Pipera și câteva covoare în culoarea anului, living coral.

Se roagă de mine să îmi cumpăr „mobilier inspirat din designul hotelurilor sofisticate”. Mă trimite în Cipru.

Mi-a propus să sparg banii pe poșete cu blăniță roz murdar. Mă împinge să aplic pentru un job de mobile product manager.

Algoritmul mă duce la faliment.

Și vinde brandurilor un profil care nu există. Sunt tânără, arăt normal, port haine colorate, nu am copii, nu am fost niciodată la un curs de yoga, pe la Starbucks am trecut de maximum 2 ori până acum și nu aș cheltui niciodată banii pe o excursie în Dubai.

Dar mi-am cupărat recent un pulover living coral și m-am uitat pe câteva site-uri după lenjerii de pat din in. Avem deja un credit pe 30 de ani și nu îmi mai permit și haine de la Stefanel.

Algoritmul, prieteni, bâjbâie pe lângă mine ca un adolescent virgin care nu știe ce cadou să-mi ia. Cred că nu vom rămâne împreună.

Simona Rădoi,
PR Specialist

*

Single, 32, male

Cătălin Mesaru. Foto: Orbán Eszter

Pentru a oferi context pentru ceea ce urmează, cred că e musai să încep cu mărturisirea: sunt genul de om care dă Report și Hide Ad în draci pe Facebook.

Și nu la una-două reclame, ci în masă − denunț zeci de reclame pe zi. Mai ies la o țigară − pac, am mai dat report la vreo 5-6 reclame și tot așa.

Ce încerc să zic, de fapt, este că suspectez că am stricat și confuzat în asemenea hal Zucc AI-ul, încât îmi arată cele mai aberante și non-relevante chestii.

Spre exemplu, acum câteva zile credea despre mine că-s o adolescentă de la țară venită la oraș (îmi dădea reclame la „leggings”, ceasuri de lemn și taraful Gigi Bălan).

Apoi, fiind eminamente confuz după o rundă de dat report la reclame cu îmbrăcăminte domnișoară, niscaiva k-pop, Universitatea de Medicină „Carol Davila” (!?!?!?) și „Uneori procrastinez derulând feed-ul Joom. Chiar și bunica mea cumpără de aici”, cred că s-a convins că nu sunt fetișcană și a început să-mi dea reclame cu „Cel mai bine plătit job − Alege 5 din 17 și îți spunem ce fel de persoană ești” (aici cred că încerca să mă facă să completez chestionarul ca să își poată da seama din nou ce sunt) și reclamă la concert Michael Jackson cu tot cu dezastru gramatical („Dansul și muzica face parte din natura umană…”).

După încă o rundă de report-uri a venit și momentul adevărului, momentul în care am realizat că AI-ul asignat mie este atât de confuz, încât recurge la orice măsură disperată pentru a-și face norma de reclame pe zi.

Zic asta pentru că am primit o reclamă la NATO. Știți voi, ăia cu armata. Și cu #WeAreNATO. Și cu un nene care părea că era în blackface (ceea ce ar putea să trigger-uiască un prepuber amator de Tumblr), o tanti blondă, și un nene corpolent pe o targă.

În primul rând că eu nu sunt NATO, în al doilea rând, nu pot face o flotare cap-coadă, în al treilea rând, de-aia nu mai pot de armata lor. Sau, probabil, pur și simplu AI-ul, fiind în mod cert mai inteligent, mă trollează. Cred că asta-i cheia.

Cătălin Mesaru,
Co-founder Endorfilms şi Director Artistic „Lună Plină − Festivalul de Film Horror & Fantastic”

*

Prietenii mei, algoritmii

Doru Şupeală.

Cred că eu am o relație foarte bună cu algoritmii care ne momesc cu reclame și cârlige comerciale în rețelele sociale, fiindcă am muncit constant de-a lungul vremii la relația asta.

E ca la oameni: o relație nu se păstrează în bune auspicii decât dacă te străduiești să îi faci mereu micile sau marile reglaje, ca să fie plăcută și folositoare ambelor părți.

În primul rând, să o spun pe aia dreaptă: sunt un mare fan al AdBlock, pe care îl folosesc de foarte mulți ani și pe toate dispozitivele cu care navighez online.

Astfel că proporția dintre publicitate și conținutul cu adevărat util, pe toate ecranele, este rezonabilă și îmi feresc ochii de bombardamentul agresiv și stresant al bannerelor și butoanelor CTA (call to action).

Ca să înțelegeți cam cât îmi e de bine cu AdBlock, închipuiți-vă că mi se face instant greață și îmi crește tensiunea atunci când întâmplarea face să văd, chiar și doar pentru câteva secunde, un ecran de televizor cu sinistrele titraje cu rol de intoxicare și manipulare ale posturilor „de știri” precum România TV, Antena 3, B1 sau Realitatea demagogului manechin pentru batiste.

Pentru cei scandalizați de „impostura” sau „ipocrizia” omului de marketing care blochează automat reclamele în mediul online, am o explicație simplă: fiecare segment de populație are sursele și standardele sale de culegere a informației, iar eu nu prea cred în bannere și în „Click aici!”.

Pentru a ajunge la mine, marketerii trebuie să facă un efort ceva mai mare decât desenarea unor bannere care reprezintă o nadă impersonală și aruncarea lor pe net, lăsând algoritmii să culeagă ce-o pica în plasă.

Sunt pur și simplu atât de norocos să lucrez, de mulți ani, cu și pentru companii care țintesc publicuri mai educate și pretențioase decât media și nu pun prea mult preț pe aceste metode banale, de multe ori stupide și prea puțin eficiente.

Cred că rețelele sociale pot fi folosite mult mai inteligent de către oamenii de marketing, prin crearea de conținut multimedia atrăgător și expresiv, capabil să ajungă organic, sau doar cu mici impulsuri sponsorizate, către publicurile țintite și să fixeze în mințile celor la care ajunge o informație valoroasă și durabilă.

De fapt, aceasta este alegerea importantă pe care o au de făcut oamenii de marketing: lucrează pentru algoritmi sau pun algoritmii să lucreze pentru ei?

Ne tot lamentăm că Google, Facebook, Microsoft, Amazon și ceilalți giganți au creat aspiratoarele monstruoase de bugete care debalansează piața, colectează cele mai mari venituri, le umflă cu procente nesimțite cotațiile bursiere an de an și lasă doar firimituri pentru cei care nu sunt parte a „sistemului”.

Atunci de ce dăm marea parte a banilor pentru a hrăni acești monștri?

Cred că bugetele de marketing se pot folosi mai creativ, pentru a spune povești adevărate și a produce conținut multimedia original, util, interactiv și durabil, pe care clientela fiecărui business va fi bucuroasă să îl consume și să îl distribuie voluntar către alți potențiali consumatori. E alt subiect aici, să revenim la algoritmi.

Cum fac să „dresez” algoritmii? De fiecare dată când ajunge la mine o reclamă nerelevantă, îmi fac timp să îi spun algorimului acest lucru și blochez acea sursă.

Vrei ca feed-ul să fie prietenos și relevant? Fă curățenie în el, așa cum faci curat și în lista de „prieteni”.

Așa cum i-am scos imediat, fără polemică, din circuit, pe răspândacii de intoxicare cu ocazia alegerilor și pe cei care au ventilat ură în favoarea Referendumului, așa am avut grijă să tai căile de acces către mine oricărui mesaj comercial nedorit sau nerelevant.

Logic și rezonabil, nu?

Îmi aduc aminte cu mare plăcere de fiecare moment în care mi-au ajuns în față balivernele, enormitățile, truismele și gogoșile cu pretenție de artă managerială pe care tot soiul de impostori le răspândesc sub formă de reclamă pentru programele lor de training, coaching și educație antreprenorială sau pentru îmbogățirile peste noapte prin magie cu criptomonede.

Nu doar că am făcut setările ca să nu mai văd vreodată acele mizerii, dar i-am și explicat detaliat algoritmului că Lorand, Andy, Zmentă și ceilalți „guru” și „coci” (băștinașul „coach”, nu?) nu au fost nici măcar o oră la o facultate serioasă de economie, nu au nici măcar o afacere de real succes din care să extragă experiență, nu au cum să livreze un MBA într-o singură zi și sunt la fel de toxici și păguboși ca veoricile analfabete ajunse în guvern sau ca butaforiile de doctoranzi ai generalului cu sprâncene coafate Oprea.

Cred că umblu numai pe cărări credibile și sigure pe net, astfel că „înghit” cookies doar din surse de la care aș mai vrea să aflu noutăți.

Mă bucur să descopăr pagini, companii, evenimente și povești apreciate sau recomandate de prietenii mei, fiindcă am avut grijă să păstrez în bulă doar oameni de la care pot afla și învăța ceva bun.

Și mă străduiesc, cu fiecare postare, să distribui conținut valoros, fie el educativ, informativ sau distractiv, pentru cei cu care sunt conectat.

Viața noastră din mediul virtual, tot mai intensă și mai cronofagă, este așa cum ne-o facem noi. La fel ca în afara ecranelor.

Algoritmii pot fi prietenii noștri, dacă știm să le explicăm ce vrem de la ei. Așa cum ne spălăm pe mâini si cum facem curat în casă, trebuie să dăm cu spirt și cu mătura și în online, ca să rămânem sănătoși la cap.

Doru Șupeală,
specialist în marketing

*

Single, female, 35

Ziua 1. Aș putea candida pentru un job de secretară într-o companie de HR. Aș putea renunța la bere.

Uite un ceas scump pe care aș putea să mi-l cumpăr!

Colanți și sutiene pentru mame care alăptează, mănuși pentru periat pisici, pahare speciale pentru fiert ouăle la micul dejun.

Fonduri de ten care îți ascund imperfecțiunile pielii, din 3 în 3 ore. Site-uri de dating, dietă ketogenică (??) și, din nou, sutien pentru alăptat. Și: McGyver School of Engineering.

IRL, m-aș descurca destul de prost ca secretară, pentru că, la 35 de ani, abia învăț să mă organizez. Am renunțat de principiu la bere, în favoarea vinului, anul trecut cândva.

Nu mă interesează ceasurile, nici scumpe, nici ieftine, pentru că nu suport brățările și curelele de ceas. Nu văd de ce aș alăpta un copil de 10 ani și habar n-am ce e dieta aia ketogenică. Ultima dată când m-a interesat vreo dietă, era 2014.

În schimb, toamna trecută voiam să iau o pisică. Am vorbit destul de mult despre asta. Într-un final, n-am mai făcut-o.

Nu știu cum să codific informația asta în așa fel încât să ajungă la algoritm. M-am gândit să zic mai des în jurul telefonului: nu mai vreau pisică.

Am observat că asta funcționează mai ales când spui în apropierea telefonului nume de branduri: ele îți apar apoi ca reclame. Sper că algoritmul știe să gândească și invers.

A, da, McGyver School of Engineering − săptămânile trecute ne-am amintit cu frate-meu de McGyver, e un serial la care ne uitam fascinați în copilărie.

Nu oricine poate face o bombă dintr-o agrafă de birou, puțin pământ, bandă de izolat și un bidon de detergent. Lista ingredientelor e destul de vizuală, ținând cont că serialul era în germană, iar vocabularul meu în limba asta se extinde și acum la câteva versuri din Rammstein: du, du hast, du hast mich!

În plus, săptămâna trecută mi-am dat seama că am uitat cum funcționează motorul cu aprindere prin scânteie și am dat iama prin site-uri despre pistoane și bujii.

Mi-e milă de algoritm. Răsucirile mele prin lumea virtuală îl confuzează rău − dacă am fi la începutul unei relații, s-ar numi că trimit mixed up signals.

E destul de greu să-mi închipui cine crede că sunt. Ceea ce e de natură să mă confuzeze și pe mine: aveam senzația că sunt destul de sharing și caring. Probabil am o problemă de comunicare. It’s not him, it’s me.

Ziua 2. Colanți pentru Yoga. Programe de somn pentru sugari. (Vine de se leagă cu sutienul pentru alăptat, cred. Doar că n-am idee cu ce vine de se leagă sutienul pentru alăptat.)

Balerini de piele, colanți anticelulită. Poate ar trebui să-mi iau o pereche de colanți. Ceasuri de lux, mobilă care nu ocupă mult spațiu.

Call of War − ăsta e un joc în care poți să te imersezi în luptele din al Doilea Război Mondial. Apoi o televiziune online despre sănătate și frumusețe în fiecare zi. Semăn cu un fel de Xena care vrea să meargă la SPA?

Un program online care îmi oferă o diplomă de management. Master class cu Aaron Sorkin − aici m-a lovit din plin. Sorkin e unul dintre puținii scenariști pe care mi-aș dori să-i cunosc. Și să învăț cum să scriu dialoguri. Way to go, algoritmule!

Sutiene pentru alăptat. Cum să textezi un bărbat ca să-i atragi atenția. Report ad. Nu știu ce să aleg între False News sau Offensive. O să merg pe Offensive. Chestie de vârstă.

Furculițe și farfurii deosebite (?!). Ochelari de soare argintii, dopuri de urechi pentru somn, căciulițe de satin, bocanci cu aplicații colorate. Sprâncene care se ștampilează peste sprâncenele tale și rămân acolo ca un fel de abțibilduri.

Îmi plac sprâncenele mele. Nu m-am pensat niciodată. Nu am cumpărat niciodată nimic online.

Ziua 3. Inele cu inimioare de cristal și cercei pisicuțe. Ceai pentru femei care alăptează. Credit pentru mobilă. Am obosit.

De fapt, ceea ce mă copleșește, la prima vedere, e cantitatea de reclame peste care trec cu privirea într-o singură zi. Facebook-ul e un mall organizat de un arhitect schizoid.

Nu realizasem că sunt atât de multe feluri de a mă repara, de a mă îmbunătăți, de a mă perfecționa. Atâtea obiecte cu care să-mi umplu viața. În fiecare zi, zi după zi.

Algoritmul nu are habar cine și cum sunt, dar crede că sunt ca el și vrea să mă optimizeze de-a valma. Îmi oferă proteze.

Oare ce s-ar întâmpla dacă, într-o zi, aș cumpăra câte o bucată din toate chestiile pe care mi le oferă? În fond, nimic din lumile virtuale nu e adevărat până nu îți bate la ușă. Oare cât va mai dura până când…

Codruța Simina,
reporter

*

Cum să-ți dresezi algoritmul

Marian Hurducaş.

La cursurile și training-urile de comunicare și marketing pe care le susțin, întreb adesea ce stă la baza economiei, iar răspunsul, inevitabil, vine sub forma banilor.

Când le spun că stau, de fapt, emoțiile, apare un memorabil aha moment colectiv.

Şi mă gândesc dacă să-i bag mai tare-n ceață sau nu.

Emoțiile se transformă, mai nou, în date. Iar datele au devenit ceea ce era aurul pentru cei care goneau după el.

De mai bine de 10 ani, de când social media au apărut în peisaj, fiecare dintre noi alimentăm „monstrul” cu noi postări, cu noi reacții, share-uri sau discuții private. O facem, de cele mai multe ori, inconștient.

Dacă am pleca de la premisa că nimic nu este gratis, am înțelege că Facebook, spre exemplu, deși nu-ți ia bani când îți deschizi un cont, îți cere ceva în schimb. Și-ți cere mai mult decât ai crede.

Facebook știe mai multe despre tine decât știe mama ta din doar 150 de like-uri. Vezi scandalul cu Cambridge Analytica sau documentarul Brexit.

E suficient să tragi cu ochiul în newsfeed-ul celui de lângă tine, când ești în metrou, ca să înțelegi că o majoritate covârșitoare de oameni nu știu ce fac online, ce date transmit, cine și cum le folosește. Așa apar fraude bancare, așa se scurg date personale prețioase.

Te-ai întrebat vreodată de ce primești reclamele alea în newsfeed? Pentru că advertiserul care a cumpărat reclamă i-a spus algoritmului Facebook pe cine să caute pentru mesajul său publicitar.

Dacă el vrea să vândă semințe cu sare și tu ai interacționat măcar o dată cu o pagină de Facebook care vorbește despre semințe cu sare, cu un cont de Instagram sau site care are un buton de Facebook instalat pe el, ba chiar dacă ai zis pe chat că ai vrea niște semințe de la Mega, ești în target.

Ai intrat pentru prima dată pe un site-ul unui brand care vinde alune cu sare și acum te urmărește o reclamă de la brandul respectiv pe Facebook? Ești retargetat prin Facebook Pixel, care este, în esență, un algoritm de urmărire instalat pe site-ul în cauză.

Concret, zilele trecute am primit un mesaj sponsorizat din domeniul medical.

Eu primesc acum ad-uri din segmentul tech, automatizări de case smart, mașini sau marketing și comunicare, deci mi s-a părut ciudat.

Am interogat repede reclama respectivă și-am aflat că am fost targetat pentru că am interacționat cu domeniul în cauză.

Mi-am amintit ce făcusem, de fapt. Citisem un articol despre simptomele atacului de cord.

I-am spus algoritmului că ad-ul nu e relevant pentru mine. O vreme, nu mă va mai deranja.

Dacă ești atent la ce faci online, poți dresa algoritmul unei rețele de socializare precum Facebook sau Instagram.

Elimină din lista de prieteni pe cei agresivi sau care pur și simplu nu-ți plac sau dă-le unfollow, fii selectiv cu cei care te vor prieten, dă unlike paginilor care te agasează, raportează o reclamă care nu-ți place, care apare de prea multe ori sau care n-are nicio legătură cu interesele tale, fii atent la ce scrii și cum, raportează postări jignitoare sau care promovează violența, zgârcește-te cu reacțiile la postări șamd.

În acest mod, îți promit că al tău cont de Facebook va arăta mai bine. Dar nu te-nchide într-o bulă, mai lasă loc și pentru opinii diferite de ale tale, pentru că, în caz contrar, Facebook și alte rețele de socializare devin la fel de nocive pentru democrație cum sunt țigările pentru sănătate.

Povestea datelor personale și protecția lor a devenit atat de stringentă, încât Apple o consideră de câțiva ani drept argument de vânzare și, implicit, de business.

Rene Ritchie, unul dintre vloggerii pe care-i urmăresc constant, dezvoltă acest subiect ori de câte ori are ocazia, însă episodul de mai jos e cel care explică clar toată situația și cum s-ar putea schimba.

Și, dacă tot am ajuns la Apple, ar trebui să știi că blochează by default multe portițe de tracking. Safari, browser-ul lor, vine la pachet cu opțiunea de blocare a cookie-urilor sau a cross tracking-ului între paginile de web activate.

Nu același lucru îl putem spune și despre Chrome, browser-ul conceput și deținut de Google, în prezent cel mai popular din segment.

A umbla la setări e destul de complicat și pentru o persoană cu înțelegere avansată asupra tehnologiei, darămite pentru una cu vagi abilități digitale.

De curiozitate, dacă nu știai despre asta, poți face acest exercițiu: intră pe myaccount.google.com ca să vezi cum arată panoul de control al contului tău, ce e bifat și ce nu.

Cireașa de pe tort va fi însă adssettings.google.com, unde vezi toate informațiile stocate despre tine, pe baza cărora Google îți personalizează căutările sau îți livrează reclame.

Prin Chrome și prin logarea în contul de Gmail, Google știe cam tot ce faci.

A, și tot din curiozitate, înainte să accepți termenii și condițiile de pe un site care vrea să-ți ceară acordul de colectare a datelor conform GDPR, acordă-ți 15 minute și citește textul ăla.

Unele site-uri au chiar și peste 100 de cookies/scripturi care strâng date, pe care le trimit inclusiv partenerilor!

E un subiect delicat și, deocamdată, puțin conștientizat. Putem vorbi la nesfârșit despre acest subiect numit privacy, a cărui popularitate care va crește multă vreme de aici încolo.

Cred, de altfel, că asta e cel mai mare merit al GDPR, faptul că a atras atenția publicului ignorant asupra unei probleme, nu că pune limite entităților care-și desfășoară activitatea (și) online.

Din punctul meu de vedere, nu te poți feri de inevitabil. Datele fiecăruia dintre noi vor fi colectate la un moment dat. Diferența o va face doar educația individuală asupra acestui aspect.

Nu uita că orice aplicație pe care o instalezi pe telefon sau laptop trimite niște date către un server, dar poți controla care anume din setările de privacy ale device-ului.

Majoritatea datelor sunt folosite pentru optimizarea experienței tale de user, dar, nu o dată, serverele terților au fost sparte, iar datele, furate.

Unele aplicații sunt patronate de aceeași companie și fac share bazelor de date, chiar dacă nu vorbește nimeni în mod deschis despre asta. Facebook deține Instagram și WhatsApp. Cele mai folosite trei aplicații din lume, prezente în majoritatea telefoanelor.

Dacă totuși cauți metode eficiente de a te proteja, ai două la dispoziție. Una ar fi să-ți iei un Nokia 3310; cealaltă, să renunți de tot la tehnologie și să trăiești analog. Deși… prin triangulație, operatorul tău de telefonie ar putea determina zona în care ești tu și 3310-le tău.

Ah, era să uit. Ai un smartwatch sau o brățară fitness? Sau fumezi cu dispozitive electronice care sunt conectate la o aplicație pe telefon, cu argumentul că îţi spune dacă faci abuz de țigări? Dacă da, cu ce aplicații sau entități împarți datele?

Marian Hurducaș,
manager and founder Necktie Agency