Challenge pentru Miki

Valentin Șchiopu

Redactor

Pentru Mihaela Ozun, „plasa de visuri” a fost fileul de volei. Jucătoare la CSM București, ea s-a născut cu cinci degete necrozate, trei de la mâna dreaptă și două de la cea stângă, care i-au fost amputate în primele zile de viață.

La grădiniță, își ținea mâinile în buzunare și a primit repede eticheta de copil special. Era și o premoniție în această prejudecată.

La începutul lunii aprilie, Mihaela Ozun (23 de ani) a sărbătorit, alături de coechipierele sale, câștigarea primului trofeu european din istoria voleiului feminin românesc, Cupa Challenge.

CSM a trecut în finală de echipa turcă Trabzon İdmanocağı, cu o dublă victorie, 3-1, 3-1, o performanță cu adevărat specială.

Traseul „tigroaicelor” din Challenge Cup

My Fair Ioji. Cum a ajuns un cățel al străzii din Sighișoara într-o fermă de vis din Cornwall 

Câinii din România, care au fost salvați de pe stradă și trăiesc în adăposturi publice sau private, sunt adoptați sistematic în Marea Britanie, prin intermediul unor asociații de caritate. 

O asociație din Cluj organizează anual tabere pentru copiii cu boli grave. Cum reușește? „Dacă oamenii pun împreună bucățelele mici pe care le au, în timp efectul lor crește și se multiplică”

De 13 ani, Yuppi Camp, un ONG din Cluj, organizează tabere terapeutice pentru copiii cu boli grave. Timp de câteva zile, copii cu diabet, cancer, boala celiacă, hipoplazie renală și alte boli grave au parte de activități în aer liber, sub atenta supraveghere a unei echipe formate din medic, asistentă medicală, dietetician și, în unele cazuri, kinetoterapeut. Alături de ei, și părinții iau o pauză și „stau fără stresul că copilul s-ar putea să nu fie bine”.

Mihaela Ozun, sărbătorind câștigarea Cupei Challenge. Foto: Pagina personală de Facebook

*

Mihaela Ozun a început voleiul în clasa întâi. Și-a implorat părinții s-o ducă la sală, în orașul ei natal, Medgidia. Acolo s-a întâlnit cu antrenoarea Lenuța Iordache.

„Mi-a arătat o mânuță, apoi pe cealaltă. Era un copil fragil, care avea nevoie în primul rând de sprijin sufletesc. I-am spus că nu există niciun motiv pentru care să se simtă diferită, rușinată. Apoi am început să lucrăm și, din acel moment, a urmat o poveste foarte frumoasă, la care țin foarte mult”, a povestit pentru PressOne prima antrenoare a Mihaelei Ozun.

Miki – așa cum îi spune toată lumea – nu refuza nici un exercițiu, chiar dacă avea dificultăți la cele de priză, de la spalier. Degetele îi sângerau în urma suprasolicitării, dar n-a renunțat.

„N-a spus niciodată că nu face, că nu poate, și a dovedit mereu o ambiție extraordinară de a reuși în sportul de care se îndrăgostise. Noi n-am favorizat-o deloc, n-am considerat-o niciodată un copil special.

Mai târziu însă, ne-am dat seama că avem de-a face cu un om special, unul foarte sufletist. Ne-a învățat să privim într-un anumit fel unele lucruri. A devenit liderul grupului și n-a existat eveniment în jurul echipei la care să nu fi avut o contribuție importantă”, a mai spus Lenuța Iordache.

Echipa din Medgidia juca sub „tutela” Sindicatului Liber Energetică Nucleară (SLEN) din Centrala Nucleară de la Cernavodă.

La 14 ani, Mihaela Ozun câștiga distincția de cea mai bună ridicătoare și titlul național, cu echipa, la categoria Speranțe.

„Și acum mă întreabă oameni din volei – arbitri, antrenori – care au urmărit-o jucând la acel turneu, la 14 ani. Fata de la CSM București e aceeași pe care am văzut-o atunci, la Vâlcea? Da, e Miki, nu a renunțat. A continuat să joace volei și să-și împlinească visul. Și, mai mult, nu s-a schimbat deloc. Copiii pleacă, își văd de treabă și, de cele mai multe ori, uită cum a început totul. Ea nu! Și dacă are o singură zi liberă, și e acasă, vine să ne vadă.” (Lenuța Iordache, prima antrenoare a Mihaelei Ozun)

*

De atunci, Miki a fixat alte borne în cariera ei: CSS Constanța, CSU Medicina Târgu Mureș, SCM Pitești Unic Piatra Neamț și, în sfârșit, CSM București, cu care și-a trecut în cont Cupa Challenge.

Privind în urmă, se bucură că a insistat ca părinții să o ducă la volei.

„Eram foarte timidă când am intrat prima oară în sala de volei. A fost un impuls, dar nu m-am gândit nici o secundă la ce mă aștepta. Doamna antrenoare, dar și domnul antrenor s-au comportat de la început la fel cu toată lumea.

Au încercat mereu să-mi fixeze în cap că sunt bună în ceea ce fac, au știut să-mi educe mintea pentru a deschide perspectiva unei cariere frumoase pe plan sportiv.

Am întâlnit oameni care s-au mirat, care au pus întrebări legate de condiția mea, dar niciodată unii care să mă descurajeze. Sunt același copil ‘nebun’ de la 7 ani, plin de curaj, care încearcă să trăiască momentul. Sigur, m-am maturizat între timp, văd mult mai responsabil deciziile legate de cariera mea”, spune Miki.

Miki evoluează pe postul de libero, introdus în volei în 1998. Liberoul poartă un tricou de altă culoare, pentru a se distinge de celelalte cinci jucătoare, iar rolul său este preponderent defensiv:

„Când am trecut la junioare 2, am început să joc libero, pentru că antrenorul a decis că este un post pe care mă pot axa în viitor. Fiind mai mică la înălțime, 1,66, cred că mi se potrivește de minune.”

Miki mărturisește că a visat să câștige un trofeu importanță de când s-a apucat de volei. Și-a văzut visul împlinit alături de colegele ei de la CSM București, echipă care are un buget anual de un milion de euro.

„Mi-am propus să ajung cea mai bună, iar echipa noastră a reușit o performanță superbă. Pentru mine, cel mai emoționant moment a fost accederea în semifinale, în meciul cu echipa din Germania, când am intrat în teren și am ajutat echipa să-și revină”, ne-a povestit sportiva.

Componentele echipei de volei CSM București. Mihaela Ozun e în față, cu tricou albastru și numărul 5.

*

Miki și-a tatuat pe încheietura mâinii drepte acronimul FZR (Forza Rapid), pentru a pecetlui „dulcea robie a Rapidului”.

Totul a început cu un meci al „alb-vișiniilor” pe care l-a văzut alături de tatăl său, la Constanța.

Un studiu secret, făcut de cercetători britanici de la Institutul Global al Sănătății și Sportului, spune că 9 din 10 fani ai Rapidului se confruntă cu probleme cardiace.

Și Miki și-a lăsat inima în Giulești.

„Rapidist te naști, nu devii. Am crescut în spiritul Rapidului. Am încercat mereu să le explic altora ce înseamnă Rapid, prin ceea ce simt eu, dar nu se poate.

E ca dragostea, nu se poate descrie, se simte și atât. Cred că asta înseamnă farmecul vieții, spiritul acesta al Giuleștiului, și la bine, și la rău, pentru totdeauna.

Asta face diferența. Pentru rapidiștii adevărați nu a contat cine a condus acest club, în ce ligă joacă, cum joacă. Contează doar că Rapidul trăiește prin starea asta de spirit unică.”

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună sau prin redirecționarea a 3.5% din impozitul tău pe venit, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€