Imagine de la o ședință a plenului CES. Investițiile în mobilarea sălii s-ar ridica la peste 30.000 de euro, afirmă fostul secretar general al CES. Foto: Lucian Muntean
Imagine de la o ședință a plenului CES. Investițiile în mobilarea sălii s-ar ridica la peste 30.000 de euro, afirmă fostul secretar general al CES. Foto: Lucian Muntean
26/09/2016
CES faci? N-ai CES faci!
Conducerea Consiliului Economic și Social (CES), principalul organism consultativ al Parlamentului, refuză să aplice, de aproape două luni, Ordonanța de Urgență adoptată de Guvern pentru deblocarea activității sale.
CES se află în ilegalitate de trei ani, deoarece nu a reușit să implementeze modificările aduse propriei legi de funcționare.
În teorie, CES este un organism tripartit, care adună la aceeași masă patronatele, sindicatele și societatea civilă. Fiecare dintre aceste părți are 15 reprezentanți în plenul Consiliului, care ar trebui să emită avize consultative pentru acele proiecte de lege care vizează fiscalitatea, relațiile de muncă și politicile salariale.
În practică, CES nu face altceva decât să cheltuiască bugetul de 8 milioane de lei prevăzut pentru anul 2016.
Șefii CES sunt cei responsabili pentru blocajul actual.
Președintele
Consiliul Economic și Social este condus de Florian Costache, reprezentant al Patronatului Național Român (PNR).
Mandatul său de președinte a expirat în 2013, când a intrat în vigoare o lege care face incompatibilă această poziție cu o sentință definitivă de poliție politică. Pe care el o primise în 2007.
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Crezi că e nevoie de presă independentă? Dacă da, cu doar 5 euro pe lună poți face diferența chiar acum!
Cu toate acestea, Costache continuă să exercite funcția de președinte, care e remunerată la nivelul celei de ministru: circa 12.000 de lei pe lună.
„Până să se mute la sediul nou, Costache stătea două ore după ședința săptămânală și n-avea treabă cu noi. Când ne-am mutat la noul sediu, și-a făcut birou propriu, și l-a amenajat cum a vrut el și nu se mai dă dus de acolo. Stătea la spriț toată ziua. Își chema cunoștințe, amici, prieteni.
Altceva oricum n-avea ce face, că Suliman (fost secretar general al CES – n.r.) avea conducerea executivă. Pe mine mă ținea peste program să fac diferite drumuri. De obicei, trebuia să-l duc la cârciumă”, a declarat, pentru PressOne, Eugen Davideanu, fost administrator și șofer al CES.
Monarhia salvează energia. Doar 13% din liniile de înaltă tensiune din România sunt „noi”. Restul sunt proiectate de ingineri din perioada interbelică
România anului 2024 încă mai depinde într-o proporție de aproape 90% de această rețea energetică gândită și proiectată în urmă cu aproape 80 de ani.
PressOne Alege: Ciolacu și Georgescu în turul II, după numărarea a 50% din voturile din România LIVE
Peste 18 milioane de români sunt așteptați la primul tur al alegerilor prezidențiale. PressOne vă prezintă cele mai importante evenimente din ziua votului.
Nu numai că Florian Costache ignoră faptul că i-a expirat mandatul, dar el nu aplică nici Ordonanța de Urgență potrivit căreia plenul CES este considerat demis începând cu 30 iulie 2016.
Costache se folosește de calitatea sa de ordonator de credite ca justificare pentru a rămâne în funcție până la constituirea unui nou plen. Ceea ce trebuia să se întâmple tot până la finele lunii iulie.
Fără plen, CES nu poate desfășura principala sa activitate, cea de avizare a legilor. Responsabil pentru constituirea noului plen este, potrivit legii, secretarul general al CES, Nicolae Chirilă.
Un newsletter pentru cititori curioși și inteligenți.
Sunt curios
„Președintele este ordonator principal de credite. Legea 248 o cunoașteți? L-ați dat dumneavoastră afară?”, este răspunsul primit de PressOne de la Nicolae Chirilă. Ulterior, el nu a dorit să mai comenteze nimic și a închis telefonul.
Secretarul general
Deși semnează acte oficiale, secretarul general Nicolae Chirilă nu a semnat un contract individual cu CES, potrivit informațiilor oferite de Inspecția Muncii. Legea de funcționare a Consiliului prevede limpede că personalul CES este contractual.
Nicolae Chirilă este avocat, titular la propriul cabinet. Dacă ar semna un contract de muncă în alt domeniu profesional, el și-ar periclita statutul de membru al Baroului București.
„Exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat”, spune legea pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat.
În trecut, Chirilă a fost membru al plenului CES, din partea Confederației Patronale a Industriei, Serviciilor și Comerțului din România (CPISCR).
„Pe 15 august 2014, reprezentativitatea patronatului lui Nicolae Chirilă a expirat și a pierdut locurile în plen. Totuși, Chirilă a rămas membru în mod ilegal. A fost găzduit pe locurile altor patronate, fără să respecte procedura formală: depunerea unui dosar pentru validare”, a declarat, pentru PressOne, Marian Suliman, fost secretar general al CES.
Chirie de 12.000 de euro pe lună
Situația legală incertă a secretarului general al CES este doar unul dintre abuzurile pe care le indică foști angajați ai CES.
Marian Suliman spune că în aprilie 2016 a fost înlăturat în mod abuziv din funcția de secretar general al CES. Din acest motiv, el a depus plângeri penale la Parchetul General și la Poliția Sectorului 2.
De altfel, Suliman povestește că, din primăvară, o treime din personalul CES a fost concediat sau forțat să demisioneze.
Totul ar fi început cu un ordin pentru modificarea Regulamentului intern al CES, emis de Florian Costache în luna martie. Acesta își atribuia posibilitatea de a sancționa disciplinar angajații. Înainte, această atribuție îi revenea secretarului general.
Deși, ulterior, Florian Costache a aplicat ordinul și a sancționat mai mulți angajați, Suliman susține că acel ordin nu a fost niciodată aprobat de plenul CES, așa cum cere legea, și, în consecință, este un act ilegal.
Așa a fost concediată, de pildă, Mihaela Tănăsescu, directorul de avizare al CES.
„În luna martie am primit mai multe avertismente de la Florian Costache. Primul a fost că fumam în sala de plen. Este, într-adevăr, interzis și nu contest pe fond avertismentul, dar, în practică, toți angajații CES fumau în birouri, inclusiv președintele Florian Costache.
Apoi am fost dată afară din sala de plen, de la ședința Biroului Executiv, unde se discuta despre posibilitatea desființării funcției de director de avizare. Eu n-am mai văzut instituție care să se ocupe de avizări și să nu aibă un director de avizare”, a declarat, pentru PressOne, Mihaela Tănăsescu.
Ea a mai povestit că s-au făcut presiuni pentru blocarea procesului de validare a noilor membri CES.
„Cred că se plănuia de atunci întârzierea procesului de alegere a noului plen. Mi s-au cerut dosarele celor validați și mi s-a spus că adeverințele CNSAS (n. r. – Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității) nu trebuie să fie mai vechi de doi-trei ani, în condițiile în care eliberarea unei astfel de adeverințe durează mai multe luni de zile”, a adăugat Mihaela Tănăsescu.
Înainte de concediere, dosarele de validare erau aprobate de directorul de avizare, de secretarul general și de directorul juridic al CES. După înlăturarea primilor doi, dosarele sunt semnate în prezent doar de directorul juridic, Mihaela Mesaroș.
Atât Marian Suliman, cât și Mihaela Tănăsescu spun că Mesaroș este o persoană apropiată de Florian Costache și de Nicolae Chirilă.
Mihaela Tănăsescu mai consideră că tensiunile au început odată cu semnarea contractului de închiriere a sediului CES, la începutul anului 2016:
„I-am trimis lui Florian Costache o listă cu observații. Ele se refereau în principal la modul în care trebuia să plătim chiria de circa 12.000 de euro pe lună, la faptul că polița de asigurare cădea în sarcina noastră.”
Noul sediu al CES se află într-o clădire istorică de pe strada Dr. Dimitrie Gerota, aflată lângă Teatrul Național din București. Suprafața folosită este de 1.300 de metri pătrați.
Înainte, CES funcționa într-un spațiu de circa 1.000 de metri pătrați, într-o clădire aparținând Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) din Piața Romană.
Cheltuielile erau modice, spune Marian Suliman. Acesta adaugă că nici închirierea clădirii de pe strada Dr. Gerota, nici investițiile de peste 30.000 de euro care au urmat nu au fost aprobate de plenul CES.
„Eu am fost șofer la CES, iar apoi am devenit administrator. Mi-am dat demisia pentru că Florian Costache îmi cerea frecvent să rămân peste program. Trebuia să-l duc cu mașina în diferite locuri, în general la cârciumi.
I-am spus că eu nu mai pot rămâne după ora 16.30, deoarece mai am un job după-amiaza, și atunci a dat un ordin prin care mi-a modificat programul, până la ora 18.30. Se poartă foarte urât cu angajații, consideră că toți sunt sclavii lui, îi trimite după apă, după țigări”, a povestit fostul administrator Eugen Davideanu.
Contactat de PressOne, Florian Costache nu a dorit să comenteze acuzațiile.
„N-am nimic de spus, voi scrieți numai bazaconii”, a spus el și a închis telefonul.
„În luna martie am primit mai multe avertismente de la Florian Costache. Primul a fost că fumam în sala de plen. Este într-adevăr interzis și nu contest pe fond avertismentul, dar, în practică, toți angajații CES fumau în birouri, inclusiv președintele Florian Costache.” (Mihaela Tănăsescu, fost director de avizare al CES)
*
Săptămâna trecută, mai mulți reprezentanți ai CES le-au adresat o scrisoare deschisă premierului Cioloș, ministrului Muncii, Dragoș Pîslaru, și ministrului Consultării Publice și al Dialogului Civic, Violeta Alexandru.
Semnatarii atrag atenția, „cu îngrijorare, asupra situației grave în care se află în continuare Consiliul Economic și Social”.
Până acum, singura reacție a reprezentanților Guvernului a venit din partea ministrului Violeta Alexandru.
„Remarc eforturile continue depuse de societatea civilă în vederea deblocării situației existente de la nivelul Consiliului Economic și Social (CES), principalul organ consultativ al Parlamentului și Guvernului României, prevăzut la art. 141 din Constituția României.
În final, credibilitatea și eficiența Consiliului este direct dependentă de gradul de asumare a deciziilor luate de toți membrii din cele trei organizații reprezentate: patronate, sindicate şi asociaţii şi fundaţii neguvernamentale ale societăţii civile”, a precizat ministrul Violeta Alexandru.
Avem nevoie de ajutorul tău!
Mulți ne citesc, puțini ne susțin. Asta e realitatea. Dar jurnalismul independent și de serviciu public nu se face cu aer, nici cu încurajări, și mai ales nici cu bani de la partide, politicieni sau industriile care creează dependență. Se face, în primul rând, cu bani de la cititori, adică de cei care sunt informați corect, cu mari eforturi, de puținii jurnaliști corecți care au mai rămas în România.
De aceea, este vital pentru noi să fim susținuți de cititorii noștri.
Dacă ne susții cu o sumă mică pe lună, noi vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, onest, care merge în profunzime, să ne continuăm lupta contra corupției, plagiatelor, dezinformării, poluării, să facem reportaje imersive despre România reală și să scriem despre oamenii care o transformă în bine. Să dăm zgomotul la o parte și să-ți arătăm ce merită cu adevărat știut din ce se întâmplă în jur.
Ne poți ajuta chiar acum. Orice sumă contează, dar faptul că devii și rămâi abonat PressOne face toată diferența. Poți folosi direct caseta de mai jos sau accesa pagina Susține pentru alte modalități în care ne poți sprijini.
Vrei să ne ajuți? Orice sumă contează.
Share this