„Ceva nu-mi miroase a bine”. Ce cred refugiații ucraineni despre Călin Georgescu și direcția extremistă pe care stă să o ia România

Ana Coman

Durează 2 ani să începi să te simți ca acasă în România după ce celălalt acasă a fost invadat de Rusia. Asta mi-au spus câțiva refugiați cu care am vorbit despre viața lor aici, direcția în care cred ei că o ia România și despre ce înseamnă, cu adevărat, să ai Rusia la granițe. 

Toți vorbesc frumos despre români și spun chiar că oamenii din București sunt „calzi” și „primitori”. Îmi vine și să râd puțin, eu n-aș fi mers atât de departe, mai ales că am mai auzit în jur câte un pufnit când pe stradă se aude ucraineană, sau un „învățați domle’ românește.”

La București au votat cu extremistul Călin Georgescu peste 130 de mii de oameni, iar în țară și Diaspora peste 2 milioane. Oare câți dintre ei au fost expuși sau au propagat conturile de propagandă de pe TikTok, care au transformat în acest final de an România într-o țară abrutizată?

Pe lângă minciuni și populism, unul din lucrurile cele mai evidente din propaganda pro-rusă recentă a fost lipsa de empatie fundamentală pe care s-au bazat unele afirmații: „alocațiile copiilor ucraineni sunt prea mari” (nu sunt nici mai mari, și chiar dacă ar fi, sunt copii care fug de război), „România trebuie să aibă grijă doar de ea” (scutul nostru antirachetă de la Deveselu e construit de America), „le dăm prea multe refugiaților” (niște haine, adăpost temporar și câteva ore de consiliere psihologică). 

Dacă empatia față de alții nu e suficientă, măcar propriul trecut traumatic al României ar fi trebuit poate să fi servit drept dovadă. Se pare că nici ăla. Narațiunea „avem problemele noastre de rezolvat” pare să nu ia în calcul că unii au probleme mult mai mari sau că ne putem trezi și noi cu și mai multe probleme de rezolvat și că nu suntem cine știe ce pricepuți la a o face fără ajutor. 

Vlad își amintește data exactă când a venit aici cu mama, bunica și fratele lui. Pe 21 august 2023 au ajuns într-o comunitate evreiască unde au stat două luni, iar pe următoarele opt le-au trăit în „cutia de oțel”. Adăpostul a fost totuși foarte bun, pentru că l-a ajutat să supraviețuiască. E student la relații internaționale la Universitatea din Odessa și vrea să fie diplomat, dar acum e responsabil de toată familia, după ce l-au pierdut recent pe tatăl lor. 

„Nu o să se mulțumească doar cu Ucraina. Rusia nu se oprește din nimic că să-și atingă scopul. Și e clar pentru mine că fără ajutor internațional, Ucraina nu poate să câștige. Cei puternici o să-i mănânce pe cei slabi și asta e un semnal clar că încercarea de a asigura securitate globală nu funcționează. Și ONU nu face suficiente în direcția asta”, crede tânărul. 

Războiul din Ucraina a provocat peste 6.7 milioane de refugiați. foto: 243028201 © Palinchak | Dreamstime.com

Nikita e din sudul Ucrainei și s-a mutat în România când fetița lui avea 3 luni. Deși inițial nu ar fi vrut să rămână aici, familia s-a acomodat rapid și, în afara cazului în care lucrurile o iau pe arătură sau „conducerea României devine foarte ostilă”, nu ar vrea să o ia de la capăt, din nou. Am avut instinctul să îi zic că nu se va întâmpla așa ceva, dar am ales să tac, pentru că nici eu nu sunt convinsă că va fi bine, așa cum știam binele. 

„Trebuie să mă gândesc cum să îmi protejez familia din nou. E un sindrom post-traumatic: se schimbă multe în interiorul tău când vezi morți și război și trebuie să te muți. Dacă trebuie să o iei de la capăt, se declanșează aceleași instincte: cum supraviețuiesc, cum protejez, ce urmează, pentru ce trebuie să ne pregătim? În ce subsol stăm, în ce țară?”

Probabil majoritatea oamenilor care au votat cu „blocul suveranist”, în realitate „blocul populiștilor conspiraționiști”, au făcut-o din motive similare: să le fie mai bine copiilor, să aibă stabilitate, să nu fie nevoiți să plece, să nu fie împinși într-un conflict, să se simtă în siguranță. Lor li se spune însă să urască, pentru un bine închipuit de salvatori mesianici. 

Cu cine ne unim ca să ne salvăm?

Apoi, persoana pe care trebuie să o împingă în cursa pentru Cotroceni trebuie să vină din afara lumii politice, dar să aibă în spate o lungă listă de realizări pentru binele societății. Fie un spital, fie mii de copii ajutați, fie relații extrem de bune în toată societatea civilă din România. Și să știe să vorbească pe limba oamenilor obișnuiți. Și, evident, toate țiglele pe casă. Avem așa ceva? Eu cred că avem. Totul e să aibă curajul să se bage în malaxor.

Cum poți salva democrația în epoca TikTok și a gratificării instantanee

Pe scurt, te identifici cu un anume partid în funcție de cât de mult se potrivește cu propriile tale interese. Numai că în realitate, lucrul ăsta se întâmplă din ce în ce mai rar, sau cel puțin asta este percepția publică, în special într-o epocă în care ne-am obișnuit cu gratificarea instantanee - adică să primim foarte rapid un răspuns pe măsura așteptărilor noastre.

Semnele erau acolo, așa că explozia extremismului în România nu e chiar o surpriză totală. Anul trecut, de exemplu, un sfert din români declarau că nu sunt de acord cu primirea refugiaților de război. Peste 25% din români se opuneau inclusiv furnizării de ajutor umanitar ucrainenilor, un procent mai mult decât dublu față de Slovacia, țară condusă de un premier Fico declarat pro-rus. 

Dar ucrainenii care s-au adăpostit de război încă nu simt pe deplin radicalizarea societății de aici. Pentru Vlad și alții ca el, parcursul României de la comunism la Uniunea Europeană este încă un model bun pentru Ucraina, odată ce se termină războiul.

69% din Români sunt de acord că statutul de membru UE aduce beneficii țării. Restul au votat cu partide anti-europene, de ziua României.. 

„Faptul că România e parte din NATO și UE nu că e bine… e extraordinar, pentru că înseamnă că nu o să sufere dacă Rusia încearcă ceva. Senzația e și aici că trebuie să se mai schimbe multe legi, ca România să fie și mai democratică”, crede studentul ucrainean.  

Nu știe dacă fără Vest am apăra drepturile omului în același fel. Dau din cap - nici eu nu știu.

Nikita, un alt tânăr cu care am vorbit recent, simte că România e deja țara lui și începe să se gândească la binele ei. „Oamenii află în fiecare zi mai multe despre drepturile omului, le respectă, vorbesc despre ele și ușor-ușor devin mai atenți la asta. În Uniunea Europeană ai de ales, vocea ta contează. Și oamenii nu doar te aud, dar și ascultă ce spui și ești important.”

Oamenii din Rusia nu au asta, îmi explică. „Dacă alegerile astea ne-au arătat ceva, e că părți semnificative din populația de aici și din diaspora nu se simt nici auzite, nici ascultate. Dar să vorbești de scoaterea României din UE și NATO e ca și cum promiți vehement că o scoți din lac și o arunci direct în puț. Dar măcar e puțul nostru, dom’le”, îi imită ironic pe cei care cred că salvarea vine din „suveranism”.

Discutăm despre retorica de neutralitate și despre îndemnul „să ne luăm țara înapoi”, împinse agresiv de Călin Georgescu și zona așa-zis „suveranistă.”

Viktor Ianukovici a fost președintele Ucrainei între 2010 și 2014. Era pro-rus, susținut de Moscova și a candidat pe o platformă care are similarități cu cea a lui Călin Georgescu. La alegerile din 2004 victoria sa inițială a fost anulată de Curtea Supremă, pe baza fraudei electorale. Șase ani mai târziu a candidat din nou și a câștigat. În 2014, după multe acțiuni de slăbire a democrației și limitării societății civile, Rusia a anexat ilegal Crimeea. 

„Sunteți sigură de asta? [existența războiului din Ucraina]” a insinuat Călin Georgescu într-un interviu la BBC. „Dacă cineva nu e sigur dacă trebuie să susțină Ucraina sau dacă vor să vadă despre ce este regimul lui Putin, îi primim cu bucurie să vină și să vadă cu ochii lor”, îi răspund ucrainenii care au căutat adăpost în România. 

Un refugiat ucrainean care preferă să rămână anonim mi-a spus că „țările care sunt prietene cu Rusia sunt supuse la corupție, anarhie totală și terorism. O persoană dintr-o astfel de țară se simte în permanență în pericol.” 

74% din ucraineni declară că au fost forțați să se separe de un membru apropiat al familiei, adesea de tații și bărbații de pe front. Între timp, influența directă a Federației Ruse sau acțiunile de destabilizare își produc efecte sau au încercat să se manifeste în țări precum Georgia, Republica Moldova și România. 

În prezent, România găzduiește peste 135.000 de refugiați din Ucraina, majoritatea femei și copii. Așa că pentru Maria* orice pas în spate sau retragere a sprijinului dat de România ar fi o catastrofă. „În special pentru familiile sărace cu copii mici care deja și-au pierdut casele. Nici nu-mi imaginez ce ar face o mamă singură cu copii.”

Românii vor să primească mai multă empatie de la clasa politică și au dreptate. Empatie vor și vecinii invadați și bombardați atroce de Rusia. Ei au dreptate? 

Avem nevoie de ajutorul tău!

Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.

De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.

Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.

Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.

Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.

3€5€10€